Vreme de cativa ani am locuit pe o strada din Bucuresti pe unde treceau tancurile si masinile si echipamentele mobile in drumul lor spre si de la parada de ziua nationala. Soldati si ofiteri in uniforme, salutand copii si trecatori. Patriotismul ma emotioneaza; cand aud imnul national la diverse concursuri si competitii sportive simt un nod in gat si lacrimi se pregatesc sa curga de capul lor pe obraji. La parade militare este la fel de rau. Sau cand copii si oameni mari si minunati care reprezinta tare noastra castiga premii si medalii. Cand cineva face un gest de bunatate neasteptat. Lucruri mici si care trec uneori neobservate. Probabil toate acestea sunt reminescente de fost soim al patriei si pioner participant la paradele de 23 August 🙂 Sau poate chiar port dragostea de tara in inima.
Multi isi aduc aminte ca sunt romani doar de 1 Decembrie si la meciurile de fotbal ale echipei nationale. De curand au inceput sa simta fiorul asta al nationalismului si la competitii de inot, pentru ca avem unii dintre cei mai buni inotatori din lume. Ei erau la fel de buni si inainte sa devina campioni europeni sau olimpici. Dar cati auzisem de ei? Cati i-au sustinut si sprijinit in sutele de mii de ore de antrenament? Prea putini…
Dragostea de tara se invata de mic, ca iubirea de mama si de tata, de frati si surori. Patria suntem noi toti, mici si mari, cei care ne-am nascut pe meleagurile astea scaldate in soarele fierbinte de vara si batute de vanturile ascutite din iarna.
Tara mea e-un colt de rai de unde nu as vrea sa plec, desi iarba de peste mari si tari pare mai verde privita de la distanta. Cu siguranta insa are si ea uscaciunile ei.
Sa traiesti Romanie, sa cresti copii mari si iubitori de glie, de valori si traditii romanesti!
Pentru ca maine este 1 Decembrie, m-am gandit ca celebrarea ultimelor aparitii de carte pentru copii poate fi un bun prilej de sarbatoare. Sa aducem astfel un omagiu tuturor celor ce trudesc in edituri, tipografii, depozite si sali de prezentare. La birouri, planse de desen, in fata calculatoarelor. Autori si ilustratori, traducatori, editori, redactori, echipe de productie. Celor ce sunt mereu pe drumuri, ducand cartile catre cititorii lor; la targuri si intalniri si expozitii, la zeci si sute de evenimente culturale.
Mi-am luat timp si am studiat ofertele tuturor editurilor de la care iau carti in mod frecvent si am cumparat toate titlurile pe care le-am considerat potrivite pentru fiica mea. Apoi le-am rasfoit pe toate, toate pentru a imi face o parere despre ele.
Au fost cateva surprize, majoritatea placute. Gustul amar ramane insa, au fost atat de putine aparitii notabile in 2022! Parca si mai putine ca in 2021; sau poate am devenit eu mult mai selectiva. Si mi se par foarte slab promovate, peste unele titluri am dat intamplator. Asta in conditiile in care urmaresc tot ce apare la nivel de carte pentru copii, atat pe plan national, cat si international.
Lista de mai jos poate fi folosita si ca punct de plecare pentru cumparaturile celor care vor sa ajunga la Gaudeamus. Sau unele dintre aceste carti pot fi facute cadou de sarbatori, pe care cei mici sa le gaseasca in ghetute sau langa brad.
Cu siguranta unele titluri fara pereche aparute in ultimul timp mi-au scapat, de aceea orice mentionare a acestora este binevenita. Vor lipsi din prezentarea mea titlurile de la editura Portocala albastra; cu sistemul lor de prezentare si de achizitii online nu am reusit inca sa ma inteleg, de aceea cumpar cartile lor de pe unde le gasesc disponibile si la ceva distanta de la data aparitiei.
O sa incep cu una dintre surprizele placute. Este o carte aparuta la Editura Arc: “Cele mai frumoase povesti” de Fratii Grimm, Charles Perrault si Hans Christian Andersen, cu ilustratii de Francesca Rossi. O colectie de 23 de povesti clasice ale binecunoscutilor autori. Si pentru ca aveam toate celelalte carti ilustrate de Francesca Rossi, am vrut sa o adaugam si pe aceasta colectiei.
Continui cu “O portocala de Craciun” de Patricia Polacco, recent aparuta la editura Frontiera. O alta carte de colectie pentru iubitorii celebrei autoare si ilustratoare. O alta carte ce cu siguranta va fi iubita de micii nostri cititori.
De la Humanitas junior ne bucuram de ilustratiile si gingasa poveste a Incredibilului Sylvester, de Dana Kaveli. O carte aparuta in editie bilingva, romano-ucraineana. O carte a timpurilor agitate pe care le traim, proiect de promovare a valorilor ucrainene celor ce inca nu au avut contact cu ele. Fetitei mele i-a placut ilustratia minunata, alcatuita din zeci de tuse atent pictate, adevarate opere de arta. Si s-a bucurat mult de inventivitatea soricelului, de solutia gasita pentru a avea si el o vioara: a construit-o singurel folosind o cheita mica uitata intr-un cutie de vechituri.
“Cartea copiilor” este iar la inaltimi si tipareste titluri minunate dupa titluri minunate. Am ales sa cumpar “Craciun in satul Harmalaia” si “Lotta si Craciunul cu peripetii” ale lui Astrid Lindgren, pentru ca personajele acestea sunt nemuritoare in literatura pentru copii. Si autoarea lor de asemenea. Apoi am ales “Casa celor patru anotimpuri” de Roger Duvoisin, un alt clasic al ilustratiei pentru copii. Tatal Petuniei si al Veronicai, dar si al unor ilustratii remarcabile cu Mos Craciun. Pentru final am pastrat “desertul”: Micul brad de Margaret Wise Brown, ilustrat de Jim LaMarche. Cand doi titani isi unesc fortele, nu poate iesi decat o minunatie de carte! Si o sa va spun doar atat: cumparati-o copiilor vostri si nu veti regreta. Sper ca editura sa continue in editarea operei lui Jim Lamarche si sa apara in romana si “The elves and the shoemakers”. O sa ii scriu Mosului o scrisoare, poateajuta el cu dorinta aceasta…
La editura Pandora M am gasit trei bijuterii: Ada, savanta de Andrea Beaty ( titlul original “Ada twist, scientist”), Doar cinci somnici pan’ la Craciun a lui Jimmy Fallon, pe care o sa o adaug colectiei mele de carti pentru copii scrisa de celebritati si “Cele sapte minuni ale domnului Zapacila” Ma rog, ale domnului Mauri Kunnas, dar nu conteaza asa de mult detaliile, cat minunile 🙂
Despre ultimele aparitii de la Editura Arthur am mai pomenit. O sa mentionez ultimele titluri cumparate: “Toate panzele sus”, editia ilustrata ( dar sa nu va asteptati la foarte multe ilustratii, nu este cazul) pe care deja o citim fiicei noastre. Mai avem putin si terminam cele 648 de pagini 🙂 Glumesc desigur, nu mai avem chiar putin…
Pentru pasionatii aventurilor misterioase cu Harry Potter recomand “Un an magic” cu ilustratiile lui Kim Jay si tradus maiastru de Florin Bican, Tatiana Dragomir, Radu Paraschivescu si Alex Moldovan.
“Daca vii pe Pamant”, a lui Sophie Blackall este de neratat. Aparuta in 2021, titlul original “If you come to planet Earth”, este o carte de vizita a planetei unde locuim, asa cum si-ar putea imagina un pusti sa o trimita celor din alte galaxii si planete. Deosebit ilustrata, depaseste granitele unei povesti, fiind o vasta si cuprinzatoare enciclopedie a vietii si obiceiurilor noastre de zi cu zi. Aici pe Pamant. Am retinut pasajul in care Quinn, baietelul care spune povestea noastra de aici, de pe Pamant, explica de ce merg copiii la scoala: pentru a invata tot felul de lucruri si a sti ce sa faca cand vor fi mari. Fiica mea a declarat ca pesemne de asta stiu eu atatea lucruri, ca am fost atatia ani la scoala 🙂
La editura Litera am gasit singurul calendar de Advent cu carti pentru cei mici. Carti mici, dragalase, cu 24 de povesti Disney. Fiica mea, la fel ca toti copiii de altfel, iubeste povestile Disney si am considerat ca acest cadou o va bucura nespus. Tot aici a aparut de curand “Bradul de Craciun” al Juliei Donaldson, carte nominalizata la British Book Awards 2022. La o prima rasfoire, cumva ilustratia nu “vine” bine cu scrierea Juliei Donaldson. Dar asta este probabil doar ceva subiectiv, datorat faptului ca toate personajele din cartile ei citite pana acum au fost ilustrate de Axel Scheffler.
Acestea fiind scrise, va urez spor la cumparaturi si la citit!
De ceva timp, de cand fiica noastra a inceput sa inteleaga rostul lucrurilor si al obiceiurilor noastre zilnice, avem un mic ritual. Seara, inainte de culcare, ne povestim ziua, cu ce a fost bun si nu prea in ea. Multumim pentru ce avem si ne exprimam supararea pentru ce nu ne place.
Vara asta, pe fondul unor traumatisme anterioare, m-am trezit brusc cu niste dureri acute la umarul drept. In scurt timp au devenit permanente si mobilitatea mea s-a redus considerabil. Cu mult efort si terapie, am reusit sa imi reiau aproape total functionalitatea mainii. Insa a fost un proces tare dureros si dificil. Uneori imi petreceam minute in sir pentru a face miscari ce inainte durau cateva secunde. Faptul ca nu intelegeam cum ajunsesem aici nu ajuta nici el deloc. Insa in fiecare clipa ma bucuram ca nu sunt mai rau si ca pot functiona independent de ajutorul altora. Acum sunt bine, continui terapia si recuparea, insa este o binecuvantare sa le fac fara durere. Si de fiecare data cand mi se pare ceva greu sau nedrept, imi aduc aminte ca sunt bine. Ca nu mai am dureri. Multumesc pentru ce am si incerc sa nu fiu nemultumita pentru ce lipseste. Ce lipseste probabil nu ne trebuie acum.
Cand i-am spus fiicei mele ca se apropie Ziua Recunostintei si am intrebat-o pentru ce este recunoscatoare, nu stia ce inseamna recunoscator, asa ca am apelat la explicatia din engleza: am intrebat cui sau pentru ce anume din viata ei ar dori sa multumeasca.
– Cui sa multumesc? Tie sau lui tati?
– Sau altcuiva. Poate lui Dumnezeu sau …
– Lui Dumnezeu, da. Desi el a facut si supararea si mie nu imi place deloc cand suntem suparate una pe alta.
– Uite, eu sunt recunoscatoare ca va am pe voi, pe tine si pe tati. Si ca suntem sanatosi. Ca nu ma mai doare umarul. Ca avem tot ce ne trebuie.
– Mie mi-ar mai trebui niste seturi Lego si niste fulare si caciulite pentru animalutele mele de plus…
“… Astfel de dulciuri Vai! nu se gaseau Si printul Miorlau: miorlau, miorlau Miorlau ca ploua afara, Miorlau ca afara-i soare Miorlau ca-i zi de lucru Miorlau ca-i sarbatoare…”
Nu stiu daca exact asa apar in carte, insa asta am auzit-o astazi pe fiica mea recitand bucuroasa prin casa. De ceva vreme tot gustam dulciuri: pe cele ramase de la trick or treat-ul de Hallowen sau pe cele primite la ultimele zile de nastere sau onomastica ale colegilor ei de la scoala. M-am bucurat mult sa vad ca deja a retinut versurile, desi am citit doar o singura data cartea aparuta de curand la Editura Frontiera. Ca ne place tare mult stilul Ninei Cassian nu este niciun secret, am scris aici si despre celelalte doua carti semnate de ea si aparute la aceeasi editura. Ce ma incanta cel mai mult insa este modul in care se raporteaza copiii la versurile ei, bucuria de a descoperi toate aventurile personajelor, rand pe rand, cu multa rabdare si atentie. “Printul Miorlau” imaginat maiastru in aceasta reeditare de catre Oana Ispir, este de fapt o colectie de poezioare simpatice, scrise de poeta fara seaman in literatura romana. Mi-as dori ca fiecare copil sa o citeasca pe Nina Cassian. Acasa dar mult mai necesar, la scoala. Sa mai echilibreze putin marea de poezii fara noime ale unor “poeti” care, dupa ce au dibuit rima, cineva i-a si tiparit si introdus in programa scolara si materialele studiate la clasa. Avand in vedere toate evenimentele de lansare si promovare deja sustinute de Editura Frontiera de la aparitia cartii, sper din tot sufletul sa ajunga impreuna cu Printul Miorlau in bratele cat mai multor copilasi.
Nu stiu daca ati auzit pana acum de bitartrat de potasiu sau de bombe de baie, dar a venit timpul si pentru asta 🙂 De cand era mica, fiica mea este pasionata de stiinta. Ne intreaba mereu tot felul de chestii stiintifice si vrea sa afle cum se obtin diverse lucruri, structuri, compozitii sau constructii. Face singura experimente peste experimente, combina si amesteca obiecte si substante si texturi si muuulte alte materiale… Uneori cand este prea liniste in camera ei de prea mult timp, bat la usa sa vad ce mai inventeaza, daca peretii si pardoseala sunt intacti si au aceleasi culori ca inainte sa intre ea acolo, etc. Este putin trista acum de cand a inceput clasa I si cateva ore pe zi este ocupata cu literele de mana si exercitiile la mate, pentru ca nu mai are la fel de mult timp pentru experimente.
De doua saptamani insa a inceput seria de curiozitati legate de fluide si densitati si pentru ca intrebarile nu se mai terminau, am cautat si cumparat cateva carti de stiinta (fizica si chimie) pentru copii, sa pot explica si exemplifica pe intelesul ei toata dinamica fluidelor pe care doreste sa o invete. Insa revelatia a fost aceasta carte de experimente, ne-am apucat de ele din ziua in care a ajuns coletul. Am inceput cu turnul densitatii, mare senzatie! Mai ales ca a trebuit sa merg la supermarket sa cumpar detergent de vase roz, nu era bun altul. “Sa respectam reteta, mama, da? Nu facem cum vrei tu, facem cum scrie in reteta!” Dupa cateva zile, in care am comandat si primit vestitul bitartrat de potasiu, s-au plamadit bombele de baie, care au stat cuminti 2 zile la uscat. Asa scrie la reteta. Apoi am facut 3 planete din elastice colorate. Doar 3, atat am avut voie; sefa de laborator a zis ca fiecare isi alege o singura planeta si doar pe aceea are voie sa o faca! N-am comentat, de frica sa nu ne dea afara de la ora de experimente. Astazi vom cauta nisip si pietricele de diverse marimi, si betisoare si frunze sa facem un filtru pentru apa.
Asadar, daca aveti copii pasionati de experimente si stiinta, eu cred ca aceasta carte va trebuie musai in biblioteca. Toate experimentele incercate de noi au reusit ( am avut cateva seturi de chimie sau diverse alte experimente pentru copii si rezultatele nu au fost mereu cele din brosuri). Materialele necesare nu sunt foarte greu de gasit ( daca facem abstractie de bitartrat) si nici foarte costisitoare. Mai jos sunt cateva imagini din “laboratorul” nostru de acasa, poate va inspira.
Educatia este similara cu cei 7 ani de acasa. Ori ii ai, ori nu. Nu exista varianta de mijloc, scurtaturi sau incercari de a ascunde adevarul sub pres. O educatie deficitara se vede timpuriu in interactiunea cu cei din jur. Si se transmite mai departe, din generatie in generatie, pentru ca de cele mai multe ori este mai confortabil si mai comod asa.
Si uneori cei care educa sunt deficitari la acest capitol, al educatiei. Mai ales acei dascali care au convingerea ca doar ce stiu ei este lege, ca metoda lor este singura si unica aplicabila si ca se pot acumula cunostinte doar pe de rost, asa cum scrie in programa. Ori timpul lui “faci asa pentru ca spun eu” este cam depasit, nu? Mai ales acum, in era tehnologiei, cand un copilas de 5-6 ani poate invata sa vorbeasca fluent o limba straina cu ajutorul unei aplicatii. Sau poate invata tabla inmultirii si tot felul de informatii si lucruri interesante despre numere din diverse jocuri si activitati interactive. In era in care jucariile si jocurile STEM sunt disponibile la tot pasul. Si sunt atat de utile si s-a dovedit stiintific si practic cat de benefica si folositoare este utilizarea lor in procesul educational.
In aceste vremuri in care exista atat de multe unelte cu care se pot explica, exemplifica si face mult mai atractive notiunile pe care vrem sa le predam, dar alegem totusi sa dictam si sa obligam niste copii sa memoreze notiuni abstracte, fara inteles practic pentru ei. Si totul sub umbrela aceasta a “metodei” care nu da gres de atatea generatii. Si cumva asa si este. Sistemul arunca automat afara ce nu recunoaste identic cu principiile lui. Ca o banda automata de sortare in care senzorii detecteaza anomalii si izoleaza produsul defect. Dar copiii nostri? Beneficiarii finali ai Educatiei? Ei nu sunt roboti sau produse defecte, de reparat sau aruncat. Ei sunt fiinte vii, aflate in plin proces de evolutie si acumulare de informatii. Ei au nevoie de adaptabilitate, sa poata gestiona cat mai eficient schimbarea, noul, progresul. Si nu pot face asta folosind unelte si metode invechite. In scoli si clase si cu materiale didactice ce au varsta parintilor lor. Dar care sunt totusi dotate cu table interactive care nu au timp sa fie folosite pentru ca programa este atat de incarcata incat nu este niciodata destul timp pentru a fi parcursa toata materia.
Printre toate aceste contradictii, vechi langa nou, lipsa de resurse scolare oferite de stat versus materiale achizitionate din fonduri private, rasar uneori si exceptii. Sperante ca totusi nimic nu este inca pierdut definitiv. Oameni daruiti si pasionati, cu har. Care au gasit o cale de mijloc intre trecut si viitor si reusesc sa cladeasca si sa prezinte elevilor lor un prezent remarcabil. Intr-un mod actualizat si aliniat cu tendintele de predare si educatie din tari cu traditie in acest domeniu. Folosind informatii si notiuni simple si usor de asimilat. Lasand copiii sa isi exprime nelamuriri si intrebari, sa descopere notiuni noi prin joaca. Sa isi argumenteze parerile si sa stie sa isi exprime nevoile si dorintele. Liber, asa cum pot ei si nu sub imperiul fricii si al rusinii. Sunt dascali minunati, care stiu sa nu le rapeasca de tot copilaria de la varsta de 6-7 ani, ingropandu-i sub maldare de teme si informatii noi de asimilat.
Programul actual al unui elev de clasa primara incepe la ora 8 si se termina spre ora 16.00, poate chiar mai tarziu. Timp in care este mereu pe fuga, grabit si stresat ca nu termina ceva la timp. Program in timpul caruia, cu exceptia unor mici pauze, trebuie sa fie atent la ce i se preda si prezinta la ore, are de facut diverse exercitii si apoi teme. Uneori nu acasa, pentru ca parintii sau rudele nu pot sta cu el, ci tot intr-o banca, la “scoala dupa scoala”. In total sunt 8 ore, programul unui adult incadrat cu norma intreaga in campul muncii. Care are dreptul sa mai iasa afara la o tigara cu colegii, sa o sune pe mama, sa mai comande ceva online sau sa isi ia o pauza prelungita de masa pentru vizita la dentist. Nu ca mi-as dori ca fiica-mea sa poata iesi si ea la o tigara cu colegii, desi sunt sigura ca la un moment dat o va face…
Romania asta educata de care tot auzim de ceva timp e musai sa fie si o Romanie bogata. Caci copilasii aceia lasati de izbeliste de parinti nevoiti sa plece la munca in strainatate sau mai rau, care comit ilegalitati si ajung in inchisori sau centre de reabilitare nu au altfel nicio sansa. Abandonul scolar nu apare brusc, ca ciupercile dupa o ploaie de toamna. Apare pe un teren propice existent deja, in familii defavorizate. Este un tipar cunoscut, pentru ca niciunul dintre membrii unei astfel de familii nu stie mai bine. Nestiinta si educatia precara apar pe fondul unor lipsuri acute: financiare, emotionale, sociale. Invatamantul asta obligatoriu care dureaza 14 ani in Romania ( de la grupa mare de gradinita pana in clasa a 12-a) este oricum, numai gratuit nu. Necesita numeroase resurse ( hrana, imbracaminte, ghiozdan si manuale, rechizite, mobilier, consumabile) si timp dedicat procesului de invatamant. Este dificil de dus si pentru cei cu venituri medii, daramite pentru oameni care se straduiesc la propriu sa isi asigure traiul zilei de maine?
Cercul asta vicios saracie-lipsa de cultura si educatie nu cred sa poata fi distrus. Nu e ca si cum intr-o zi un zeu atotputernic ar lua un baros imens si ar face o gaura in acest zid, numit sistem public de invatamant.
Fiica mea m-a intrebat astazi daca va avea si ea o zi libera cand va fi ziua ei, asa cum au azi “cei ce stau pe scaune in cancelarie”. Ea va avea, caci aniversarea zilei ei de nastere va fi mereu in timpul vacantei scolare, dar inteleg mirarea si nedumerirea ei.
O sa inchei cu o rugaminte, sper sa nu se supere nimeni prea tare. Mai ales ca nici nu imi apartine 🙂
“Teachers, leave the kids alone!”
Si poate doar asa, vom avea sansa de a descoperi si slefui cele mai minunate diamante.
O recomandare de lectura si de incantare cu minunatele ilustratii ale lui Claude Ponti este carteacu acelasi titlu, aparuta in 2018. Istoria unui pui nascut diferit de toti ceilalti din familia lui. Care auzind mereu cuvintele “His no beauty” ajunge sa creada ca Hiznobyuti este chiar numele lui, devreme ce toata lumea il foloseste cand se uita la el. La fel cum orice alt pui ajunge sa creada ca este ce aude mereu de la cei din jurul lui: minunat, unic, frumos, talentat. Povestea unui temerar plecat peste mari si tari si chiar galaxii sa descopere universul si mai ales, cine este el si ce puteri magice are. O lume minunat ilustrata de Ponti, cu multe semnificatii ascunse si concepte, cred eu, cam greu de inteles la 3-5 ani.
O lume in care descoperim ca si fiintele pot ajuta Universul si Soarele cel adormit, sa ne poata incalzi din nou. E nevoie doar de putina determinare si de un tovaras de nadejde. Fie el si un ceas.
O istorie in care am regasit si tema reintoarcerii acasa din “Tinerete fara batranete si viata fara de moarte”. O reintoarcere cu sfarsit fericit in acest caz.
Din pacate pentru noi, care am citit varianta tradusa in engleza din franceza, multe intelesuri au putut fi doar intuite. Probabil varianta originala a textului ar fi fost o lectura mai facila. Sau cine stie, poate in cativa ani o vom citi chiar tradusa in romana 🙂 Asta e o gluma trista, pentru ca ritmul si calitatea aparitiilor de carte ilustrata de valoare scade din ce in ce mai mult in Romania.
Imi amintesc si acum primul meu stilou chinezesc, cu penita mica din aur 🙂 Carcasa era verde, capacul auriu. Aveam grija de el mai ceva ca de cheia de la gat! Sa nu cada cumva in penita si sa se strice… Imi aduc aminte si de petele de cerneala de peste tot (haine, covor, caiete si carti), purcelusii si picul, care mereu ma scotea din impas. La un moment dat insa, stiloul meu tot s-a stricat. Nu, nu l-am scapat in penita, s-a crapat carcasa. Am primit in schimb un alt stilou chinezesc, roz! Avea penita mare, model ce acum cred ca se numeste Fountain Pen. S-o fi chemat si pe vremea aceea, dar eu nu aveam de unde sti 🙂 Scria mai bine, dar mereu aveam grija sa nu cumva sa apas prea tare si sa se despice penita. Cand pisica nu era acasa (adica mama sau tata) deschideam sertarul lor cu surprize unde tineau tot felul de lucruri pretioase. Acolo am vazut pentru prima oara un stilou Pelikan! Il scoteam din cutia lui frumoasa si ma uitam la el, nou nout si sclipitor si imi imaginam cate note de 10 trebuie sa mai iau sa primesc si eu unul…
Anii au trecut, note de 10 am mai luat, dar nu imi aduc aminte sa fi avut un stilou Pelikan. La facultate mi-am cumparat din prima bursa un stilou Rotring din aluminiu. Era usor si frumos, scria foarte bine, mai scrie si astazi, dupa 20 de ani, la fel de bine.
Pentru ca la grupa mare educatoarea copilului a dorit sa ii invete sa scrie cu stiloul, am inceput sa studiez ce variante si optiuni am pentru primul stilou al fiicei mele. Am citit si am tot citit, am vazut tot felul de filmulete pe youtube si m-am oprit la un Faber Castell Grip Pen size F (fine). Roz 🙂 Gama Grip si Jumbo Grip de la Faber Castell o stim si o cumpar de cand fiica mea avea 2-3 ani. Dupa creioanele cerate, am ales sa fac trecerea la carioci si creioane colorate Jumbo Grip, pentru o mai buna aderenta si a o deprinde sa tina corect creionul inca de la inceput. Stiloul nu are partea de care il tine copilul cu punctuletele Grip, este din material normal, insa are o aderenta buna, este foarte usor si scrie cu usurinta pentru o penita fina, nu trebuie apasat foarte tare. Pretul a fost unul foarte bun, cred ca l-am cumparat la set cu un creion mecanic cu mina de 0,7 mm. Tot roz, fireste 🙂 Acum, dupa ce am mai capatat ceva experienta, as alege ca prim stilou unul cu penita M ( mediu), scrie mai usor si este indicat pentru incepatori. Si as adauga ca nu lasa foarte usor cerneala pe hartie.
O alta varianta, in opinia mea cea mai buna optiune, este celebrul Lamy Safari M. Are o gama de culori variata, mate sau lucioase din care pot alege cei mici preferatul. Este foarte usor, scrie cel mai bine dintre toate stilourile testate de noi. Si este singurul al carui design este astfel conceput incat singura pozitie in care poate fi tinut este cu penita in sus, lucru care mi se pare foarte important. Are indicator pentru nivelul de cerneala si este facut in Germania de compania lui Josef Lamy, care colaborase anterior la compania franceza The Parker Pen. Singurul dezavantaj pe care il gasesc acestui stilou este ca poate fi alimentat doar cu patroane Lamy. Ca pret este comparabil cu Parker Vector si mi se pare un pret corect, raportat la cat de fiabile par si cat de usor traseaza liniutele si bastonasele.
Urmatorul stilou probat de scolarita noastra a fost un Parker Vector din aluminiu, usor, mic si compact. A fost luat initial pentru a il oferi cuiva, insa si-a dorit ea mult sa il deschida si a ramas al ei. Penita este mica si pare foarte rezistenta, scrie extrem de bine si incape si in cel mai aglomerat penar din lume. Poate fi alimentat cu patroane Parker sau cu converterul primit o data cu stiloul, ce poate fi reumplut cu cerneala ori de cate ori este nevoie. Asadar este recomandata si achizitia unei calimare cu cerneala.
Ca o concluzie, desi multe cadre didactice va vor sfatui sa alegeti un stilou ieftin ca prim stilou al copilului, eu nu as alege sub nicio forma o marca entry level ca prim stilou al copilului. Pe principiu ca “ Sunt prea sarac sa imi cumpar lucruri ieftine”, in acest caz un stilou greu de tinut cu degetele mici, care scartaie la scris si in cateva luni trebuie inlocuit cu altul. Copilul se va chinui mereu sa il tina corect si sa scrie cu el si nu stiu cat drag va prinde de aceasta noua si dificila pentru el metoda de scriere.
Favoritul nostru a fost si va ramane mult timp stiloul Lamy. Lasa cerneala foarte usor, are acele spatii dedicate unde cei mici sa isi tina degetele pentru o pozitie corecta de prindere a stiloului, este usor si are si indicator pentru nivelul de cerneala ramas.
Nu am avut curaj sa incerc un stilou Pelikan pentru cea mica 🙂 Am avut curaj insa sa ii comand un stilou facut din materiale reciclabile, tot isi doreste ea sa salveze animalele si planeta. Este facut in Germania, marca Online, insa o recomandare pot oferi doar dupa ce il primim si testam.
Later edit: Gata, pot oferi detalii si despre stiloul 2nd life de la producatorul german ONLINE. Penita este M ( medium), stiloul extrem de usor, transparent, realizat din plasticul reciclat al unei sticle de apa. De fapt si designul lui aminteste de o sticla de apa. Zona de prindere este un grip, foarte aderenta si usor de tinut, cu loc special pentru cele doua degete cu care se tine stiloul. Fie este un patent similar cu cel al stiloului Lamy Safari, fie designerii lor au avut fix aceleasi idei inovatoare 🙂 Referitor la calitatile lui, lasa cerneala cel mai usor dintre toate stilourile testate pana acum si este si cel mai usor. Iar pretul este si el mult mai usor decat cel al concurentilor lui directi, Lamy Safari si Parker Vector. Ca fiabilitate voi reveni dupa cateva luni de folosinta cu detalii.
Un singur lucru l-as fi dorit putin altfel la acest stilou si “fratele” sau mai celebru, Lamy Safari: sa nu fie atat de groase. Pentru un adult nu este deloc un impediment in utilizare, pentru o scolarita de 7 ani insa pare un pic cam … mare.
Ca mentiuni, in diverse topuri si review-uri despre stilouri pentru incepatori apar cateva modele de stilouri de la Pilot si de la Stabilo. Nu le-am cumparat, nu doresc sa avem un mic depozit, dar presupun ca sunt o varianta de luat in calcul. Pardon, in scris!
O veste trista, pe care in ciuda varstei inaintate, nu o asteptam. Credeam ca va trai o vesnicie, sau macar ani buni de acum incolo. Sa poata si fiica mea sa ii viziteze Palatul, isi doreste tare mult asta. Mai ales ca si indragitii ei Peppa Pig si Paddington au vizita-o pe “rigina”, cum o numea cand era mai micuta.
Regina Elisabeth II a fost, poate, ultimul monarh de clasa al Europei. Exemplu de distinctie si discretie, de feminitate care stia insa sa aiba si mana de fier atunci cand era nevoie. Cumva ma bucur ca acum isi va servi ceaiul langa printul ei consort, fara de care trebuie sa ii fi fost tare greu! Dupa ce traiesti aproape o viata cu cineva, vietile se impletesc si nu mai sunt vietile a doi oameni. Devin doi oameni care traiesc aceeasi viata.
Farewell Majesty and keep smiling down on us from your heaven!
In vara aceasta fiica mea, care abia terminase clasa pregatitoare, m-a intrebat cati ani mai “trebuie” sa mearga la scoala. Pe acest “trebuie”, constanta in viata si rutina mea zilnica de cand ma stiu, am incercat din rasputeri sa il elimin din viata copilului meu. Dar el totusi exista, pentru ca, nu-i asa, unele lucruri chiar trebuie facute. Raspunsul meu a fost 12.
⁃ 12 ce, mama? fii atenta si raspunde corect!
⁃ 12 ani trebuie tu sa mai mergi la scoala.
⁃ Adica o sa am cati ani cand ii termin? 12 plus 7? 19 ani???
⁃ Da, puiule.
⁃ O sa fiu adult atunci! Nu pot sa cred asta, o sa treaca toata copilaria mea…
⁃ Sau, ar mai fi o varianta: daca esti super priceputa la anumite materii, poti face doi ani in unul si termini mai repede.
⁃ Da, eu sunt priceputa la calculari si la desenat si construit, as putea face asta!
…
Discutia nu a mai continuat pentru ca a dorit sa “rumege” aceasta noua realitate, in care scoala ei, inceputa la 6 anisori si un pic, se va termina abia la 19. Dar cumva scoala asta si trebuie sa faca, nu? Sa transforme niste copii in oameni mari, pregatiti sa dea piept cu viata. Insa vremurile de acum s-au schimbat, ei dau piept cu greutati si lucruri noi si rautati si frustari de mici. Ce scoala ii pregateste pentru asta, pentru timpul prezent? Cand scoala traditionala se ocupa de viitorul lor atat de tare incat uita sa se raporteze la ei corect, potrivit varstei lor actuale? Parintii sunt cei care ii ajuta sa se adapteze provocarilor si schimbarilor zilnice. Parinti care fac asta cumva pe genunchi, fara indrumari si cunostinte aprofundate, atat cat pot ei. Pentru ca scoala asta de parinte nu s-a inventat inca. Te nasti parinte in ziua in care ti se naste primul copil. Il iei acasa, fara manual de instructiuni, si incerci sa faci tot ce poti pentru el, tot restul vietii. Este un proces de invatare continua, in care corigentii nu au niciodata sansa unei reexaminari. Sau sa invete mai bine si sa repete materia si sa treaca in vara… Materia a crescut deja, este la alt nivel. Toate reusitele si esecurile din viata de parinte se intampla si se evalueaza live, in timp real. No second chances!
Pentru mine principala materie ce ar trebui predata la scoala este Adaptabilitatea. La nou, la imprevizibil, la modul de a gandi si a face lucruri al celor cu care intram in contact zilnic, la bine si la frumos, la zile care nu ne zambesc. Copii sau adulti, pentru toti adaptarea poate fi anevoioasa si mare consumatoare de resurse. Poate salva vieti si schimba destine.
De socotit si de scris invatam toti pana la urma. Si apoi deja exista zeci de aplicatii si roboti care pot face asta in locul nostru, mai bine si mai rapid. Ce nu poate face insa inteligenta artificiala este sa simta. Sa fie empatica si calda si sa aiba o inima mare, sa spuna un cuvant bun atunci cand este mare nevoie de el. Asadar a doua materie pe care as vrea eu sa o studiez la scoala ca sa cresc mare este Empatia.
Engleza invata toti copii, pentru ca ei se joaca Minecraft si tot felul de jocuri dragute si invata cuvintele necesare socializarii chiar de acolo: die, die, superhero, super powers, ghosts si cate si mai cate.
O alta materie ar fi Lectura. De cand era in burtica am citit pentru ea si mai apoi cu ea sute de carti. Acum ii citim si noi, ne citeste si ea. Cartile ne ajuta, pe noi adultii dar mai important pe ei, copiii, sa vedem si sa ne imaginam lumi si realitati la care altfel nu am avea acces. Si Vorbitul corect. Observ ca a devenit mai simplu sa nu mai vorbim chiar corect si nu imi place asta.
Era sa uit Marele curs de supravietuire si prim ajutor. Sa stie sa isi trateze o julitura, sa deschida un briceag, sa aprinda focul si ,de ce nu, sa si vaneze 🙂 Si intr-o nota foarte serioasa, sa aiba grija de ei, de psihicul si de corpul lor. Sa inteleaga ca e normal sa creasca, sa le apara par pe corp, sa simta si sa experimenteze schimbari hormonale. Ca un NU e NU mereu si ca nimeni niciodata nu are dreptul sa ii atinga fara permisiunea lor. Ca primul sarut e doar unul, ala primul si ca timiditatea e buna la fel cum e si emotia, servite moderat cu multa blandete si fara stres.
As mai vrea sa invat sa desenez, pentru ca nu ma pricep deloc, dar deloc. Si sa fac noduri si sa imi cos sosetele, sa folosesc diverse materiale sa creez ceva unic, o mica opera de arta. Sa asortez culori si stari de spirit.
Si as mai vrea sa fac o multime de experimente de chimie si de fizica, de stiinte naturale si nu numai. Sa cresc plante, sa ingrijesc un animalut, sa invat despre planete si galaxii, oameni celebri si monumente impresionante. Sa ascult zilnic muzica si poate sa invat sa cant la un instrument.
Acum, daca ati avut rabdare sa cititi tot, imi puteti spune la ce scoala sa ma duc, sa invat lucrurile astea? Nu acum, cand voi fi eu mare 🙂
little humans 