Printul Miorlau de Nina Cassian

“… Astfel de dulciuri
Vai! nu se gaseau
Si printul Miorlau: miorlau, miorlau
Miorlau ca ploua afara,
Miorlau ca afara-i soare
Miorlau ca-i zi de lucru
Miorlau ca-i sarbatoare…”

Nu stiu daca exact asa apar in carte, insa asta am auzit-o astazi pe fiica mea recitand bucuroasa prin casa. De ceva vreme tot gustam dulciuri: pe cele ramase de la trick or treat-ul de Hallowen sau pe cele primite la ultimele zile de nastere sau onomastica ale colegilor ei de la scoala.
M-am bucurat mult sa vad ca deja a retinut versurile, desi am citit doar o singura data cartea aparuta de curand la Editura Frontiera.
Ca ne place tare mult stilul Ninei Cassian nu este niciun secret, am scris aici si despre celelalte doua carti semnate de ea si aparute la aceeasi editura. Ce ma incanta cel mai mult insa este modul in care se raporteaza copiii la versurile ei, bucuria de a descoperi toate aventurile personajelor, rand pe rand, cu multa rabdare si atentie.
“Printul Miorlau” imaginat maiastru in aceasta reeditare de catre Oana Ispir, este de fapt o colectie de poezioare simpatice, scrise de poeta fara seaman in literatura romana.
Mi-as dori ca fiecare copil sa o citeasca pe Nina Cassian. Acasa dar mult mai necesar, la scoala. Sa mai echilibreze putin marea de poezii fara noime ale unor “poeti” care, dupa ce au dibuit rima, cineva i-a si tiparit si introdus in programa scolara si materialele studiate la clasa. Avand in vedere toate evenimentele de lansare si promovare deja sustinute de Editura Frontiera de la aparitia cartii, sper din tot sufletul sa ajunga impreuna cu Printul Miorlau in bratele cat mai multor copilasi.

Ziua Educatiei 2022

Educatia este similara cu cei 7 ani de acasa. Ori ii ai, ori nu. Nu exista varianta de mijloc, scurtaturi sau incercari de a ascunde adevarul sub pres. O educatie deficitara se vede timpuriu in interactiunea cu cei din jur. Si se transmite mai departe, din generatie in generatie, pentru ca de cele mai multe ori este mai confortabil si mai comod asa.

Si uneori cei care educa sunt deficitari la acest capitol, al educatiei. Mai ales acei dascali care au convingerea ca doar ce stiu ei este lege, ca metoda lor este singura si unica aplicabila si ca se pot acumula cunostinte doar pe de rost, asa cum scrie in programa. Ori timpul lui “faci asa pentru ca spun eu” este cam depasit, nu? Mai ales acum, in era tehnologiei, cand un copilas de 5-6 ani poate invata sa vorbeasca fluent o limba straina cu ajutorul unei aplicatii. Sau poate invata tabla inmultirii si tot felul de informatii si lucruri interesante despre numere din diverse jocuri si activitati interactive. In era in care jucariile si jocurile STEM sunt disponibile la tot pasul. Si sunt atat de utile si s-a dovedit stiintific si practic cat de benefica si folositoare este utilizarea lor in procesul educational.

In aceste vremuri in care exista atat de multe unelte cu care se pot explica, exemplifica si face mult mai atractive notiunile pe care vrem sa le predam, dar alegem totusi sa dictam si sa obligam niste copii sa memoreze notiuni abstracte, fara inteles practic pentru ei. Si totul sub umbrela aceasta a “metodei” care nu da gres de atatea generatii. Si cumva asa si este. Sistemul arunca automat afara ce nu recunoaste identic cu principiile lui. Ca o banda automata de sortare in care senzorii detecteaza anomalii si izoleaza produsul defect. Dar copiii nostri? Beneficiarii finali ai Educatiei? Ei nu sunt roboti sau produse defecte, de reparat sau aruncat. Ei sunt fiinte vii, aflate in plin proces de evolutie si acumulare de informatii. Ei au nevoie de adaptabilitate, sa poata gestiona cat mai eficient schimbarea, noul, progresul. Si nu pot face asta folosind unelte si metode invechite. In scoli si clase si cu materiale didactice ce au varsta parintilor lor. Dar care sunt totusi dotate cu table interactive care nu au timp sa fie folosite pentru ca programa este atat de incarcata incat nu este niciodata destul timp pentru a fi parcursa toata materia.

Printre toate aceste contradictii, vechi langa nou, lipsa de resurse scolare oferite de stat versus materiale achizitionate din fonduri private, rasar uneori si exceptii. Sperante ca totusi nimic nu este inca pierdut definitiv. Oameni daruiti si pasionati, cu har. Care au gasit o cale de mijloc intre trecut si viitor si reusesc sa cladeasca si sa prezinte elevilor lor un prezent remarcabil. Intr-un mod actualizat si aliniat cu tendintele de predare si educatie din tari cu traditie in acest domeniu. Folosind informatii si notiuni simple si usor de asimilat. Lasand copiii sa isi exprime nelamuriri si intrebari, sa descopere notiuni noi prin joaca. Sa isi argumenteze parerile si sa stie sa isi exprime nevoile si dorintele. Liber, asa cum pot ei si nu sub imperiul fricii si al rusinii. Sunt dascali minunati, care stiu sa nu le rapeasca de tot copilaria de la varsta de 6-7 ani, ingropandu-i sub maldare de teme si informatii noi de asimilat.

Programul actual al unui elev de clasa primara incepe la ora 8 si se termina spre ora 16.00, poate chiar mai tarziu. Timp in care este mereu pe fuga, grabit si stresat ca nu termina ceva la timp. Program in timpul caruia, cu exceptia unor mici pauze, trebuie sa fie atent la ce i se preda si prezinta la ore, are de facut diverse exercitii si apoi teme. Uneori nu acasa, pentru ca parintii sau rudele nu pot sta cu el, ci tot intr-o banca, la “scoala dupa scoala”. In total sunt 8 ore, programul unui adult incadrat cu norma intreaga in campul muncii. Care are dreptul sa mai iasa afara la o tigara cu colegii, sa o sune pe mama, sa mai comande ceva online sau sa isi ia o pauza prelungita de masa pentru vizita la dentist. Nu ca mi-as dori ca fiica-mea sa poata iesi si ea la o tigara cu colegii, desi sunt sigura ca la un moment dat o va face…

Romania asta educata de care tot auzim de ceva timp e musai sa fie si o Romanie bogata. Caci copilasii aceia lasati de izbeliste de parinti nevoiti sa plece la munca in strainatate sau mai rau, care comit ilegalitati si ajung in inchisori sau centre de reabilitare nu au altfel nicio sansa. Abandonul scolar nu apare brusc, ca ciupercile dupa o ploaie de toamna. Apare pe un teren propice existent deja, in familii defavorizate. Este un tipar cunoscut, pentru ca niciunul dintre membrii unei astfel de familii nu stie mai bine. Nestiinta si educatia precara apar pe fondul unor lipsuri acute: financiare, emotionale, sociale. Invatamantul asta obligatoriu care dureaza 14 ani in Romania ( de la grupa mare de gradinita pana in clasa a 12-a) este oricum, numai gratuit nu. Necesita numeroase resurse ( hrana, imbracaminte, ghiozdan si manuale, rechizite, mobilier, consumabile) si timp dedicat procesului de invatamant. Este dificil de dus si pentru cei cu venituri medii, daramite pentru oameni care se straduiesc la propriu sa isi asigure traiul zilei de maine?

Cercul asta vicios saracie-lipsa de cultura si educatie nu cred sa poata fi distrus. Nu e ca si cum intr-o zi un zeu atotputernic ar lua un baros imens si ar face o gaura in acest zid, numit sistem public de invatamant.

Fiica mea m-a intrebat astazi daca va avea si ea o zi libera cand va fi ziua ei, asa cum au azi “cei ce stau pe scaune in cancelarie”. Ea va avea, caci aniversarea zilei ei de nastere va fi mereu in timpul vacantei scolare, dar inteleg mirarea si nedumerirea ei.

O sa inchei cu o rugaminte, sper sa nu se supere nimeni prea tare. Mai ales ca nici nu imi apartine 🙂

“Teachers, leave the kids alone!”

Si poate doar asa, vom avea sansa de a descoperi si slefui cele mai minunate diamante.

Primul stilou al scolarului

Imi amintesc si acum primul meu stilou chinezesc, cu penita mica din aur 🙂 Carcasa era verde, capacul auriu. Aveam grija de el mai ceva ca de cheia de la gat! Sa nu cada cumva in penita si sa se strice… Imi aduc aminte si de petele de cerneala de peste tot (haine, covor, caiete si carti), purcelusii si picul, care mereu ma scotea din impas. La un moment dat insa, stiloul meu tot s-a stricat. Nu, nu l-am scapat in penita, s-a crapat carcasa. Am primit in schimb un alt stilou chinezesc, roz! Avea penita mare, model ce acum cred ca se numeste Fountain Pen. S-o fi chemat si pe vremea aceea, dar eu nu aveam de unde sti 🙂 Scria mai bine, dar mereu aveam grija sa nu cumva sa apas prea tare si sa se despice penita. Cand pisica nu era acasa (adica mama sau tata) deschideam sertarul lor cu surprize unde tineau tot felul de lucruri pretioase. Acolo am vazut pentru prima oara un stilou Pelikan! Il scoteam din cutia lui frumoasa si ma uitam la el, nou nout si sclipitor si imi imaginam cate note de 10 trebuie sa mai iau sa primesc si eu unul…

Anii au trecut, note de 10 am mai luat, dar nu imi aduc aminte sa fi avut un stilou Pelikan. La facultate mi-am cumparat din prima bursa un stilou Rotring din aluminiu. Era usor si frumos, scria foarte bine, mai scrie si astazi, dupa 20 de ani, la fel de bine.

Pentru ca la grupa mare educatoarea copilului a dorit sa ii invete sa scrie cu stiloul, am inceput sa studiez ce variante si optiuni am pentru primul stilou al fiicei mele. Am citit si am tot citit, am vazut tot felul de filmulete pe youtube si m-am oprit la un Faber Castell Grip Pen size F (fine). Roz 🙂 Gama Grip si Jumbo Grip de la Faber Castell o stim si o cumpar de cand fiica mea avea 2-3 ani. Dupa creioanele cerate, am ales sa fac trecerea la carioci si creioane colorate Jumbo Grip, pentru o mai buna aderenta si a o deprinde sa tina corect creionul inca de la inceput. Stiloul nu are partea de care il tine copilul cu punctuletele Grip, este din material normal, insa are o aderenta buna, este foarte usor si scrie cu usurinta pentru o penita fina, nu trebuie apasat foarte tare. Pretul a fost unul foarte bun, cred ca l-am cumparat la set cu un creion mecanic cu mina de 0,7 mm. Tot roz, fireste 🙂 Acum, dupa ce am mai capatat ceva experienta, as alege ca prim stilou unul cu penita M ( mediu), scrie mai usor si este indicat pentru incepatori. Si as adauga ca nu lasa foarte usor cerneala pe hartie.

O alta varianta, in opinia mea cea mai buna optiune, este celebrul Lamy Safari M. Are o gama de culori variata, mate sau lucioase din care pot alege cei mici preferatul. Este foarte usor, scrie cel mai bine dintre toate stilourile testate de noi. Si este singurul al carui design este astfel conceput incat singura pozitie in care poate fi tinut este cu penita in sus, lucru care mi se pare foarte important. Are indicator pentru nivelul de cerneala si este facut in Germania de compania lui Josef Lamy, care colaborase anterior la compania franceza The Parker Pen. Singurul dezavantaj pe care il gasesc acestui stilou este ca poate fi alimentat doar cu patroane Lamy. Ca pret este comparabil cu Parker Vector si mi se pare un pret corect, raportat la cat de fiabile par si cat de usor traseaza liniutele si bastonasele.

Urmatorul stilou probat de scolarita noastra a fost un Parker Vector din aluminiu, usor, mic si compact. A fost luat initial pentru a il oferi cuiva, insa si-a dorit ea mult sa il deschida si a ramas al ei. Penita este mica si pare foarte rezistenta, scrie extrem de bine si incape si in cel mai aglomerat penar din lume. Poate fi alimentat cu patroane Parker sau cu converterul primit o data cu stiloul, ce poate fi reumplut cu cerneala ori de cate ori este nevoie. Asadar este recomandata si achizitia unei calimare cu cerneala.

Ca o concluzie, desi multe cadre didactice va vor sfatui sa alegeti un stilou ieftin ca prim stilou al copilului, eu nu as alege sub nicio forma o marca entry level ca prim stilou al copilului. Pe principiu ca “ Sunt prea sarac sa imi cumpar lucruri ieftine”, in acest caz un stilou greu de tinut cu degetele mici, care scartaie la scris si in cateva luni trebuie inlocuit cu altul. Copilul se va chinui mereu sa il tina corect si sa scrie cu el si nu stiu cat drag va prinde de aceasta noua si dificila pentru el metoda de scriere.

Favoritul nostru a fost si va ramane mult timp stiloul Lamy. Lasa cerneala foarte usor, are acele spatii dedicate unde cei mici sa isi tina degetele pentru o pozitie corecta de prindere a stiloului, este usor si are si indicator pentru nivelul de cerneala ramas.

Nu am avut curaj sa incerc un stilou Pelikan pentru cea mica 🙂 Am avut curaj insa sa ii comand un stilou facut din materiale reciclabile, tot isi doreste ea sa salveze animalele si planeta. Este facut in Germania, marca Online, insa o recomandare pot oferi doar dupa ce il primim si testam.

Later edit: Gata, pot oferi detalii si despre stiloul 2nd life de la producatorul german ONLINE. Penita este M ( medium), stiloul extrem de usor, transparent, realizat din plasticul reciclat al unei sticle de apa. De fapt si designul lui aminteste de o sticla de apa. Zona de prindere este un grip, foarte aderenta si usor de tinut, cu loc special pentru cele doua degete cu care se tine stiloul. Fie este un patent similar cu cel al stiloului Lamy Safari, fie designerii lor au avut fix aceleasi idei inovatoare 🙂 Referitor la calitatile lui, lasa cerneala cel mai usor dintre toate stilourile testate pana acum si este si cel mai usor. Iar pretul este si el mult mai usor decat cel al concurentilor lui directi, Lamy Safari si Parker Vector. Ca fiabilitate voi reveni dupa cateva luni de folosinta cu detalii.

Un singur lucru l-as fi dorit putin altfel la acest stilou si “fratele” sau mai celebru, Lamy Safari: sa nu fie atat de groase. Pentru un adult nu este deloc un impediment in utilizare, pentru o scolarita de 7 ani insa pare un pic cam … mare.

Ca mentiuni, in diverse topuri si review-uri despre stilouri pentru incepatori apar cateva modele de stilouri de la Pilot si de la Stabilo. Nu le-am cumparat, nu doresc sa avem un mic depozit, dar presupun ca sunt o varianta de luat in calcul. Pardon, in scris!

Copii nostri scriu si ilustreaza

A inceput vacanta si noi facem planuri, de cand ne trezim pana adormim. Dupa zeci de intrebari legate de cate zile dureaza vacanta asta, cand plecam la bunici, cat de mult or sa se bucure bunicii sa o vada, cum or sa fie imbracati, ce aventuri ii pregatesc eu pentru fiecare zi de vacanta, copilul a anuntat ieri ca vrea sa scrie o carte… S-a facut liniste, inima mea a zambit si apoi am intrebat cu o voce mica despre ce ar vrea sa scrie. “Despre Roz si Galbenel si aventurile lor din cartea a 3-a. Ei vor povesti tot ce au facut dupa ce s-au intors pe insula.“
Si-a luat agenda si un pix si s-a apucat de scris; cum se pricepe ea sa scrie la 7 ani, nu m-a lasat sa corectez nimic. Doar sa citesc.
Ar vrea insa sa o ajut la final sa arate si cartea ei la fel ca celelalte 2 carti. Si sa poata fi citita de toti copiii care o iubesc pe robotica si pe puiul ei. Pentru cei care nu au citit inca opera lui Peter Brown, este vorba despre cele doua volume “Insula robotilor” si “Intoarcere pe insula robotilor.”
Nu credeam ca o carte si doua personaje vor avea un impact atat de puternic asupra ei. O carte pe care nici macar nu m-am gandit sa o cumpar, i-a imprumutat-o un prieten mai mare. S-a invatat cu personajele, astepta nerabdatoare in fiecare seara sa-i cititeasca tatal ei cateva capitole. Pana saptamana trecuta cand volumul II s-a terminat. Au trecut la alte carti, alte aventuri, dar cumva nevoia de a mai fi un pic alaturi de Roz si de puiul ei de gasca a gasit aceasta solutie: daca nu exista cartea a 3 a, o va scrie ea!

Pentru ca am primit acceptul de a fotografia ce a lucrat pana acum, va las mai jos un mic extras.

Sunt curioasa sa aflu ce carti sau personaje i-au marcat pe alti copii atat de mult incat sa isi doreasca sa scrie despre ei sau sa ii ilustreze asa cum si-i imagineaza. Si daca opera lor poate fi sau a fost deja prezentata publicului larg si ce reactii a primit.

Prima zi nationala a lecturii

De multe ori lucrurile noi sunt privite cu reticenta si neincredere. Sunt respinse sau in cel mai bun caz, doar tolerate. Pentru ca integrarea lor in rutina si in viata de zi cu zi presupune un efort. O iesire din zona de confort, un nou inceput. Temator si nesigur. Ca orice alt inceput. Cui ii place sa simta iar nesiguranta primilor pasi, cand este deja maestru al mersului pe sarma in tot ceea ce face?

Asa s-a intamplat si cu initiativa de a declara ziua de 15 februarie Zi nationala a lecturii. Unele voci au spus ca este prea putin, altele ca demersul este doar unul declarativ. Ca niciodata nu se face primavara cu o singura floare. Doar cu una sigur nu; insa cu una azi, alta maine rasare o pajiste intreaga, minunat de frumoasa!

Cititul ne ofera marea sansa de a invata despre noi, despre lumea din jur si ce a fost inaintea noastra. De a imagina un viitor. De a ne simti conectati intre noi. De a visa. De a zambi.

Citind reusim sa evadam din patratele in care suntem uneori asezati fara voia noastra si unde nu mai incapem atunci cand crestem “mari”. Cititul este calea cea mai sigura spre viata si viitorul pe care ni le imaginam si ni le dorim.

Intr-o tara in care multi adulti nu mai stiu sau nu mai sunt preocupati sa se exprime corect, cititul este o activitate ce ar trebui sa devina obligatorie. De la cele mai fragede varste pana la 99 de ani. Sau chiar si mai incolo.

Copiilor le citim de cand sunt bebelusi, pentru a ii deprinde cu acest obicei. Pentru a se invata cu vocile noastre, cu diferite tonalitati si sunete. Sunt primele experiente din viata lor. Citim in preajma lor pentru ca noi suntem modelele dupa care ei se ghideaza.

Am citit in viata asta cat pentru inca una. De cand am aflat ca vom avea un copil, ii citim fiicei noastre mereu. I-am citit sute de carti si i-am spus sute de povesti. De cateva luni avem onoarea sa ne citeasca si ea. La inceput a citit temator si nesigur, mai apoi cu bucurie si incredere.

In timp ce scriu aceste randuri, din camera cealalta se aude o voce care spune o poveste. Fiica mea citeste cartea pe care a dus-o astazi la scoala pentru activitatea de la ora 11.00. Si zambesc. Dupa ce voi publica articolul acesta, ma duc repede sa imi citeasca si mie cateva pagini, pana termina povestea.

Uneori viata nu este altceva decat o cutie plina cu bomboane de ciocolata si momente de fericire. Tot ce avem de facut este sa deschidem capacul…

Lectura mea de astazi

Sarbatoarea verii

⁃ Mami, pot sa te intreb ceva?

⁃ Da, iubito, poti sa ma intrebi orice vrei!

⁃ Daca toamna are sarbatoarea ei, Hallowen-ul, iarna sarbatoarea ei, Craciunul, primavara sarbatoarea ei, Pastele, vara de ce nu are si ea o sarbatoare a ei?

⁃ …. Are! Ziua Copilului, 1 Iunie!

⁃ Nu mama, aia nu e sarbatoare, aia e o zi! Eu ma refeream la o sarbatoare adevarata a verii! De ce nu are si vara sarbatoare ei?

Da’ chiar asa, de ce nu are si vara sarbatoarea ei?

Autumn art with kids

Autumn is not my favourite season at all…

But I do like the colors it brings in the nature and the smell of cold in the morning. The pies we make and the roasted chesnuts; the walk we get to go on until the winter really setles in. And I love to collect leaves and wild berries and small pieces of wood for our art projects.

Today we decided to use some of the materials we collected in the week-end. We included leaves and berries and wooden dolls in our art. We glued and colored and put together some people …

It was a lot of fun and we sang and laughed alot.

My daughter wants to prepare a small in-house exhibition, for friends and family to see and maybe invest in our work. By now, when I write these lines, the courier was the only person asked if he wants to buy a fall painting with leaves 🙂 He was super confused, but she assured him she wroked hard on it and that is really valuable…

Me, I’m just happy that she knows how to make the most out of everything that she does.

Prin ploaie

Ploua. Nu chiar cu caini si pisici, dar destul de tare incat sa am nevoie de umbrela. Pentru ca ma duc sa imi iau copilul de la gradinita. Ma uit atenta pe unde merg, sa nu calc in diverse “movilite”… Care ma tot intreb de unde provin, caci Slava Domnului caini fara stapan nu mai sunt de cativa ani buni pe strazile din Capitala. Uitandu-ma dupa movilite, lovesc umbrela de un indicator rutier. Mai merg un pic iar la trecerea de pietoni ma opresc in fata unei balti si astept sa treaca o masina sa pot traversa. Masina insa imi decoreaza frumoasa tinuta cu cativa stropi din baltoaca. Bine ca nu mi-a stropit si masca…

Imi continui drumul, pe urmatorul trotuar nu am loc sa trec, sunt parcate masini. O iau la fuga pe carosabilul plin de balti, pana ajung in siguranta pe un trotuar mai incapator. Soferul unei dubite parcate “pe dos”, pe trotuar dar cu fata spre mine, decide sa deschida portiera exact in umbrela mea. Il intreb daca nu vede ca sunt si eu acolo si maresc pasul, fara sa astept raspunsul dumnealui.

Mai lovesc umbrela de 2-3 ziduri pentru ca nu incape altfel, iar in fata gradinitei, epuizata de toate evenimentele ultimelor 10 minute, decid sa o strang.

O astept pe domnita, care apare vesela, echipata si gata de drum. In opinia ei, caci s-a incaltat cu cizma dreapta in piciorul stang si cu cea stanga in piciorul drept. O intreb daca e totul bine si putem pleca, imi raspunde ca da. O rog sa se uite totusi la cizme, se intoarce si ajutata de doamna educatoare se incalta corect.

Apoi imi ia umbrela, o desface, imi prinde si cateva fire de par in ea cu aceasta ocazie si decide ca ii trebuie ei, sa nu ii ude ploaia caciulita din lana. Pornim! Pe drum umbrela mea se izbeste pe rand ba de masini, ba de cosuri de gunoi. Copilul este tare fascinat de ea! Cu ochii in umbrela nu vede pe unde merge si se izbeste de un copacel… suntem bine.

Vrea sa traverseze, dar din cauza umbrelei nu vede daca vin sau nu masini si ma asteapta. Traversam, se mai loveste de cateva ziduri si garduri si apoi ajungem pe aleea din spatele blocului. Imi da umbrela, nu mai are nevoie de ea si oricum vrea sa alerge pana acasa.

– Si mama, de ce nu ai venit sa ma iei cu masina? A fost greu sa manevrez umbrela ta tot drumul! Maine sa o aduci pe cea cu Minnie, e pentru manute delicate de copil! Da?

School in time of Covid-19

We’re back in online now. And, beside all the tehnicalities that can go wrong (and sometimes they sure do) there are a lot of other aspects that can’t be ignored.

For instance, if you are a parent of 2 or more children, you must possess the following:

1. a big house, with a number of rooms, equiped with table,desk and chairs, bigger then the number of children attending online courses. And the rooms must not be too close, in order that the online classes can be held properly; the teacher and the students will talk loud.

2. a number of electronic devices on wich the lessons can be watched equal or bigger then the number of children. A spair one would be a plus, if a battery wears out or something goes wrong on one of the devices.

3. two sets of hands, heads and bodies entirely, to be fair. If the children are preschoolers or first graders, they will need some asistance on their online courses. And since the classes are generaly in the morning, if you can’t double yourself, find a helper. Or own the fact that you are serious limiting your children rights to a free mandatory education. If they attend a public preschool or school. If not, save some money for later therapy sesions, it will be needed!

4. if you are a teacher yourself, that could be a really big challenge. The biggest of all I assume. In one room of the house your kid is having his online classes, in the other you are holding yours. Top that!

5. money to pay your electricity, heating and cable bills. Imagine having online classes in a house without electricity, cable or heat. As a lot of the houses in rural Romania are.

I heard today at “radio gossip” that the Romanian Minister of Education, when asked how can the online courses can be held in a house without electricity, she replied that the children can watch the lessons on TV. I sure hope it was a misunderstanding and that the history will remember her for something else, bigger then all of that.