Mamaia a fost mama din vacantele petrecute la tara. Era sotia bunicului meu matern, nu aveam nicio legatura de sange cu ea. Cu toate acestea, m-a iubit si m-a ingrijit ca si cum eram un pui de al ei. Era mereu vesela si plina de energie; stia sa ofere alinare, dar si sa invete un copilas nevoile si responsabilitatile unei gospodarii atat de mari.
Mamaia avea copiii si nepotii ei din prima casatorie; dupa moartea sotului ei s-a recasatorit cu tataia, care si el isi pierduse sotia, si ne-a “adoptat” astfel si pe noi, copiii si nepotii lui.
De mamaia imi amintesc mereu si mi-as dori sa mai fie in viata sa ma vada mama. Mama unui pui care este la fel de rebel si de hotarat sa isi urmeze drumul propriu, nu pe cel indicat de altii, cum eram si eu in copilarie…
Cu mamaia coseam, tricotam, ma rugam, gateam impreuna, faceam curat, mergeam la biserica sau cu caprele, lucram via si gradina. Munceam pamantul de la CAP, pamant care apartinuse inainte de colectivizare familiei bunicului meu.
Imi alegea mereu cele mai frumoase rochite in care sa ma imbrace, sa vada toti oamenii din sat ce nepoata are ea. Cand veneau si verisoarele mele, fetele baiatului ei, ne arata in mod egal aceeasi iubire si aceeasi daruire. Nu am simtit niciodata ca as fi prea mult sau prea putin pentru ea. Facea potiuni ”magice” din tot felul de plante si stia sa descante de deochi. Lucru extrem de util, pentru ca pe mine mereu ma “deochia” cineva…
Cu mamaia am fost in unica mea deplasare singura, fara parintii mei. Ne-am dus ca fetele la bai 🙂 Doar ca eu am facut un episod dragut de indigestie si nu cred ca a fost chiar vacanta pe care si-o imaginase ea.
Inainte sa plece, mi-a spus sa am grija de mama. Eram in clasa a 12-a, dar parca nu eram inca pregatita sa am eu grija de mama. La scurt timp, a plecat si tataia dupa ea. S-au dus acolo in ceruri amandoi, sa fie impreuna, cum au fost si acasa. Sa joace Tabinet si Septica si Toci, sa ne vegheze pe noi toti de acolo de sus.
Pentru mine, luna aprilie este si va fi mereu luna ei. O port strans in suflet si ii zambesc de aici, de unde am ramas sa o pomenesc si sa ii pastrez amintirea vie.
little humans 