Noutati editoriale romanesti

Pentru ca maine este 1 Decembrie, m-am gandit ca celebrarea ultimelor aparitii de carte pentru copii poate fi un bun prilej de sarbatoare. Sa aducem astfel un omagiu tuturor celor ce trudesc in edituri, tipografii, depozite si sali de prezentare. La birouri, planse de desen, in fata calculatoarelor. Autori si ilustratori, traducatori, editori, redactori, echipe de productie. Celor ce sunt mereu pe drumuri, ducand cartile catre cititorii lor; la targuri si intalniri si expozitii, la zeci si sute de evenimente culturale.

Mi-am luat timp si am studiat ofertele tuturor editurilor de la care iau carti in mod frecvent si am cumparat toate titlurile pe care le-am considerat potrivite pentru fiica mea. Apoi le-am rasfoit pe toate, toate pentru a imi face o parere despre ele.

Au fost cateva surprize, majoritatea placute. Gustul amar ramane insa, au fost atat de putine aparitii notabile in 2022! Parca si mai putine ca in 2021; sau poate am devenit eu mult mai selectiva. Si mi se par foarte slab promovate, peste unele titluri am dat intamplator. Asta in conditiile in care urmaresc tot ce apare la nivel de carte pentru copii, atat pe plan national, cat si international.

Lista de mai jos poate fi folosita si ca punct de plecare pentru cumparaturile celor care vor sa ajunga la Gaudeamus. Sau unele dintre aceste carti pot fi facute cadou de sarbatori, pe care cei mici sa le gaseasca in ghetute sau langa brad.

Cu siguranta unele titluri fara pereche aparute in ultimul timp mi-au scapat, de aceea orice mentionare a acestora este binevenita. Vor lipsi din prezentarea mea titlurile de la editura Portocala albastra; cu sistemul lor de prezentare si de achizitii online nu am reusit inca sa ma inteleg, de aceea cumpar cartile lor de pe unde le gasesc disponibile si la ceva distanta de la data aparitiei.

O sa incep cu una dintre surprizele placute. Este o carte aparuta la Editura Arc: “Cele mai frumoase povesti” de Fratii Grimm, Charles Perrault si Hans Christian Andersen, cu ilustratii de Francesca Rossi. O colectie de 23 de povesti clasice ale binecunoscutilor autori. Si pentru ca aveam toate celelalte carti ilustrate de Francesca Rossi, am vrut sa o adaugam si pe aceasta colectiei.

Continui cu “O portocala de Craciun” de Patricia Polacco, recent aparuta la editura Frontiera. O alta carte de colectie pentru iubitorii celebrei autoare si ilustratoare. O alta carte ce cu siguranta va fi iubita de micii nostri cititori.

De la Humanitas junior ne bucuram de ilustratiile si gingasa poveste a Incredibilului Sylvester, de Dana Kaveli. O carte aparuta in editie bilingva, romano-ucraineana. O carte a timpurilor agitate pe care le traim, proiect de promovare a valorilor ucrainene celor ce inca nu au avut contact cu ele. Fetitei mele i-a placut ilustratia minunata, alcatuita din zeci de tuse atent pictate, adevarate opere de arta. Si s-a bucurat mult de inventivitatea soricelului, de solutia gasita pentru a avea si el o vioara: a construit-o singurel folosind o cheita mica uitata intr-un cutie de vechituri.

“Cartea copiilor” este iar la inaltimi si tipareste titluri minunate dupa titluri minunate. Am ales sa cumpar “Craciun in satul Harmalaia” si “Lotta si Craciunul cu peripetii” ale lui Astrid Lindgren, pentru ca personajele acestea sunt nemuritoare in literatura pentru copii. Si autoarea lor de asemenea. Apoi am ales “Casa celor patru anotimpuri” de Roger Duvoisin, un alt clasic al ilustratiei pentru copii. Tatal Petuniei si al Veronicai, dar si al unor ilustratii remarcabile cu Mos Craciun. Pentru final am pastrat “desertul”: Micul brad de Margaret Wise Brown, ilustrat de Jim LaMarche. Cand doi titani isi unesc fortele, nu poate iesi decat o minunatie de carte! Si o sa va spun doar atat: cumparati-o copiilor vostri si nu veti regreta. Sper ca editura sa continue in editarea operei lui Jim Lamarche si sa apara in romana si “The elves and the shoemakers”. O sa ii scriu Mosului o scrisoare, poateajuta el cu dorinta aceasta…

La editura Pandora M am gasit trei bijuterii: Ada, savanta de Andrea Beaty ( titlul original “Ada twist, scientist”), Doar cinci somnici pan’ la Craciun a lui Jimmy Fallon, pe care o sa o adaug colectiei mele de carti pentru copii scrisa de celebritati si “Cele sapte minuni ale domnului Zapacila” Ma rog, ale domnului Mauri Kunnas, dar nu conteaza asa de mult detaliile, cat minunile 🙂

Despre ultimele aparitii de la Editura Arthur am mai pomenit. O sa mentionez ultimele titluri cumparate: “Toate panzele sus”, editia ilustrata ( dar sa nu va asteptati la foarte multe ilustratii, nu este cazul) pe care deja o citim fiicei noastre. Mai avem putin si terminam cele 648 de pagini 🙂 Glumesc desigur, nu mai avem chiar putin…

Pentru pasionatii aventurilor misterioase cu Harry Potter recomand “Un an magic” cu ilustratiile lui Kim Jay si tradus maiastru de Florin Bican, Tatiana Dragomir, Radu Paraschivescu si Alex Moldovan.

“Daca vii pe Pamant”, a lui Sophie Blackall este de neratat. Aparuta in 2021, titlul original “If you come to planet Earth”, este o carte de vizita a planetei unde locuim, asa cum si-ar putea imagina un pusti sa o trimita celor din alte galaxii si planete. Deosebit ilustrata, depaseste granitele unei povesti, fiind o vasta si cuprinzatoare enciclopedie a vietii si obiceiurilor noastre de zi cu zi. Aici pe Pamant. Am retinut pasajul in care Quinn, baietelul care spune povestea noastra de aici, de pe Pamant, explica de ce merg copiii la scoala: pentru a invata tot felul de lucruri si a sti ce sa faca cand vor fi mari. Fiica mea a declarat ca pesemne de asta stiu eu atatea lucruri, ca am fost atatia ani la scoala 🙂

La editura Litera am gasit singurul calendar de Advent cu carti pentru cei mici. Carti mici, dragalase, cu 24 de povesti Disney. Fiica mea, la fel ca toti copiii de altfel, iubeste povestile Disney si am considerat ca acest cadou o va bucura nespus. Tot aici a aparut de curand “Bradul de Craciun” al Juliei Donaldson, carte nominalizata la British Book Awards 2022. La o prima rasfoire, cumva ilustratia nu “vine” bine cu scrierea Juliei Donaldson. Dar asta este probabil doar ceva subiectiv, datorat faptului ca toate personajele din cartile ei citite pana acum au fost ilustrate de Axel Scheffler.

Acestea fiind scrise, va urez spor la cumparaturi si la citit!

Hiznobyuti


Claude Ponti illustration

O recomandare de lectura si de incantare cu minunatele ilustratii ale lui Claude Ponti este cartea cu acelasi titlu, aparuta in 2018.
Istoria unui pui nascut diferit de toti ceilalti din familia lui. Care auzind mereu cuvintele “His no beauty” ajunge sa creada ca Hiznobyuti este chiar numele lui, devreme ce toata lumea il foloseste cand se uita la el. La fel cum orice alt pui ajunge sa creada ca este ce aude mereu de la cei din jurul lui: minunat, unic, frumos, talentat.
Povestea unui temerar plecat peste mari si tari si chiar galaxii sa descopere universul si mai ales, cine este el si ce puteri magice are. O lume minunat ilustrata de Ponti, cu multe semnificatii ascunse si concepte, cred eu, cam greu de inteles la 3-5 ani.

O lume in care descoperim ca si fiintele pot ajuta Universul si Soarele cel adormit, sa ne poata incalzi din nou. E nevoie doar de putina determinare si de un tovaras de nadejde. Fie el si un ceas.

O istorie in care am regasit si tema reintoarcerii acasa din “Tinerete fara batranete si viata fara de moarte”. O reintoarcere cu sfarsit fericit in acest caz.


Din pacate pentru noi, care am citit varianta tradusa in engleza din franceza, multe intelesuri au putut fi doar intuite. Probabil varianta originala a textului ar fi fost o lectura mai facila. Sau cine stie, poate in cativa ani o vom citi chiar tradusa in romana 🙂 Asta e o gluma trista, pentru ca ritmul si calitatea aparitiilor de carte ilustrata de valoare scade din ce in ce mai mult in Romania.

Ce as vrea eu sa invat la scoala

In vara aceasta fiica mea, care abia terminase clasa pregatitoare, m-a intrebat cati ani mai “trebuie” sa mearga la scoala. Pe acest “trebuie”, constanta in viata si rutina mea zilnica de cand ma stiu, am incercat din rasputeri sa il elimin din viata copilului meu. Dar el totusi exista, pentru ca, nu-i asa, unele lucruri chiar trebuie facute. Raspunsul meu a fost 12.

⁃ 12 ce, mama? fii atenta si raspunde corect!

⁃ 12 ani trebuie tu sa mai mergi la scoala.

⁃ Adica o sa am cati ani cand ii termin? 12 plus 7? 19 ani???

⁃ Da, puiule.

⁃ O sa fiu adult atunci! Nu pot sa cred asta, o sa treaca toata copilaria mea…

⁃ Sau, ar mai fi o varianta: daca esti super priceputa la anumite materii, poti face doi ani in unul si termini mai repede.

⁃ Da, eu sunt priceputa la calculari si la desenat si construit, as putea face asta!

Discutia nu a mai continuat pentru ca a dorit sa “rumege” aceasta noua realitate, in care scoala ei, inceputa la 6 anisori si un pic, se va termina abia la 19. Dar cumva scoala asta si trebuie sa faca, nu? Sa transforme niste copii in oameni mari, pregatiti sa dea piept cu viata. Insa vremurile de acum s-au schimbat, ei dau piept cu greutati si lucruri noi si rautati si frustari de mici. Ce scoala ii pregateste pentru asta, pentru timpul prezent? Cand scoala traditionala se ocupa de viitorul lor atat de tare incat uita sa se raporteze la ei corect, potrivit varstei lor actuale? Parintii sunt cei care ii ajuta sa se adapteze provocarilor si schimbarilor zilnice. Parinti care fac asta cumva pe genunchi, fara indrumari si cunostinte aprofundate, atat cat pot ei. Pentru ca scoala asta de parinte nu s-a inventat inca. Te nasti parinte in ziua in care ti se naste primul copil. Il iei acasa, fara manual de instructiuni, si incerci sa faci tot ce poti pentru el, tot restul vietii. Este un proces de invatare continua, in care corigentii nu au niciodata sansa unei reexaminari. Sau sa invete mai bine si sa repete materia si sa treaca in vara… Materia a crescut deja, este la alt nivel. Toate reusitele si esecurile din viata de parinte se intampla si se evalueaza live, in timp real. No second chances!

Pentru mine principala materie ce ar trebui predata la scoala este Adaptabilitatea. La nou, la imprevizibil, la modul de a gandi si a face lucruri al celor cu care intram in contact zilnic, la bine si fla rumos, la zile care nu ne zambesc. Copii sau adulti, pentru toti adaptarea poate fi anevoioasa si mare consumatoare de resurse. Poate salva vieti si poate schimba destine.

De socotit si de scris invatam toti pana la urma. Si apoi deja exista zeci de aplicatii si roboti care pot face asta in locul nostru, mai bine si mai rapid. Ce nu poate face insa inteligenta artificiala este sa simta. Sa fie empatica si calda si sa aiba o inima mare, sa spuna un cuvant bun atunci cand este mare nevoie de el. Asadar a doua materie pe care as vrea eu sa o studiez la scoala ca sa cresc mare este Empatia.

Engleza invata toti copii, pentru ca ei se joaca Minecraft si tot felul de jocuri dragute si invata cuvintele necesare socializarii chiar de acolo: die, die, superhero, super powers, ghosts si cate si mai cate.

O alta materie ar fi Lectura. De cand era in burtica am citit pentru ea si mai apoi cu ea sute de carti. Acum ii citim si noi, ne citeste si ea. Cartile ne ajuta, pe noi adultii dar mai important pe ei, copiii, sa vedem si sa ne imaginam lumi si realitati la care altfel nu am avea acces. Si Vorbitul corect. Observ ca a devenit mai simplu sa nu mai vorbim chiar corect si nu imi place asta.

Era sa uit Marele curs de supravietuire si prim ajutor. Sa stie sa isi trateze o julitura, sa deschida un briceag, sa aprinda focul si ,de ce nu, sa vaneze 🙂 Si intr-o nota foarte serioasa, sa aiba grija de ei, de psihicul si de corpul lor. Sa inteleaga ca e normal sa creasca, sa le apara par pe corp, sa simta si sa experimenteze schimbari hormonale. Ca un NU e NU mereu si ca nimeni niciodata nu are dreptul sa ii atinga fara permisiunea lor. Ca primul sarut e doar unul, ala primul si ca timiditatea e buna la fel cum e si emotia, servite moderat cu multa blandete si fara mult stres.

As mai vrea sa invat sa desenez, pentru ca nu ma pricep deloc, dar deloc. Si sa fac noduri si sa imi cos sosetele, sa folosesc diverse materiale sa creez ceva unic, o mica opera de arta. Sa asortez culori si stari de spirit.

Si as mai vrea sa fac o multime de experimente de chimie si de fizica, de stiinte naturale si nu numai. Sa cresc plante, sa ingrijesc un animalut, sa invat despre planete si galaxii, oameni celebri si monumente impresionante. Sa ascult zilnic muzica si poate sa invat sa cant la un instrument.

Acum, daca ati avut rabdare sa cititi tot, imi puteti spune la ce scoala sa ma duc, sa invat lucrurile astea? Nu acum, cand voi fi eu mare 🙂

The day we begin

Ieri a fost, din nou, prima zi de scoala.

Un alt inceput. Revederea.

Emotii, fericire, adaptare. Codite prinse cu fundite si camasi albe. Munti de flori care treptat se vor ofili. Senzatii care incet, incet vor scadea in intensitate si vor disparea. Primii pasi pe un drum lung, cu sens unic. Cu 12 statii obligatorii. Cu drame si unghii roase, lacrimi de tristete sau fericire. Colegi dragi si prietenii ce poate vor rezista o viata. Sau nu.

Important este primul pas, dupa el mereu ii vom face pe toti ceilalti care ne duc unde avem fiecare dintre noi de ajuns: seful clasei, artisti sau ingineri priceputi la toate.

So, my dear all, buckle up tide and enjoy the ride!

Aici puteti afla mai multe despre carte si o puteti si comanda.

The day we begin de Jacqueline Woodson, ilustrata de Rafael Lopez

Lecturi de vacanta: Podul catre Terabithia

de Katherine Paterson

Ieri am terminat de citit aceasta carte minunata, distinsa cu Medalia Newbery, Lewis Carol Shelf Award si Le Grand Prix des Jeunes Lecteurs. Este prima carte pe care o citim fiicei noastre in care un personaj principal nu are parte de un sfarsit fericit.

Apoi am urmarit si ecranizarea din 2007 a cartii, Bridge to Terabithia. Este cred prima ecranizare a unei carti despre care fiica mea spune ca a impresionat-o mai putin decat lectura cartii. Adultii insa au avut o alta parere 🙂 Mai ales ca s-au varsat si cateva lacrimi… Filmul se poate inca viziona pe HBOmax, pentru cei care nu l-au vazut inca.

Povestea imaginata de Katherine Paterson ne-a atras inca din descrierea cartii, cea de pe coperta a IV-a. Si cu fiecare pagina si apoi capitol parcurs, aventurile celor doi protagonisti au devenit din ce in ce mai captivante. Jesse Aarons este fara doar si poate un campion. Baiatul care a avut norocul sa isi gaseasca stralucirea, aceea de a fi cel mai rapid alergator. Inconjurat de prezente feminine dominante, el gaseste ceva-ul care sa il distanteze. Toate acestea pana cand destinul i-o prezinta pe Leslie Burke, o domnisoara care poate oricand concura si castiga in fata oricarui baiat, fie el si cel mai rapid alergator din clasa a V-a. Prietenia lor va depasi granitele pamantesti si imaginatia ii va duce intr-o lume doar a lor, Terabithia. Unde ei vor fi soarele si luna, regele si regina.

Asta pana cand destinul decide din nou pentru Jesse: de data aceasta ca a venit timpul sa i-o smulga pe Leslie din universul lor perfect. Va ramane doar el, acum devenit mai bun si mai curajos si mai atent la nevoile celor din jur, sa continue povestea inceputa in Terabithia.

Prieteniile sunt un dar, nu un drept. Sunt rare si ne aduc fluturi in stomac si uneori dureri de cap. Insa norocul de a gasi, mai ales copiii find, un suflet pereche care sa ne insoteasca in toate aventurile ce ne asteapta, este foarte rar si trebuie pretuit toata viata. Chiar daca la un moment dat drumurile se despart sau apropierea fizica nu mai este posibila. Amintirile vor ramane mereu intiparite in memoria noastra, la fel ca toate lucrurile pe care am avut sansa sa le descoperim impreuna cu prietenii nostri.

The snail with the right heart

de Maria Popova, ilustratii de PingZhu

Imi doream de mult ultima aparitie a Mariei Popova, dar cumva recenziile de pe Amazon si Goodreads au intarziat achizitia ei.

Am gasit-o saptamana trecuta pe un site online de la noi si am luat-o. O puteti comanda insa si de aici

Nu am gasit nimic “scandalos” sau daunator evolutiei copilului meu printre paginile ei. Dar probabil asta este o chestiune subiectiva. Este multa stiinta, dar si multa poezie si delicatete; insa nimic fortat. Unele specii de melci sunt hermafrodite. Si da, melcii fac si ei copii ca mai toate celelalte specii, prin imperechere. Dar deoarece am citit peripetiile lui Pispirel pe cand copilul avea 3 ani, acum la 7 ani am considerat potrivit, dupa ce am citit eu inainte cartea, sa o citesc fiicei mele cand a vazut-o si si-a dorit asta. S-a mirat sa auda cuvantul hermafrodit, i-am explicat si eu si tatal ei ca asa sunt unele specii si ca este o forma de adaptare si supravietuire. I-am explicat putin si despre gene si cum anumite gesturi si trasaturi ale bunicilor ei le are si ea si noi nu.
Un subiect de mirare si dezbatere a fost “the right heart”: “Cum mami, eu cand stau cu capul aici nu iti mai aud inima batand in stanga? Nu cred ca sunt oameni cu inima in dreapta”

Ca o concluzie, ma bucur ca am trecut peste parerile unor necunoscuti in fond si am luat cartea. Este o opera de arta. Si desi are la baza povestea specifica a cuiva din familia autoarei este in acelasi timp si o poveste universala. In care diversitatea face parte din lumea noastra, acceptarea celor diferiti de noi si empatia fata de drumul lor este o aspiratie, nu sursa de frica si teama. Este o carte menita sa apropie comunitati si sa ajute acceptarea si integrarea “diferitului”, nu doar fuga de el.

Copii nostri scriu si ilustreaza

A inceput vacanta si noi facem planuri, de cand ne trezim pana adormim. Dupa zeci de intrebari legate de cate zile dureaza vacanta asta, cand plecam la bunici, cat de mult or sa se bucure bunicii sa o vada, cum or sa fie imbracati, ce aventuri ii pregatesc eu pentru fiecare zi de vacanta, copilul a anuntat ieri ca vrea sa scrie o carte… S-a facut liniste, inima mea a zambit si apoi am intrebat cu o voce mica despre ce ar vrea sa scrie. “Despre Roz si Galbenel si aventurile lor din cartea a 3-a. Ei vor povesti tot ce au facut dupa ce s-au intors pe insula.“
Si-a luat agenda si un pix si s-a apucat de scris; cum se pricepe ea sa scrie la 7 ani, nu m-a lasat sa corectez nimic. Doar sa citesc.
Ar vrea insa sa o ajut la final sa arate si cartea ei la fel ca celelalte 2 carti. Si sa poata fi citita de toti copiii care o iubesc pe robotica si pe puiul ei. Pentru cei care nu au citit inca opera lui Peter Brown, este vorba despre cele doua volume “Insula robotilor” si “Intoarcere pe insula robotilor.”
Nu credeam ca o carte si doua personaje vor avea un impact atat de puternic asupra ei. O carte pe care nici macar nu m-am gandit sa o cumpar, i-a imprumutat-o un prieten mai mare. S-a invatat cu personajele, astepta nerabdatoare in fiecare seara sa-i cititeasca tatal ei cateva capitole. Pana saptamana trecuta cand volumul II s-a terminat. Au trecut la alte carti, alte aventuri, dar cumva nevoia de a mai fi un pic alaturi de Roz si de puiul ei de gasca a gasit aceasta solutie: daca nu exista cartea a 3 a, o va scrie ea!

Pentru ca am primit acceptul de a fotografia ce a lucrat pana acum, va las mai jos un mic extras.

Sunt curioasa sa aflu ce carti sau personaje i-au marcat pe alti copii atat de mult incat sa isi doreasca sa scrie despre ei sau sa ii ilustreze asa cum si-i imagineaza. Si daca opera lor poate fi sau a fost deja prezentata publicului larg si ce reactii a primit.

Elmer, elefantul multicolor

A fost odata ca niciodata un elefant multicolor. Diferit de toti elefantii gri din turma lui, de toti prietenii si de toata familia. Sau, daca nu a fost, cu siguranta a trait un talentat ilustrator, cu o imaginatie cum alta nu s-a mai vazut, care a inventat acest personaj. Elmer, elefantul multicolor. Diferit de toti, dornic mereu sa le joace feste prietenilor, cu un suflet mare si multa dragoste de daruit.

Caci daca David Mckee nu l-ar fi desenat pe simpaticul Elmer, multi copii nu s-ar fi bucurat niciodata de povestile si istorisirile pline de ghidusii. Multi copii nu ar fi invatat ca este in regula sa fii diferit, sa te bucuri de viata cand ai chef, atat timp cat nu faci rau nimanui. Sa ii ajuti pe cei aflati la nevoie; sa aduci o raza de soare dupa multi nori de furtuna in viata cuiva care chiar are nevoie de asta.

Pentru ca nu-i asa? Fiecare dintre noi este diferit de toti ceilalti din jurul lui. Unii avem ochi albastri, altii un semn distinct cu care ne-am nascut, altii poate chiar mai multe. Important este sa incercam mereu sa gasim lucrurile care ne apropie si unde suntem asemanatori, nu doar pe cele care ne despart .

Astazi David McKee a obosit sa mai deseneze. Si a plecat intr-o alta lume, unde poate chiar exista elefanti multicolori si unicorni roz. Sau unde se poate reintalni cu toate personajele pe care le-a creat. Asta da, ar fi o veste tare buna!

Proiectul Barnabus

de Fratii Fan

Semne bune anu’ are …
Voi incepe cu primul care ne-a atras atentia la inceput de an, Proiectul Barnabus de Fratii Fan. Este, in opinia mea, una dintre cele mai reusite aparitii de carte ilustrata din 2021. Si ma bucur nespus ca cei de la Humanitas junior au facut posibila aparitia ei, la standarde cu care ne-au obisnuit deja. Povestea “curge” pe fiecare pagina si prin fiecare ilustratie. Barnabus si prietenii lui captiveaza cititorii prin ideile nastrusnice, curajul si prietenia de care dau dovada. Este incercarea de a evada din cutia in care cineva se trezeste inchis, de altii, de societate sau de sine, datorita propriilor temeri si frici. Este povestea cautarii unui sens mai mare in viata decat propria persoana si patratica pe care o ocupi. Sunt multe idei si intelesuri, explicite sau ascuse, de descoperit in carte.
Copilul de 7 ani s-a bucurat sa refaca traseul prietenilor pana reusesc sa evadeze, apoi a cautat “defectele” fiecare animalut si a incercat sa le retina numele. S-a mirat ca au evadat exact in magazinul cu animalute “perfecte”, de care se temeau mai mult ca orice sa ajunga…
Adultul care a citit cartea impreuna cu copilul s-a bucurat de tot: design, ilustratie, traducerea si corectura impecabile, povestea duios relatata.
Este o lectura pe care o recomand si sper sa fie nominalizata intre cele mai bune carti ale anului si aici, nu doar in strainatate.