Ziua Copiilor, cele mai frumoase flori, a devenit prilej de vanzari adaugate. Buluceala si circ si mult zahar, in multe din formele lui: vata de zahar ars, gogosi, inghetata, bomboane, acadele.
Copilul meu, floarea vieții noastre, s-a pregătit pentru Ziua Copilului cum a stiut mai bine: a facut un program cu ore si activități specifice, ni l-a supus atentiei, in caz ca avem modificari de adus, l-a repetat si l-a tot repetat, a adormit cu gandul la toate lucrurile si activitatile dragute ce aveau sa aiba loc astazi.
Dar ce sa vezi, ceasul rau sau pisica neagra, nu stim care dintre ele i-au stricat toata organizarea. S-a dorit vizitarea targului West Side Flower Fest, unde surpriza, nu am fost singurii pământeni cu aceeasi dorință. Scapati vii si nevatamati din această experiență peisagistica am reusit totusi sa servim pranzul impreuna, in tihna si am renuntat a ne mai arata in lume pret de cateva ore. In locul ceaiului de la ora cinci am savurat pepene cu branza. Asta da cadou de 1 Iunie! Apoi sub cerul inca nehotărât daca va ploua si astazi sau nu, am iesit in parc.
Weekendul acesta a fost un amalgam de emoții si trairi: din lumea cartilor de la Bookfest o incursiune printre nori si apoi printre alei si aranjamente de flori. Intalniri cu oameni dragi si planuri pentru vara. Copilul a decis ca adevarata Zi a Copilului va fi ultima zi de scoala, abia atunci va putea sa se bucure cu adevarat ca a scapat de ore si mai ales de teme 🙂
Copiilor din lumea-ntreaga le doresc ce ii doresc si puiului meu: sa fie iubiti si ocrotiti de lumea asta grabita si amenintatoare, sa creasca fericiti si sanatosi. Sa stranga amintiri multe si frumoase, chiar daca nu sunt cele pe care le gandeau ei, sunt cele pe care trebuiau sa le traiasca.
He was and still is the father or all stories and fairytales. He had just one dream, to tell stories to the kids. Because when himself were a kid, his mother would tell him stories. She didn’t know how to read, because in that era only the wealthy danish people were allowed to have an education. But that didn’t stop her from inventing the most amazong stories for her boy. Later in life, after a lot of hardships and attempts in other jobs, he will start writting his fairytales. 156 of them, to be more precise 🙂
In his honor, the greatest prize in children literature is being offered. I don’t think it exist a school or a household with children in it that hadn’t heard of him or red his fairy tales.
Now, a great author herself, Jane Yolen brings this beautiful homage to him. Together with the bright and warm illustrations of Brooke Boynton Hughes, this biography is one to be cherish and read.
Sau cum este cand iti însoțești copilul la rasfoit si cumpărat carti
Am continuat astazi vizita la standul editurii Arthur, de unde am reusit sa luam Toti suntem minuni de R.J. Pallacio si alte titluri dorite de copil. Erau in principiu carti despre iarna si nu noutati, asadar nu vi le mai prezint inca o data. De la editura Cartier a dorit sa isi ia seria cu Goldie, poate stiti cartile. Goldie a plecat mai intai in vacanta, cartea a aparut in 2024 cred si acum pleaca la munte, este continuarea aparuta anul acesta. De la Cartea Copiilor si-a ales cartile din imagine si un titlu de iarna din nou, nu stiu daca sa imi fac griji sau nu. La cat ploua in ultime vreme, zapada ar fi ultimul lucru la care m-as astepta si de care chiar nu avem nevoie.
La editura Paralela 45 a fost randul meu sa am o surpriza placuta si sa observ cateva din aparitiile anului 2025 pe care nu le vazusem pe raft inca. Arata foarte bine, hartia este una de calitate. Prima dintre ele o carte pe care am prezentat-o in momentul apariției editiei in engleza, pe care o citim si recitim des. Este vorba despre Roata anului, albumul ilustrat de Jessica Roux sau cartea caleidoscop, cum imi place sa o numesc pentru ca gasesti in ea cate o fateta speciala in functie de ce anume vrei sa citesti: despre plante, obiecte, traditii, obiceiuri, activitati din anumite perioade ale anului. Albumul este o alegere potrivita pentru a fi facuta cadou sau pentru a o avea in biblioteca si a o reciti din cand in cand, langa o limonada cu fructe sau un ceai din plante. Si albumul Ornitografie arata bine, la fel si Frumusete, albumul lui William Spring, aparut in editia originala Big Picture Press in vara trecuta. De la editura Frontiera s-au ales ultimele aparitii, Azi dorm la tine din seria Pui si Vulpoi de Sergio Ruzzier si Dovleceala cu morcovi a Dianei Tivu. Cam atat deocamdata, noi il mai asteptam doar pe Wally, despre care va putem spune ca am auzit din surse foarte sigure ca este pe drum spre Bookfest 🙂
Nu putea ploia sa ma tina departe de carti si de Romexpo tocmai astazi, asa ca inarmata cu umbreluta copilului ( probabil sa fi fost o apariție demna de comicsuri) am plecat sa ma intalnesc si in acest inceput de vara cu cartile. Am reusit performanta sa fiu primul cumparator nu la unul, ci la trei dintre standurile editurilor noastre preferate! Si sa cumpar primele exemplare, pe unele le-am luat chiar din bratele unui domn care tocmai le adusese sa le aseze pe o masuta, din cateva titluri nou aparute. M-am bucurat de o scurta vizita la standul tarii invitat de onoare anul acesta, Portugalia. Cu cine credeti ca am avut bucuria si onoarea sa ma intalnesc acolo? Cu David Pintor! Nu in persoana desigur, ci cu una dintre cartile lui. Mi-a placut selectia de carti pentru copii pe care au ales sa o aduca la Bucuresti si ca unele carti chiar puteau fi cumparate. Au adus si o selectie de vinuri, cu siguranta ar fi mers de minune langa o carte buna, dar nu am avut inspiratia pe moment.
Am reusit sa iau aproape toate cartile pe care mi-am dorit sa le iau, cele ce ajunsesera atat de devreme cel putin. Le-am rasfoit si fotografiat pentru voi, le vedeti mai jos. Dupa ce a exclamat imbufnata ca trebuia sa mergem impreuna la Bookfest, fiica mea si-a dorit sa ma ajute macar sa le faca ea cateva poze. De fapt doar doua le-a facut, pentru ca in incercarea de a le aseza “cat mai bine”, inceput sa citeasca Aventuri pe roti, ultima carte a lui Mauri Kunnas si nu s-a lasat pana nu a terminat-o. “Se pricepe Mauri” a fost concluzia, de asteptat de altfel, este unul din autorii ei preferati! Daca tot v-am povestit de Aventuri pe roti sa va povestesc si de Crocodilul din copac de Roger Duvoisin. Plina de umor si comic de situatii mai putin asteptat, cartea spune povestea unui crocodil, pe care nu aflam cum il cheama, dar aflam ca ii plac mult … florile! Bertha, rata inteleapta de la ferma ( nu v-am spus nu, ca actiunea are loc la ferma Domnului si Doamnei Mazariche, nu? Ei bine, acolo are loc) intelege firea deosebită a crocodilului nostru si isi asuma un matern si protector rol in viata lui. Ea este cea care incearca din rasputeri sa ii convingă pe fermier si pe sotia sa ca nu este nimic de temut la acest crocodil si ca asa cum animalele de la ferma l-au acceptat, ar putea si ei face asta.
Un alt maestru al ilustratiei pentru copii, John Burningham vine la editura Portocala Albastra cu un nou titlu “Tu ce ai face…” Alegeri la care nu sunt sigura ca m-as fi asteptat din partea autorului, insa eu sunt un adult care nu ar vrea sa fie sugrumat de serpi, am si o fobie urata legata de ei, sau sa fiu obligata sa beau suc de melci! Copii cred ca vor gasi amuzante si super haioase alegerile prezentate atat de frumos, in ilustratii cum doar John Burningham a putut creiona. Si daca ar fi sa aleg totusi si eu, adultul, ceva, ar fi sa fie pace si sa il ajut pe Mosu’ cu cadourile. Doar daca se poate. La editura Cartier Codobelc a aparut o noua poveste ilustrata de Anca Smarandache, despre care sigur v-am spus ca imi place cum da culoare vietii din jurul nostru. Frunzulita si Andaluna este o poveste care ii apartine lui Peter Demeny, cel care, stiti sau nu, se ocupa de ceva timp si de revista Matca Literară. Povestea este tare, tare frumoasa, ma bucur ca am avut ocazia sa rasfoiesc cartea si am decis sa o si cumpar. Este cumva o metafora a vietii si a modului in care nu mereu conteaza ce este in fata noastra, in oglinda in care ne proiectam grijile si temerile, nemultumirile sau frustrările. Privitul in sus este solutia si alegerea cea mai potrivita cand simtim ca ceva nu este bine, ca poate nu suntem vazuti sau apreciati. Fiicei mele, care mereu imi spune ca ea alege sa vada cerul nu noroiul, i-au placut tare mult si povestea si ilustratiile. Va las sa va decideti singuri daca este o carte pe placul vostru sau nu, pentru mine este cu siguranta una dintre surprizele editoriale placute ale acestui an.
La standul Casei Editoriale Art am gasit unele dintre noutatile pe care abia asteptam sa le vad. De pe-o buna dimineata, albumul de versuri ale Otiliei Cazimir, ilustrate de Anca Smarandache a fost unul dintre ele. Ma bucur ca avem colectia Versocicleta actualizata la zi cu ultima aparitie. Si mai tare ma bucur ca am o noua carte ilustrata a Otiliei Cazimir, una dintre autoarele mele preferate. Am luat si Aventurile Alisei in Tara Minunilor&Tara din Oglinda”, ilustrata de MinaLima, in traducerea lui Florin Bican. Sa apara doua titluri din aceasta colectie la doar cateva luni distanta nu ma asteptam, se pare totusi ca avem mari sanse ca editura Arthur sa traduca toate cele 9 carti din serie. Este una dintre cele mai frumos realizate serii de povesti clasice si merita un loc in biblioteca noastra. Chiar daca avem si colectia originala, in engleza, acum avem ocazia sa o completam si pe cea in romana, sa putem citim povesti clasice pe alese. Daca va spun ca Radu Tudoran nu a fost de fapt Radu Tudoran, ma credeti? Ar trebui, numele lui adevarat era Nicolae Bogza, insa nedorind sa stea in umbra marelui Geo, fratele sau, a ales acest pseudonim literar. Cartile sale vor deveni pe rand un adevarat succes in randul cititorilor. Toate panzele sus! a beneficiat de 4 aparitii editoriale incepand cu cea originala, din 1954. A fost si adaptata pentru un serial TV, in anul 1977 cred ca a aparut, unul dintre serialele copilariei mele. Editia actuala, adaptata si transformata in banda desenata de Puiu Manu este ultima aparitie dupa “Toate panzele sus!”. Bucurati-va de talentul maestrului, cititi prezentarea foarte buna facuta de Dodo Nita la finalul cartii. La final, un elefant. Elefantul lui Carol cel Mare, despre care a ales sa le scrie tinerilor pasionati de istorie si nu numai Catalin Pavel. Ca imi place cum scrie autorul nu este un secret, prima sa carte pentru copii, Muntele cu usi, a fost prezentata si premiata si aici in Club. Nu este deloc un anti-manual, asa cum s-ar putea crede din subtitlu. Informatiile atent alese si prezentate au chiar rolul opus, si anume acela de a pune intrebari, a descoperi si a pune iar intrebari. Pentru ca, nu-i asa, cu cat stim mai mult, cu atat ne dam seama cat de putin stim. As spune eu, cat de ofertant este potentialul de cunoastere si ce norocosi suntem ca avem acces la atat de multe lumi si universuri, doar intre paginile unei carti.
Maine, o noua zi, poate o noua vizita la Bookfest sa aducem omagiu si cartilor si editorilor pe care astazi nu am reusit sa ii vizitam.
Astazi pentru multi romani este un nou inceput, in care sper ca povestile vor reprezenta in continuare un ajutor si o sursa de ispiratie. Fie ca este vorba de emotie pura sau de o incurajare de care nici nu stiam ca aveam nevoie, povestile ne pot face viata mai frumoasă. Pot schimba dispozitii de moment sau chiar drumuri si destine.
Firea umana este o capodoperă desavarsita care ne face pe fiecare dintre noi sa fim unici și originali. Perceptii si credinte care fac diferenta dintre castigatori si perdanti, dintre oameni care actioneaza si cei care aleg doar sa reacționeze. Dintre cei ce chiar fac ceva cu miez si importanta si cei care doar ii pandesc sa le puna piedica. Despre a fi multumit cu ce ai si recunoscator pentru experientele traite sau a nu fi asa.
Povestea pe care o propun astazi este “Two birds” si nu ii apartine lui Poppy asa cum am putea crede, ci lui Dav Pilkey. Nu cred sa existe multi autori contemporani de benzi desenate la fel de iubiti si apreciati de copiii din lumea intreaga precum este autorul lui Dog Man sau al lui Super Pisoi. Mi s-a parut ca aceasta istorisire este reprezentarea noastra actuala, ca societate. Diferenta este o alegere personala. Ea ne poate poziționa in una din categoriile mentionate mai sus, le poate oferi copiilor nostri un reper de comportament si de pozitionare fata de toate cele pe care viata le-a adus si va continua sa le aduca in calea lor.
Pentru ca ce alegem este ceea ce vedem:
“Two men looked through prison bars. One saw mud. The other stars.”
A poem by Edward Lear illustrated by Charles and Nicholas Santore
What is a Pip? And more, what is a Scroobious Pip? My guess, is when you love children and words so much that you invent new ones of the latter to amuse the firsts ones 🙂
Edward Lear was a boy in his heart even when he was an adult. He loved to play with words and colors to change them and combine them as no other before him. Lots will tell you that he has the father of literary nonsense and that he loved the absurd in any form. I would say that he was beyond all that. That he imagined a world for him and him alone early in his childhood, when he first started having epilepsy seisures. And that he continued to work at it and to make it more and more beautiful and rich, for him to be able to have a space where he would feel at home. And later in life he chose to share his world with others like him, with a heart and imagination wide open and unaltered.
Charles Santore has an imaginative mind and great talent in depicting reality and fantasy alike in a unique way. He found joy in illustrating some of the great classics in children’s literature. The work at Scroobious Pip wasn’t finish at the time of his passing, so his son Nicholas, an visual artist himself, felt that he was the one meant to complete his father work. So it came one of the most anticipated and beautiful albums of 2025, that already has great reviews. Enjoy!
In fiecare an, tocmai din 1967 pana acum, pe 2 aprilie (ziua nasterii lui Hans Christian Andersen) se celebreaza cartile pentru copii. Este ziua lor, peste tot in lume, si le sarbatorim cu fast si bucurie, asa cum merita cu adevarat. Primele carti pentru copii au aparut de mult, tare de mult… Si au fost culegeri de cantecele, poezii si povestioare pe care mamele le sopteau celor mici seara, la culcare, sau peste zi, cand ei le însoțeau la treburile lor. Oficial se spune ca prima carte ilustrata educationala pentru copii ar fi “Orbis Sensualium Pictus” a lui Jan Amos Comenius, publicata in 1658. Altii considera ca “A little pretty pocket book” a lui John Newbery, publicata in 1744, ar fi prima carte dedicata copiilor. Vremurile erau apropiate in epoca si un lucru este clar si toata lumea este de acord in privința lui. Si anume ca apariția cartilor ilustrate a reprezentat un aport semnificativ in educatia si cresterea copiilor, modul in care ei invata inca de mici despre concepte abstracte sau lucruri cat se poate de simple si reale, din lumea înconjurătoare. Hans Christian Andersen si-a dorit sa publice basme si povestioare pentru copii din dragoste si pasiune fata de toate povestile pe care i le spunea mama lui, Anne- Marie. O femeie simpla, care nici nu stia sa citeasca. Insa era o povestitoare cu un talent remarcabil si cu o pasiune foarte mare pentru povesti si mai ales pentru a le spune copiilor povesti. Nu este de mirare ca ea a avut un rol atat de important in viata fiului sau, care a reusit sa devina unul dintre cei mai cunoscuți si apreciati autori pentru copii din intreaga istorie a literaturii dedicate lor. Acum, in 2025, cand se implinesc 150 de ani de la disparitia sa, a fost publicat volumul semnat de Jane Yolen dedicat marelui autor, “His Fairytale life, A book about Hans Christian Andersen”.
Sigur am auzit sau gandit de multe ori asa. Ajuta cu ceva aceasta fraza atunci cand o spunem? Cu mai mult decat ar face-o un “Imi pare rau!” sau “Imi cer scuze!”? Poate ca da, poate ca nu.
Legenda spune ca atunci cand un om simplu a vazut pentru prima oara o girafa, a concluzionat ca asa ceva nu exista doar pentru ca el nu mai vazuse asa ceva. Ce nu putem intelege sau gestiona nu putem concepe ca ni se intampla noua.
Presiunea societatii se resimte peste tot, parinti presand copii si alti parinti, copii presand si rusinand alti copii. Pentru ca pot. In loc sa apara o imbunatatire, lucrurile se pare ca devin din ce in ce mai complicate si mai greu de inteles si de reparat. Răutatea distruge binele pentru ca nimeni nu pare sa o poata opri. Copii si parinti agresivi au existat dintotdeauna, sa recunoaștem asta. Frustarea, adica sentimentul acela urat care ne furnica prin corp cand nu obtinem ce vrem, cat si cand vrem, genereaza agresiune si rautate. Dorinta de razbunare pe oricine ne este la indemana pentru ce am simtit. Si ridicam vocea si mana si uneori chiar nu ne putem opri. Intrebarea mea este simpla: de ce nu ne putem opri? Si de ce nu putem fi doar buni unii cu altii?
De unde invata copiii sa fie rai, sa aiba comportamente nepotrivite? Sa fie agresivi peste masura, sa vorbeasca urat, sa rusineze si sa agreseze verbal sau fizic? De ce copii de 10-12 ani simt nevoia sa fie agresivi sexual sau sa ofere altora imagini nepotrivite cu corpul lor? Se nasc copiii rai, cu dorinta de a face si spune lucruri rele? Sau invata asta prin repetarea comportamentului vazut si validat de cei langa care traiesc? Ca societate continuam sa toleram agresori, chiar sa ii consideram cool sau sa ii urmam ca sectantii orbiti de puterea si fascinatia pe care o exercita.
De foarte multe ori profesionisti din educatie si parinti se simt depasiti de situatii nemaintâlnite si imposibil de gestionat pe moment si nu stiu ce sa faca. Altceva decat sa ridice si ei mana. Ei nu vad o solutie pasnica si care sa nu includa limitari de drepturi si actiuni. Pe de alta parte exista uneori o diferenta uriasa intre mesajele si învățăturile predate și actiunile propriu-zise ale celor ce le transmit. Daca eu ca profesor sau parinte, ii explic copilului ca vreau ca el sa fie bun si empatic si dupa cateva minute il rusinez ca nu a inteles ceva sau a gresit, ori ridic vocea la el, cu siguranta va fi bulversat si nu va mai sti ce anume sa faca: ce spune sau ce face adultul responsabil din fata lui?
Pe masura ce aceste distantari si ingradiri sau limitari de drepturi cresc, conexiunea umana, calda si buna dintre un copil si parintele sau devine tot mai slaba pana se rupe de tot. Cand primul incepe sa se detașeze si sa se ascunda tot mai mult de cel din urma. Pentru ca se simte nevazut si neauzit, neinteles si neimportant si decide sa se rupa emotional de cei care i-au dat viata. Alege sa se ascunda unde se simte el in siguranța, validat si ascultat, vazut si inteles. Doar ca acelea sunt locuri periculoase pentru el si imposibil de stiut cat de mult rau ii pot face, prin expunere la ele si formarea unor legaturi cu entitati pe care el nu le cunoaste si nu realizeaza daca ii vor raul sau binele prin incercarea asta de a ii castiga increderea. Niciodata un bun samaritean nu se ascunde in obscur, in cotloane greu de accesat. Dar stie un copil asta? Se poate apara cumva, acolo in marele univers negru din spatele Internetului?
Societatea actuala nu are mijloacele de a se apara nici de lucruri simple si reale, cunoscute; in niciun caz nu poate imagina unde va duce excesul de expunere intr-un mediu digital necontrolabil, in plina expansiune. Dar nu doar expunerea digitală este pericolul, ci si rautatea si agresivitatea promovate excesiv acolo. Cum putem opri asta? Daca încercam sa le cerem altora sa nu mai aiba un comportament nepotrivit cu noi, suntem catalogați ca fiind prea sensibili sau si mai rau, suntem umiliti si rusinati, poate chiar agresati. Ce solutii avem? Exista o entitate suprema care sa zica: “Gata, de maine interzic pe marele Pamant rautatea si agresivitatea! Vreau sa fiti buni unii cu altii si daca nu puteti, macar sa va abțineți sa fiti rai!” Sau putem noi, unul langa altul, incet si sistematic, sa cladim o astfel de entitate? Pana nu va fi prea târziu si tot ce ne va ramane de spus va fi acel “Trebuia sa fac mai mult.”
Astazi s-au decernat premiile Oscar 2025 si pentru a celebra Cinema-ul, va invit sa aruncam o privire asupra vietii unui mare cineast francez, Francois Truffaut. Cartea pe care o privim astazi a primit premiul Andersen 2021 pentru cel mai bun album ilustrat si este o biografie scrisa de Luca Tortolini si ilustrata de Victoria Semykina. Francois Truffaut a stiut inca de la 8 ani ca pasiunea sa cea mai mare va fi cinema-ul. Cinema-ul si lectura. “Trei filme pe zi, trei carti pe saptamana”, aceasta a fost deviza sa. Pentru ca pasiunea pentru arta are nevoie de mult studiu individual si un mare bagaj de cunostinte acumulate.
Sper sa va placa propunerea mea de astazi si sa ne aduca aminte ca orice copil cu un vis indeajuns de mare va gasi mereu o cale sa il vada transpus in realitate.
Mihaela Noroc nu mai are nevoie de nicio prezentare, din fericire. A ajuns deja, artistic vorbind, la un nivel la care orice iubitor de frumos, colectionar de arta de pe mapamond stie cine este. Pasiunea pentru fotografie a dus-o pe Mihaela Noroc in toate colturile lumii, desi Magellan a demonstrat in anii 1500 ca Pamantul este rotund. A discutat si a fotografiat mii de chipuri de fete si femei frumoase, puternice, inteligente, interesante. Aceasta noua aparitie, “Portrete si povesti despre puterea femeilor” nu este doar continuarea Atlasului Frumusetii, dupa cum precizeaza chiar autoarea. Este o enciclopedie a unor vieti traite in medii cat mai diverse, insa aduse impreuna de o trăsătură comuna: puterea si rezistenta de a isi continua povestea. Multe dintre aceste femei si fete nu au avut un inceput usor in viata, pentru unele accidente si intamplari nefaste au schimbat totul, intr-o secunda. Asta insa nu le-a oprit si au ales sa nu le marcheze destinul acele evenimente. Au mers mai departe, au invins. Intr-o lume in care frumosul este celebrat in principiu si declarativ doar de 1 si 8 Martie, povestea acestor caractere atat de puternice si de frumoase este cu atat mai inspirațională, mai autentică si mai datatoare de speranta.
Am vazut cateva dintre filmele de prezentare postate de autoare, intalnirile cu o parte dintre femeile care apar in Atlas. Intr-unul o prezinta pe Victoria, o artista din Milano, pe care a întâlnit-o in centrul orașului. Lucra si isi expunea lucrarile chiar acolo, la o mica toneta. Cand i-a cerut detaliile conturilor de social media, Victoria i-a raspuns ca nu are asa ceva, ea este inca in viata si oamenii o pot gasi acolo, zi de zi. Ca a ajuns la o varsta la care intelege ca poti sa te simti implinit si fara sa fii faimos sau sa ai validarea celorlalti. Si ca si-a dorit sa invete limba engleza, pe care de altfel o vorbeste foarte bine, pentru a se putea intelege cu cat mai multi dintre cei ce se opresc sa ii priveasca lucrarile. Este cred un mare privilegiu sa poti intalni astfel de oameni si sa poti absorbi toata puterea si energia pe care o transmit ei. Cum de altfel a fost si intalnirea in paginile Atlasului cu nimeni alta decat Nora Iuga!
little humans 