Happy birthday, Mr. President!

Ya, I know … it is more than presumptious of me to think that the former President of the United States of America would read this, but still… it is the celebration of his birthday and I wanted to write something special for the occasion.

Beyond any politics or public service, studies or profesional background, we are all humans. What it is left after we no longer held a position are the memories and the relationships we crafted with others. Our legacy, what we believed and fought for. Our spirit and our teachings, our warm or kind nature, if we had one.

I like Michelle and Barrack Obama very much. Their work, their spirit and the way they managed to bring a change in the most difficult place to be change in the whole wide world, US. A change for the most vulnerable, the ones not having all the advantages in their favour. The former President himself was a change, the first African American on the service. The first to address issues from the Pandora box that no one wanted or had the courrage to address before. To march on untraveled and dangerous paths. To stand for justice and equality for all people, regarding of their age, race or background. He managed to be the most powerful man on Earth and yet to remain a loving father and husband. His stories regarding family time in the White House are funny and warm, natural and simple, as the ones of any other family. In life sometime we all could use a break from taking things or ourselves too serious and trying to have a good laugh.

I hope that many other leaders have found a model in him and all the work he has done and continues to do. If we surround ourselves with people better than us, more talented or hardworking, with good moral values, chances are to brings others along with us that have the same qualities. And than the effect of our actions will be much bigger and we will feel that we are rewarded with things greater than material posesion. We would be able to tell that we’ve done our job and we made a difference. Because at the end of the day we all want to be valued and to feel that we’ve make someone life’s better.

I will end with my favourite saying of him: no matter what happen, the sun will still rise tomorrow.

Asteptand bizetii

Nu-i asa ca nu stiti ce este un bizet? Bizet, Georges Bizet, autorul lui Carmen, stiti desigur cine este sau macar ati auzit de el. Bizetii la care fac eu referire sunt diverse garnituri folosite la producerea articolelor de imbracaminte. Povestea mea de astazi este despre acesti bizeti 🙂

Primul meu loc de munca, dupa terminarea facultatii a fost intr-o fabrica de productie textile. Terminasem cu brio o sectie de Inginerie Economica in cadrul unei facultati tehnice si profesorii nostri ne povestisera ca, datorita cunostintelor noastre atat tehnice cat si economice, noi absolventii acelei sectii suntem cei mai calificati pentru un post de director de productie. Ce uitasera ei sa ne spuna este ca fara experienta si priceperea data de ani de munca in domeniu nimeni nu poate ajunge direct director 🙂

Angajatorul meu, in timpul primei noastre intalniri ( pentru ca nu o pot numi interviu) m-a intrebat direct ce pot face eu pentru el, pentru compania lui. Am raspuns repede, poezia bine stiuta: eu m-am pregatit la facultate sa devin director de productie. Nu a ras, nu retin sa fi avut vreo reactie de fapt. M-a intrebat insa ce altceva mai pot sa fac pentru el, directori de productie deja are. Pentru ca aveam terminat si un curs MBA de profil, am decis amandoi ca pot incepe prin a ma ocupa de relatia cu clientii si furnizorii companiei. De acolo si pana in momentul in care am plecat s-a derulat cea mai frumoasa si complexa aventura profesionala a mea. Experienta mea acolo m-a invatat lucruri pe care nu le-am uitat nici acum si cel mai important, mi-a aratat ca pot face orice, chiar daca la inceput pare greu sau chiar imposibil. Si ca frica dispare in momentul in care faci lucrul de care te temi. Si dispare pentru totdeauna.

Tin minte ca la un moment dat, extenuata de programul de munca si gradul de incarcare, i-am spus angajatorului meu ca as dori sa am o activitate mai putin solicitanta si ca ma gandesc sa plec de acolo si sa lucrez in alt domeniu. Cine a lucrat vreodata in productie cunoaste perfect ce presupune un asemenea loc de munca. Ore multe petrecute in stres, termene limite de livrare uneori imposibil de atins, incompetente si minusuri ale muncii altora pe care trebuie sa le acoperi pentru a iti onora comenzile. Atunci seful meu mi-a raspuns, mai mult in gluma, ca imi ofera postul de director de productie, doar sa nu plec. Am plecat pana la urma, nu atunci si nu fara regrete. Sau fara a lega prietenii si relatii care, desi departate de sutele de kilometri ce ne despart si anii petrecuti separati, sunt inca dragi si nepretuite sufletului meu.

Revin la prima mea zi de munca. Si cred ca si acest sentiment ni-l amintim multi dintre noi. Pentru ca ne facem griji cu mult inainte si devenim anxiosi gandindu-ne cum va fi, cum ne vom descurca si mai ales, cum ne vom integra in colectiv. Ziua mea acolo avea sa fie fix asa: nimeni nu avea timp de mine, toata lumea avea treaba si alerga de colo-colo. Pentru a nu ii incurca si a fi liberi sa se ocupe de activitatile presante, noii mei colegi mi-au oferit un scaun la marginea unui birou ce apartinea unei alte persoane. Si mi-au spus sa ma familiarizez cu activitatea lor, cu produsele, erau tot felul de standere cu produse acolo. Dimineata a inceput cu sedinta de productie, cu evaluari si statusuri ale comenzilor in lucru sau pregatite pentru a fi livrate. Voci ridicate si critici aduse celor ce nu isi facusera bine treaba. Ma bucuram ca nu sunt la masa aceea mare si ca nu ma cearta nimeni pe mine.

Vremea pranzului a sosit fara ca eu sa indraznesc sa intreb daca ei mananca la pranz. Apoi cineva a anuntat ca pleaca sa ia covrigi; vazandu-ma ca stau tot acolo nemiscata pe scaunel, m-a intrebat si pe mine daca vreau un covrig. Am confirmat din cap ca da, bucuroasa ca in sfarsit cineva incepe un dialog cu mine. Dupa molfaitul delicat al covrigului, de teama sa nu fac firmituri pe biroul unde eram doar musafir, a continuat ziua de lucru. A lor, eu doar contemplam totul. La un moment dat, din biroul sefului meu tuna o intrebare:

– De ce nu poate pleca mostra azi?

– Nu e gata… nu avem bizetii…

– Si unde sunt bizetii?? Trimiteti imediat pe cineva dupa bizeti!!!

Spaima mea era grozava; ce or fi patit sarmanii bizeti de nu poate pleca mostra? Si ce or fi bizetii astia de pleaca cineva urgent dupa ei? Si unde pleaca?

Dupa o ora, apare pe usa un domn mai in varsta, vizibil timorat si dornic sa nu isi prelungeasca inutil vizita acolo.

– Saru’mana! Am adus bizetii… Saru’mana!

Lasa pe biroul colegei mele o punga mica, alba din plastic si fuge repede pe usa. Auzind usa sau poate si replica de dinainte, seful meu iese furtunos din birou si ia punga. O deschide, se uita in ea si pleaca spre sectia de productie. Raman perplexa si neavand cui sa adresez nelamurile mele, ma intreb singura. Oare ce era in punga? Bizetul? Asa mic? Dar atat de important?

Dupa cateva minute o doamna iese din sectia de productie cu o cutie in care se afla un pulover negru. Vine spre mine, imi spune sa ma ridic de pe scaun si ma priveste din cap pana in picioare. Apoi ma intreaba daca sunt M, raspund din cap ca da. As fi raspuns orice, doar sa scap cu bine de acolo si sa nu ma mai intorc niciodata. Sunt rugata sa probez puloverul. Imi tremura mainile si picioarele de frica. Eu? De ce tocmai eu? Nu au si ei un manechin, ceva? Daca stric bluza? Ma imbrac si sunt dusa in biroul sefului. Se ridica de la birou, isi da jos ochelarii si priveste puloverul. Vine, atinge gulerul bluzei, roade un pic varful ramei de la ochelari si spune:

– E bine, sa plece asa! Pregatiti repede actele pana vine DHL-ul.

Toata lumea a inceput iar sa alerge, aveam sa aflu ca in zilele in care se trimiteau produse clientilor, la ora 17 venea curierul DHL sa le ridice. Iar Romania nefiind inca membru UE, trebuia facuta vama tuturor mostrelor si produselor ce plecau. Asta insemna acte si documente de intocmit, pulovere si pungi si cutii de masurat si cantarit. Activitati care nu se puteau face pana nu erau mostrele gata. Pana nu ajungeau bizetii.

La ora 17 ajunge curierul, mormaie suparat ca iar va ajunge tarziu la depozit din cauza noastra, ca nu intelege de ce daca stim ca el la ora 17 pleaca, noi nu avem niciodata coletele gata, apoi ia cutia si actele iesite atunci din imprimanta si pleaca furios. Toata lumea rasufla usurata si isi vede in continuare de treaba. Mai putin eu, pentru ca nu descifrasem misterul bizetilor.

Se face seara si nimeni nu da semne ca ar fi timpul sa plecam acasa. Ma dor oasele si muschii fetei, de atata incordare si nevorbit. Imi spun ca nu mai vin niciodata acolo, in locul acela neprietenos unde oamenii sunt atat de ciudati si fac lucruri greu de inteles pentru mine, pana acolo incat sa supere un curier nevinovat din cauza unor bizeti. In timp ce rontai toate aceste ganduri, din biroul “central” se aude o voce:

– Raluca a plecat?

– Nu, nu am plecat… raspund cu ultima bruma de curaj ramasa.

– Poti veni sa discutam?

Ma duc, incetisor, uitandu-ma mai mult la varful pantofilor decat pe unde merg.

– Cum ti s-a parut ziua de astazi? Ai ceva sa ma intrebi?

Imi recapitulez iute ziua: sedinta, tipete, scaunel, bizeti, pulover, curier. Uit de covrig in graba gandurilor repezite.

– S-au intamplat multe azi! Eu nu cred ca as putea sa fac atatea lucruri intr-o singura zi…

– O sa poti, daca ramai la noi! Altceva?

Nu vreau sa ii spun altceva; ce sa ii spun? Ca nu vreau nici in ruptul capului sa mai vin, sa tipe cineva la mine sau sa ma trimita dupa bizeti? Pe mine, atat de draguta si minunata, cu MBA si nota maxima la absolvirea facultatii… Nu vreau sa ii spun asta, dar nici nu vreau sa plec de acolo fara sa lamuresc dilema bizetilor.

– Ar mai fi ceva, daca nu va suparati… in fiecare zi asteptati bizetii?!

Mo Willems, the funniest author in the entire world

If you haven’t heard of Mo Willems you entered by mistake on my blog 🙂 Or you just don’t have kids or you really, really don’t like picture books. And a very funny story. Either way, maybe it’s time for me to introduce to you the Mo Willems universe.

As the story goes, in this case the one he tells himself, he started creating funny story when he was a kid. A few years back he already begun writing and drawing children stories. But he was concern that the grown-ups would like his opera out of politeness. And he thought that nobody could fake a good laugh so he begin his career that he still practice.

After graduating from college he worked as an animator and writer for Sesame street and later on, for Nickeldon. But he leaved all that behind in 2003 when he decided to pursue his writing career. And so appeared the well-known Pigeon serie and then the Elephant&Piggie one.

He draws in a very simple and clean style, yet so expressive. The lines are so so funny and the stories are easy to follow by the youngest readers, 2-3 years.

My daughter simple loves all of his books. She still reads them now, at 8 years old. And the laughter have the same intesity, even though she knows the lines by heart.

I recently saw Mo Willems as a guest at the Jimmy Fallon show. He is quite a character himself, if I may say this. He was trying to get the audience to learn how to draw Pigeon. If you are up to a few good laughter and a good time, you should find the video and watch it.

A few years back, the picture book “Because” was released. It break the pattern from his known series and it is a good opportunity to teach kids that nothing is just happening in life. It is always a cause-effect in every little thing we do. It is always someone making an effort so we could be able to do something else. It is a book about legacies and generation and of course, about love.

And here is our collection of all the books about Elephant, Piggie, Pigeon and their friends that we manage to collect in the last years. It’a a collection in progress, but we will get there 🙂

Nana

Nana este iubire universala. Cine nu a avut o Nana in viata lui, sa ii faca toate poftele, sa oblojeasca julituri si sa ii zambeasca mereu? Oricat de impovarat i-ar fi fost sufletul sau de grele miscarile, ea a fost acolo sa aline, sa ofere o vorba buna. Nana este fiecare bunica sau matusa care a iubit neconditionat macar un copilas minunat. Sau mai multi, in egala masura. Nana s-a uitat pe ea si a mangaiat mai intai fruntea celor mici, a copiilor sau nepotilor. Nana iubeste si isi face griji pentru ei mereu; fie ca sta langa patul lor seara de seara sau ca locuieste la mii de kilometri distanta. Pe alte fusuri orare sau continente. Dragostea ei te ajunge de oricat de departe ar fi.

Nana povestii mele este bunica si mama. Are rochii dragute si zambete largi. Parul inca blond si spatele drept, desi greutatile vietii au atarnat si pe umerii sai. Nu s-a lasat doborata, a mers mai departe. A zambit si si-a scuturat toate grijile de pe umeri. Cand iti zambeste, ti se lumineaza si cea mai intunecata zi. Asta nu inseamna ca nu poate fi si autoritara la nevoie. Pentru ca puilor le prinde bine sa le amintim uneori ca nu au loc sa isi intinda aripile chiar cat si-ar dori; risca sa si le rupa. Asadar lectiile de zbor se fac incet, treptat, cu grija. Iar Nana este acolo sa ii prinda pe toti in bratele ei.

Nana mea nu mai e demult. Daca ar mai fi fost, mi-ar fi placut sa ne imbracam frumos si sa mergem la o plimbare prin oras. Sa mancam inghetata si sa ma intrebe ce amintire vreau sa imi cumpere din plimbarea noastra. Nu imi trebuie niciuna, am in minte si port in suflet toate amintirile de care am nevoie.

Totul sau nimic

Sub soarele fierbinte de vara, niste oameni isi apara munca si valoarea. Esenta lor umana, tot ce au invatat si vor sa transmita mai departe. Fac asta, probabil, pentru ca toate celelalte incercari ale lor au fost in zadar. Au ramas neauziti si neascultati, neintelesi.

Nu sunt dascal. Dar as vrea sa cred ca macar o singura persoana a gasit ceva ce merita invatat din tot ceea ce incerc sa transmit.

Nu sunt de acord cu nedreptatea si ma intristeaza mereu neputinta oamenilor in fata unor obstacole pe care singuri nu au cum sa le invinga: judecata fara rost, rusinarea, ignorarea drepturilor lor fundamentale. Boala, suferinta, agresiunea.

In tara asta, orice ai face, undeva cineva considera ca nu faci bine. Daca ceri, de ce ai cerut, daca nu, cine te-a oprit? Daca esti bolnav, de ce nu ai avut grija de tine; daca iti sustii drepturile, de ce nu taci din gura.

Dascalii aceia din strada nu sunt baubau. Nu sunt niste “ei” extraterestri care ne vor raul. Suntem noi toti care uneori ne strigam, fie si fara voce, suferintele. Pentru ca nu mai putem si nu vrem sa renuntam. Si cerem ajutor! Si parca nimeni nu ne aude…

Dreptatea este in mod ideal o balanta. Insa intr-o societate atat de decalibrata este greu sa mentina un echilibru si atunci este datoria noastra, a tuturor, ca societate sa facem asta. Sa ne aparam si nevoile si neamul.

Sper sa ajungem vremuri cand cineva va apleca urechea si la povestile noastre, individuale sau colective, ca societate. Atat cat mai avem puterea sa le spunem. Apoi va fi prea tarziu… si o viata fara povesti este una fara trecut sau viitor. O lume trista, in care copiii nostri sunt singurii perdanti.

Origami

V-am povestit oare ca la Bookfest am intalnit o fiinta minunata? Care venise in Romania tocmai din indepartata si enigmatica pentru unii dintre noi Japonie? Daa, a fost fascinanta intalnirea cu Nahoko, la standul editurii Portocala Albastra. Copilul a dorit sa mai mearga si a doua zi la targ, special sa se intalneasca din nou cu ea. Au desenat si au facut animalute din origami si si-au spus povesti. In engleza 🙂

Astazi am gasit in casa niste hartie pentru origami si copilul a vrut sa ma invete sa fac animalute origami si palariute de samurai pentru ele. Exact cum i-a aratat prietena ei Nahoko 🙂

Apoi am facut si un suport pentru betisoare.

Cam astea sunt rezultatele sesiunii de lucru din aceasta seara. Enjoy!

Witch Hazel de Molly Idle

Nu am mai citit o poveste atat de gingasa de mult timp; si noi chiar citim multe povesti tot timpul 🙂

Molly Idle este autoarea seriei “Flora si flamingo”, pentru care a si primit medalia Caldecott in 2014. Timp de 5 ani, imediat dupa terminarea colegiului, a lucrat ca animator la Studiourile Dreamworks. Insa cand cei de acolo au facut tranzitia catre animatia realizata pe calculator, a ales sa plece.

Liniile in care deseneaza, cu multe creioane colorate, au o tandrete aparte. Desi simple, spun povesti atat de convingatoare, incat simti ca personajele ei sunt chiar acolo, langa tine. Sau ca tu devii parte din poveste si traiesti langa ele.

Witch Hazel este povestea delicata a trecerii vietii, precum anotimpurile, an dupa an. Zi dupa zi, zambete dupa zambete; clipe petrecute impreuna, unii langa ceilalti. Pana cand, in povestea finala, cineva pleaca in celalalt capat al curcubeului. Sau poate este inca aici, printre frunzele copacilor si razele soarelui?

Despartirile sunt grele; pentru copii cu atat mai dureroase. Pentru ei tangibilul, atingerile cuiva drag sunt totul. Nu pot concepe viata fara ele. Insa ea continua. Si incet-incet, mangaierea vantului le sopteste ceva, parca stiut doar de ei. O pasare vine sa stea impreuna. Si astfel cei plecati mai raman cu ei si in ei, in amintirea lor. Devin parte din povestea pe care o vor putea spune de acum mereu.

In pregatire… Bookfest 2023

Dupa cum probabil stiti, in perioada 24-28 mai 2023 va avea loc la Romexpo Salonul International de Carte Bucuresti, editia 2023, invitat de onoare anul acesta fiind Italia.
Pentru ca mai este putin timp pana atunci, mi-am facut deja temele; am intrat pe site-urile editurilor importante, am studiat oferta ultimelor titluri aparute si am comandat cateva titluri pe care le doream in biblioteca. Astept cu nerabdare vizita la targ, unde sper sa gasesc si alte surprize. Aparitii ce nu se regasesc in oferta actuala a editurilor, intalniri cu oameni deosebiti si carti fara pereche. Sa ma incarc de la energia pe care nu o poti resimti decat plimbandu-te printre standurile cu carti, care parca stau cuminti si asteapta sa le rasfoiesti, sa faceti cunostinta. Vizita la targ este in primul rand un gest de respect si onorare a muncii celor care activeaza in acesta industrie greu incercata in ultimii ani, nu doar din considerente economice, ci din pacate si culturale.
In 2023 au aparut in Romania cele mai putine carti pentru copii fara pereche din ultimii 8 ani. Este o tendinta observata si la nivel mondial, piata de carte pentru copii sufera foarte mult. Ilustratia migreaza halucinant de mult catre digital, ai senzatia ca imaginile din carti sunt printscreen-uri din seriale de desene animate sau filme pentru copii. Personajele parca nu mai au identitate, nu mai sunt unice. Sunt foarte putini ilustratori care mai lucreaza “de mana”, in creion si acuarela. Este mai usor sa realizezi totul digital, desigur; mai ales acum cand AI poate scrie, desena sau face muzica si arta fotografica la fel de bine ca un artist real. Dar asta nu inseamna ca poate sa si transmita aceeasi emotie. Multe povesti parca nu mai au miez, nu mai sunt intamplari obisnuite din viata cotidiana a unor copii universali, asa ca al meu sau ca al vecinilor; acum personajele au in general puteri paranormale si fac chestii iesite din comun, multe prea violente. Si parca toate povestile ofera solutii magice la problemele momentului: rasism, agresiune, singuratate, anxietate, lipsa de curaj si de exprimare a propriilor opinii si emotii.

Dintre putinele titluri fara pereche aparute in 2023, am pregatit o selectie din oferta fiecarei edituri. Cu siguranta unele titluri nu se vor regasi aici, fie pentru ca mi-au scapat, fie pentru ca nu am rezonat cu ele. M-am gandit ca acest demers al meu ar putea fi de folos cand va pregatiti listele de cumparaturi pentru Bookfest. Enjoy!

Voi incepe cu Editura Cartea Copiilor, care, ca de obicei, are cea mai mare selectie de titluri de carte ilustrata pentru copii. Despre “Pluta” stiam inca de la Gaudeamus ca va aparea. Mare bucurie, iubim ilustratia lui Jim LaMarche! Pluta este, din punctul meu de vedere, cea mai frumoasa carte pentru copii aparuta in 2023 in Romania. Cartea arata impecabil, traducerea la fel, doar ii apartine lui Florin Bican.
“Ziua Copilului in satul Harmalaia” este o alta surpriza placuta si potrivit aleasa pentru aparitie, doar se apropie 1 Iunie. Copilul deja ii stie pe zurbagii din Noisy Village si a stat cuminte sa citeasca singura primele 7 pagini. Apoi a intrebat daca poate termina ea ilustratiile pe care “a uitat domnul sa le coloreze”. I-am zis ca domnul este de fapt o doamna si ca ii poate scrie sa o intrebe. Desi eu nu mi-as permite sa o deranjez pe Ilon Wikland cu astfel de intrebari, cred ca fiica mea da …

Pentru ca imi place foarte mult cum ilustreaza Beth Krommes si imi doream de mult sa avem cartile ei, le-am comandat, desi copilul meu a cam depasit grupa de varsta recomandata. Le-am luat si pentru mine; si apoi arta adevarata este pentru toate varstele, nu te saturi niciodata sa o privesti. Sa descoperi cum, cu o tehnica ce pare simpla, poti crea ilustratii atat de graitoare si de complete.

Despre “Podul copiilor” va pot spune ca este intr-adevar o aparitie de exceptie. O carte album de arta, tesut cu o poveste impecabil scrisa. Mi-as dori sa ajung in Italia din nou, sa pot vizita micul sat Sarmede si toate operele artistului Stepan Zavrel. Si cumva, dand paginile cartii, mi-am dorit ca cineva inzestrat cu un astfel de talent sa il fi ilustrat si pe Creanga…

De la editura Frontiera va recomand “Vine tata, cu pasii lui de urias”. Mai ales daca v-au placut cartile cu Lupul cel mare si Lupul cel mic sigur o veti indragi si pe aceasta. Noi avem de cativa ani varianta in engleza, “Daddy long legs” pe care am citit-o de foarte, foarte multe ori. Si de tot atatea ori ne-am intrecut in a ghici cat de lungi sunt de fapt picioarele lungi ale lui tati.

Editura Portocala albastra a scos un nou titlu din seria “Autobuzul magic”. Cei care urmaresc indeaproape aventurile domnisoarei Frizzle si a elevilor sai sigur au deja pe lista sau in biblioteca “Autobuzul magic prin campul electric”. Si noua carte a Elsei Beskow, “Ghindoc, Lina si Samburel” este o alegere foarte buna pentru cei care iubesc ilustratia autoarei.
In afara de reeditari, imi este greu sa imi dau seama din catalogul lor online daca au si alte noutati. Ma voi lamuri cu siguranta la targ asupra acestui aspect.

Humanitas junior a reusit editarea unei scriitoare foarte dragi mie, copilariei mele: Lucia Olteanu. “Linistea cri”, in ilustratia Doinei Botez, a fost si ramane si acum cartea mea cea mai de pret. Impreuna cu o editie din ‘42 ce a apartinut mai intai mamei mele din “A murit Luchi” de Otilia Cazimir. Va recomand asadar sa puneti pe lista si “Aventurile lui Mac”.

De la editura Vellant m-a tentat “Prietenele pe care ti le-ai dori si unde sa le cauti”. Este de altfel si singura carte pentru copii pe care au scos-o de la Gaudeamus incoace.

Pandora M a publicat cartea cunoscutului om de televiziune Seth Meyers, “Ba nu mi-e frica, tie ti-e frica!”. Nu stiu daca este fara pereche, o voi rasfoi la targ pentru a vedea daca merita sau nu adaugata la colectia mea de carte pentru copii scrisa de celebritati. Au si un titlu nou Mauri Kunnas, “Ahoi, piratii!”, o carte din colectia cu Elefantul Elmer si una din seria Mog, a lui Judith Kerr.

La final va prezint cateva titluri aparute in 2023 la casa editoriala Art. Romanul grafic “Pasarea alba” a lui R.J. Palacio era pe lista mea de mult timp, in varianta lui in engleza, “White bird”. Am fost surprinsa sa o vad printre noutatile Arthur, mai ales acum, cand deja este anuntata pentru vara 2023 premiera filmului inspirat de povestirile lui R.J. Palacio.
“Regele Babar” ar trebui sa nu mai aiba nevoie de nicio prezentare. Aventurile elefantului care paraseste jungla pentru a experimenta viata la oras au fost si sunt citite si iubite de milioane de copii din intreaga lume. Cecile de Brunhoff a inventat povestea familiei de elefanti pentru a face mai usoara convalescenta fiului ei, Mathieu. Sotul ei Jean a dat viata ilustratiilor si asa s-a nascut una dintre cele mai longevive colectii de carti pentru copii.
“Calm editorial”, scrisa si ilustrata de Nicholas Gannon pare o carte buna de citit la vara, in vacanta.
Manualul ilustrat al erorilor de argumentare de Ali Almossawi a fost ca o pata de culoare, desi este cam monocrom ilustrat. Probabil afinitati de inginer 🙂 Copilul l-a studiat, mai mult ilustratia ce-i drept; si m-a intrebat de ce am cumparat cartea asta maro, stiind ca nu imi place deloc aceasta culoare.

Daca aveti deja lista pregatita pentru Bookfest as fi curioasa sa ne spuneti la ce titluri v-ati oprit. Poate ne inspiram 🙂

Mamaia

Mamaia a fost mama din vacantele petrecute la tara. Era sotia bunicului meu matern, nu aveam nicio legatura de sange cu ea. Cu toate acestea, m-a iubit si m-a ingrijit ca si cum eram un pui de al ei. Era mereu vesela si plina de energie; stia sa ofere alinare, dar si sa invete un copilas nevoile si responsabilitatile unei gospodarii atat de mari.

Mamaia avea copiii si nepotii ei din prima casatorie; dupa moartea sotului ei s-a recasatorit cu tataia, care si el isi pierduse sotia, si ne-a “adoptat” astfel si pe noi, copiii si nepotii lui.
De mamaia imi amintesc mereu si mi-as dori sa mai fie in viata sa ma vada mama. Mama unui pui care este la fel de rebel si de hotarat sa isi urmeze drumul propriu, nu pe cel indicat de altii, cum eram si eu in copilarie…
Cu mamaia coseam, tricotam, ma rugam, gateam impreuna, faceam curat, mergeam la biserica sau cu caprele, lucram via si gradina. Munceam pamantul de la CAP, pamant care apartinuse inainte de colectivizare familiei bunicului meu.
Imi alegea mereu cele mai frumoase rochite in care sa ma imbrace, sa vada toti oamenii din sat ce nepoata are ea. Cand veneau si verisoarele mele, fetele baiatului ei, ne arata in mod egal aceeasi iubire si aceeasi daruire. Nu am simtit niciodata ca as fi prea mult sau prea putin pentru ea. Facea potiuni ”magice” din tot felul de plante si stia sa descante de deochi. Lucru extrem de util, pentru ca pe mine mereu ma “deochia” cineva…

Cu mamaia am fost in unica mea deplasare singura, fara parintii mei. Ne-am dus ca fetele la bai 🙂 Doar ca eu am facut un episod dragut de indigestie si nu cred ca a fost chiar vacanta pe care si-o imaginase ea.

Inainte sa plece, mi-a spus sa am grija de mama. Eram in clasa a 12-a, dar parca nu eram inca pregatita sa am eu grija de mama. La scurt timp, a plecat si tataia dupa ea. S-au dus acolo in ceruri amandoi, sa fie impreuna, cum au fost si acasa. Sa joace Tabinet si Septica si Toci, sa ne vegheze pe noi toti de acolo de sus.

Pentru mine, luna aprilie este si va fi mereu luna ei. O port strans in suflet si ii zambesc de aici, de unde am ramas sa o pomenesc si sa ii pastrez amintirea vie.

Six dots, a story of young Louis Braille

Despre “Six dots, A story of young Louis Braille” scrisa de Jen Bryant si ilustrata de Boris Kulikov am aflat de pe blogul Mariei Popova, The Marginalian. Povestea urmareste viata celebrului inventator, parintele alfabetului care ii poarta numele. Este o ocazie minunata pentru cei mici de a invata despre el, cine a fost si despre toata munca si rolul lui in viata celor care nu pot citi altfel. Celor ce nu au norocul sa vada lumea in linii si culori si forme.

Lectura a avut un mesaj foarte puternic si un impact pe masura. Fiica mea a aflat ca atunci cand iti doresti ceva foarte mult, cu munca multa si daruire, poti ajunge unde vrei, indiferent de limitarile fizice ale corpului tau. Pentru ca uneori mintea noastra isi impune singura limite pe care ambitia si talentul le pot insa depasi. Este o cartea despre incluziune, despre a iti gasi locul potrivit in mediul potrivit. Si despre cat de mult conteaza suportul “satului”, al comunitatii in evolutia si progresul oricui, dar mai cu seama a celor cu anumite limitari fizice.

Este o carte pe care mi-as dori sa o gasesc tradusa in limba romana si introdusa in programa scolara. Pentru ca am si eu dreptul sa inchid ochii si sa visez. Culori si linii si forme. Ceva mai bine si mai frumos, pentru noi toti.