Vreme de cativa ani am locuit pe o strada din Bucuresti pe unde treceau tancurile si masinile si echipamentele mobile in drumul lor spre si de la parada de ziua nationala. Soldati si ofiteri in uniforme, salutand copii si trecatori. Patriotismul ma emotioneaza; cand aud imnul national la diverse concursuri si competitii sportive simt un nod in gat si lacrimi se pregatesc sa curga de capul lor pe obraji. La parade militare este la fel de rau. Sau cand copii si oameni mari si minunati care reprezinta tare noastra castiga premii si medalii. Cand cineva face un gest de bunatate neasteptat. Lucruri mici si care trec uneori neobservate. Probabil toate acestea sunt reminescente de fost soim al patriei si pioner participant la paradele de 23 August 🙂 Sau poate chiar port dragostea de tara in inima.

Multi isi aduc aminte ca sunt romani doar de 1 Decembrie si la meciurile de fotbal ale echipei nationale. De curand au inceput sa simta fiorul asta al nationalismului si la competitii de inot, pentru ca avem unii dintre cei mai buni inotatori din lume. Ei erau la fel de buni si inainte sa devina campioni europeni sau olimpici. Dar cati auzisem de ei? Cati i-au sustinut si sprijinit in sutele de mii de ore de antrenament? Prea putini…

Dragostea de tara se invata de mic, ca iubirea de mama si de tata, de frati si surori. Patria suntem noi toti, mici si mari, cei care ne-am nascut pe meleagurile astea scaldate in soarele fierbinte de vara si batute de vanturile ascutite din iarna.

Tara mea e-un colt de rai de unde nu as vrea sa plec, desi iarba de peste mari si tari pare mai verde privita de la distanta. Cu siguranta insa are si ea uscaciunile ei.

Sa traiesti Romanie, sa cresti copii mari si iubitori de glie, de valori si traditii romanesti!