Lecturi de vacanta: Heidi, fetita muntilor

/ Author / Scrie un comentariu

de Johanna Spyri, ilustratii de Sonja Wimmer, editura Arthur 2022

Heidi este si va ramane mereu eroina vacantelor din copilaria mea. Fetita inimoasa si nazdravana, cu bucle si bujori in obrajori. Asa cum mintea noastra incearca uneori sa gaseasca puncte de conexiune si legatura cu personaje din viata reala sau din cea descoperita in lecturi sau filme, tot asa mi-am gasit si eu un personaj pereche in Heidi. Ea traia si la coliba bunicului din munti si in casa din oras, eu mergeam in vacante la tara la bunicii mei si apoi reveneam la munte, in oras. Bunicul lui Heidi avea capre si ea se ducea cu ele la pascut, bunicii mei aveau si ei capre si eu mergeam uneori cu ele la pascut.

Anul acesta am gasit la Bookfest, la standul editurii Arthur, ultima editie Heidi, fetita muntilor, aparuta in 2022 in format ilustrat de Sonja Wimmer. Imi doream de cativa ani sa ii fac cunostinta fetitei mele cu Heidi, dar nu gasisem o varianta cu ilustratiile … potrivite. Pentru ca eu retin si acum ilustratiile cartii din copilaria mea si nu mi-o pot imagina pe Heidi altfel. Si pentru ca ilustratiile calde ale Sonjei Wimmer m-au convins ca asa as vrea sa o tina minte fiica mea pe Heidi, am cumparat cartea si ne-am pus pe citit.

Si pe explicat expresii pe care nimeni in jurul nostru nu le foloseste ( cum adica “cazu la invoiala? unde cazu? ce e invoiala asta?”). Modul protocolar in care isi vorbesc uneori protagonistii a fost o alta provocare pentru noi, adultii. Eram mereu intrebati de ce vorbesc asa si nu normal, cum vorbim noi. Si am inteles perfect nedumerirea si confuzia micutei noastre. Ea traieste intr-o lume plina cu expresii, onomatopee si clisee traduse din filme si desene animate, in universul magic si indestructibil construit atat de gresit in jurul lui “decat”. Asadar cum am putea noi face un copil de 7 ani sa inteleaga ca, undeva nu foarte indepartat, acesta era un limbaj uzual?

“We did our best”, sa folosesc si eu un cliseu si pot spune ca la sfarsitul cartii admiratia si incantarea copilului a fost totala! A desenat cateva zile la rand ilustratii din carte, asa cum si le imagina ea, cu soarele care aducea “focul” la fiecare apus pe crestele muntilor. Am inceput sa privim fiecare apus, ori de cate ori am putut face asta. Pana cand orizontul era inundat de “focul” rosiatic.

Heidi, fetita muntilor este fara doar si poate un titlu de referinta in literatura universala. Si o lectura ce se poate savura la orice varsta. Daca nu aveti lista de lecturi de vacanta plina, va recomand din tot sufletul sa evadati din caldura orasului pe culmi acoperite de zapada, iarba verde numai buna de alergat liber prin ea si sa ii insotiti pe Heidi, bunicul, Peter, Clara si pe toti ceilalti eroi in aventurile lor.

The snail with the right heart

/ Author / Scrie un comentariu

de Maria Popova, ilustratii de PingZhu

Imi doream de mult ultima aparitie a Mariei Popova, dar cumva recenziile de pe Amazon si Goodreads au intarziat achizitia ei.

Am gasit-o saptamana trecuta pe un site online de la noi si am luat-o. O puteti comanda insa si de pe Amazon.

Nu am gasit nimic “scandalos” sau daunator evolutiei copilului meu printre paginile ei. Dar probabil asta este o chestiune subiectiva. Este multa stiinta, dar si multa poezie si delicatete; insa nimic fortat. Unele specii de melci sunt hermafrodite. Si da, melcii fac si ei copii ca mai toate celelalte specii, prin imperechere. Dar deoarece am citit peripetiile lui Pispirel pe cand copilul avea 3 ani, acum la 7 ani am considerat potrivit, dupa ce am citit eu inainte cartea, sa o citesc fiicei mele cand a vazut-o si si-a dorit asta. S-a mirat sa auda cuvantul hermafrodit, i-am explicat si eu si tatal ei ca asa sunt unele specii si ca este o forma de adaptare si supravietuire. I-am explicat putin si despre gene si cum anumite gesturi si trasaturi ale bunicilor ei le are si ea si noi nu.
Un subiect de mirare si dezbatere a fost “the right heart”: “Cum mami, eu cand stau cu capul aici nu iti mai aud inima batand in stanga? Nu cred ca sunt oameni cu inima in dreapta”

Ca o concluzie, ma bucur ca am trecut peste parerile unor necunoscuti in fond si am luat cartea. Este o opera de arta. Si desi are la baza povestea specifica a cuiva din familia autoarei este in acelasi timp si o poveste universala. In care diversitatea face parte din lumea noastra, acceptarea celor diferiti de noi si empatia fata de drumul lor este o aspiratie, nu sursa de frica si teama. Este o carte menita sa apropie comunitati si sa ajute acceptarea si integrarea “diferitului”, nu doar fuga de el.

Caiete de vacanta pentru clasa pregatitoare

/ Author / Scrie un comentariu

Ca a venit vacanta, deja stiti. Ca cei mai norocosi “little humans” au avut deja parte de aventuri la mare sau la munte, cu parintii sau in compania colegilor in tabare sau scoli de vara, iar nu este o noutate. Pentru ca joaca, la fel ca orice alta ocupatie, necesita multa… munca. Si exercitiu si repetitii si antrenamente, nu gluma! Daca vrei sa fii campion, fireste!

Ca tot veni vorba de exercitii, m-am gandit sa va prezint cateva variante de caiete de activitati pentru absolventii de clasa pregatitoare, sa nu cumva sa se plictiseasca cat e vara de lunga 🙂

Inca din 2018, de cand fiica mea a inceput gradinita, am avut ocazia sa lucrez impreuna cu ea pe caiete de activitati aparute la cele mai cunoscute edituri de profil. Asadar pot spune ca am acumulat destule cunostinte legate de continutul si calitatea materialelor prezentate in aceste caiete incat sa pot face acum cea mai buna alegere. Desi este vacanta si timp dedicat relaxarii si distractiei, odihnei si vacantelor in familie, cred ca o carte buna si cateva exercitii de romana sau mate nu strica nimanui.

Pentru aceasta vara am ales sa cumpar caietul de activitati de la Art Educational, “Cu Pinnochio in vacanta”, cele doua caiete de activitati de la editura Gama si, mai mult din nostalgie pentru primii mei ani de scoala cred, Culegerea de exercitii si probleme pentru concursul Gazeta matematica junior aparuta la editura DPH.

Ca resurse de back-up, avem caietele de activitati de la editura Edu, care sunt tare indragite de fiica mea, dar si de toti colegii si prietenii ei care au lucrat cu mare drag pana acum de pe ele. Probabil si datorita eroilor care ii insotesc in paginile caietelor…

In ceea ce priveste lecturile de vacanta alese pana acum de fiica mea, voi reveni cu detalii in episodul urmator 🙂 ce pot divulga acum, in mare secret, este ca sunt carti cu capitole, si ca au necesitat multe explicatii din partea noastra, a parintilor, pentru ca mare parte din text cuprindea un limbaj ce nu mai este folosit in zilele noastre. Sau expresii care si pentru noi cei mari acum nu mai au acelasi sens pe care il aveau cand eram noi scolari.

Bookfest 2022

/ Author / Scrie un comentariu

Dupa tot dorul acumulat in ultimii 2 ani, Bookfest 2022 mi-a lasat impresia unei vizite la … targ. In niciun caz nu una la un Salon International de carte din era digitalizarii. Logistica organizarii unui astfel de eveniment este desigur impresionanta, insa din perspectiva vizitatorului nu s-a vazut deloc asa. A semanat mai mult cu parcugerea unui depozit, fara locuri de stat si savurat o carte buna sau o cafea ( ori macar un pahar cu apa). Gaseai apa pe ici pe colo, picurata de la ventilatoarele din tavan, chiar si la standul Editurii Frontiera se formase o mica balta… M-am oprit la standurile editurilor de unde cumpar in mod frecvent carti, am luat acasa cateva titluri care lipseau colectiei noastre si cam atat.

M-a intampinat chiar in fata intrarii standul editurii Cartier, cartile din colectia Codobelc sunt nestemate la loc de cinste in biblioteca fiicei mele. Putin mai incolo i-am gasit pe cei de la editura Vellant, unde mi-ar fi placut sa gasesc Printesele date uitarii. Dar se pare ca mai am de asteptat, nu au reeditat-o inca.

In lumea cartilor ma simt acasa si inima mea este incantata peste masura sa vada carti frumoase, pentru copii ce vor creste altfel decat am crescut noi. Ilustratii care ma uimesc, versuri fermecate, povesti despre creaturi si aventuri la care nu m-as fi putut gandi altfel. Si ma bucur ca ii putem oferi fiicei mele toate aceste lumi, toate aceste porti deschise catre un univers mare si liber. Si sunt fericita putin si pentru copilul din mine, la 7 ani sigur nu citeam despre Tuimi si lei curajosi, despre robotei plini de iubire si daruire.

Preferatul meu a fost standul grupului editorial Art. Oricum primisem o misiune de acasa: sa ii cumpar si ei o carte Smart blue sau macar una Funny green. Au carti pe alese, cred ca erau toate titlurile lor expuse, am intalnit oameni draguti, un stand luminos, amenajat in culori neutre. Poate mi-a placut si pentru ca era dl. Mircea Cartarescu pe acolo?!

Cele mai minunate carti adunate la un loc intr-un spatiu atat de mic: standul editurii Cartea Copiilor. Oameni foarte draguti si acolo, mi-au dat chiar si o carticica si un calendar cadou. De la ei tocmai pleca dl. Florin Bican, alt motiv de bucurie pentru mine!

Si standul celei mai tinere edituri pentru carte ilustrata, Portocala Albastra, mi-a placut nespus. Titlurile aparute la ei in 2022 si faptul ca nu reusisem inca sa comand online de la ei a fost unul dintre motivele vizitei mele la targ. A fost o mare incantare sa aflu ca l-au tradus, cu ajutorul minunatei si talentatei Lavinia Braniste, pe Claude Ponti. Si ca au retiparit o parte din seria Autobuzul magic.

Cea mai elaborata achizitie facuta la targ este cu siguranta opera lui Radu Oltean, “Cetati, castele si alte fortificatii din Romania”, vol.I si II. Am luat ultimele volume expuse!

Cea mai frumoasa “carte a cartilor”: Valea mea, Claude Ponti, editura Portocala Albastra.

Ce a ales cititorul meu mic din desaga cu carti, odata ajunsa acasa? Autobuzul magic! Pentru ca aceasta serie este preferata ei, atat cartile cat si serialul TV. Si pentru ca a putut citi singura toata cartea si a inteles toate cuvintele scrise cu litere mari de tipar.

Ce mi-as fi dorit sa cumpar si am renuntat in ultimul moment: “Albinele” de Piotr Socha de la editura Frontiera. Am renuntat pentru ca era totusi prea gigantica si nu incapea in desaga mea 🙂

Surpriza cea mai placuta: micul stand al Clubului ilustratorilor romani.

Bookfest, chiar si asa, saracit de emotie si caldura ( in ciuda caniculei de afara), este un loc de vizitat. Oricand, oricum si de preferat cu cei mici. Nu pentru “reduceri”, chilipiruri sau carti primite cadou. Pentru ca nimic nu este gratis, toate au un cost; important este sa il platesti pe cel corect. Reducerile de la targ se anuleaza cumva cu timpul si energia cheltuite pentru a ajunge acolo. Bookfest este un loc de vizitat pentru cartea tiparita, acum cat o mai gasim. Pentru ca fiecare carte este o opera de arta, o lume aparte pe care cineva a imaginat-o, in vorbe sau imagini. Iar altcineva a avut curajul sa o scoata la lumina, sa ne putem bucura si noi de ea.

1 Iunie

/ Author / Scrie un comentariu

Unii dintre noi isi aduc aminte ca sunt patrioti doar pe 1 Decembrie. La fel cum empatia si dorinta de a ii ajuta pe cei aflati la nevoie este cea mai mare atunci cand afla de un necaz, iar ajutorul nu este cel cerut, ci cel oferit de ei. Tot la fel se intampla si cu dragostea si respectul pentru mamele si femeile din viata lor, de 8 Martie le iau flori si le redirectioneaza un mesaj impersonal, primit de la altii; in restul zilelor le uita intr-un colt al existentei lor grabite.

Cu copiii este insa altceva! Cum imi spunea o draga prietena, in Romania parinteala a devenit o obsesie. Sa fii un parinte bun, a la carte, e treaba serioasa, aproape imposibila. Mai ales daca iei in considerare toate parerile tuturor celor din jur. Caci slava Domnului, satul este inca pe baricade si fiece vecin stie mult mai bine decat tine ce si cum trebuie facut.

De ceva ani, sa tot fie vreo 5, 1 Iunie a devenit, cel putin in Bucuresti, un mare prilej de buluceala, enervare, frustrare. Am invatat asadar sa evitam “evidentul”, locurile unde se organizeaza cele mai cool adunari pentru copii si incercam sa ii oferim copilului o zi in familie, cu inghetata si cirese si joaca, un film dragut si pop-corn. Anul acesta filmul ales a fost Sonic 2. Am zis da, am cautat si cumparat bilete, la reducere de 1 Iunir, apoi m-am pregatit pentru vizita la cinema, nu mai fusesem la un film din 2019, eram putin emotionata… Am plecat de acasa cu destul timp inainte, insa aglomeratia din oras era foarte mare, asadar am ajuns cu doar 10 minute inainte de ora la care incepea filmul. In cinema cozi peste tot: la pop-corn, apa, la validarea biletelor luate online. Am ajuns doar noi fetele la timp la locurile noastre, pe tata l-am lasat sa parcheze si sa caute undeva o sticla cu apa. In sala 90% din scaune ocupate, un vacarm si o agitatie prea mare, nu ma asteptam chiar la asta. Urmaresc trailerele la toate filmele de copii lansate in ultimul timp, ocazie cu care aflu ca vom merge sa mai vedem un film cu Minioni. Sunt haiosi, vom merge, da.

Incepe filmul, toti baieteii tipa entuziasmati, ma cuibaresc in scaunul meu inconjurat de sandale si adidasi cu luminite care tropaie liberi. Si miros. Nu este ce imi dorisem, cum imi imaginasem prima zi de vara, dar rezist eroic. Pentru copilul meu, de ziua lui. In spate incepe sa fosneasca o punga. A fosnit tot filmul; ma intreb si acum ce o fi fost in ea… pufuleti poate?! Intr-un final apare si omul meu, cu sticla cu apa, la pop-corn era aceeasi interminabila coada si nu a avut putere sa se mai opreasca si acolo.

Suntem toti, ne bucuram in familie de aventurile ariciului albastru, e bine. La final aflam fericiti ca va fi si partea a treia.

Ce pot spune dupa acest 1 iunie? Ca imi iubesc copilul la fel de mult, chiar daca nu am fost foarte fericita la Sonic 2; ca pe Sonic 3 il vom vedea intr-o zi de lucru, nu intr-una libera. Ca mi-as dori sa nu uit ca 1 Iunie si copilaria este despre joaca si fericire, nu despre bifat activitati cu copiii. Nu e un maraton, este o cursa lunga impreuna, una de stafeta si la final echipa si aventura trebuie sa iasa invingatoare.

Copii nostri scriu si ilustreaza

/ Author / Scrie un comentariu

A inceput vacanta si noi facem planuri, de cand ne trezim pana adormim. Dupa zeci de intrebari legate de cate zile dureaza vacanta asta, cand plecam la bunici, cat de mult or sa se bucure bunicii sa o vada, cum or sa fie imbracati, ce aventuri ii pregatesc eu pentru fiecare zi de vacanta, copilul a anuntat ieri ca vrea sa scrie o carte… S-a facut liniste, inima mea a zambit si apoi am intrebat cu o voce mica despre ce ar vrea sa scrie. “Despre Roz si Galbenel si aventurile lor din cartea a 3-a. Ei vor povesti tot ce au facut dupa ce s-au intors pe insula.“
Si-a luat agenda si un pix si s-a apucat de scris; cum se pricepe ea sa scrie la 7 ani, nu m-a lasat sa corectez nimic. Doar sa citesc.
Ar vrea insa sa o ajut la final sa arate si cartea ei la fel ca celelalte 2 carti. Si sa poata fi citita de toti copiii care o iubesc pe robotica si pe puiul ei. Pentru cei care nu au citit inca opera lui Peter Brown, este vorba despre cele doua volume “Insula robotilor” si “Intoarcere pe insula robotilor.”
Nu credeam ca o carte si doua personaje vor avea un impact atat de puternic asupra ei. O carte pe care nici macar nu m-am gandit sa o cumpar, i-a imprumutat-o un prieten mai mare. S-a invatat cu personajele, astepta nerabdatoare in fiecare seara sa-i cititeasca tatal ei cateva capitole. Pana saptamana trecuta cand volumul II s-a terminat. Au trecut la alte carti, alte aventuri, dar cumva nevoia de a mai fi un pic alaturi de Roz si de puiul ei de gasca a gasit aceasta solutie: daca nu exista cartea a 3 a, o va scrie ea!

Pentru ca am primit acceptul de a fotografia ce a lucrat pana acum, va las mai jos un mic extras.

Sunt curioasa sa aflu ce carti sau personaje i-au marcat pe alti copii atat de mult incat sa isi doreasca sa scrie despre ei sau sa ii ilustreze asa cum si-i imagineaza. Si daca opera lor poate fi sau a fost deja prezentata publicului larg si ce reactii a primit.

Elmer, elefantul multicolor

/ Author / Scrie un comentariu

A fost odata ca niciodata un elefant multicolor. Diferit de toti elefantii gri din turma lui, de toti prietenii si de toata familia. Sau, daca nu a fost, cu siguranta a trait un talentat ilustrator, cu o imaginatie cum alta nu s-a mai vazut, care a inventat acest personaj. Elmer, elefantul multicolor. Diferit de toti, dornic mereu sa le joace feste prietenilor, cu un suflet mare si multa dragoste de daruit.

Caci daca David Mckee nu l-ar fi desenat pe simpaticul Elmer, multi copii nu s-ar fi bucurat niciodata de povestile si istorisirile pline de ghidusii. Multi copii nu ar fi invatat ca este in regula sa fii diferit, sa te bucuri de viata cand ai chef, atat timp cat nu faci rau nimanui. Sa ii ajuti pe cei aflati la nevoie; sa aduci o raza de soare dupa multi nori de furtuna in viata cuiva care chiar are nevoie de asta.

Pentru ca nu-i asa? Fiecare dintre noi este diferit de toti ceilalti din jurul lui. Unii avem ochi albastri, altii un semn distinct cu care ne-am nascut, altii poate chiar mai multe. Important este sa incercam mereu sa gasim lucrurile care ne apropie si unde suntem asemanatori, nu doar pe cele care ne despart .

Astazi David McKee a obosit sa mai deseneze. Si a plecat intr-o alta lume, unde poate chiar exista elefanti multicolori si unicorni roz. Sau unde se poate reintalni cu toate personajele pe care le-a creat. Asta da, ar fi o veste tare buna!

O mama este totusi… mama

/ Author / Scrie un comentariu

Expresia asta am auzit-o de la ea, mama. Si toate variatiunile pe tema asta le “inventam” inca impreuna, ca pe un cod secret ce il stim doar noi doua.

Toate incercarile de a scrie despre mama sfarsesc repede. Fie emotia este prea mare si incep sa plang, fie astern pe hartie cuvinte obisnuite, clisee golite de intensitatea iubirii ce i-o port.

Mama nu a avut o viata tocmai roz. De la o varsta frageda a trebuit sa isi fie mama, tata, tot. De cand am venit eu, singurul ei copil, am avut parte de toata dragostea din lume. O lume nu chiar ca in filme, ca tot pomeneam de clisee. Insa lumea asta a ei, a mamei, era si va ramane mereu primul reper pe drumul meu in viata. M-a iubit si m-a crescut cum a stiut ea mai bine, sunt sigura de asta. Se trezea cu noaptea in cap si se ducea, prin frig sau ploaie, sa stea cateva ore bune la coada la lapte. Pe care eu nici nu vroiam sa il beau, de cele mai multe ori. Aveam sa aflu abia dupa 30 si ceva de ani ca in fapt am o intoleranta la lactate si ca de aceea probabil nici nu imi placea sa il beau cand eram mica.

Cu mama aveam mereu sentimentul acela de apartenenta la ceva deosebit si uimitor, nemaivazut si nemaitrait de nimeni altcineva. Eram noi doua si abia apoi veneau tata, bunicii si toti ceilalti oameni din viata noastra. Radeam de chestii care doar pentru noi aveau haz, citeam aceeasi carte de zeci de ori, desi o stiam amandoua pe de rost si de fiecare data ne amuzam de exact aceleasi istorisiri.

Mama imi era mama natural, nu simteam drame foarte mari, suferinte sau chinuri sisifice. Nu cred ca am avut vreodata sentimentul ca sunt prea mult pentru ea. Poate doar cand am ajuns la varsta aceea teribila a adolescentei si prin clasa a X-a i-am scris intr-o scrisoare ca m-am saturat si plec de acasa. Dupa ce a citit-o m-a intrebat pe un ton foarte serios daca vreau sa plec in seara aceea sau in ziua urmatoare pentru ca ea avea niste treaba.

Mama copilariei mele era frumoasa, distinsa si cocheta. Se imbraca cu rochii elegante, pe care le-as fi purtat si eu daca nu ar fi atarnat dupa mine prin casa. Avea unghii lungi, date mereu cu oja rosie, parul negru ca abanosul si un zambet care alunga toti norii negri de pe cerul meu. Era mama si eu, puiul ei, o iubeam nemasurat. Mama este Dumnezeul nostru pe pamant si ei ii datoram tot ce suntem. Si tot ce speram sa fim, dar nu am reusit inca.

Pe mama o vad mereu in ochii margelute ai fiicei mele si in toata determinarea ei de a face lucrurile exact asa cum vrea ea. De a ajunge singura acolo unde are de ajuns pentru ca este deja un copil mare, convins ca nu mai are nevoie de ajutorul meu in multe. Si cred ca are dreptate, ea stie cel mai bine ce poate si mai ales ce nu mai putem noi, parintii ei, face pentru ea.

Mama sunt eu mica si eu acum mare. Caci mama este in tot si in toate si fara ea nimic nu ar fi fost posibil.

“Multumesc iubita mama,

Steaua mea din zori de zi”

8 Martie

/ Author / Scrie un comentariu

Ninge in luna lui Marte…

Ninge mult si apasat, cat pentru toate suferintele acestor vremuri.

Ninge si in inimile unor mame

Care nu isi pot tine pruncii la piept

Nu isi pot imbratisa fiii de pe front

Nu isi pot saruta nepotii plecati in pribegie.

Dupa alti ani in care nu au putut face asta tot de teama si neputinta in fata unei nenorociri care le punea viata in pericol. De parca Universul ar fi devenit brusc potrivnic in acel inceput de 2020 si nu mai vrea deloc sa se razgandeasca.

Nimic si niciunul dintre noi nu ar fi aici fara MAMA. Si cei mai dulci si talentati copii ai Universului, dar si cei mai nemilosi criminali si cotropitori datoreaza totul EI, mamei. Ea, puternica si curajoasa in fata tuturor si totusi atat de firava si dornica sa simta iubirea si caldura celor dragi.

Cu mama incepe si se termina totul. In acest 8 Martie mai mult ca in oricare altul, mamele sunt iar in prima linie, la datorie. Unele isi apara pruncii si familiile si tara. Arata celorlalti ca nu asta este calea de urmat. Ca pacea si fericirea vin din intelegere si vorba buna. Nu din metalul rece al armelor. Dar ca, atunci cand dusmanul nu mai aude vocea ratiunii, trebuie sa lupte si sa isi apere tot ce au mai sfant pe lume. Pana la ultima suflare.

Alte mame stau cu sufletul mic si gandul alaturi de cele aflate in grea incercare. Si fac tot ce pot sa ajute. La fel ca in orice alta zi. Pentru ca o mama asta face mereu, ii ajuta pe cei dragi sau aflati in nevoie. Sau poate nu si doar emotia acestor zile ma face sa cred asta.

Iubiti-va pruncii si iubiti-va pe voi, mame frumoase, fara de care nimic pe lume nu ar fi!

Imagine

/ Author / Scrie un comentariu

… You may say I’m a dreamer

But I’m not the only one…

John Lennon visa la pace si la o lume in care sa traim cu totii impreuna, fara tari si fara granite, fara religii si posesii pentru care sa merite sa iti dai viata.

A murit un visator si nu a apucat sa isi vada niciodata visul, decat doar cu ochii mintii.

Zilele acestea un Martisor ar trebui sa vesteasca sosirea primaverii. Biruinta vietii, a verdelui asupra frigului si amortelii de afara. Ata lui, potrivit traditiei, este rosu cu alb pentru ca simbolizeaza sangele varsat de eroii din legede pe albul omatului. Si, coincidenta sau nu, zilele acestea alti eroi isi varsa sangele, pentru pace. Doar ca acestia sunt oameni adevarati, nu eroi imaginati din basme si povesti. Sunt tatii si fii cuiva, sunt bunici; sunt oameni la fel ca noi, care pana acum cateva zile isi vedeau de viata lor la fel cum faceam si noi. Se trezeau, isi sarutau familia si plecau la munca. Pana intr-o zi cand si-au sarutat familia, au trimis-o in pribegie si ei au plecat pe front! Sa isi apere tara de cotropitori, vecinii lor. Sa poarte arme cu care nu au mai tras niciodata in viata lor, sa tina piept dusmanului inarmat pana in dinti. Sa isi apere tara si casele si glia strabuna… Ma gandesc ce semnificatie mai are pentru unii dintre noi glia asta strabuna. In epoca digitalizarii, cand poti sa obtii totul virtual, cu un singur click. Ce mai inseamna astazi pamantul mostenit de la stramosi? Stramosi care au trecut si ei prin razboaie si s-au refugiat si au luptat pana la ultima suflare pentru tot ce era al lor. Acum, cand in mod ireal si stupid, niste oameni sunt obligati sa tina piept tancurilor pentru a isi apara casele si familiile, glia! Ca si cand toti anii acestia de evolutie nu ar fi existat. Dar au existat; am trecut cu totii, colectiv sau individual prin tragedii si momente care ne-au aratat ca nu asta este calea. Ca trebuie sa invatam, mici sau mari, sa ne gestionam emotiile. Si ca nu este bine sa vrei sa iei lucruri si posesiuni ce nu iti apartin. Ca daca un alt copil vrea sa se uite la jucaria fiului tau iar el nu vrea sa i-o dea si incepe sa planga, nu ii spargem capului celuilalt copil. Ii intrebam mai intai ce simt ei si cum ar vrea sa procedeze; le spunem clar si raspicat ca nu suntem de acord cu agresiunea, cu raul facut altora sau noua insine. Apoi ii ajutam sa depaseasca emotia. Daca nu altfel, macar aratandu-le ca suntem acolo pentru ei, sa ii tinem de mana. Oricand si oricat au ei nevoie.

Tot ce putem face in aceste momente este sa ajutam, fiecare cat si cum putem si simtim; sa nu ramanem muti in fata istoriei care ne ofera iar o lectie dureroasa. Sa ne invatam copiii sa isi gestioneze emotiile si frustarile. Sa aleaga mereu binele, chiar daca furia sau supararea le spune uneori altceva. Sa le explicam ca noi ii iubim neconditionat, orice s-ar intampla.

 Poate daca pe dictatorul acesta odios mama lui l-ar fi iubit nemasurat, oamenii aceia aflati la doar cateva sute de km distanta de noi s-ar mai fi dus si astazi la serviciul lor, si-ar fi putut inca saruta copii de noapte buna!

Este un inceput de primavara trist si derutant; pana si vremea nu stie ce sa mai inteleaga din timpurile acestea tulburi si a revenit iar iarna. Doar iubirea din inima noastra poate incalzi si alunga frigul de afara. Doar iubirea pentru semenii nostri aflati in nevoie, indiferent unde se afla ei, ne poate ajuta. Pe noi toti. Sa aratam lumii intregi ca atunci cand se umple, chiar daca se umple poate mai greu, paharul se revarsa mereu. In picaturi mici sau valuri puternice care aduc dupa ele schimbarea.

Va doresc sa fiti valul de iubire si pace de care avem nevoie acum! Atunci cand armele vor muti si vor amuti pana la urma, vocea noastra, a celor ramasi, va fi singura care se va auzi. Sa fie o voce calda si plina de iubire! 

… I hope some day you’ll join us

And the world will live as one.