Ep.3 Copilul tau se sperie de zgomote puternice

Cand eram insarcinata si abia asteptam sa o cunoastem pe fiica noastra ( bine, de fapt in primele 5 luni am crezut ca il asteptam pe Teodor Stefan si nu o fetita, dar aceasta este o cu totul alta poveste) am citit toate cartile de parenting si de “ce sa astepti” pe care le-am putut gasi. Ai fi zis ca astept un pluton de copii, nu doar unul si ca va fi un extraterestru cu care nu vom sti cum sa ne purtam, ca doar nu este sange din sangele nostru 🙂 Stiam pe de rost cum se calmeaza colici, care este cea mai buna abordare stiintifica pentru alaptare si cate si mai cate.

Ma pregateam pentru cel mai greu examen al vietii mele de pana atunci, cel de mama. Insa toate sfaturile si parerile expertilor, tot ce citisem in lunile de asteptare, au fost uitate cand asistentele mi-au pus copilul in brate, sa il alaptez pentru prima oara.

Eram conectata la fire si branule; ea era atat de mica si de serioasa; avea o gurita cat un nasturel. Nu stiam nici cum sa o tin sa se simta confortabil, daramite cum sa aplic cea mai potrivita pozitie pentru alaptare?

Incetul cu incetul, ne-am obisnuit unii cu altii; ea cu lumea exterioara; cu lumini si zgomote si senzatii total necunoscute pana atunci: foamea, fricile, nesiguranta. Citisem undeva ca poti calma un bebelus cu sunete albe, precum cele emise de un uscator de par sau de aspirator. La copilul meu insa nu a functionat aceasta solutie. Prima carte pe care i-am cumparat-o a fost o carte de tip “Primele sunete ale bebelusului”. Avea 4 pagini cartonate, cu 4 imagini si 4 sunete facute de: o ratusca, o maimuta, o pisica si o masina; rosie!

Sunetele acelea insa o inspaimantau! La fel si tot felul de jucarii electronice cu sunete puternice. Celelalte carti si sunete din jurul ei sau din natura, nu. Am pus cartea deoparte si am inceput sa ii cumpar instrumente muzicale pentru copii mici: xilofon, maracas, toba din lemn, pian, ukulele, fluier, rainstinck, cutiute muzicale. Chiar o mica orchestra muzicala pentru copii, cu care se mai joaca si acum. Sunetele unora dintre aceste instrumente o calmau si ii placeau mult, canta mereu prin casa. Isi facuse niste tobe din doua cutii metalice si niste bete pentru mancare chinezeasca si batea fericita la tobe. Continuam insa testarea tuturor masinutelor si jucariilor cu sunete pe care vroiam sa i le cumparam, pentru ca multe sunete inalte, electronice o speriau inca foarte tare.

Mai mult, inainte de a implini un an, au inceput sa o inspaimante zgomotele de la bormasini si freze si tot felul de aparate pe care vecinii nostri le foloseau de zor, fara a tine cont de programul de somn al unui copilas atat de mic si de inspaimantat.

Am incercat toate variantele la care ne-am putut gandi: am vorbit cu vecinii, trezeam mereu copilul inainte de a incepe mesterii treaba, stateam in parc cat de mult cu putinta, pana spre seara, cand ei terminau programul. Insa uneori vremea rea sau alte impedimente nu faceau posibila plecarea de acasa, asadar am citit si am studiat si i-am cumparat o pereche de casti antifonice pentru copii. Le-am testat, le-a testat si ea, dar tot nu rezolvau problema. Erau si foarte fixe pe ureche, in scopul de a fi etanse si a “antifona” zgomotele din jur. O deranjau si nu vroia sa le foloseasca. I-am explicat cat am putut noi de mult ca nu avem ce face, ca desi este un sentiment foarte neplacut si stim asta, in afara de a o consola sau de a indura impreuna cu ea acele sunete, chiar nu avem ce face.

Treptat, tipetele si suferinta ei s-au diminuat. Erau chiar zile in care se auzeau sunete puternice, insa ea nu se trezea sau daca era treaza nu se speria la auzul lor.

Pe la 2 ani si-a facut curaj si m-a rugat sa ii pun baterii la prima ei carte cu sunete ( o pastrasem, fiind prima carte cumparata pentru ea). Intr-o zi a rezistat sa asculte pisica, apoi maimuta si apoi si ratusca. Peste cateva saptamani chiar si masina. Insa sunt jucarii electronice pe care nici acum, la 8 ani nu vrea deloc sa le asculte. Nu am insistat niciodata, nici nu vom face asta. Dar nici nu am tinut-o ferita de toate zgomotele pamantului. Am mers cu ea peste tot, chiar si in locuri galagioase sau la concerte live. A invatat sa traiasca printre zgomotele unui mare si aglomerat oras, ale unei lumi care isi tipa mereu trairile.

Acum pot spune ca fiica mea ce se speria atat de tare de zgomotele puternice a depasit aceasta teama. A invatat sa traiasca printre ele, sa le ignore cand este cazul. Canta mereu, adica zilnic, la diverse instrumente “galagioase”: pian, tobe, ukulele, clopotei si maracas. A invatat sa fluiere si exerseaza mereu, amuzata si fericita de realizarea ei. Are o colectie intreaga de carti cu sunete ale diverselor pasari si animale. Pe unele le recunoaste deja in natura, in copacii sau arbustii din parcuri sau din jurul casei. Ieri seara isi vorbeau doua mierle si ea le-a auzit: “-Mami, eu aud mierle! Avem mierle pe aici?” De cateva zile a primit un ukulele nou, albastru, exact cum si-a dorit. A invatat sa il acordeze singura, uneori compune si versuri cand canta la el, ca un adevarat cantautor. Si-a propus sa ma invete si pe mine sa cant la ukulele, sa ne facem toti trei o formatie 🙂

Ca o incurajare, pentru ca nu cred ca suntem singurii parinti al caror copil a avut fobia zgomotelor, va pot spune ca incet, incet, totul devine mai suportabil. Trebuie, alta varianta nu exista decat obisnuinta si adaptarea la ele. Uneori credem ca pentru a ii fi mai usor copilului nostru avem rolul de a modifica exteriorul dupa nevoile lui. Acest lucru insa va avea ca efect exact opusul: in timp ii va fi mult mai greu sa se adapteze la schimbari. Iar eu cred ca cel mai util lucru pe care il putem face pentru copiii este sa ii invatam sa se adapteze la schimbari si la mediu inconjurator. Sa poate functiona la nivel optim si in liniste si in galagie, si in tihna dar si in haosul si aglomeratia din jur.

Pentru ca lumea asta minunata vine la pachet si cu zgomote si intamplari care nu ne plac sau ne sperie; dar asta nu inseamna ca nu ne putem invata sa ne bucuram si printre ele.