Prima zi nationala a lecturii

De multe ori lucrurile noi sunt privite cu reticenta si neincredere. Sunt respinse sau in cel mai bun caz, doar tolerate. Pentru ca integrarea lor in rutina si in viata de zi cu zi presupune un efort. O iesire din zona de confort, un nou inceput. Temator si nesigur. Ca orice alt inceput. Cui ii place sa simta iar nesiguranta primilor pasi, cand este deja maestru al mersului pe sarma in tot ceea ce face?

Asa s-a intamplat si cu initiativa de a declara ziua de 15 februarie Zi nationala a lecturii. Unele voci au spus ca este prea putin, altele ca demersul este doar unul declarativ. Ca niciodata nu se face primavara cu o singura floare. Doar cu una sigur nu; insa cu una azi, alta maine rasare o pajiste intreaga, minunat de frumoasa!

Cititul ne ofera marea sansa de a invata despre noi, despre lumea din jur si ce a fost inaintea noastra. De a imagina un viitor. De a ne simti conectati intre noi. De a visa. De a zambi.

Citind reusim sa evadam din patratele in care suntem uneori asezati fara voia noastra si unde nu mai incapem atunci cand crestem “mari”. Cititul este calea cea mai sigura spre viata si viitorul pe care ni le imaginam si ni le dorim.

Intr-o tara in care multi adulti nu mai stiu sau nu mai sunt preocupati sa se exprime corect, cititul este o activitate ce ar trebui sa devina obligatorie. De la cele mai fragede varste pana la 99 de ani. Sau chiar si mai incolo.

Copiilor le citim de cand sunt bebelusi, pentru a ii deprinde cu acest obicei. Pentru a se invata cu vocile noastre, cu diferite tonalitati si sunete. Sunt primele experiente din viata lor. Citim in preajma lor pentru ca noi suntem modelele dupa care ei se ghideaza.

Am citit in viata asta cat pentru inca una. De cand am aflat ca vom avea un copil, ii citim fiicei noastre mereu. I-am citit sute de carti si i-am spus sute de povesti. De cateva luni avem onoarea sa ne citeasca si ea. La inceput a citit temator si nesigur, mai apoi cu bucurie si incredere.

In timp ce scriu aceste randuri, din camera cealalta se aude o voce care spune o poveste. Fiica mea citeste cartea pe care a dus-o astazi la scoala pentru activitatea de la ora 11.00. Si zambesc. Dupa ce voi publica articolul acesta, ma duc repede sa imi citeasca si mie cateva pagini, pana termina povestea.

Uneori viata nu este altceva decat o cutie plina cu bomboane de ciocolata si momente de fericire. Tot ce avem de facut este sa deschidem capacul…

Lectura mea de astazi

Sarbatoarea verii

⁃ Mami, pot sa te intreb ceva?

⁃ Da, iubito, poti sa ma intrebi orice vrei!

⁃ Daca toamna are sarbatoarea ei, Hallowen-ul, iarna sarbatoarea ei, Craciunul, primavara sarbatoarea ei, Pastele, vara de ce nu are si ea o sarbatoare a ei?

⁃ …. Are! Ziua Copilului, 1 Iunie!

⁃ Nu mama, aia nu e sarbatoare, aia e o zi! Eu ma refeream la o sarbatoare adevarata a verii! De ce nu are si vara sarbatoare ei?

Da’ chiar asa, de ce nu are si vara sarbatoarea ei?

Autumn art with kids

Autumn is not my favourite season at all…

But I do like the colors it brings in the nature and the smell of cold in the morning. The pies we make and the roasted chesnuts; the walk we get to go on until the winter really setles in. And I love to collect leaves and wild berries and small pieces of wood for our art projects.

Today we decided to use some of the materials we collected in the week-end. We included leaves and berries and wooden dolls in our art. We glued and colored and put together some people …

It was a lot of fun and we sang and laughed alot.

My daughter wants to prepare a small in-house exhibition, for friends and family to see and maybe invest in our work. By now, when I write these lines, the courier was the only person asked if he wants to buy a fall painting with leaves 🙂 He was super confused, but she assured him she wroked hard on it and that is really valuable…

Me, I’m just happy that she knows how to make the most out of everything that she does.

Prin ploaie

Ploua. Nu chiar cu caini si pisici, dar destul de tare incat sa am nevoie de umbrela. Pentru ca ma duc sa imi iau copilul de la gradinita. Ma uit atenta pe unde merg, sa nu calc in diverse “movilite”… Care ma tot intreb de unde provin, caci Slava Domnului caini fara stapan nu mai sunt de cativa ani buni pe strazile din Capitala. Uitandu-ma dupa movilite, lovesc umbrela de un indicator rutier. Mai merg un pic iar la trecerea de pietoni ma opresc in fata unei balti si astept sa treaca o masina sa pot traversa. Masina insa imi decoreaza frumoasa tinuta cu cativa stropi din baltoaca. Bine ca nu mi-a stropit si masca…

Imi continui drumul, pe urmatorul trotuar nu am loc sa trec, sunt parcate masini. O iau la fuga pe carosabilul plin de balti, pana ajung in siguranta pe un trotuar mai incapator. Soferul unei dubite parcate “pe dos”, pe trotuar dar cu fata spre mine, decide sa deschida portiera exact in umbrela mea. Il intreb daca nu vede ca sunt si eu acolo si maresc pasul, fara sa astept raspunsul dumnealui.

Mai lovesc umbrela de 2-3 ziduri pentru ca nu incape altfel, iar in fata gradinitei, epuizata de toate evenimentele ultimelor 10 minute, decid sa o strang.

O astept pe domnita, care apare vesela, echipata si gata de drum. In opinia ei, caci s-a incaltat cu cizma dreapta in piciorul stang si cu cea stanga in piciorul drept. O intreb daca e totul bine si putem pleca, imi raspunde ca da. O rog sa se uite totusi la cizme, se intoarce si ajutata de doamna educatoare se incalta corect.

Apoi imi ia umbrela, o desface, imi prinde si cateva fire de par in ea cu aceasta ocazie si decide ca ii trebuie ei, sa nu ii ude ploaia caciulita din lana. Pornim! Pe drum umbrela mea se izbeste pe rand ba de masini, ba de cosuri de gunoi. Copilul este tare fascinat de ea! Cu ochii in umbrela nu vede pe unde merge si se izbeste de un copacel… suntem bine.

Vrea sa traverseze, dar din cauza umbrelei nu vede daca vin sau nu masini si ma asteapta. Traversam, se mai loveste de cateva ziduri si garduri si apoi ajungem pe aleea din spatele blocului. Imi da umbrela, nu mai are nevoie de ea si oricum vrea sa alerge pana acasa.

– Si mama, de ce nu ai venit sa ma iei cu masina? A fost greu sa manevrez umbrela ta tot drumul! Maine sa o aduci pe cea cu Minnie, e pentru manute delicate de copil! Da?

School in time of Covid-19

We’re back in online now. And, beside all the tehnicalities that can go wrong (and sometimes they sure do) there are a lot of other aspects that can’t be ignored.

For instance, if you are a parent of 2 or more children, you must possess the following:

1. a big house, with a number of rooms, equiped with table,desk and chairs, bigger then the number of children attending online courses. And the rooms must not be too close, in order that the online classes can be held properly; the teacher and the students will talk loud.

2. a number of electronic devices on wich the lessons can be watched equal or bigger then the number of children. A spair one would be a plus, if a battery wears out or something goes wrong on one of the devices.

3. two sets of hands, heads and bodies entirely, to be fair. If the children are preschoolers or first graders, they will need some asistance on their online courses. And since the classes are generaly in the morning, if you can’t double yourself, find a helper. Or own the fact that you are serious limiting your children rights to a free mandatory education. If they attend a public preschool or school. If not, save some money for later therapy sesions, it will be needed!

4. if you are a teacher yourself, that could be a really big challenge. The biggest of all I assume. In one room of the house your kid is having his online classes, in the other you are holding yours. Top that!

5. money to pay your electricity, heating and cable bills. Imagine having online classes in a house without electricity, cable or heat. As a lot of the houses in rural Romania are.

I heard today at “radio gossip” that the Romanian Minister of Education, when asked how can the online courses can be held in a house without electricity, she replied that the children can watch the lessons on TV. I sure hope it was a misunderstanding and that the history will remember her for something else, bigger then all of that.

Toamna se numara bobocii

Si frunzele ruginii si cele aurii. Si roadele viilor si ale pomilor, gradinilor si ogoarelor.

Se numara stropii de roua gasiti dimineata pe firele de iarba, pe frunzele si pe crengile copacilor. Se numara razele de soare ce inca ne intampina cu caldura. Se numara pupicii primiti cand plecam dimineata din casa si mai ales pupicii primiti cand ne intoarcem acasa.

Se numara, cu multa grija si atentie pentru a nu scapa niciuna, imbratisarile celor dragi.

Si zambetele oferite cuiva care poate a uitat cat de minunat este sa ti se zambeasca. Cuiva care poate ar vrea sa zambeasca mai des, dar nu are cui. Toamna se aduna toate amintirile zilelor de vara, una cate una, pentru a retrai toata emotia si incantarea de atunci.

Cand toate roadele au fost stranse, cele mai de pret se pun bine in cutiute mici si se pastreaza pentru iarna. Pentru zile mohorate, cand razele soarelui nu mai ajung la noi. Pentru zilele ploioase, cand caldura unei imbratisari va sterge toti stropii reci de ploaie. Pentru prima ninsoare, cand bem o cana de ceai cald si aromat in fata unui album cu poze.

Toamna se numara prietenii noi, dar si prieteniile vechi. Se numara aventurile ramase de explorat. Se fac planuri si vise si se gandesc noi experiente ce vor astepta cuminti sa fie traite. Toate, absolut toate. Pentru ca inainte de a inchide inventarul anului trecut se bifeaza mereu si aventurile ramase pe lista.

Si da, toamna se numara bobocii, mugurii de viata noua, de aventuri noi, de noi si noi inceputuri. De gradinita, de scoala, de liceu, de serviciu.

In fiecare toamna avem norocul unui nou inceput. Hai copile spune, ce nou inceput te asteapta toamna asta?

La cules