Despre “Six dots, A story of young Louis Braille” scrisa de Jen Bryant si ilustrata de Boris Kulikov am aflat de pe blogul Mariei Popova, The marginalian. Povestea urmareste viata celebrului inventator, parintele alfabetului care ii poarta numele si este o ocazie minunata pentru cei mici de a invata despre el, despre munca si rolul lui in viata celor care nu pot citi altfel. Lectura a avut un mesaj foarte puternic si un impact pe masura. Fiica mea a aflat ca atunci cand iti doresti ceva foarte mult, cu munca multa si daruire, poti ajunge unde vrei, indiferent de limitarile fizice ale corpului tau. Pentru ca uneori mintea noastra isi impune singura limite pe care ambitia si talentul le pot insa depasi. Este o cartea despre incluziune, despre a iti gasi locul potrivit in mediul potrivit. Si despre cat de mult conteaza suportul “satului”, al comunitatii in evolutia si progresul oricui, dar mai cu seama a celor cu anumite limitari fizice.
