Familie

Luna cadourilor dorite

/ Author / Scrie un comentariu

A venit iar Decembrie, nu este alb inca, asteptam. Peste tot, agitatie si anticipatie, planuri si idei ce calatoresc libere. Decoratiunile au inceput sa apara inca din Noiembrie, abundente si stralucitoare. Se decorează magazine si clădiri impresionante si case fel de fel. Totul pare un imens obiect ambalat impecabil intr-un cadru de poveste. Pare ca nu este nimeni real care sa lase cate o scama sau o firimitura pe ici pe colo sau sa sparga un glob. Ori mai rau, sa agate din greseala beteala sau sa răstoarne tot bradul… Cel putin asa arata totul, perfect impodobit, in decorurile ce ni se arata peste tot.

Bradul nostru e viu si e mititel. Cat copilul, cu tot cu steaua din varf. Steaua bradului, desigur 🙂 E verde, verde, a sosit ieri de departe, dintr-o padure vine. Cineva răutăcios mi-a zis ca vine dintr-o pepiniera, nu din padure. Dar nu m-am suparat. Are pamant cu putin muschi pe el si tot felul de fiinte mici care mai apar din cand in cand sa inspecteze noua casa. Are radacini ce incap bine in ghiveciul mare in care a venit si acum se acomodeaza pentru ca va sta cu noi in casa. Cel putin asta ne dorim. Nu are o forma perfectă, insa este perfect pentru noi. Ieri l-am impodobit, cu decorațiuni facute de noi si de copil de-a lungul anilor sau primite de la cei dragi. Am ascultat si am cantat colinde langa el, sa fie fericit in noua casa. L-am udat si am aerisit sa aiba aer curat, sa respire cum ii place lui. Am pus doar decorațiunile usoare, sa nu ii impovaram crengile. Desi e marisor ca varsta si invatat cu greutatile, am decis ca este mai bine sa fim blanzi cu el. Pe jos, in jurul lui au ramas cateva ace; pe cartile din biblioteca langa care sta deocamdata se mai gaseste si cate un firicel de praf; bine, mai degraba o familie intreaga de firicele de praf 🙂 Insa este bine si cald si pace la noi langa bradut si parca nici cadourile dorite nu mai sunt atat de importante acum. Conteaza ca suntem impreuna, sanatosi si ne bucuram unii de altii.

Cadourile cele mai valoroase sunt acestea care nu au un pret lipit pe o eticheta. Care nu sunt la moda si nici nu se gasesc pe rafturi in mall.

Suntem noi cand suntem bine si fericiți. Si stim ca si cei pe care ii iubim se simt la fel. Dar daca totusi Mosul va vrea sa ne aduca un set nou de Lego (copilul asta ar cam vrea) nu ne vom supara deloc 🙂

Mama si tata

/ Author / Scrie un comentariu

Cu ei incepe totul. Dintr-o celula de la unul si o celula de la celalalt. Glasul lor il auzi primul. Le simti bucuriile si emotiile de acolo din burtica, unde stai cuminte si astepti sa fii gata sa cunosti lumea. Sa ii vezi pe ei, de cunoscut deja va cunoasteti. Sunteti voi trei, familia.

Mama si tata sunt Dumnezeul nostru de pe Pamant. Mama este prima, mereu. Fara ea nimic nu ar fi posibil, noi nu am fi fost posibili. Dar ea sta langa tata, asa ca ei amandoi sunt cerul si pamantul, nordul si sudul, bucuriile si tristetile, toata viata noastra ei sunt. Pana crestem maricei, indeajuns de curajosi sa credem ca putem razbi singuri printre valuri, fara ei. Si ne avantam asa temerari, pana cand prima furtuna ne loveste si ne intoarcem la ei sa ne oblojim ranile, pe cele de pe piele sau pe cele din suflet. Alea dor mereu cel mai tare. Ne ducem la ei sa luam putere si dragoste si iubire de la matca noastra, din fagurele primordial: mama si tata. Si plecam iar sa ne cautam rostul, sa ne descoperim pe noi. Pana cand o alta celula, de la o alta mama si un alt tata, ne gaseste. E omul pe care trebuia sa il intalnim, sa ne ajute sa aflam cine suntem. Si sa plamadim o alta viata impreuna, a unei noi familii. Un fagure nou, doar al nostru, in care noi vom fi acum mama si tata.

Mama si tata suntem noi, mai mici sau mai mari. Ii purtam in sangele nostru, in zambet si privire, peste tot merg cu noi. Si cand cresc cei mai mari si incep sa nu mai poata razbi singuri printre valuri, vin ei la noi. Matca lor, fagurele. Sa ii ajutam si sa le fim alaturi. Sa le alungam temerile si fricile, sa le sustinem neputintele. Sa mergem mai departe tot impreuna, noi familia. Un singur val in fata tarmului stancos se sparge. Marea insa, familia aceasta puternica a valurilor, invinge mereu si mereu.

Mama mea si tatal meu au crescut mari si uneori cate o furtuna naravasa ii mai darama. Si eu ma sperii putin, dar continuam drumul impreuna in gand, pentru ca viata ne-a departat fizic. Mama mea si tatal meu sunt iubire, sunt frumos. Si ca orice alt frumos din viata mea, uneori imi este greu sa il ajung, sa ma bucur de ei, de noi trei. Drumul este lung si pare intunecos pe alocuri, impresurat cu spini sau cu pietre, greu de trecut printre ele. Dar este drumul meu pana la ei si il fac, sa ma intorc acolo, la familia noastra.

Dragi copii, purtati-va parintii cu voi si iubiti-i mult. Iubiti-i asa cum doar voi puteti sa ii iubiti, chiar daca uneori pare dificil sau nu simtiti asta. Pentru ca va pun sa faceti lucruri trasnite, cum ar fi sa va spalati farfuria sau sa va incheiati sireturile. Sau sa respectati reguli pe care voi nu aveti niciun chef sa le respectati. Pentru ca si ele tot din iubire au pornit, de la mama si tata, din fagurele vostru.

Noi trei si un … ied