Tara mea e-un colt de rai

Vreme de cativa ani am locuit pe o strada din Bucuresti pe unde treceau tancurile si masinile si echipamentele mobile in drumul lor spre si de la parada de ziua nationala. Soldati si ofiteri in uniforme, salutand copii si trecatori. Patriotismul ma emotioneaza; cand aud imnul national la diverse concursuri si competitii sportive simt un nod in gat si lacrimi se pregatesc sa curga de capul lor pe obraji. La parade militare este la fel de rau. Sau cand copii si oameni mari si minunati care reprezinta tare noastra castiga premii si medalii. Cand cineva face un gest de bunatate neasteptat. Lucruri mici si care trec uneori neobservate. Probabil toate acestea sunt reminescente de fost soim al patriei si pioner participant la paradele de 23 August 🙂 Sau poate chiar port dragostea de tara in inima.

Multi isi aduc aminte ca sunt romani doar de 1 Decembrie si la meciurile de fotbal ale echipei nationale. De curand au inceput sa simta fiorul asta al nationalismului si la competitii de inot, pentru ca avem unii dintre cei mai buni inotatori din lume. Ei erau la fel de buni si inainte sa devina campioni europeni sau olimpici. Dar cati auzisem de ei? Cati i-au sustinut si sprijinit in sutele de mii de ore de antrenament? Prea putini…

Dragostea de tara se invata de mic, ca iubirea de mama si de tata, de frati si surori. Patria suntem noi toti, mici si mari, cei care ne-am nascut pe meleagurile astea scaldate in soarele fierbinte de vara si batute de vanturile ascutite din iarna.

Tara mea e-un colt de rai de unde nu as vrea sa plec, desi iarba de peste mari si tari pare mai verde privita de la distanta. Cu siguranta insa are si ea uscaciunile ei.

Sa traiesti Romanie, sa cresti copii mari si iubitori de glie, de valori si traditii romanesti!

Ziua Recunostintei

De ceva timp, de cand fiica noastra a inceput sa inteleaga rostul lucrurilor si al obiceiurilor noastre zilnice, avem un mic ritual. Seara, inainte de culcare, ne povestim ziua, cu ce a fost bun si nu prea in ea. Multumim pentru ce avem si ne exprimam supararea pentru ce nu ne place.

Vara asta, pe fondul unor traumatisme anterioare, m-am trezit brusc cu niste dureri acute la umarul drept. In scurt timp au devenit permanente si mobilitatea mea s-a redus considerabil. Cu mult efort si terapie, am reusit sa imi reiau aproape total functionalitatea mainii. Insa a fost un proces tare dureros si dificil. Uneori imi petreceam minute in sir pentru a face miscari ce inainte durau cateva secunde. Faptul ca nu intelegeam cum ajunsesem aici nu ajuta nici el deloc. Insa in fiecare clipa ma bucuram ca nu sunt mai rau si ca pot functiona independent de ajutorul altora. Acum sunt bine, continui terapia si recuparea, insa este o binecuvantare sa le fac fara durere. Si de fiecare data cand mi se pare ceva greu sau nedrept, imi aduc aminte ca sunt bine. Ca nu mai am dureri. Multumesc pentru ce am si incerc sa nu fiu nemultumita pentru ce lipseste. Ce lipseste probabil nu ne trebuie acum.

Cand i-am spus fiicei mele ca se apropie Ziua Recunostintei si am intrebat-o pentru ce este recunoscatoare, nu stia ce inseamna recunoscator, asa ca am apelat la explicatia din engleza: am intrebat cui sau pentru ce anume din viata ei ar dori sa multumeasca.

– Cui sa multumesc? Tie sau lui tati?

– Sau altcuiva. Poate lui Dumnezeu sau …

– Lui Dumnezeu, da. Desi el a facut si supararea si mie nu imi place deloc cand suntem suparate una pe alta.

– Uite, eu sunt recunoscatoare ca va am pe voi, pe tine si pe tati. Si ca suntem sanatosi. Ca nu ma mai doare umarul. Ca avem tot ce ne trebuie.

– Mie mi-ar mai trebui niste seturi Lego si niste fulare si caciulite pentru animalutele mele de plus…

Laboratorul de acasa. Experimente incitante

Nu stiu daca ati auzit pana acum de bitartrat de potasiu sau de bombe de baie, dar a venit timpul si pentru asta 🙂
De cand era mica, fiica mea este pasionata de stiinta. Ne intreaba mereu tot felul de chestii stiintifice si vrea sa afle cum se obtin diverse lucruri, structuri, compozitii sau constructii. Face singura experimente peste experimente, combina si amesteca obiecte si substante si texturi si muuulte alte materiale… Uneori cand este prea liniste in camera ei de prea mult timp, bat la usa sa vad ce mai inventeaza, daca peretii si pardoseala sunt intacti si au aceleasi culori ca inainte sa intre ea acolo, etc. Este putin trista acum de cand a inceput clasa I si cateva ore pe zi este ocupata cu literele de mana si exercitiile la mate, pentru ca nu mai are la fel de mult timp pentru experimente.

De doua saptamani insa a inceput seria de curiozitati legate de fluide si densitati si pentru ca intrebarile nu se mai terminau, am cautat si cumparat cateva carti de stiinta (fizica si chimie) pentru copii, sa pot explica si exemplifica pe intelesul ei toata dinamica fluidelor pe care doreste sa o invete. Insa revelatia a fost aceasta carte de experimente, ne-am apucat de ele din ziua in care a ajuns coletul.
Am inceput cu turnul densitatii, mare senzatie! Mai ales ca a trebuit sa merg la supermarket sa cumpar detergent de vase roz, nu era bun altul. “Sa respectam reteta, mama, da? Nu facem cum vrei tu, facem cum scrie in reteta!”
Dupa cateva zile, in care am comandat si primit vestitul bitartrat de potasiu, s-au plamadit bombele de baie, care au stat cuminti 2 zile la uscat. Asa scrie la reteta.
Apoi am facut 3 planete din elastice colorate. Doar 3, atat am avut voie; sefa de laborator a zis ca fiecare isi alege o singura planeta si doar pe aceea are voie sa o faca! N-am comentat, de frica sa nu ne dea afara de la ora de experimente.
Astazi vom cauta nisip si pietricele de diverse marimi, si betisoare si frunze sa facem un filtru pentru apa.

Asadar, daca aveti copii pasionati de experimente si stiinta, eu cred ca aceasta carte va trebuie musai in biblioteca. Toate experimentele incercate de noi au reusit ( am avut cateva seturi de chimie sau diverse alte experimente pentru copii si rezultatele nu au fost mereu cele din brosuri). Materialele necesare nu sunt foarte greu de gasit ( daca facem abstractie de bitartrat) si nici foarte costisitoare.
Mai jos sunt cateva imagini din “laboratorul” nostru de acasa, poate va inspira.

The queen is gone, long live the queen!

O veste trista, pe care in ciuda varstei inaintate, nu o asteptam. Credeam ca va trai o vesnicie, sau macar ani buni de acum incolo. Sa poata si fiica mea sa ii viziteze Palatul, isi doreste tare mult asta. Mai ales ca si indragitii ei Peppa Pig si Paddington au vizita-o pe “rigina”, cum o numea cand era mai micuta.

Regina Elisabeth II a fost, poate, ultimul monarh de clasa al Europei. Exemplu de distinctie si discretie, de feminitate care stia insa sa aiba si mana de fier atunci cand era nevoie. Cumva ma bucur ca acum isi va servi ceaiul langa printul ei consort, fara de care trebuie sa ii fi fost tare greu! Dupa ce traiesti aproape o viata cu cineva, vietile se impletesc si nu mai sunt vietile a doi oameni. Devin doi oameni care traiesc aceeasi viata.

Farewell Majesty and keep smiling down on us from your heaven!

Roscata-ca-Arama si cei sapte soricari

de Nina Cassian, ilustratii de Andrei Tache, editura Frontiera, 2021

“… E usor a scrie versuri

Cand nimic nu ai a spune…”

Vedem asta peste tot; este de ajuns sa deschidem un manual sau un auxiliar pentru invatamant primar si gasim nenumarate astfel de exemple. Ce nu este deloc usor este sa scrii versuri pentru copii care chiar sa le spuna ceva. Ceva care ramane, zi dupa zi; care le provoaca mintea si inima sa isi imagineze, sa viseze si sa se emotioneze. De aceea nu a fost si nu va fi deloc usor pentru cineva sa egaleze maiestria cu care a scris Nina Cassian. O femeie atat de talentata si de pasionata de viata, incat nu ai cum sa nu simti asta in fiecare vers.

Poeziile ei sunt preferatele noastre; le citim cu nesat, asteptam mereu sa vedem ce se va intampla cu personajele si radem mult, foarte mult!

“Roscata-ca-Arama si cei sapte soricari” nu a fost o exceptie. Am ras si am urmarit povestea catelusilor, intrebandu-ne mereu ce o fi patit Trigon de ne tine autoarea in suspans atatea capitole! Cu siguranta ne-au scapat multe intelesuri ascunse, la fel cum s-a intamplat si la prima lectura a cartii “Povestea a doi pui de tigru, numiti Ninigra si Alegru”. Caci istoria spune ca numitul Alegru ar fi fost in fapt un cu totul alt personaj cu dificultati de vorbire…

Revenind la Roscata, am descoperit cu multa placere ilustratii cu care nu eram obisnuiti. Linii simple, clare, desenate de un fauritor. Nu il cunosc pe Andrei Tache si din pacate nici opera lui nu o cunosteam pana acum. Promit sa repar asta. Deocamdata ne-am bucurat tare ca am “dibuit” ce culoare are sugiucul.

Apreciez ca editura Frontiera face toate aceste eforturi de a nu lasa garda jos. Garda calitatii si a valorii literare. Mereu, neobosit, ii expune pe cei mici si pe cei mari la lucrari de exceptie. Intr-o incercare de a compensa ce sistemul nu poate face.

De la “Sistemul nervos, sistemul bucuros” pana la “Dejunul unei frunze”, carte premiata national si international. Lucru valabil si cu toate aparitiile de exceptie ale editurii din 2021. Pe care mi le imaginez ajunse in toate casele si in toate clasele. Pentru a fi citite impreuna. Pentru a avea copiii nostri acces mai usor si la astfel de capodopere. Poate asa vom avea norocul sa cunoastem un nou Eminescu sau o varianta moderna a limbii “sparga”.

Macar astazi, de Ziua Internationala a cititului impreuna, vreau sa imi imaginez ca asa va si fi. Si ca vom trai cu totii fericiti pana la … sfarsit!

The rocket book by Peter Newell

We continue the serie of events related to Hallowen with a tricky business: launching a rocket in the basement of a 21 floors building! In 1912’s New York, after the janitor’s son lits up a rocket that goes up ‘til it reaches the top flat.

It is not SF, nor a dream of mine; it is not even a TV commercial or animation. It is the “Rocket book” by Peter Newell, one of the fathers of children illustrated books.

I believe that in every aspect of life we need to look up to the pioneers and the ones that took things at the highest level.

In the world of children illustrated books, Peter Newell is one of them. He illustrated Mark Twain and Lewis Caroll, to name two of the famous writers he worked with. What I loved the most about this book is the attention he paid to details, the expresivity of his characters and the ability to create a scene without overloading the illustrations. And the use of objects and words that are now lost from our homes and vocabulary.

It is a book to have and to read, at any age, I would say.

My 7 yo daughter had an interesting reaction to the book. She asked me why all the people in the book were so amazed and had eyes so big. And then she wondered what it would happen if we lit rocket in our building’s garage 🙂

I didn’t respond the obvious, that we would fly from there as soon as the rocket in the book did…

The world needs who you were made to be

By Joanna Gaines

illustrated by Julianna Swaney

Tommy Nelson books, 2020

A few years back, my dearest friend told me the story of a celebrity who went to a very faimous designer/stilist/life changing type of person. And she told the specialist that she wants a change and she have to reinvent herself. And the guy asked her how she wants to be, this new reinvented persona. And she said that she would like to be like X public person and a little bit like that person and so on… The specialist asksed her: How about being who you really are? Don’t you want to be that person?

And I often asks myself if I am who I really am or I just try to please others or to be who someone else needs me to be. Because we live among people and how they see us and their opinion about us matter, we like it or not.

I think that we prepair our kids to be not who they really are and we keep on doing that since they are very little. We compare them with other kids; our parents compare them with us at their age; we ask them what they want to be when they grow up and we also offer tthem he “right” answers. The answers most wanted and respected in the society we live. And by doing so, we limit their options with our subjectivity and our very own limitations. So maybe the best thing we can do is let them be who they natural feel to be. And trust them that they know best what they want to be or how they want to live.

The book is written in short verses that rhyme and are easy to remeber and repeat. It is recommended for ages 4-8, but depending on the child history of reading, i think it’s also appropiate for smaller children.

Joanna Gaines is a famous designer who, together with her husband and their 5 kids, had a famous TV show that she end it due to the excesive exposure of the family.

The message she wants to send to all the children of the world is that it is ok to be different, to want different things and to get where we want to go on different paths. Because it is human nature to be diverse, to have unique qualities and abilities.

Maybe some kids like to work in team and maybe some are more productive working alone. Maybe some are very serious when completing a task and other like to tell a joke or sing or make a special sound ( my daughter does that) when they are focusing on a specific task.

And as long as we prepare ourselves the best we can, the journey we take is the same for each and everyone of us. And the sky, as we begin the journey, it gets filled with all our beautiful differences! And it is a picture worth making and seing, because we have just one live and we must live it the best we can. As who we were meant to be.

Martisoare

Martisoarele suntem noi, cand le zambim celor dragi. Cand ii incurajam sa mearga mai departe, desi povara si frigul zapezii le ingreuneaza umerii. Cand le spunem o vorba buna si aducem din nou soarele pe cerul lor.
Martisoarele sunt puiii nostri minunati si inocenti, primavara vietii noastre. De care e musai sa avem grija, sa poata creste drept si frumos.
O primavara insorita, plina de oameni si aventuri care sa bucure inima si sufletul!

Farewell 2020!

I have 2020 reasons to talk about the year it’s about to end. I will not do it, of course, because I will not be able to end all of them by the time 2021 settles in.

2020 was a year of many encouters. With big scary things, real or just made up by our fears; with joys and happiness; with tears and worries. A beautiful large plate of emotions. Felted for ourselves or the people we love the most in this life.

It was a year like no other, at least for me. A year I learned that all I have can be wiped out in a second, without a warning or time to prepair. In which I learned that my liberties can all be taken away by a higher force, that I can’t fight without having to pay a big price.

Or that I cannot take my daughter for a walk in the park anymore. Nor to see her friends or relatives. A year I had to stay away from all the people I knew. To keep my distance. Keeping the distance is the first step in isolating our hearts and the good emotions. And keeping them all closed and ready in case something bad happens. Survival mode.

But I will not do any of these in 2021! My heart has to be open to the people I love, always. The fear has to go away now, in the last hours of 2020. All I need to keep is my courrage, to be able to face all that 2021 will bring along.

I hope it will bring a new chapter to be written and read. In which we would all have the power to choose the path or our actions.

I hope your new year will be a better one. And, as this year is prepairing to leave us, I want to thank you all! All of you that had stopped for a brief moment in time to visit littlehumans.blog

And I also wish that 2021 will repair all that this terrific year had broken. And that the end of 2021 will find you in a better place.

Happy new year everyone!