Ploua. Nu chiar cu caini si pisici, dar destul de tare incat sa am nevoie de umbrela. Pentru ca ma duc sa imi iau copilul de la gradinita. Ma uit atenta pe unde merg, sa nu calc in diverse “movilite”… Care ma tot intreb de unde provin, caci Slava Domnului caini fara stapan nu mai sunt de cativa ani buni pe strazile din Capitala. Uitandu-ma dupa movilite, lovesc umbrela de un indicator rutier. Mai merg un pic si la trecerea de pietoni ma opresc in fata unei balti si astept sa treaca o masina, sa pot traversa. Masina insa imi decoreaza frumoasa tinuta cu cativa stropi din baltoaca. Bine ca nu mi-a stropit si masca…

Imi continui drumul, pe urmatorul trotuar nu am loc sa incap si eu si umbrela, sunt parcate masini. O iau la fuga pe carosabilul plin de balti, pana ajung in siguranta pe un trotuar mai incapator. Soferul unei dubite parcate “pe dos”, adica pe trotuar dar cu fata spre mine, decide sa deschida portiera exact in umbrela mea. Il intreb daca nu vede ca sunt si eu acolo si maresc pasul, fara sa astept raspunsul dumnealui.

Mai lovesc umbrela de 2-3 ziduri pentru ca nu incap altfel, iar in fata gradinitei, epuizata de toate evenimentele ultimelor 10 minute, decid sa o strang.

O astept pe domnita, care apare vesela, echipata si gata de drum. In opinia ei, caci s-a incaltat cu cizma dreapta in piciorul stang si cu cea stanga in piciorul drept. O intreb daca e totul bine si daca putem pleca, imi raspunde ca da. O rog sa se uite totusi la cizme, se intoarce si ajutata de doamna educatoare se incalta corect.

Apoi imi ia umbrela, o desface, imi prinde si cateva fire de par in ea cu aceasta ocazie si decide ca ii trebuie ei, sa nu ii ude ploaia caciulita din lana. Pornim! Pe drum umbrela mea se izbeste pe rand ba de masini, ba de cosuri de gunoi. Copilul este tare fascinat de ea! Cu ochii in umbrela nu vede pe unde merge si se izbeste de un copacel… suntem bine.

Vrea sa traverseze, dar din cauza umbrelei nu vede daca vin sau nu masini si ma asteapta. Traversam, se mai loveste de cateva ziduri si garduri si apoi ajungem pe aleea din spatele blocului. Imi da umbrela, nu mai are nevoie de ea si oricum vrea sa alerge pana acasa.

– Si mama, de ce nu ai venit sa ma iei cu masina? A fost greu sa manevrez umbrela ta tot drumul! Maine sa o aduci pe cea cu Minnie, e pentru manute delicate de copil! Da?