In dogoarea soarelui de iunie, singura dorinta a sufletului insetat este apa. Si umbra. In mijlocul zilei, corpul uman se pregateste deja de inchidere. Conserva energii si vise si sperante pentru mai tarziu. Pentru cand va putea sa le experimenteze. Sa le simta. Sa se emotioneze de la ele, dar sa isi continue drumul.

Eu am ajuns la mijlocul zilei cele mai mari petrecute aici, invartindu-ma in jurul Soarelui. Si corpul meu, chiar daca nu se pregateste inca de inchidere, isi face rezerve. De amintiri care sa ii taie rasuflarea, de milioane de clipe petrecute cu oameni care ii fac sufletul sa vibreze, de planuri si idei. Isi face plinul de vorbe frumoase si muzica buna. De mancaruri dichisite sau din cele delicioase in care iti vine sa moi un colt de paine si apoi sa te lingi pe degete.

Corpul meu este inca aici cu mine si ma ajuta sa nu uit toate experientele si trairile care l-au adus aici. Toate cicatricile si urmele lui sunt si ale mele si sunt atat de frumoase! Le pretuiesc ca pe un dar nemaivazut. Fara ele nu as fi stiut tot ce stiu acum si nu as fi avut curajul sa trec peste obstacole si sa bat insistent la atatea usi care se incordau sa ramana inchise. Dar s-au deschis pana la urma.

Vara mea este acum. Din cand in cand intre mine si linia orizontului isi intretaie zborul un cuplu de randunele. Asa imi place sa cred, ca sunt un cuplu. Ca au ales sa isi petreaca impreuna zilele ce le-au ramas. In familie, avand grija de puii lor. De ele, de ei, de toti ai lor.

Ceva mai in fata se joaca un copilas. O minune, a mea si a lui, omul meu. Minunea noastra rade in soare si canta fericita un cantecel. Al ei, stiut pana acum doar de ea. Corpul ei este inca la inceputul calatoriei. Poate isi face rezerve, poate ca nu. Acum cu siguranta e ocupat sa experimenteze. Traieste, simte, creeaza amintirile pentru mai tarziu. Si cantecele.

Sunt aici, in paradis, cu oamenii mei cei mai dragi, dar mintea mea uneori se intoarce la ale ei. Ca mai avea ceva de facut si nu a terminat, ca oare ce o sa fie… Si cumva evadarile acestea din paradisul prezent sunt un semn ca am ramas tot eu si aici. Am ajuns si aici eu cu totul, sa absorb frumosul si sa ma incarc. Sa strang amintiri si cantece si zambete.

Vara nu este doar acum si doar aici, in paradis. Vara este tot timpul si paradisul e in noi, il luam cu noi mereu. Doar ca uneori uitam asta. O sa scriu pe un biletel chestia asta, sa nu mai uit. Nimic altceva nu conteaza atata timp cat e vara si noi suntem deja in paradis.