Roscata-ca-Arama si cei sapte soricari

de Nina Cassian, ilustratii de Andrei Tache, editura Frontiera, 2021

“… E usor a scrie versuri

Cand nimic nu ai a spune…”

Vedem asta peste tot; este de ajuns sa deschidem un manual sau un auxiliar pentru invatamant primar si gasim nenumarate astfel de exemple. Ce nu este deloc usor este sa scrii versuri pentru copii care chiar sa le spuna ceva. Ceva care ramane, zi dupa zi; care le provoaca mintea si inima sa isi imagineze, sa viseze si sa se emotioneze. De aceea nu a fost si nu va fi deloc usor pentru cineva sa egaleze maiestria cu care a scris Nina Cassian. O femeie atat de talentata si de pasionata de viata, incat nu ai cum sa nu simti asta in fiecare vers al ei.

Poezia Ninei Cassian este preferata noastra; ii citim poeziile cu nesat, asteptand mereu sa vedem ce se va intampla cu personajele si radem mult, foarte mult!

“Roscata-ca-Arama si cei sapte soricari” nu a fost o exceptie. Am ras si am urmarit povestea catelusilor, intrebandu-ne mereu ce o fi patit Trigon de ne tine autoarea in suspans atatea capitole! Cu siguranta ne-au scapat multe intelesuri ascunse, la fel cum s-a intamplat si la prima lectura a cartii “Povestea a doi pui de tigru, numiti Ninigra si Alegru”. Caci istoria spune ca numitul Alegru ar fi fost in fapt un cu totul alt personaj celebru cu dificultati de vorbire…

Revenind la Roscata, am descoperit cu multa placere ilustratii cu care nu eram obisnuiti. Linii simple, clare, desenate de un fauritor. Nu il cunosc pe Andrei Tache si din pacate nici opera lui nu o cunosteam pana acum. Promit sa repar asta. Deocamdata ne-am bucurat tare ca am “dibuit” ce culoare are sugiucul.

Apreciez ca editura Frontiera face toate aceste eforturi de a nu lasa garda jos. Garda calitatii si a valorii literare. Mereu, neobosit, ii expune pe cei mici si pe cei mari la lucrari de exceptie. Intr-o incercare de a compensa ce sistemul nu poate face.

De la “Sistemul nervos, sistemul bucuros” pana la “Dejunul unei frunze”, carte premiata national si international. Lucru valabil si cu toate aparitiile de exceptie ale editurii din 2021. Pe care mi le imaginez ajunse in toate casele si in toate clasele. Pentru a fi citite impreuna. Pentru a avea copiii nostri acces mai usor si la astfel de capodopere. Poate asa vom avea norocul sa cunoastem un nou Eminescu sau o varianta moderna a limbii “sparga”.

Macar astazi, de Ziua Internationala a cititului impreuna, vreau sa imi imaginez ca asa va si fi. Si ca vom trai cu totii fericiti pana la … sfarsit!

Proiectul Barnabus

de Fratii Fan

Semne bune anu’ are …
Voi incepe cu primul care ne-a atras atentia la inceput de an, Proiectul Barnabus de Fratii Fan. Este, in opinia mea, una dintre cele mai reusite aparitii de carte ilustrata din 2021. Si ma bucur nespus ca cei de la Humanitas junior au facut posibila aparitia ei, la standarde cu care ne-au obisnuit deja. Povestea “curge” pe fiecare pagina si prin fiecare ilustratie. Barnabus si prietenii lui captiveaza cititorii prin ideile nastrusnice, curajul si prietenia de care dau dovada. Este incercarea de a evada din cutia in care cineva se trezeste inchis, de altii, de societate sau de sine, datorita propriilor temeri si frici. Este povestea cautarii unui sens mai mare in viata decat propria persoana si patratica pe care o ocupi. Sunt multe idei si intelesuri, explicite sau ascuse, de descoperit in carte.
Copilul de 7 ani s-a bucurat sa refaca traseul prietenilor pana reusesc sa evadeze, apoi a cautat “defectele” fiecare animalut si a incercat sa le retina numele. S-a mirat ca au evadat exact in magazinul cu animalute “perfecte”, de care se temeau mai mult ca orice sa ajunga…
Adultul care a citit cartea impreuna cu copilul s-a bucurat de tot: design, ilustratie, traducerea si corectura impecabile, povestea duios relatata.
Este o lectura pe care o recomand si sper sa fie nominalizata intre cele mai bune carti ale anului si aici, nu doar in strainatate.

Sarbatoarea verii

⁃ Mami, pot sa te intreb ceva?

⁃ Da, iubito, poti sa ma intrebi orice vrei!

⁃ Daca toamna are sarbatoarea ei, Hallowen-ul, iarna sarbatoarea ei, Craciunul, primavara sarbatoarea ei, Pastele, vara de ce nu are si ea o sarbatoare a ei?

⁃ …. Are! Ziua Copilului, 1 Iunie!

⁃ Nu mama, aia nu e sarbatoare, aia e o zi! Eu ma refeream la o sarbatoare adevarata a verii! De ce nu are si vara sarbatoare ei?

Da’ chiar asa, de ce nu are si vara sarbatoarea ei?

Asteptandu-l pe Mos Nicolae

Legenda spune ca diseara Mos Nicolae va veni si va aduce dulciuri in ghetutele tuturor copiilor cuminti din intreg Universul!

Copilul nostru a curatat deja de 3 ori toate incaltarile gasite la usa: pe ale ei, 2 perechi, pe ale mele, 1 pereche si pe ale tatalui ei, tot 2 perechi. Face ce face si se tot duce sa vada daca a venit Mosu’…

– Ti-am zis ca vine dupa ce se face intuneric! In timpul zilei, pe lumina, il pot vedea copilasii cand se furiseaza pe geam.

– Pe geam vine? Nu pe usa? Atunci sa punem ghetutele langa geam, sa ii fie mai usor sa lase toate dulciurile in cizmele mele.

– Lasa-le acolo, se descurca el! Are experienta si stie exact cum sa procedeze!

– Tie nu o sa iti lase prea multe bomboane, nu incap in ghetele tale. De ce nu iti aduci si o pereche de cizme, sa aiba mai mult loc Mos Nicolae? Daca vrea sa iti aduca fructe, cum face? Nu incap! Nici nu ti-ai desfacut nodul la sireturi…

Imi doresc sa se faca seara mai repede, deja nerabdarea ei este mare si tirul intrebarilor pe masura. Simt nevoia sa ma relaxez putin inainte de a veni Mosu’. Il anunt si pe tatal ei despre intentiile mele si decidem ca ar putea iesi doar ei doi sa se plimbe putin prin vremea mohorata de afara, inainte de marele eveniment al serii.

Pret de cateva minute aud din cealalta camera franturi de cantecele si de rugaminti de a se imbraca si cateva nu-uri. Apoi se face liniste, se aude usa trantindu-se si raman singura, singurica in toata casa! Astept putin, sa fiu sigura ca au plecat, apoi ies din camera. Pe masa din sufragerie gasesc un bilet, scris de manutele ei mici si dragalase:

“NOI AM PLECAT SI O SA NE INTOARCEM”

Nu sunt sigura cui i-a scris, mie sau lui Mos Nicolae…

Asteptandu-l pe Mos Nicolae

Painting with kids

For some time now me and my daughter have a new hobby: painting or reproducing works of famous artists. We paint by numbers or we add paint on scketches or on 3D contours. Is a very relaxing activity and most important, a fun way for her to learn about famous artists or paintings.

Yesterday we started working on a new project: we paint by numbers on a canvas one of Leonid Afremov’s work. She looks at the painting and asks me:

– Mum, what this picture is supposed to represent?

– Well, if we are lucky, it will be a lady and a gentlmen walking in the rain.

– Now it looks more like Picachu…

– Picasso? I ask.

– Yes mama, Picasso! I got the name wrong, but I know how Picasso painted!

Work in progress

The rocket book by Peter Newell

We continue the serie of events related to Hallowen with a tricky business: launching a rocket in the basement of a 21 floors building! In 1912’s New York, after the janitor’s son lits up a rocket that goes up ‘til it reaches the top flat.

It is not SF, nor a dream of mine; it is not even a TV commercial or animation. It is the “Rocket book” by Peter Newell, one of the fathers of children illustrated books.

I believe that in every aspect of life we need to look up to the pioneers and the ones that took things at the highest level.

In the world of children illustrated books, Peter Newell is one of them. He illustrated Mark Twain and Lewis Caroll, to name two of the famous writers he worked with. What I loved the most about this book is the attention he paid to details, the expresivity of his characters and the ability to create a scene without overloading the illustrations. And the use of objects and words that are now lost from our homes and vocabulary.

It is a book to have and to read, at any age, I would say.

My 7 yo daughter had an interesting reaction to the book. She asked me why all the people in the book were so amazed and had eyes so big. And then she wondered what it would happen if we lit rocket in our building’s garage 🙂

I didn’t respond the obvious, that we would fly from there as soon as the rocket in the book did…

All-Hallows-even

Or should I just write Hallowen?

Until a few years back, I didn’t knew much about this celtic celebration of the deads. It was the movies and my daughter who gave the only meaning to this evening: we would dress in costumes, carve a Jack-o-lantern pumpkin and go “trick or treat”. Because throwing a Hallowen party in the pandemic it can be a little … tricky.

We are orthodox, not by choice, but by birth and we celebrate the deaths in the last Saturday of October. And we have some similar traditions for this evening too: we light candles ( not in pumpkins) and we prepare some food ( not only candies) to give away ( to treat). And we go to the cemetery and we light a candle to the graves of our relatives or friends that are no longer with us. We remember them and we celebrate their live. It’s the “Saturday of the deaths”

This year we kept the tradition: we made a pie, found a witch ( a small and very pretty one) and we carved a scary faced pumpkin. We took the little witch and the pumpkin and we went trick or treat.

We had some dinner and the story says that the pumpkin didn’t return home with us…

Autumn art with kids

Autumn is not my favourite season at all…

But I do like the colors it brings in the nature and the smell of cold in the morning. The pies we make and the roasted chesnuts; the walk we get to go on until the winter really setles in. And I love to collect leaves and wild berries and small pieces of wood for our art projects.

Today we decided to use some of the materials we collected in the week-end. We included leaves and berries and wooden dolls in our art. We glued and colored and put together some people …

It was a lot of fun and we sang and laughed alot.

My daughter wants to prepare a small in-house exhibition, for friends and family to see and maybe invest in our work. By now, when I write these lines, the courier was the only person asked if he wants to buy a fall painting with leaves 🙂 He was super confused, but she assured him she wroked hard on it and that is really valuable…

Me, I’m just happy that she knows how to make the most out of everything that she does.

Lampa muscata de caine

Stam intinse pe pat si povestim. Eu ii spun ca in casa in care ne aflam acum a locuit mai demult un catel. Ar vrea sa aiba si ea un catel, dar stie ca doar cand ne vom muta intr-o locuinta la curte va putea avea unul. Dar asta nu inseamna ca nu ii plac in continuare toate istorisirile, povestile sau interactiunile cu caini si catei. Bunicii ei au de cateva luni un pui de caine tare dragalas si nazdravan si se bucura mereu sa se uite la filmuletele cu aventurile micului patruped.

La un moment dat imi zice:

⁃ Mami, din lumanarea noastra a muscat un caine!

⁃ Care lumanare, frumoasa mea?

⁃ Asta de deasupra patului!

⁃ Asta este o aplica!

⁃ Da, lampa asta, vezi? E muscata de caine! Uite acolo!

⁃ Si cum crezi tu ca a ajuns un caine pana sus acolo sa poata musca din ea?

⁃ S-a urcat pe o scara?

⁃ Ma intrebi sau banuiesti?

⁃ Eu nu banuiesc! Eu vad acolo o muscatura de caine si iti spun! Nu ma crezi, uita-te tu singura!

Ma uit, mai mult amuzata de imaginea unui caine atat de aventuros si de curajos care, dupa ce s-a catarat pe o scara atat de inalta, mai are chef sa si muste din lampa… Si imi aduc aminte de cainele meu din copilarie care imi rodea caietele de teme si manualele. Iar profesoara nu ma credea niciodata cand ii spuneam ca el a ros tema la mate.

Dar micuta mea are dreptate: lampa noastra chiar arata de parca a muscat un caine din ea! Ii raspund si mai amuzata:

⁃ Uite vezi, de asta nu vreau eu sa avem un caine. Daca se dezechilibreaza si cade de pe scara cand se urca el acolo sus sa muste din lampa?

⁃ Mama, cainii nu se urca pe scara!!! Am spus si eu o poveste! Lumanarea aia am stricat-o eu cand am aterizat de pe luna mica! Prin tavan am aterizat cand s-a stricat racheta, ai uitat?

N-am uitat, cum sa uit tocmai povestea aterizarii ei de pe luna mica? I-am scris si o carte, tocmai pentru a nu uita niciodata cum a venit ea in lumea asta a noastra, unde uneori adultii uita sa mai creada in povesti…

Sfanta iubirii

Este onomastica domnisoarei noastre dragi, fetita care a venit de pe luna mica. Se joaca cu tatal ei in timp ce eu ii pregatesc in secret un tort de clatite. Nu stiu reteta exacta pe care o folosesc Pettson si Findus, personajele indragite din cartile lui Sven Nordqvist, dar sper sa ii fac o surpriza placuta.

Il ornez, improvizez un soi de lumanare si o chem sa sufle in ea. Emotionata, isi pune o dorinta si apoi sufla. Ne asezam in jurul mesei sa savuram fiecare din felia de tort impartita de tati.

⁃ Mami, azi e sfanta mea, nu?

⁃ Da, iubito! Este sfanta ta.

⁃ De ziua mea adevarata facem noi doua un tort adevarat?

⁃ Desigur! Dar asta nu e tort adevarat?

⁃ Este… dar tot clatite sunt. Clatite pot manca oricand, nu doar de ziua mea… Urmatorul sfant al cui e?

⁃ Al meu cred, ii raspunde tati. Si apoi urmeaza ziua ta de nastere.

⁃ Si sfanta lui mami cand e? Mami ce sfanta are?

Pufnesc in ras la gandul unei sfinte cu numele meu. Domnita poate, dar nu sfanta.

⁃ Mami nu are o sfanta, ma scoate tatal ei repede din incurcatura. Ea are doar zi de nastere.

⁃ A fost ziua ei de nastere! I-am desenat o felicitare si am mancat tort la terasa. Dar vreau sa aiba si mami o sfanta. Daca nu este o sfanta cu numele ei, va fi sfanta iubirii! Ea ne iubeste cel mai mult pe lumea asta si are grija de noi. Vrei mami, sa fii sfanta iubirii?

Sunt oameni care stiu exact ce vor fi cand vor fi mari. Altii isi doresc sa fie piloti sau doctori. Unii se nasc cu talente si abilitati de genii. De conducatori, lideri sau campioni.

Eu nu stiu ce altceva mi-as fi putut dori sa fiu in viata asta. Ma bucur doar ca sunt mama fetitei asteia minunate si ca de acum am si eu o sfanta, cea mai importanta dintre toate: sfanta iubirii.