Educatia este similara cu cei 7 ani de acasa. Ori ii ai, ori nu. Nu exista varianta de mijloc, scurtaturi sau incercari de a ascunde adevarul sub pres. O educatie deficitara se vede timpuriu in interactiunea cu cei din jur. Si se transmite mai departe, din generatie in generatie, pentru ca de cele mai multe ori este mai confortabil si mai comod asa.

Si uneori cei care educa sunt deficitari la acest capitol, al educatiei. Mai ales acei dascali care au convingerea ca doar ce stiu ei este lege, ca metoda lor este singura si unica aplicabila si ca se pot acumula cunostinte doar pe de rost, asa cum scrie in programa. Ori timpul lui “faci asa pentru ca spun eu” este cam depasit, nu? Mai ales acum, in era tehnologiei, cand un copilas de 5-6 ani poate invata sa vorbeasca fluent o limba straina cu ajutorul unei aplicatii. Sau poate invata tabla inmultirii si tot felul de informatii si lucruri interesante despre numere din diverse jocuri si activitati interactive. In era in care jucariile si jocurile STEM sunt disponibile la tot pasul. Si sunt atat de utile si s-a dovedit stiintific si practic cat de benefica si folositoare este utilizarea lor in procesul educational.

In aceste vremuri in care exista atat de multe unelte cu care se pot explica, exemplifica si face mult mai atractive notiunile pe care vrem sa le predam, dar alegem totusi sa dictam si sa obligam niste copii sa memoreze notiuni abstracte, fara inteles practic pentru ei. Si totul sub umbrela aceasta a “metodei” care nu da gres de atatea generatii. Si cumva asa si este. Sistemul arunca automat afara ce nu recunoaste identic cu principiile lui. Ca o banda automata de sortare in care senzorii detecteaza anomalii si izoleaza produsul defect. Dar copiii nostri? Beneficiarii finali ai Educatiei? Ei nu sunt roboti sau produse defecte, de reparat sau aruncat. Ei sunt fiinte vii, aflate in plin proces de evolutie si acumulare de informatii. Ei au nevoie de adaptabilitate, sa poata gestiona cat mai eficient schimbarea, noul, progresul. Si nu pot face asta folosind unelte si metode invechite. In scoli si clase si cu materiale didactice ce au varsta parintilor lor. Dar care sunt totusi dotate cu table interactive care nu au timp sa fie folosite pentru ca programa este atat de incarcata incat nu este niciodata destul timp pentru a fi parcursa toata materia.

Printre toate aceste contradictii, vechi langa nou, lipsa de resurse scolare oferite de stat versus materiale achizitionate din fonduri private, rasar uneori si exceptii. Sperante ca totusi nimic nu este inca pierdut definitiv. Oameni daruiti si pasionati, cu har. Care au gasit o cale de mijloc intre trecut si viitor si reusesc sa cladeasca si sa prezinte elevilor lor un prezent remarcabil. Intr-un mod actualizat si aliniat cu tendintele de predare si educatie din tari cu traditie in acest domeniu. Folosind informatii si notiuni simple si usor de asimilat. Lasand copiii sa isi exprime nelamuriri si intrebari, sa descopere notiuni noi prin joaca. Sa isi argumenteze parerile si sa stie sa isi exprime nevoile si dorintele. Liber, asa cum pot ei si nu sub imperiul fricii si al rusinii. Sunt dascali minunati, care stiu sa nu le rapeasca de tot copilaria de la varsta de 6-7 ani, ingropandu-i sub maldare de teme si informatii noi de asimilat.

Programul actual al unui elev de clasa primara incepe la ora 8 si se termina spre ora 16.00, poate chiar mai tarziu. Timp in care este mereu pe fuga, grabit si stresat ca nu termina ceva la timp. Program in timpul caruia, cu exceptia unor mici pauze, trebuie sa fie atent la ce i se preda si prezinta la ore, are de facut diverse exercitii si apoi teme. Uneori nu acasa, pentru ca parintii sau rudele nu pot sta cu el, ci tot intr-o banca, la “scoala dupa scoala”. In total sunt 8 ore, programul unui adult incadrat cu norma intreaga in campul muncii. Care are dreptul sa mai iasa afara la o tigara cu colegii, sa o sune pe mama, sa mai comande ceva online sau sa isi ia o pauza prelungita de masa pentru vizita la dentist. Nu ca mi-as dori ca fiica-mea sa poata iesi si ea la o tigara cu colegii, desi sunt sigura ca la un moment dat o va face…

Romania asta educata de care tot auzim de ceva timp e musai sa fie si o Romanie bogata. Caci copilasii aceia lasati de izbeliste de parinti nevoiti sa plece la munca in strainatate sau mai rau, care comit ilegalitati si ajung in inchisori sau centre de reabilitare nu au altfel nicio sansa. Abandonul scolar nu apare brusc, ca ciupercile dupa o ploaie de toamna. Apare pe un teren propice existent deja, in familii defavorizate. Este un tipar cunoscut, pentru ca niciunul dintre membrii unei astfel de familii nu stie mai bine. Nestiinta si educatia precara apar pe fondul unor lipsuri acute: financiare, emotionale, sociale. Invatamantul asta obligatoriu care dureaza 14 ani in Romania ( de la grupa mare de gradinita pana in clasa a 12-a) este oricum, numai gratuit nu. Necesita numeroase resurse ( hrana, imbracaminte, ghiozdan si manuale, rechizite, mobilier, consumabile) si timp dedicat procesului de invatamant. Este dificil de dus si pentru cei cu venituri medii, daramite pentru oameni care se straduiesc la propriu sa isi asigure traiul zilei de maine?

Cercul asta vicios saracie-lipsa de cultura si educatie nu cred sa poata fi distrus. Nu e ca si cum intr-o zi un zeu atotputernic ar lua un baros imens si ar face o gaura in acest zid, numit sistem public de invatamant.

Fiica mea m-a intrebat astazi daca va avea si ea o zi libera cand va fi ziua ei, asa cum au azi “cei ce stau pe scaune in cancelarie”. Ea va avea, caci aniversarea zilei ei de nastere va fi mereu in timpul vacantei scolare, dar inteleg mirarea si nedumerirea ei.

O sa inchei cu o rugaminte, sper sa nu se supere nimeni prea tare. Mai ales ca nici nu imi apartine 🙂

“Teachers, leave the kids alone!”

Si poate doar asa, vom avea sansa de a descoperi si slefui cele mai minunate diamante.