Stefan Caltia, pictorul cerului

/ Author / Leave a comment

Stefan Caltia este fara doar si poate unul dintre cei mai cunoscuti pictori romani contemporani. L-au pasionat mereu teme precum zborul, plutirea mai exact; in lumea gandurilor si in cea materiala deopotriva. Rostul si locul omului in grandiosul univers. Cromatica puternica si contrastanta spune mereu o poveste celor ce vor sa o “vada”.

Si-a expus operele in Elvetia, Danemarca, Norvegia sau Tarile de Jos. Elev al lui Corneliu Baba, pastreaza o parte din influentele marelui maestru in multe din lucrarile sale. Pe care va invit sa le admirati in mica mea colectie de carti postale aparuta la editura Curtea Veche Publishing.

Top Bookfest

/ Author / Leave a comment

O sa scriu astazi ultimele randuri dedicate Salonului de carte Bucuresti 2023; am lasat la final ce este cel mai important; cireasa de pe tort, crema cremelor, topul stabilit de cititorul meu preferat. Deja a citit sau macar a rasfoit toate cartile pe care le-a cumparat. O parte din ele au fost citite chiar acolo, deja ele sunt favorite. Altele s-au citit acasa, in confortul canapelei si in bratele parintilor. Si animalutele de plus au ascultat povestile si “s-au uitat” atente pe ilustratii.

Este fascinant pentru mine sa vad cum carti cu care eu nu rezonez devin instant favoritele micului cititor de 8 ani si un pic. Vede detalii si intelege semnificatii care mie, grabita sa termin de rasfoit cartea, imi scapa uneori. Preferatele ei nu sunt alese in functie de cat de celebru este autorul sau ilustratorul. Emotia transmisa de ilustratie si de firul povestii o atrage spre a reciti cartile preferate; eventual comicul de situatii si amuzamentul ( aici incadram aventurile lui Spongebob sau pe cele ale lui Bluey si familiei ei). Ea nu admira carti in functie de topurile alcatuite de adulti din lumea mare; isi face singura preferati dupa gusturile ei.

Un prim castigator este “Chien bleu” de Nadja. Nu stie sa citeasca in franceza, a fost extrem de incantata si uimita ca eu am putut sa ii citesc toata povestea. Simpatic a fost ca incerca sa ma ajute de fiecare data cand faceam o pauza mai mare. “-Unde ai ajuns mami? Arata-mi, te ajut eu!” Foarte frumoasa povestea cu Spiritul padurii si cu micuta Charlotte si prietenul ei albastru. Ilustratia desavarsita!

O alta intrare in top, tot din lumea canina, “Hot dog” de Doug Salati, carte castigatoare a medaliei Caldecott in 2023. Si copilul si tatal lui au fost tare incantati de carte… eu mai astept sa “grow on me” 🙂

“Toti sunteti preferatii mei”, o carte duioasa despre prietenia adevarata a placut tare mult si ea. Si “Casuta” Virginiei Lee Burton. I-am povestit ca si casuta bunicilor mei ramasese singura printre blocuri ce se tot ridicau in juru-i. Pana cand si in locul ei s-a ridicat unul. Noroc de finalul fericit al cartii si al casutei care si-a “recladit” viata in afara marelui oras.

Benzile desenate cu Spongebob, o alta desfatare! A doua carte a seriei, “Aventurieri marini, uniti-va!” este deja citita, atat de mult a captivat.

Domnul Paie, ilustrat de Fratii Fan, imparte un loc pe podium cu piratii lui Mauri Kunnas. Toti! Si cardurile “Sunt imbatabil” sunt rasfoite zilnic; estimez ca le stie deja toate intrebarile si ordinea lor pe pagina; pardon, in inghetata 🙂

Cam asa a fost si inca mai este experienta Bookfest 2023 pentru noi. Ne simtim minunat printre carti si povesti frumoase; ne-am facut prietenii noi si le-am onorat pe cele mai vechi. Cartile raman prieteni de nadejde in marea de incertitudini, schimbari si nesiguranta prin care navigam zilnic. Pana cand vom fi indeajuns de puternici incat niciun val de-al ei nu ne va putea darama.

In pregatire, Ziua Copilului

/ Author / Leave a comment

Invatamantul este inca in greva pe meleagurile mioritice. O greva moderna, in care unii dascali isi tin in continuare orele iar altii participa efectiv la actiunile de protest si nu merg la clasa. O greva a tuturor lipsurilor din ultimii 18 ani, care se pare ca nu mai puteau continua asa, nespuse si mai ales fara a fi cerute de pe pozitii de forta. Copiii sunt singurii perdanti ai acestei situatii fara de precedent pentru multi dintre ei. Unii stau acasa, altii merg la scoala; sau la after sau la bone si bunici. Unii se pregateau de examene importante si acum, debusolati si nedumeriti, asteapta. Cumva greva sindicatelor din invatamant le pericliteaza situatii si proiecte pentru care se pregatesc de foarte mult timp, foarte serios. Nu stiu cat de serios privesc si dascalii lor aceste realitati; pentru ei personalul este acum pe primul plan. Sa li se accepte revendicarile. Altfel nu se mai poate.

Copilasii mai mici simt lipsa “mersului la scoala”. Pentru ei doamna invatatoare si colegii sunt inca prilej de revedere, bucurie si activitati placute facute impreuna. Orice plan facut pentru aceste zile si saptamani s-a naruit si s-au gasit in loc solutii de rezerva.

Ar fi foarte incorect si mai ales neadevarat sa spun ca nu imi place sa petrec timp cu fiica mea. Sa lenevim in pat dimineata, sa o adulmec, cu ochii inchisi, sa ii simt mirosul. Mirosul ei de pui, puiul meu. Sa ii soptesc un secret si ea sa il ghiceasca. Sa ne pregatim una alteia micul dejun sau o gustare. Sa ne jucam, sa coloram, sa cantam ( mai mult ea) si sa descoperim nuante si culori noi vietii. Imi place la nebunie sa stau cu ea, sa facem lucruri pe care nu le-am mai facut sau pur si simplu sa vorbim. Sa imaginam aventuri.

Sa rontaim ceva si sa ne uitam la un film amuzant. Pe care eventual l-am mai vazut de cateva ori si stim exact toate secventele distractive. Sa facem ce vrem noi, libere pret de cateva ore nepretuite.

Dar imi place ca fiica mea sa stea si cu alti oameni si cu alti copii. Sa experimenteze lucruri si emotii si impreuna cu ei. Sa ii fie viata un tot, un intreg neciobit.

Pentru 1 Iunie si-a ales cateva seturi de colorat si desenat si multe, multe carti. A avut noroc si au ajuns in avans, asadar ne bucuram deja de ele. Incercam sa ne facem timp zilnic sa citim o carte noua, sa facem o activitate diversa de toate cele de ieri si de alaltaieri. Si tot asa, un pas inaintea celuilalt. Fara sa ne grabim prea tare. Asteptand. Dar si traind asteptarea si incertitudinea asta, pentru ca sunt zile si ore si clipe din viata noastra. Si timpul nostru este pretios si ireversibil. Nu putem permite ca revendicarile unor categorii profesionale si planurile lor personale sa ne rapeasca ce avem mai de pret acum. Si atunci asteptam cat de frumos putem noi. Si e bine si soare si cantec de pasarele. Adiere de vant si miros de vacanta. Si ne pregatim de sarbatoare…

Bookfest, a doua vizita

/ Author / Leave a comment

Ce faci cand copilul tau se trezeste dimineata, mai zaboveste in pat cat sa citeasca ultimele carti luate cu 2 zile inainte de la targ si apoi te anunta ca ar vrea sa mai mearga la “locul acela cu multe carti”? Ce sa faci? Te bucuri in sinea ta si te duci iar la Bookfest.

A vrut mai intai sa isi reintalneasca “prietenii”. Copiii au chestia asta, dupa ce relationeaza cu cineva foarte bine, il considera deja prieten. I-am explicat ca nu sunt chiar prietenii ei, ci niste adulti tare draguti. Erau ocupati cu alti copii prietenii ei, asadar a mers sa isi cumpere niste carti. Un stand pentru copii, unul de oameni mari; asta a fost regula.

Prima oprire Pandora, de unde si-a ales putina culoare si un “sausage dog”. Inteleg cum Doug Salati l-a ilustrat pe Tomie DePaola; insa cum a primit medalia Caldecott pentru acest catelus inca mai am de studiat…

Apoi am luat si ultima balena, daca tot cumparasem si ultimul urs data trecuta.

Urmatoarea oprire, a mea, Curtea Veche Publishing si Stefan Caltia.

Apoi standul editurii Seneca, care tocmai a lansat si a doua carte ilustrata de Olga Grebennik. Copilul a intrebat de ce nu au si biscuiti. Cartea nu am luat-o. Este insa prima oara cand ii intalnim la targ si ne-am bucurat sa ii vedem acolo.

De la editura Frontiera am luat cea de-a doua aparitie a Marinei Debattista, “Intr-un bar din Zanzibar”. Pentru ca ne plac versurile si colajele ei si pentru ca nu stiam ce este un silen si acum vom sti.

De la Clubul ilustratorilor romani am ales fiecare cate o ilustrata. Si Invizibil, fratele fiice mele, cum ar veni tot copilul meu, a ales una. Ocazie de amuzament cu minunata Irina Dobrescu, ce sigur stie mult mai multe despre Invizibili, doar i-a ilustrat asa frumos!

De la standul Frantei am plecat nu cu Pif sau Rahan, cum mi-as fi dorit, ci cu cele 3 carti alese de copil: Nadja Chien Bleu, Quentin Greban Un petit besoin urgent! si Le voyage de grand ours Nadine Brun-Cosme.
Faptul ca sunt animalele ei preferate o fi inclinat balanta achizitiei? Sau domnisoara super draguta care si-a facut timp sa discute cu fiica mea in engleza despre carti si pirati si chestii importante.

La final si-a reintalnit si prietenii, au mai discutat si colorat si apoi a venit vremea sa plecam. Ne va lipsi cu siguranta energia de acolo pana in noiembrie.

Astazi a fost o zi mai animata, mai multi vizitatori si mai ales mai multi copii. Copii veniti sa vada carti, sa le cumpere; sa asculte povesti, sa deseneze sau sa coloreze. Sa se joace, sa fie impreuna. Sa fie copii.

Nu stiu cat de reprezentative sunt alegerile noastre; important este ca prezentarea lor a fost facuta impartial, nu am absolut nicio colaborare sau forma de interes cu nicio editura, alta decat cea generata de relatia iubitor de carte- publisher.
Am incercat sa scot in evidenta doar ce ne-a placut, binele; pentru cealalta extrema sunt destui cei ce vor gasi ceva de spus.
Ce mi s-a parut insa de neacceptat, in toata marea pestrita de carti, a fost calitatea la care au fost prezentate cele cateva carti care chiar puteau iesi perfect.
Si halucinantul lait motiv al lui “nu stim pretul, abia au ajuns” sau “nu stim care sunt toate noutatile, avem foarte multe”; sau “noile aparitii sunt asta si asta si inca una, da’ nu o avem, ceva cu o vaca parca”. Si tot dezinteresul total al unora fata de noi, cititorii. Cei ce le cumpara cartile, le citesc povestile. Ca doar pentru noi cititorii le tiparesc, nu?

Am prezentat anterior ultima aparitie de la Humanitas, Aventurile lui Mac. Mi s-a atras atentia atunci asupra calitatii ilustratiei. Da, confirm si eu ca nu e bine deloc ce s-a printat acolo.
Aceeasi senzatie de disconfort am avut-o si la ilustratia de la “Regele Babar”. Poate mi se pare doar mie, dar ochiul nu poate privi mult timp toti elefantii aceia.

Mergeti la targ, lasati copiii sa isi aleaga o carte, poate doua. Cat de rau pot gresi? In viata, ca sa poti separa graul de neghina, trebuie sa stii cum arata si unul si celalalt.
Enjoy!

In vizita la Bookfest

/ Author / Leave a comment

Anul acesta Bookfest a fost despre prietenii legate la prima vedere; despre copilasi minunati care se joaca si deseneaza si citesc. Isi fac amintiri ce vor dura si peste ani, cand copertile cartilor cumparate azi se vor stacoji.
Despre prietenii care nu mai sunt si unele care abia incep.

Targul mi s-a parut mai mic decat Gaudeamus-ul din decembrie. Ori poate m-am invatat eu cu el si nu mai pare atat de acablant. Un punct in plus, scaune si locuri de citit. Pentru cei mici, Asociatia de basm a creat coltul Bookfest junior si exista anul acesta si tombola Bookfest junior. Au fost foarte multe evenimente pentru cei mici, in fiecare zi a targului.
Cartea Copiilor avea montat un cort pentru citit, pe care nu cred ca il aveau la Gaudeamus.
La editura Portocala Albastra cei mici pot desena si face origami impreuna cu Nahoko, o minunata si talentata artista de origine japoneza.

Am lasat copilul sa isi cumpere ce carti si-a dorit; de aceea veti vedea si carti ce nu sunt noi aparitii. A desenat si a discutat cu editori si ilustratori care i-au multumit ei, cititorul lor, ca a venit in vizita. S-a emotionat 🙂

Am luat cu noi acasa piratii lui Mauri Kunnas, de la Cartea Copiilor, dar si pe cei de la Pandora M; la editura Vellant tocmai se retiparise cartea “Printese date uitarii sau necunoascute”. O aveam, nu am luat-o.
La Paralela 45 s-a tiparit “Ultimul urs polar” de Hannah Gold si ilustrat de David Pinfold. Asta daca sunteti pasionati de schimbari climatice, salvarea planetei ori doar scrierea autoarei sau ilustratia lui Levi Pinfold. De acolo am luat si Domnul Paie al Fratilor Fan.
De la grupul editorial Art am plecat doar cu al doilea volum din seria Minigrafic cu Spongebob, “Aventurieri marini, uniti-va!”
Editura Rao ne-a oferit ocazia completarii seriei Miniclasic ( pe site nu aveau titlurile ce ne lipseau) si a unui titlu de colectie, “Lumi disparute”.
Am vrut sa vizitam si standul tarii invitate, Italia, dar astazi erau tare ocupati cu evenimente oficiale.
La standul Clubului ilustratorilor romani ne-am intalnit cu Irina Dobrescu. Surpriza si prilej de mare emotie pentru adulti 🙂
O alta surpriza placuta a fost editura Cartego din Republica Moldova. Putine titluri pentru a patrunde pe o piata atat de pestrita ca cea de la noi; insa le-am admirat si incurajat initiativa de a promova ilustratori si artisti contemporani.

In pregatire… Bookfest 2023

/ Author / Leave a comment

Dupa cum probabil stiti, in perioada 24-28 mai 2023 va avea loc la Romexpo Salonul International de Carte Bucuresti, editia 2023, invitat de onoare anul acesta fiind Italia.
Pentru ca mai este putin timp pana atunci, mi-am facut deja temele; am intrat pe site-urile editurilor importante, am studiat oferta ultimelor titluri aparute si am comandat cateva titluri pe care le doream in biblioteca. Astept cu nerabdare vizita la targ, unde sper sa gasesc si alte surprize. Aparitii ce nu se regasesc in oferta actuala a editurilor, intalniri cu oameni deosebiti si carti fara pereche. Sa ma incarc de la energia pe care nu o poti resimti decat plimbandu-te printre standurile cu carti, care parca stau cuminti si asteapta sa le rasfoiesti, sa faceti cunostinta. Vizita la targ este in primul rand un gest de respect si onorare a muncii celor care activeaza in acesta industrie greu incercata in ultimii ani, nu doar din considerente economice, ci din pacate si culturale.
In 2023 au aparut in Romania cele mai putine carti pentru copii fara pereche din ultimii 8 ani. Este o tendinta observata si la nivel mondial, piata de carte pentru copii sufera foarte mult. Ilustratia migreaza halucinant de mult catre digital, ai senzatia ca imaginile din carti sunt printscreen-uri din seriale de desene animate sau filme pentru copii. Personajele parca nu mai au identitate, nu mai sunt unice. Sunt foarte putini ilustratori care mai lucreaza “de mana”, in creion si acuarela. Este mai usor sa realizezi totul digital, desigur; mai ales acum cand AI poate scrie, desena sau face muzica si arta fotografica la fel de bine ca un artist real. Dar asta nu inseamna ca poate sa si transmita aceeasi emotie. Multe povesti parca nu mai au miez, nu mai sunt intamplari obisnuite din viata cotidiana a unor copii universali, asa ca al meu sau ca al vecinilor; acum personajele au in general puteri paranormale si fac chestii iesite din comun, multe prea violente. Si parca toate povestile ofera solutii magice la problemele momentului: rasism, agresiune, singuratate, anxietate, lipsa de curaj si de exprimare a propriilor opinii si emotii.

Dintre putinele titluri fara pereche aparute in 2023, am pregatit o selectie din oferta fiecarei edituri. Cu siguranta unele titluri nu se vor regasi aici, fie pentru ca mi-au scapat, fie pentru ca nu am rezonat cu ele. M-am gandit ca acest demers al meu ar putea fi de folos cand va pregatiti listele de cumparaturi pentru Bookfest. Enjoy!

Voi incepe cu Editura Cartea Copiilor, care, ca de obicei, are cea mai mare selectie de titluri de carte ilustrata pentru copii. Despre “Pluta” stiam inca de la Gaudeamus ca va aparea. Mare bucurie, iubim ilustratia lui Jim LaMarche! Pluta este, din punctul meu de vedere, cea mai frumoasa carte pentru copii aparuta in 2023 in Romania. Cartea arata impecabil, traducerea la fel, doar ii apartine lui Florin Bican.
“Ziua Copilului in satul Harmalaia” este o alta surpriza placuta si potrivit aleasa pentru aparitie, doar se apropie 1 Iunie. Copilul deja ii stie pe zurbagii din Noisy Village si a stat cuminte sa citeasca singura primele 7 pagini. Apoi a intrebat daca poate termina ea ilustratiile pe care “a uitat domnul sa le coloreze”. I-am zis ca domnul este de fapt o doamna si ca ii poate scrie sa o intrebe. Desi eu nu mi-as permite sa o deranjez pe Ilon Wikland cu astfel de intrebari, cred ca fiica mea da …

Pentru ca imi place foarte mult cum ilustreaza Beth Krommes si imi doream de mult sa avem cartile ei, le-am comandat, desi copilul meu a cam depasit grupa de varsta recomandata. Le-am luat si pentru mine; si apoi arta adevarata este pentru toate varstele, nu te saturi niciodata sa o privesti. Sa descoperi cum, cu o tehnica ce pare simpla, poti crea ilustratii atat de graitoare si de complete.

Despre “Podul copiilor” va pot spune ca este intr-adevar o aparitie de exceptie. O carte album de arta, tesut cu o poveste impecabil scrisa. Mi-as dori sa ajung in Italia din nou, sa pot vizita micul sat Sarmede si toate operele artistului Stepan Zavrel. Si cumva, dand paginile cartii, mi-am dorit ca cineva inzestrat cu un astfel de talent sa il fi ilustrat si pe Creanga…

De la editura Frontiera va recomand “Vine tata, cu pasii lui de urias”. Mai ales daca v-au placut cartile cu Lupul cel mare si Lupul cel mic sigur o veti indragi si pe aceasta. Noi avem de cativa ani varianta in engleza, “Daddy long legs” pe care am citit-o de foarte, foarte multe ori. Si de tot atatea ori ne-am intrecut in a ghici cat de lungi sunt de fapt picioarele lungi ale lui tati.

Editura Portocala albastra a scos un nou titlu din seria “Autobuzul magic”. Cei care urmaresc indeaproape aventurile domnisoarei Frizzle si a elevilor sai sigur au deja pe lista sau in biblioteca “Autobuzul magic prin campul electric”. Si noua carte a Elsei Beskow, “Ghindoc, Lina si Samburel” este o alegere foarte buna pentru cei care iubesc ilustratia autoarei.
In afara de reeditari, imi este greu sa imi dau seama din catalogul lor online daca au si alte noutati. Ma voi lamuri cu siguranta la targ asupra acestui aspect.

Humanitas junior a reusit editarea unei scriitoare foarte dragi mie, copilariei mele: Lucia Olteanu. “Linistea cri”, in ilustratia Doinei Botez, a fost si ramane si acum cartea mea cea mai de pret. Impreuna cu o editie din ‘42 ce a apartinut mai intai mamei mele din “A murit Luchi” de Otilia Cazimir. Va recomand asadar sa puneti pe lista si “Aventurile lui Mac”.

De la editura Vellant m-a tentat “Prietenele pe care ti le-ai dori si unde sa le cauti”. Este de altfel si singura carte pentru copii pe care au scos-o de la Gaudeamus incoace.

Pandora M a publicat cartea cunoscutului om de televiziune Seth Meyers, “Ba nu mi-e frica, tie ti-e frica!”. Nu stiu daca este fara pereche, o voi rasfoi la targ pentru a vedea daca merita sau nu adaugata la colectia mea de carte pentru copii scrisa de celebritati. Au si un titlu nou Mauri Kunnas, “Ahoi, piratii!”, o carte din colectia cu Elefantul Elmer si una din seria Mog, a lui Judith Kerr.

La final va prezint cateva titluri aparute in 2023 la casa editoriala Art. Romanul grafic “Pasarea alba” a lui R.J. Palacio era pe lista mea de mult timp, in varianta lui in engleza, “White bird”. Am fost surprinsa sa o vad printre noutatile Arthur, mai ales acum, cand deja este anuntata pentru vara 2023 premiera filmului inspirat de povestirile lui R.J. Palacio.
“Regele Babar” ar trebui sa nu mai aiba nevoie de nicio prezentare. Aventurile elefantului care paraseste jungla pentru a experimenta viata la oras au fost si sunt citite si iubite de milioane de copii din intreaga lume. Cecile de Brunhoff a inventat povestea familiei de elefanti pentru a face mai usoara convalescenta fiului ei, Mathieu. Sotul ei Jean a dat viata ilustratiilor si asa s-a nascut una dintre cele mai longevive colectii de carti pentru copii.
“Calm editorial”, scrisa si ilustrata de Nicholas Gannon pare o carte buna de citit la vara, in vacanta.
Manualul ilustrat al erorilor de argumentare de Ali Almossawi a fost ca o pata de culoare, desi este cam monocrom ilustrat. Probabil afinitati de inginer 🙂 Copilul l-a studiat, mai mult ilustratia ce-i drept; si m-a intrebat de ce am cumparat cartea asta maro, stiind ca nu imi place deloc aceasta culoare.

Daca aveti deja lista pregatita pentru Bookfest as fi curioasa sa ne spuneti la ce titluri v-ati oprit. Poate ne inspiram 🙂

Ce sa faci daca…

/ Author / Leave a comment

Ep.3 Copilul tau se sperie de zgomote puternice

Cand eram insarcinata si abia asteptam sa o cunoastem pe fiica noastra ( bine, de fapt in primele 5 luni am crezut ca il asteptam pe Teodor Stefan si nu o fetita, dar aceasta este o cu totul alta poveste) am citit toate cartile de parenting si de “ce sa astepti” pe care le-am putut gasi. Ai fi zis ca astept un pluton de copii, nu doar unul si ca va fi un extraterestru cu care nu vom sti cum sa ne purtam, ca doar nu este sange din sangele nostru 🙂 Stiam pe de rost cum se calmeaza colici, care este cea mai buna abordare stiintifica pentru alaptare si cate si mai cate.

Ma pregateam pentru cel mai greu examen al vietii mele de pana atunci, cel de mama. Insa toate sfaturile si parerile expertilor, tot ce citisem in lunile de asteptare, au fost uitate cand asistentele mi-au pus copilul in brate, sa il alaptez pentru prima oara.

Eram conectata la fire si branule; ea era atat de mica si de serioasa; avea o gurita cat un nasturel. Nu stiam nici cum sa o tin sa se simta confortabil, daramite cum sa aplic cea mai potrivita pozitie pentru alaptare?

Incetul cu incetul, ne-am obisnuit unii cu altii; ea cu lumea exterioara; cu lumini si zgomote si senzatii total necunoscute pana atunci: foamea, fricile, nesiguranta. Citisem undeva ca poti calma un bebelus cu sunete albe, precum cele emise de un uscator de par sau de aspirator. La copilul meu insa nu a functionat aceasta solutie. Prima carte pe care i-am cumparat-o a fost o carte de tip “Primele sunete ale bebelusului”. Avea 4 pagini cartonate, cu 4 imagini si 4 sunete facute de: o ratusca, o maimuta, o pisica si o masina; rosie!

Sunetele acelea insa o inspaimantau! La fel si tot felul de jucarii electronice cu sunete puternice. Celelalte carti si sunete din jurul ei sau din natura, nu. Am pus cartea deoparte si am inceput sa ii cumpar instrumente muzicale pentru copii mici: xilofon, maracas, toba din lemn, pian, ukulele, fluier, rainstinck, cutiute muzicale. Chiar o mica orchestra muzicala pentru copii, cu care se mai joaca si acum. Sunetele unora dintre aceste instrumente o calmau si ii placeau mult, canta mereu prin casa. Isi facuse niste tobe din doua cutii metalice si niste bete pentru mancare chinezeasca si batea fericita la tobe. Continuam insa testarea tuturor masinutelor si jucariilor cu sunete pe care vroiam sa i le cumparam, pentru ca multe sunete inalte, electronice o speriau inca foarte tare.

Mai mult, inainte de a implini un an, au inceput sa o inspaimante zgomotele de la bormasini si freze si tot felul de aparate pe care vecinii nostri le foloseau de zor, fara a tine cont de programul de somn al unui copilas atat de mic si de inspaimantat.

Am incercat toate variantele la care ne-am putut gandi: am vorbit cu vecinii, trezeam mereu copilul inainte de a incepe mesterii treaba, stateam in parc cat de mult cu putinta, pana spre seara, cand ei terminau programul. Insa uneori vremea rea sau alte impedimente nu faceau posibila plecarea de acasa, asadar am citit si am studiat si i-am cumparat o pereche de casti antifonice pentru copii. Le-am testat, le-a testat si ea, dar tot nu rezolvau problema. Erau si foarte fixe pe ureche, in scopul de a fi etanse si a “antifona” zgomotele din jur. O deranjau si nu vroia sa le foloseasca. I-am explicat cat am putut noi de mult ca nu avem ce face, ca desi este un sentiment foarte neplacut si stim asta, in afara de a o consola sau de a indura impreuna cu ea acele sunete, chiar nu avem ce face.

Treptat, tipetele si suferinta ei s-au diminuat. Erau chiar zile in care se auzeau sunete puternice, insa ea nu se trezea sau daca era treaza nu se speria la auzul lor.

Pe la 2 ani si-a facut curaj si m-a rugat sa ii pun baterii la prima ei carte cu sunete ( o pastrasem, fiind prima carte cumparata pentru ea). Intr-o zi a rezistat sa asculte pisica, apoi maimuta si apoi si ratusca. Peste cateva saptamani chiar si masina. Insa sunt jucarii electronice pe care nici acum, la 8 ani nu vrea deloc sa le asculte. Nu am insistat niciodata, nici nu vom face asta. Dar nici nu am tinut-o ferita de toate zgomotele pamantului. Am mers cu ea peste tot, chiar si in locuri galagioase sau la concerte live. A invatat sa traiasca printre zgomotele unui mare si aglomerat oras, ale unei lumi care isi tipa mereu trairile.

Acum pot spune ca fiica mea ce se speria atat de tare de zgomotele puternice a depasit aceasta teama. A invatat sa traiasca printre ele, sa le ignore cand este cazul. Canta mereu, adica zilnic, la diverse instrumente “galagioase”: pian, tobe, ukulele, clopotei si maracas. A invatat sa fluiere si exerseaza mereu, amuzata si fericita de realizarea ei. Are o colectie intreaga de carti cu sunete ale diverselor pasari si animale. Pe unele le recunoaste deja in natura, in copacii sau arbustii din parcuri sau din jurul casei. Ieri seara isi vorbeau doua mierle si ea le-a auzit: “-Mami, eu aud mierle! Avem mierle pe aici?” De cateva zile a primit un ukulele nou, albastru, exact cum si-a dorit. A invatat sa il acordeze singura, uneori compune si versuri cand canta la el, ca un adevarat cantautor. Si-a propus sa ma invete si pe mine sa cant la ukulele, sa ne facem toti trei o formatie 🙂

Ca o incurajare, pentru ca nu cred ca suntem singurii parinti al caror copil a avut fobia zgomotelor, va pot spune ca incet, incet, totul devine mai suportabil. Trebuie, alta varianta nu exista decat obisnuinta si adaptarea la ele. Uneori credem ca pentru a ii fi mai usor copilului nostru avem rolul de a modifica exteriorul dupa nevoile lui. Acest lucru insa va avea ca efect exact opusul: in timp ii va fi mult mai greu sa se adapteze la schimbari. Iar eu cred ca cel mai util lucru pe care il putem face pentru copiii este sa ii invatam sa se adapteze la schimbari si la mediu inconjurator. Sa poate functiona la nivel optim si in liniste si in galagie, si in tihna dar si in haosul si aglomeratia din jur.

Pentru ca lumea asta minunata vine la pachet si cu zgomote si intamplari care nu ne plac sau ne sperie; dar asta nu inseamna ca nu ne putem invata sa ne bucuram si printre ele.

Ce sa faci…

/ Author / Leave a comment

Ep.2 Cand copilului tau ii este frica de intuneric

Frica de intuneric este una dintre cele mai teribile frici pe care copiii le dezvolta, de obicei in jurul varstei de 2-3 ani. Specialisti si terapeuti din intreaga lume au incercat ani la rand sa gaseasca sursa acestei frici. Insa fiecare copil este unic asadar si ceea ce il inspaimanta are un caracter singular.

Ceea ce stim sigur este ca frica de intuneric este o etapa a copilariei. Este ca o lupta prin care cei mici trec si cu ajutorul adultilor, pot iesi invingatori.

Dar ce ar putea cauza aceasta spaima nocturna a copiilor?

1. Faptul ca acum creierul lor este destul de dezvoltat pentru a isi imagina diverse scenarii, unele chiar de groaza. Cum seara reprezinta un moment de relaxare, imaginatia lui este libera sa gandeasca mai mult. Oare ce o fi umbra aceea? Cu ce seamana? Se aude ceva din coltul camerei? Si toate aceste intrebari pot duce la imaginarea a tot felul de grozavii ce il pot terifia pe micut.

2. Unele imagini de la televizor sau din viata reala pot cauza spaime nocturne. De aceea este contraindicat sa ii expunem seara pe copii, in special pe cei foarte mici, la continut media: televizor, desene animate, etc. O atentie deosebita este necesara si in alegerea cartii de citit inainte de culcare, daca aveti acest obicei in familie. Imagini explicite cu tot felul de mostri si balauri simpatici sau infricosatori pot fi uneori sursa unor cosmaruri teribile.

3. Evenimente stresante sau chiar traumatizante din viata reala a copilului: pierderea cuiva drag, expunerea la episoade violente sau de agresiune, etc. Cel mai important este sa le fim aproape in astfel de momente.

4. Nevoia lor de siguranta. Dupa ce copiii cresc si inteleg ca sunt persoane independente de parintii sau adultii care au grija de ei, apar diverse spaime. Cea de a fi abandonati este una dintre ele. De aceea este important sa aiba un loc in care sa se simta confortabil, in siguranta. Camera lor, printre jucarii si obiecte familiare, rutinele zilnice si prezenta parintilor in jurul lui sunt esentiale pentru a face un copil sa se simta in siguranta. Pe cat posibil in acel mediu sigur pentru el ar trebui sa si doarma noaptea.

5. Unele frici sunt, mai ales la copii, irationale. Asta nu inseamna ca nu sunt reale, ba din contra. Incercarea de a le trata cu usurinta sau de a nu le valida celor mici sentimentele legate de aceste frici nu este deloc o solutie.

O abordare utila atunci cand copilul se teme de intuneric este sa ii acceptam acest sentiment si sa ii oferim ocazia sa discute despre el ori de cate ori simte nevoia. Sa incercam sa aflam ce anume provoaca aceasta frica si cat este ea de reala. Bineinteles ca stie si el ca nu este niciun monstru sub pat, mai ales daca a avut curiozitatea sa se uite si sa vada ca in afara de putin praf nu se afla nimic acolo. Sau ca umbrele facute de lumina pe perete nu se misca, este cel mult o iluzie optica. Dar pentru el, in acel moment de neliniste, o poveste de groaza s-ar putea tese in jurul unor umbre miscatoare de balauri si monstri zburatori. La el in camera! Unde este singur si nu are pe nimeni sa il apere si mai este si intuneric! In nici un caz nu vom rade si nu vom rusina sau si mai rau, pedepsi, un copil inspaimantat. Nu il vom trimite singur inapoi in camera lui, speriat si plangand, nu vom tipa la el in toiul noptii pentru ca ne-a intrerupt somnul de frumusete si nu vom face glume sau remarci ironice pe seama sentimentelor lui.

Un alt lucru pe care il putem face sa ne ajutam copiii inainte de culcare este sa cream o atmosfera calda, linistita si relaxanta in camera in care va dormi cel mic. O baie sau un dus cald, apoi un mic masaj sau macar o imbratisare dupa ce isi imbraca pijamalele. Un difuzor sau umidificator cu arome relaxante ajuta foarte mult. O carte de povesti,cu ilustratii frumoasa si gingase. Sau o poveste de noapte buna imaginata pe moment sau chiar o poveste preferata de copil.

Referitor la povesti, exista foarte multe carti pentru copii in care personajele se tem de intuneric sau sa adoarma singure. Imaginatia lor incepe sa creeze si sa inventeze lumi si aventuri diverse, ca o evadare din realul momentului. Va voi prezenta la final cateva dintre povestile pe care le-am citit fiicei noastre, atunci cand a fost pregatita sa le asculte.

Pentru multi parinti intimitatea dormitorului lor este ceva sacru si copiii nu au ce cauta acolo noaptea. Pentru altii, rutina de somn a copilului nou nascut incepe in patutul lui, din camera lui, si lucrurile raman asa pana cand copilul ajunge adult si se muta din casa parinteasca. Fiecare familie are propriul mod de a isi gestiona somnul de noapte, de altfel vital pentru o viata sanatoasa. Si este normal sa fie asa. In momentul in care apar fricile nocturne ale copilului insa, siguranta si confortul lui sunt esentiale pentru a transforma aceasta spaima intr-o trauma. El trebuie sustinut si iubit, ascultat si validat, chiar si cu frici care adultilor li se par irationale. Doar nu este nimeni in camera, uite!

Pentru el fricile acelea sunt cat se poate de reale si de inspaimantatoare. Poate ar fi de folos pentru el sa adorma langa mama sau tata; sau sa aiba o paturica sau alt obiect de confort langa el. Daca isi doreste o lumina de veghe, usa intredeschisa sau sa stie ca poate veni in camera parintilor daca simte aceasta nevoie, atunci este bine sa i le oferiti.

Nu exista o solutie care sa se aplice tuturor, la fel cum nu exista doi copii cu aceleasi sentimente si intensitate a trairii lor. Fiecare copil este unic intr-un anumit moment al vietii si de aceea fiecare familie trebuie sa isi gaseasca rutina care functioneaza cel mai bine. Exista familii cu mai multi copii in care unul dintre frati nu a avut nicio problema in a dormi singur. Dar celalalt, da. Responsabilitatea de a asculta si conforta copilul speriat revine mereu adultilor, nu fratilor minori. Nu putem pune pe umerii unor copii povara cauzata de spaimele fratilor. Este totusi un copil, rolul lui nu este sa devina parintele sau terapeutul fratelui sau.

Lucrul bun este ca la un moment dat, copiii invata sa traiasca cu frica de intuneric sau cosmarurile nocturne. Nu inseamna ca nu se vor mai speria, ci doar vor intelege ca nu sunt reale si ca trec foarte repede. Ca intunericul are rolul lui, sa ne invete sa apreciem lumina.

Ce sa faci daca…

/ Author / Leave a comment

Ep.1 Un apropiat al copilului face o boala contagioasa

Nu o sa incep aceasta serie cu “Ce sa faci daca in scoala copilului tau are loc un atac armat”. Desi urmaresc cu absoluta indignare si spaima tot ce se intampla, cum niste copii cu multe nevoi nespuse ajung sa agreseze letal alti copii, mi-as dori sa fie inca departe de noi astfel de cazuri. Stiu, nu sunt chiar asa departe…

Voi dedica primul episod unui alt subiect actual, de sezon: bolile contagioase la copii.

Mai tineti minte cu siguranta desenele animate cu Tom si Jerry, mai ales episodul in care lui Jerry ii apar zeci de bubite rosii. Si cum dragul de Tom, dupa ce se spala energic de toti posibilii virusi transferati de pe micutul corp al lui Jerry, deschide usa cabinetului cu medicamente din baie si inghite tot ce gaseste acolo. In speranta ca va scapa, ca lui ii va fi bine. Dar nu ii este…

Ei bine, cam aceasta este reactia mea initiala cand unul dintre noi pateste ceva. Dupa care, cumva, nu stiu cum, intervine ratiunea sau modul de supravietuire si fac tot ce ar trebui sa fac in acea situatie.

Daca dupa terminarea perioadei periculoase pentru cel drag corpul meu cedeaza si el epuizat de toata starea de veghe sa nu intrebati, este un subiect aparte 🙂

Ati ghicit, despre varicela voi scrie astazi. Copil fiind, ca majoritatea celor de varsta mea, am facut o forma a bolii cu destul de multe eruptii, ale caror cicatrici au fost vizibile multi ani dupa. Eram peltica pe atunci si le povesteam tuturor dupa ce s-au vindecat eruptiile mele ca am avut “batat de bant”

Vaccinul antivaricela se comercializeaza din 1984, iar din 2012 UE recomanda utilizarea lui ( nu este inclus in schema de vaccinare obligatorie). Se administreaza 2 doze copilului sanatos, cu speranta ca daca va contacta boala sa aiba o manifestare simptomatica usoara. De fapt vaccinul ofera o protectie de 95% impotriva formelor medii de boala si de 100% impotriva formelor severe.

Cum nici eu si nici sotul meu nu credem in toate teoriile posibile si imposibile ale conspiratiilor mondiale, fiica noastra este vaccinata. De-a lungul timpului, de cel putin 2 ori pe an, unii dintre prietenii sau colegii ei de gradinita sau scoala au contactat boala. Am trecut de fiecare data prin diverse stari, am sperat, ne-am contrariat la lipsa de empatie si educatie civica a unor parinti si am mers mai departe. Ce alta solutie am fi avut?

Din experientele noastre cu varicela si cu alte boli ale copilariei au ramas insa niste concluzii importante si, in speranta ca cineva le va gasi utile, voi enumera cateva dintre ele:

1. Pe cat posibil, un copil sanatos si cu aviz pozitiv din partea medicului de familie sau medicului pediatru, ar trebui vaccinat conform schemei nationale de vaccinare. Balanta risc versus beneficiu inclina foarte tare spre cel din urma. Unele tipuri de vaccinuri sunt mai dificil de procurat sau trebuie achitate de catre parinte, dar este un efort ce merita facut. Si pe care recomand sa il faceti. Pentru a feri de suferinte si chinuri inutile atat copilul, cat si pe cei ce ar trebui sa il ingrijeasca in caz de boala.

2. Un copil cu febra sau cu stare generala proasta este indicat sa stea acasa, minim 24h de la disparitia simptomelor sau a febrei. Este o datorie fata de propriul copil, de a nu il expune la noi surse de virusi dar mai ales este o datorie civica, fata de comunitatea in care traim. Ceilalti parinti sunt si ei oameni, au aceleasi nevoi si probleme. Cadrele didactice au uneori in grija lor zilnica si cate 20-30 de copii; o posibila imbolnavire a lor cauzata de boala copilului nostru ar perturba programul unei intregi clase sau unitati de invatamant. Expresia “The greater good” se aplica si in acest caz. Izoland un copil bolnav protejam zeci sau poate sute de alti copii. Nevinovati.

3. Corpul copiilor are nevoie de imunizarea naturala si oricat de dureros poate fi gandul acesta pentru un parinte, contactul lui cu anumiti virusi poate fi benefic pentru el.

4. Persoana care raspandeste virusul nu are nicio vina; de obicei este un copil tare mic, care nici nu cunoaste etapele transmiterii unei boli contagioase. Si ultimul lucru de care are nevoie un bolnav este marginalizarea sau criticile si cuvintele negative adresate de cei din jurul sau.

5. Ca in orice alta boala cu transmitere comunitara, igiena mainilor este cea mai importanta. Daca ne invatam copii inca de mici sa se spele pe maini dupa ce vin de la joaca si mai important, inainte de masa, sansele de a contacta boli contagioase scad foarte mult.

6. Cateva lucruri simple, pe care cei mici le pot invata prin repetitie si puterea exemplului, pot face o mare diferenta in transmiterea sau evolutia unei viroze. Aratati-le asadar copiilor cum sa tuseasca si sa stranute in batista sau in interiorul cotului; sa isi sufle nasul; sa nu imparta mancarea sau vesela cu ceilalti; sa se spele pe maini dupa ce merg la toaleta.

7. Un copil bolnav, dar care este activ, are un tonus bun si isi doreste sa faca diverse activitati recreative trebuie incurajat sa le faca, in confortul casei sau camerei sale.

8. Dupa orice forma de suferinta, corpul uman, slabit, are nevoie de timp si odihna pentru a se reface. Oferiti-le din plin, daca puteti. Niciun cadru didactic din lume nu va fi atat de neintelegator incat sa ceara reintroducerea foarte devreme in colectivitate. Copilul aflat in recuperare la domiciliu poate face activitatile si temele indicate de profesorii sai, in ritmul impus de starea lui de sanatate.

9. Daca starea de sanatate a copilului se inrautateste sau considerati absolut necesar, duceti-l la medic. Daca insa poate fi tratat acasa, in confortul si siguranta propriei case, este de preferat sa nu fie expus inutil altor surse de virusi, bacterii, stress si oboseala cauzate de asteptarea la camerele de garda sau sectiile de urgenta pediatrica.

10. Sunteti parintele copilului dumneavoastra. Il cunoasteti cel mai bine din intreaga lume si stiti cum reactioneaza in diverse situatii. Lasati instinctele si nu frica sau panica de moment sa va ghideze. In final totul va fi bine.

The world we really live in

/ Author / Leave a comment

Este multa emotie zilele acestea si din pacate o mare parte din ea se va risipi in van. Viata va merge inainte ca si pana acum; pentru unii incet, schiopatand, pentru altii grabita, fara timp de greseli, pauze sau repetitii. Pentru ca totul este “repede” acum: se mananca repede, ne imbracam repede, gandim repede, mergem repede, ne crestem copiii repede, atat de repede! Si de multe ori ne oprim doar cand este mult prea tarziu… Le cerem imposibilul, pentru ei, de la varstele cele mai mici. Ii certam si ne dam ochii peste cap daca fac un “r” mai haios, ca si cum asta ar fi tot ce reprezinta ei. Ii grabim, mititei si minunati cum sunt, de dimineata pana seara. Si ei fac ce le spunem noi sa faca, doar suntem soarele si luna lor pe Pamant. Nu le ascultam glasul micut si gandurile, am vrea sa ii auzim vorbind cu vocea si ideile noastre. Le cumparam jucarii si telefoane sa ii tina departe de noi; doar suntem atat de ocupati! Le programam o existenta cat mai plina de activitati care ii departeaza tot mai mult de noi si ii fac sa se simta tot mai singuri si mai abandonati. Nu ii invatam regulile jocului, insa vrem sa il joace la cel mai inalt nivel. Le cerem excelenta in toate pentru ca asta ni se pare ca le oferim cu toti banii castigati in miile de ore petrecute departe de ei. Le spunem prea putin ce ne uimeste si ce iubim la ei si mult prea mult ce nu fac bine. Ii mutam in case mai mari unde nu prea sta de fapt nimeni; pentru ca toti suntem foarte, foarte ocupati. Ii plimbam in masini puternice unde ar fi bine sa faca liniste, noi conducem si trebuie sa fim atenti la drum. Pana intr-o zi cand toata presiunea asta uriasa la care suntem supusi face ca ceva din universul nostru sa cedeze. Si ca un domino, dupa prima piesa doborata, incep sa cada toate celelalte. Si ne uitam socati la toate ramasitele din puzzle-ul nostru care ni se parea perfect construit si nu stim ce sa facem. Ce s-a intamplat? Unde am gresit? Doar totul era perfect si noi atat am putut face; eram atat de ocupati!

Gresim si le gresim copiilor nostri zilnic, din pacate… Nu ii vedem pe ei, cei care au nevoie de noi ca de aerul pe care il inspira. Ii vedem doar jucand un rol pe care l-am pregatit pentru ei. Sa il joace perfect, fara de greseala. Si ei il joaca cat pot de bine pentru ca au inteles ca nu pe ei ii acceptam si iubim neconditionat, ci rolul, masca. Doar ca intr-o zi machiajul se sterge si ii vedem pentru o clipa cum sunt ei de fapt. Unde noi i-am adus si impietrim si ramanem socati: asta nu e copilul meu! Unde e puiul meu iubit si minunat? Ce s-a intamplat cu el?…

Face rau, face cuiva rau pentru ca nu il mai poate tine in el, tot raul ala strans din greutatile resimtite si dupa multe strigate de ajutor neauzite. Dupa ani in care i s-a cerut poate prea mult; sa ia doar calificative maxime. Pentru ca ii trebuie la admitere, nu poate urma decat o facultate de top, nu poate avea decat o viata de top, pe care o va trai probabil singur. Deoarece nu a invatat sa traiasca confortabil cu el printre ceilalti fara acest rol de nota 10. Asta desigur daca are noroc si nu ii crapa inima inainte sa apuce sa isi traiasca efectiv viata aia de nota 10 planuita atat de minutios si cu atatia ani inainte.

Am folosit acest plural fara a avea pretentia de a vorbi in numele unui general. A fost doar o forma de exprimare pe care nu am dorit-o impersonala, pentru ca acest subiect nu este deloc asa.

Am avut o copilarie marcata puternic de ideologia socialista a anilor ‘80, in care totul trebuia sa fie uniform. Purtam uniforma, aceeasi pentru toti; ascultam toti acelasi discurs uniform. Rezultatele muncii cetatenilor patriei erau uniforme si poate ar fi trebuit sa si gandim cu totii aceleasi lucruri. Parintii mei au incercat sa ma scape de uniformismul asta si cred ca au reusit. Am ascultat si alte discursuri, si alta muzica si am fost deprinsa de mica sa gandesc pentru mine. Daca e ceva potrivit sa il asimilez, daca nu sa protestez. Sa ma vad exact cum si unde sunt si sa fac ce este potrivit pentru mine. De cand sunt eu parinte fac acelasi lucru: ma vad exact asa cum sunt si incerc sa dau familiei mele ce merita, nu doar ce mi-ar fi mie mai usor de oferit. Nu mi-as dori niciodata, desi probabil uneori fac asta, sa pun presiune pe ceilalti. Sa cer excelenta in locul fericirii si al multumirii de sine, al satisfactiei de a face lucrurile cat de bine se poate. De a vedea un copil bucuros ca a invatat ceva el singur sau ajutat de altii, ca poate face ce ii place fara oprelisti, atat timp cat nu face rau nimanui.

Un om fericit va darui fericire celor din jur. O va canta, desena sau va scrie despre ea. Ii va molipsi pe toti ceilalti cu ea. Nu va face rau si nu il va gandi, pentru ca nu stie ce este si nu are nevoie de el. Validarea lui, stiind ca a facut tot ce a putut el mai bine, ii este suficienta. Traim vremuri tulburi si greu de gestionat, pentru ca viteza cu care toate se schimba ne fac uneori imposibila adaptarea la noua realitate. Ne dorim ce este mai bun si mai bine, dar uneori nenorocirile pe care le credeam foarte departe de universul noastru patrund si aici. Si nu suntem deloc pregatiti sa le supravietuim.

Mi-as dori tare mult sa incetinim putin goana asta; sa ne imbratisam puii si sa le spunem ca sunt suficienti asa cum sunt ei. Ca ii sustinem cu tot ce putem si ca, daca se va intampla ceva rau, vom gasi din nou, cu totii, drumul spre lumina. Spre bine. Spre noi si tot ce ne face fericiti.