Today we celebrate once more the glorious wonders of children books.
Since 1967 IBBY ( International Board on Books for Young Children) celebrates on 2nd of April, the birth anniversary of Hans Christian Andersen, International Children Book Day (ICBD). To honor one of the most important figures in children literature and to celebrate the importance of books in children’s life.
Each year one nation member of IBBY gets to be the sponsor of ICBD. In 2024, Japan is the sponsor of the event and the theme chosen is Imagination: “ Cross the Sea on the Wings of Your Imagination”.
The Japonese writer Eiko Kadono, who won the Hans Christian Andersen award on 2018, send a letter to all the children of the world for this special day.
I will let the English translation of it down below. More informations on this year event can be found on IBBY organization website.
“Stories travel, riding on wings, Longing to hear the joyful beat of your heart.
I’m a traveling story. I fly anywhere.
On wings of wind, or wings of waves, or sometimes on tiny wings of sand. Of course, I also ride the wings of migratory birds. And even those of jet planes.
I sit beside you. Opening the pages, I tell you a story, the one you want to hear.
Would you like a strange and wondrous story?
Or how about a sad one, a scary one, or a funny one?
If you don’t feel like listening right now, that’s fine too. But I know someday you will. When you do, just call out, “Traveling story, come. Sit beside me!”
And I’ll fly right there.
I have so many stories to share.
How about a story of a little island tired of being alone who learned to swim and set off to find a friend?
Or the tale of a mysterious night when two moons appeared.
For the last month or so, our daughter has a passion for Greek mythology. She has some grafic novels, some in Romanian and some in English and a few Encyclopedias that she is currently reading. She is reading all of them, repeatedly, I think she already knows full passages of them by heart.
Last evening, before going to bed, her father also wanted to look on a Larousse book about the 10 greatest gods and goddesses of the Ancient Greek mythology. And he started citing something that he found interesting in the book. Then, all the zen from our home disappeared in a second:
– No, dada, no! Afrodita is not Venus, she was the Goddess of love and the daughter of Zeus! Her husband was the God of fire!
– Yes, but in the Roman mythology her name was Venus. The Romans also believed in Gods!
– I don’t know that, dada! I know that they came and conquered my ancestors, that’s what I know about Romans!!
– Yes, baby girl, they did! But still, Afrodita was the Goddess of Love in Greece and in ancient Roman Empire the Goddess of Love was Venus.
Silence. She needs to rethink her position 🙂
– Hefaistos married Afrodita, not Venus! He was the God of Fire!
– Yes, and Venus married Vulcan!
– I don’t know Vulcan! I only red Odyssey and Iliad! They don’t have Roman Gods in there! I’m a small child dada, I will read about Romans later! Now I read about Greek Gods, Acheans and Trojans. It is enough for a little girl like me!
I didn’t interrupt their talk. After all what I could possibly have said? Maybe that for a little girl like her it is a very big deal to be able to read about Iliad and Odyssey and all the Greek Gods? Or maybe that she could read Disney books about princesses and not graphic novels about wars? No, that would be a silly thought. She doesn’t like girlish books …
Harcover, 80 pagini Varsta de lectura recomandata: 6-12 ani
Pe William Grill, castigatorul medaliei Kate Greenway si a Bologna Ragazzi Award, il stiti deja, este autorul cartii “Aventura in Antarctica, Expeditia Endurence” aparuta anul trecut la editura Cartea Copiilor.
“Bandoola, The great elephant rescue” spune povestea unui veteran de razboi, James Howard Williams, a unui elefant asiatic utilitar celebru, Bandoola si a celui care l-a antrenat si ingrijit, Po Toke. In Myanmar, ca si in alte tari asiatice, elefantii au fost folositi ca animale utilitare, pentru a îndeplini diverse sarcini dificile. Una dintre acestea a fost exploatarea lemnului din padurile de tec. Bandoola a avut parte inca de mic de un tratament bland din partea îngrijitorului sau, Po Toke. Astfel a ajuns sa aiba o legatura speciala cu el si sa poata intelege si executa mai multe comenzi decat alti elefanti utilitari. Britanicul James Howard Williams alege, dupa terminarea primului razboi mondial, sa se angajeze la Bombay Burma Trading Corporation ( BBTC), o companie ce exploata padurile de tec din Myanmar si cu ajutorul elefantilor. Astfel va ajunge sa il cunoasca pe Bandoola si pe ingrijoratorul lui, sa inteleaga ca rezultatele obtinute dintr-o relatie blanda om-elefant sunt net superioare celor obtinute din urma imblanzirii cu bataie si tratamente rele. Impreuna cu Po Take va pune bazele unei scoli pentru îmblânzirea si antrenarea elefanților cu blandete si empatie, fara violenta si tratamente rele. Elefanti adulti, deja antrenați si invatati cu munca impreuna cu oamenii, erau folosiți pentru a ii ajuta pe cei mai tineri elefanti sa deprindă aceleasi calitati. La scurt timp, Williams va pune si bazele unui mic spital, unde elefantii raniti sau accidentați in timpul lucrului sa poata beneficia de tratamentul necesar. In martie 1944, ca urmare a ocuparii Myanmar-ului de catre armata japoneza, Williams primeste ordin sa paraseasca tara si sa plece in India, care era teritoriu britanic. Astfel incepe o lunga si dificilă calatorie de evacuare a celor 64 de femei si copii, 53 de elefanti, 40 de soldati, 90 de oozies si 4 ofiteri britanici. La capatul a trei saptamani si 190 de kilometri de drumuri abrupte si periculoase prin jungla si varfuri muntoase greu accesibile, vor ajunge la adăpost in India. Mai multe detalii gasiti in carte si in bibliografia oferita de autor.
At some point in his life, Dr. Wayne D. Dweyer said: “When given the choice between being right or being kind, choose kind.”
Somehow this become one of my favorites motto also. If you can, do good, be kind. If not, not be mean or rude just because you can.
Teach the youngsters to do the same, teach your own kids that. To share the same values as you, to pass along the kindness. Because unaddressed, the disrespect builds more disrespect; the hate builds more hate. And our world and our kids world doesn’t need this.
In my opinion, there are three types of people in our society: the makers, talented individuals that create beautiful things ; the ones that support and promote their work; and the ones that wait in a corner, ready to attack or to find the tinniest mistakes someone made. A typo, a small error… From an entire ocean of good or beautiful wonders.
It is up to us and us alone where we want to be. What we want to build or to tear down. What we want our children to see and learn, by validation.
On my part, I try to create as much as I can beautiful things and pass them along. To support the beautiful creators of our times in their struggle. To let something of real value and substance to the future generations.
Un peste aparut de nicaieri, in lumina lunii, devine partenerul de joaca al fetitei Luna. In incercarea ei de a il ajuta sa se intoarca in lumea lui, fetita porneste intr-o calatorie palpitanta. In care isi înfruntă frici si neliniști personale, dar este nevoita si sa il apere pe ciudatul sau vizitator de fricile si neliniștile oamenilor care il intalnesc. In dorinta de a ii reda vastul ocean unde sa poata inota din nou liber, alege sa il duca acolo noaptea. Insa pestisorului nu apa oceanului ii lipsea, ci … lumina lunii. Asadar se inalta din adancul intunecat al oceanului catre stralucitoarea luna…
Simbolistica pestelui zburator
Pestii sunt animale de apa, iar apa reprezinta libertate si dorinta de a explora. Forma aceasta de peste poate fi interpretată ca o incercare de a depasi cotidianul si normalul, obisnuitul; dar si ca o invitatie primita de Luna pentru a explora lumea de dincolo de peretii camerei. La fel cum pestii inoata liberi in vastul ocean, la fel si imaginatia si curiozitatea Lunei ii permit sa porneasca intr-o călătorie nemaipomenita. Desi poate parea o creatura ciudata, pestele este de fapt lumina. Din lumina lunii a aparut si in lumina lunii isi doreste sa se intoarca, nu in intunericul si adancul oceanului.
Pestele, cu miscarea sa fluida si usoara printre ape este asociat cu visarea. Pentru ca Luna nu poate adormi, forma aceasta a pestelui reprezinta in fapt un pod intre lumea constienta si visare, starea de adormire.
Tema singuratatii si dorinta de conectare. Forma neobișnuită a acestui vizitator neasteptat ( este si peste si pasare in acelasi timp) poate reprezenta dorinta Lunei de a avea un companion de joaca, chiar si unul atat de neconvențional ca acesta.
Suprarealism si poezie. Alegerea autoarei de a folosi ca simbol un peste zburator adauga o nota de suprarealism povestii. Pestele zburator contrazice legile naturii si confera un pic de magie povestii. El este un mijloc de transportare pentru imaginatia, emotiile si transformările prin care trece personajul. Inoata din pagina in pagina, purtand-o pe Luna si pe noi cititorii deopotrivă, intr-o lume in care realitatea si fantasticul se imbina si se intrepatrund.
Despre ilustratia Lisei Aisato putem spune ca este:
Putin stranie, oferind cititorului o atmosfera distinctiva si unica. Poate ca multi gasesc ilustratiile artistei intrigante si misterioase, dar si profund evocatoare. Tonurile mai “dark” si imaginile neconvenționale contribuie la poezia si senzatia de reverie oferite de poveste. In acest fel, lumea Lunei pare in acelasi timp si una cunoscuta, familiara dar si una desprinsa parca dintr-un alt univers, dintr-un vis.
Subiectiva si interpretativa. Si asta stim deja, nu-i asa, ca arta este prin definitie subiectiva. Ce unora li se pare “creepy”, altii pot percepe ca fiind incantator. Si ambele tabere au dreptate, emotiile lor sunt la fel de reale si autentice si nu se anihilează unele pe celelalte. Ilustratiile create de Aisato asta si fac, invita privitorul la o interpretare personala, individualizata. Aspectul dark poate rezona cu cei care apreciaza profunzimea si straturile care se dezvaluie pe masura ce povestea se “spune” prin imagini.
Iese din tiparele normalitatii. Alegerea artistei de a se detasa de formele tradiționale de ilustratie, luminoase si vesele, provoaca aceasta “normalitate” considerată pentru lumea ilustratiei din literatura pentru copii. Imbratisand umbrele si ambiguitatea, acest du-te -vino in care nu stii daca un lucru este asa sau este exact invers. Ea ii incurajeaza pe cititori sa descopere si emotiile mai puternice, ascunse uneori in straturi mai profunde.
Lisa Aisato nu este un artist pentru toata lumea. Poate unii cititori gasesc ilustatiile ei tulburătoare sau prea “dark”. Si aici preferintele personale difera. Pentru cei care cauta mereu conventionalul si imagini usor de privit, stilul lui Aisato poate parea mai putin agreabil. Ilustratia ei este totusi o alegere artistica deliberata, un amestec de lumini si umbre, de melancolie si reverie. Ea faureste o lume ce danseaza la marginea unde neconventionalul îmbrățișează tonuri mai profunde, mai dark. Viziunea ei artistică depaseste exprimarea din “Un peste pentru Luna”. Stilul ei inconfundabil ofera profunzime personajelor si lumilor descrise, fie ca este vorba de o fetita singuratica, un ou ciudat sau, de ce nu, un peste zburator. Ilustratia ei rezoneaza cu cei care apreciaza arta care înfruntă rezonabilul si previzibilul. Lumea descrisa de ea se afla la granita unde ordinarul devine extraordinar. Magicul si partea intunecoasa se intrepatrund in lucrarile ei, artista reusind sa creeze un echilibru intre ele.
Aceasta predispoziție a artistei norvegiene de a pasi dincolo de conventional este caracteristica intregii sale opere. Ii place sa exploreze umbre si penumbre, dar si partea intunecata, nevazuta a lucrurilor. Sa portretizeze si ciudateniile, nu doar pe cei care se incadreaza in tiparele normalului. Sa lase cititorului si un gust dulce-amarui.
Unul dintre produsele culinare tradiționale pe care l-as manca oricand este coliva. Dar doar daca este facuta cum trebuie si are gustul stiut din copilarie.
De ceva timp, o tot imbii si pe ea sa guste. Pentru ca ei nu ii plac deloc nucile 🤪 de obicei ma refuza. Imi spune ca ea nu mananca “coliba”…
In toamna asta s-a pierdut cineva drag noua si i-am spus ca din bucatele primite de pomana ar fi frumos sa gustam toti trei. Este o forma de respect fata de persoana care nu mai este printre noi dar si o traditie a noastra, a romanilor. Si-a facut putin curaj si a gustat si ea coliva. Ii place, dar nu mai vrea.
De curand am descoperit niste oameni draguti, sunt furnizori si pentru Casa Regala a Romaniei, care fac o coliva foarte buna si cu 9 lei poti cumpara o caserola de 250 de grame de coliva. Avand in vedere ca o alta combinatie carbohidrati-nuca preferata de noi, mucenicii moldovenesti, au ajuns sa coste 180 ron/kg la cofetariile de top din oras, consider ca cei 9 lei pe care ii platim pentru coliva sunt foarte bine cheltuiti.
Ieri am comandat din nou coliva. Mancam amandoua direct din caserola, o lingurita ea, o lingurita eu. Cateva secunde, pana ajunge “gustul” si la creierul mare iubitor de carbohidrati si de coliva, este liniste. Dupa ce se satura, ma intreaba:
⁃ Are nuci, nu?
⁃ Da, stii ca are. Se si simt bucatile de nuca.
⁃ Binee, eu nu mai vreau…
⁃ Din cauza nucilor?
⁃ Daaa, nu cred ca imi fac bine… stii ca eu am o alergie mica la alune, imi ies bubite daca mananc prea multe…
Nu insist. Si are dreptate cu alunele, daca mananca alune nu foarte proaspete sau in cantitati mari, chiar ii apar bubite pe fata.
⁃ Mie imi place mult coliva. Cand eram mica, bunica mea facea cea mai buna coliva din sat. Doar ca atunci coliva se facea foarte rar, doar la ocazii speciale. Ti-am povestit? Bunica mea era un fel de vrajitoare, avea retete pentru tot felul de potiuni tamaduitoare, din alea de care fac de obicei vrajitoarele…
⁃ Si tu esti o vrajitoare priceputa, mama! Tu esti o inginera vrajitoare!
⁃ Cum asa?
⁃ Pai ai ochi verzi de vrajitoare si ai si niste bubite pe fata, tot de vrajitoare… si esti priceputa si tu la tot felul de lucruri… si mereu stii ce vreau sa zic inainte sa zic si apoi zicem amandoua odata acelasi lucru si eu apoi zic jinx…
⁃ Him, noroc ca nu stiu si sa zbor calare pe matura! Asta ar fi ceva chiar tare de tot! ii raspund amuzata de ideea ei despre ochii mei si alunitele mele care, ii este foarte clar, doar de vrajitoare pot fi…
de Iulia Iordan si ilustratii de Veronica Neacsu Asociata Dadece, 2023
O carte proiect al unor artiste contemporane extrem de talentate si pe care le apreciez mult. Artistii romani de exceptie merita toata aprecierea si recunoasterea noastra. Pentru eforturile pe care le fac si pentru ca reusesc sa ofere opere de valoare copiilor nostri, intr-o piata tot mai inundata de brosuri si aparitii de proasta calitate.
Si desi astazi niciun norisor nu umbreste cerul meu, am decis ca este ziua potrivită sa vi-l prezint pe … Efemer 🙂 Un norisor pufos si dragalas, dornic de aventura si cunoastere. O poveste imaginata de Iulia Iordan si ilustrata atat de delicat de Veronica Neacsu. Un indemn la a experimenta viata si lumea intreaga, a gasi noi sensuri si raspunsuri la tot felul de intrebari. Intrebate timid, doar in gand sau cu mult curaj si voce tare. Asa cum sunt toate intrebarile copilariei, care merita sa primeasca raspunsurile potrivite. Fie ca le oferim noi adultii sau se arata ele singure mintilor curioase si dornice de cunoastere.
Daca o vedeti in librarie, luati-va cateva minute sa o rasfoiti. Va asigur ca nu veti regreta. Eu am gasit-o la libraria Seneca si a trebuit sa o iau acasa la noi, atat de mult m-a cucerit. Si fiicei mele ii place Efemer, o rasfoiste singura sau citim seara impreuna din ea. Cartea are si o mica brosura in care sunt prezentate tot felul de informatii despre nori si cate si mai cate… Iar fiica mea este o mare pasionata si desenatoare de nori pufosi si dragalasi sau suparati si tunatori, dupa caz si starea de spirit. Sau volumul de teme pe care il are de terminat, daca este o zi de scoala 🙂 Asadar brosura a fost o placuta surpriza si avem mereu grija sa o asezam la loc in carte, sa nu cumva sa se piarda.
Ieri, pe 20 februarie, s-au comemorat 160 de ani de la dezrobirea romilor din Tarile Romane. Intotdeauna oamenii au incercat sa posede, crezand ca astfel vor fi mai puternici. Sa posede bunuri si pamanturi si alte vieti. Dar asta nu te poate niciodata face mai puternic, ci mai slab si mai dependent de toate aceste posesiuni. In niciun caz mai liber si mai bun, mai puternic.
Exista voci care spun ca nu este bine sa le povestim copiilor lucruri grele, pe care ei sa nu le poata duce si sa ramana astfel cu traume. Ba da, copiilor avem obligația sa le prezentam lumea exact asa cum a fost si exact asa cum este acum. Doar ca trebuie sa gasim cuvinte si imagini potrivite intelesului lor pentru a face asta. Copiii trebuie sa stie ca alti copii nu s-au nascut liberi, ci trecuti in acte ca fiind posesia cuiva, la fel ca niste obiecte. Ca au existat razboaie purtate ca oameni sa fie liberi. Si ca au fost. Pana cand, liberi fiind au hotarat, ei sau urmasii lor, ca vor sa devina sclavii unor obiceiuri proaste, ale unei educatii deficitare. Ai altor oameni, in alte moduri, fanatisme de toate felurile, substante nocive, ecrane, adictii de tot felul. Toate de evitat. Si de incercat, prin toate mijloacele, sa ii determinam si pe copiii nostri sa le evite. Cel mai simplu si la indemana mod sa reusim este educatia, informatia de calitate. Resurse educationale care sa prezinte fapte reale si care sa ajute la vizualizarea unui tablou real: istorie versus fictiune, bine versus rau, realitate versus ce se prezinta si lista poate continua.
De mare ajutor consider ca pot fi in acest caz si cartile ilustrate, o inegalabila resursa educationala de calitate.
Am ales doua titluri potrivite discutiilor legate de acest subiect atat de delicat. Subiect care merita toata atentia cuvenita si in niciun caz sa fie considerat unul tabu. Pentru memoria tuturor celor care au fost si nu mai pot fi amintiti, pentru ca nu mai are cine sa o faca. Dar mai ales, pentru a nu mai repeta greseli din trecut. Pentru a face doar bine, atat cat putem fiecare in dreptul lui si colectiv, impreuna.
Prima este povestea unei sclavii de dincolo de ocean, ce se va incheia datorita președintelui Abraham Lincoln, primul președinte republican, ce a câștigat alegerile din 1860 pe o platformă de stopare a extinderii sclaviei. La scurt timp v-a izbucni Războiul Civil , iar datorită măsurilor luate de Uniune, precum legile de confiscare și Proclamația de Emancipare din 1863, războiul v-a pune capăt sclaviei, chiar înainte ca instituția să fie interzisă prin amendament constituțional. În urma victoriei Uniunii în Războiul Civil, sclavia a fost făcută ilegală în Statele Unite, după ratificarea celui de al treisprezecelea amendament din decembrie 1865.
Povestea se numeste “Pink and Say” si ii apartine minunatei Patricia Polacco. Prezinta istoria salvarii unui baiat ranit in Razboiul Civil, de catre un alt baiat cu pielea de culoarea lemnului de mahon. Pentru cel din urma, Pink, sa lupte in acest razboi era o datorie, in incercarea de a scapa de aceasta boala, sclavia. Pentru primul, Say, era o datorie pe care o indeplinea si atat. El si-ar fi dorit sa se intoarca, la cei nici 15 ani ai sai, inapoi la familie. Povestea este una duioasa, in ciuda dramatismului evenimentelor pe care le descrie. Pentru ca dragostea si apropierea umana, empatia si grija fata de cel aflat in durere nu tine de putere sau culoarea pielii. Tine de educatia primita si modul in care acei copii au fost crescuti.
A doua poveste este de fapt o colectie de trei povesti, spuse si ilustrate de doua artiste contemporane extrem de talentate ,Victoria Patrascu si Cristiana Radu. Colectia , “Tales from the land of blue-green houses” , a aparut in 2019 in colaborare cu Unicef si Asociatia “Impreuna”. Cartile au aparut si separat in limba romana, la editura Univers.
Sunt povesti minunate, menite sa ne invete pe toti ca puterile noastre sunt exact lucrurile care ne fac sa ne simtim diferiti de ceilalti. Si ca bunatatea si empatia sunt singurele care pot da aripi unui copil nesigur de puterile propii, indiferent de culoarea pielii lui, a locului unde traieste sau a istoriei personale sau familiale. Si ca datoria si responsabilitatea noastra ca parinti este sa ii invatam pe cei mici sa le ofere celor din jur, ori de cate ori au ocazia.
Ne uitam toti trei pe cartea Kvetei Pacovska, The Take-it Take-it Lady.
Printre ilustratii si randurile citite, gasesc un ragaz sa imi exprima profunda si autentica admiratie:
– Cartea asta e foarte faina! Este super interesant modul in care a reinterpretat povestea lui Goldilocks si a celor trei ursi!
Sotul meu intreaba:
– Autoarea este rusa? De ce foloseste atat de mult rosul?
Copilul, nedumerit, la finalul cartii:
– Povestea pe care am citit-o eu nu se termina asa… Si de ce ursul big size are sani?
Aceste dialoguri simpatice si acest consens literar si artistic din familia noastra imi aduce aminte de draga mea prietena, Laura. Laura este artist vizual si acum ceva ani, cand crea cate o pasare deosebit de maiastra, mi-o arata si mie. Iar eu o intrebam mereu daca acela este un peste 🙂
de Helen Ward, ilustratii de Wayne Anderson Templar Publishing 2013
Maine incepem o noua aventura in jurul Soarelui si nu am vrut sa se incheie cea actuala fara sa va prezint o carte pe care o consider potrivita pentru acest moment, cand trecutul se intalneste cu viitorul. Ce-a fost, cu ce va fi.
Undeva, intr-un taram uitat de toti si de toate, inconjurat de lucruri pe care nimeni nu si le mai doreste, traieste un batran cu pisica lui. Si-ar dori sa traiasca intr-o jungla exotica, inconjurat de pasari si flori si animale fel de fel. De culori si sunete si viata exuberanta. Dintr-o idee si o dorinta, intr-o zi visul sau incepe sa devina realitate. Si dintr-un loc uitat, nedorit de nimeni, batranul ajunge sa traiasca intr-un padure plina de culori si sunete si animale minunate. Un loc nemaipomenit, in care oricine si-ar dori sa traiasca.
O poveste emotionanta, gingas spusa si mai ales ilustrata, despre cum orice dorinta de azi poate deveni realitatea de maine. O ultima poveste pe care am vrut sa o impart cu voi in 2023. Si sa va mulțumesc pentru toate momentele si cartile de neuitat pe care le-am savurat impreuna in acest an care se grabeste sa se incheie.
little humans 