Nana este iubire universala. Cine nu a avut o Nana in viata lui, sa ii faca toate poftele, sa oblojeasca julituri si sa ii zambeasca mereu? Oricat de impovarat i-ar fi fost sufletul sau de grele miscarile, ea a fost acolo sa aline, sa ofere o vorba buna. Nana este fiecare bunica sau matusa care a iubit neconditionat macar un copilas minunat. Sau mai multi, in egala masura. Nana s-a uitat pe ea si a mangaiat mai intai fruntea celor mici, a copiilor sau nepotilor. Nana iubeste si isi face griji pentru ei mereu; fie ca sta langa patul lor seara de seara sau ca locuieste la mii de kilometri distanta. Pe alte fusuri orare sau continente. Dragostea ei te ajunge de oricat de departe ar fi.

Nana povestii mele este bunica si mama. Are rochii dragute si zambete largi. Parul inca blond si spatele drept, desi greutatile vietii au atarnat si pe umerii sai. Nu s-a lasat doborata, a mers mai departe. A zambit si si-a scuturat toate grijile de pe umeri. Cand iti zambeste, ti se lumineaza si cea mai intunecata zi. Asta nu inseamna ca nu poate fi si autoritara la nevoie. Pentru ca puilor le prinde bine sa le amintim uneori ca nu au loc sa isi intinda aripile chiar cat si-ar dori; risca sa si le rupa. Asadar lectiile de zbor se fac incet, treptat, cu grija. Iar Nana este acolo sa ii prinda pe toti in bratele ei.

Nana mea nu mai e demult. Daca ar mai fi fost, mi-ar fi placut sa ne imbracam frumos si sa mergem la o plimbare prin oras. Sa mancam inghetata si sa ma intrebe ce amintire vreau sa imi cumpere din plimbarea noastra. Nu imi trebuie niciuna, am in minte si port in suflet toate amintirile de care am nevoie.