In vizita la Bookfest

Anul acesta Bookfest a fost despre prietenii legate la prima vedere; despre copilasi minunati care se joaca si deseneaza si citesc. Isi fac amintiri ce vor dura si peste ani, cand copertile cartilor cumparate azi se vor stacoji.
Despre prietenii care nu mai sunt si unele care abia incep.

Targul mi s-a parut mai mic decat Gaudeamus-ul din decembrie. Ori poate m-am invatat eu cu el si nu mai pare atat de acablant. Un punct in plus, scaune si locuri de citit. Pentru cei mici, Asociatia de basm a creat coltul Bookfest junior si exista anul acesta si tombola Bookfest junior. Au fost foarte multe evenimente pentru cei mici, in fiecare zi a targului.
Cartea Copiilor avea montat un cort pentru citit, pe care nu cred ca il aveau la Gaudeamus.
La editura Portocala Albastra cei mici pot desena si face origami impreuna cu Nahoko, o minunata si talentata artista de origine japoneza.

Am lasat copilul sa isi cumpere ce carti si-a dorit; de aceea veti vedea si carti ce nu sunt noi aparitii. A desenat si a discutat cu editori si ilustratori care i-au multumit ei, cititorul lor, ca a venit in vizita. S-a emotionat 🙂

Am luat cu noi acasa piratii lui Mauri Kunnas, de la Cartea Copiilor, dar si pe cei de la Pandora M; la editura Vellant tocmai se retiparise cartea “Printese date uitarii sau necunoascute”. O aveam, nu am luat-o.
La Paralela 45 s-a tiparit “Ultimul urs polar” de Hannah Gold si ilustrat de David Pinfold. Asta daca sunteti pasionati de schimbari climatice, salvarea planetei ori doar scrierea autoarei sau ilustratia lui Levi Pinfold. De acolo am luat si Domnul Paie al Fratilor Fan.
De la grupul editorial Art am plecat doar cu al doilea volum din seria Minigrafic cu Spongebob, “Aventurieri marini, uniti-va!”
Editura Rao ne-a oferit ocazia completarii seriei Miniclasic ( pe site nu aveau titlurile ce ne lipseau) si a unui titlu de colectie, “Lumi disparute”.
Am vrut sa vizitam si standul tarii invitate, Italia, dar astazi erau tare ocupati cu evenimente oficiale.
La standul Clubului ilustratorilor romani ne-am intalnit cu Irina Dobrescu. Surpriza si prilej de mare emotie pentru adulti 🙂
O alta surpriza placuta a fost editura Cartego din Republica Moldova. Putine titluri pentru a patrunde pe o piata atat de pestrita ca cea de la noi; insa le-am admirat si incurajat initiativa de a promova ilustratori si artisti contemporani.

In pregatire… Bookfest 2023

Dupa cum probabil stiti, in perioada 24-28 mai 2023 va avea loc la Romexpo Salonul International de Carte Bucuresti, editia 2023, invitat de onoare anul acesta fiind Italia.
Pentru ca mai este putin timp pana atunci, mi-am facut deja temele; am intrat pe site-urile editurilor importante, am studiat oferta ultimelor titluri aparute si am comandat cateva titluri pe care le doream in biblioteca. Astept cu nerabdare vizita la targ, unde sper sa gasesc si alte surprize. Aparitii ce nu se regasesc in oferta actuala a editurilor, intalniri cu oameni deosebiti si carti fara pereche. Sa ma incarc de la energia pe care nu o poti resimti decat plimbandu-te printre standurile cu carti, care parca stau cuminti si asteapta sa le rasfoiesti, sa faceti cunostinta. Vizita la targ este in primul rand un gest de respect si onorare a muncii celor care activeaza in acesta industrie greu incercata in ultimii ani, nu doar din considerente economice, ci din pacate si culturale.
In 2023 au aparut in Romania cele mai putine carti pentru copii fara pereche din ultimii 8 ani. Este o tendinta observata si la nivel mondial, piata de carte pentru copii sufera foarte mult. Ilustratia migreaza halucinant de mult catre digital, ai senzatia ca imaginile din carti sunt printscreen-uri din seriale de desene animate sau filme pentru copii. Personajele parca nu mai au identitate, nu mai sunt unice. Sunt foarte putini ilustratori care mai lucreaza “de mana”, in creion si acuarela. Este mai usor sa realizezi totul digital, desigur; mai ales acum cand AI poate scrie, desena sau face muzica si arta fotografica la fel de bine ca un artist real. Dar asta nu inseamna ca poate sa si transmita aceeasi emotie. Multe povesti parca nu mai au miez, nu mai sunt intamplari obisnuite din viata cotidiana a unor copii universali, asa ca al meu sau ca al vecinilor; acum personajele au in general puteri paranormale si fac chestii iesite din comun, multe prea violente. Si parca toate povestile ofera solutii magice la problemele momentului: rasism, agresiune, singuratate, anxietate, lipsa de curaj si de exprimare a propriilor opinii si emotii.

Dintre putinele titluri fara pereche aparute in 2023, am pregatit o selectie din oferta fiecarei edituri. Cu siguranta unele titluri nu se vor regasi aici, fie pentru ca mi-au scapat, fie pentru ca nu am rezonat cu ele. M-am gandit ca acest demers al meu ar putea fi de folos cand va pregatiti listele de cumparaturi pentru Bookfest. Enjoy!

Voi incepe cu Editura Cartea Copiilor, care, ca de obicei, are cea mai mare selectie de titluri de carte ilustrata pentru copii. Despre “Pluta” stiam inca de la Gaudeamus ca va aparea. Mare bucurie, iubim ilustratia lui Jim LaMarche! Pluta este, din punctul meu de vedere, cea mai frumoasa carte pentru copii aparuta in 2023 in Romania. Cartea arata impecabil, traducerea la fel, doar ii apartine lui Florin Bican.
“Ziua Copilului in satul Harmalaia” este o alta surpriza placuta si potrivit aleasa pentru aparitie, doar se apropie 1 Iunie. Copilul deja ii stie pe zurbagii din Noisy Village si a stat cuminte sa citeasca singura primele 7 pagini. Apoi a intrebat daca poate termina ea ilustratiile pe care “a uitat domnul sa le coloreze”. I-am zis ca domnul este de fapt o doamna si ca ii poate scrie sa o intrebe. Desi eu nu mi-as permite sa o deranjez pe Ilon Wikland cu astfel de intrebari, cred ca fiica mea da …

Pentru ca imi place foarte mult cum ilustreaza Beth Krommes si imi doream de mult sa avem cartile ei, le-am comandat, desi copilul meu a cam depasit grupa de varsta recomandata. Le-am luat si pentru mine; si apoi arta adevarata este pentru toate varstele, nu te saturi niciodata sa o privesti. Sa descoperi cum, cu o tehnica ce pare simpla, poti crea ilustratii atat de graitoare si de complete.

Despre “Podul copiilor” va pot spune ca este intr-adevar o aparitie de exceptie. O carte album de arta, tesut cu o poveste impecabil scrisa. Mi-as dori sa ajung in Italia din nou, sa pot vizita micul sat Sarmede si toate operele artistului Stepan Zavrel. Si cumva, dand paginile cartii, mi-am dorit ca cineva inzestrat cu un astfel de talent sa il fi ilustrat si pe Creanga…

De la editura Frontiera va recomand “Vine tata, cu pasii lui de urias”. Mai ales daca v-au placut cartile cu Lupul cel mare si Lupul cel mic sigur o veti indragi si pe aceasta. Noi avem de cativa ani varianta in engleza, “Daddy long legs” pe care am citit-o de foarte, foarte multe ori. Si de tot atatea ori ne-am intrecut in a ghici cat de lungi sunt de fapt picioarele lungi ale lui tati.

Editura Portocala albastra a scos un nou titlu din seria “Autobuzul magic”. Cei care urmaresc indeaproape aventurile domnisoarei Frizzle si a elevilor sai sigur au deja pe lista sau in biblioteca “Autobuzul magic prin campul electric”. Si noua carte a Elsei Beskow, “Ghindoc, Lina si Samburel” este o alegere foarte buna pentru cei care iubesc ilustratia autoarei.
In afara de reeditari, imi este greu sa imi dau seama din catalogul lor online daca au si alte noutati. Ma voi lamuri cu siguranta la targ asupra acestui aspect.

Humanitas junior a reusit editarea unei scriitoare foarte dragi mie, copilariei mele: Lucia Olteanu. “Linistea cri”, in ilustratia Doinei Botez, a fost si ramane si acum cartea mea cea mai de pret. Impreuna cu o editie din ‘42 ce a apartinut mai intai mamei mele din “A murit Luchi” de Otilia Cazimir. Va recomand asadar sa puneti pe lista si “Aventurile lui Mac”.

De la editura Vellant m-a tentat “Prietenele pe care ti le-ai dori si unde sa le cauti”. Este de altfel si singura carte pentru copii pe care au scos-o de la Gaudeamus incoace.

Pandora M a publicat cartea cunoscutului om de televiziune Seth Meyers, “Ba nu mi-e frica, tie ti-e frica!”. Nu stiu daca este fara pereche, o voi rasfoi la targ pentru a vedea daca merita sau nu adaugata la colectia mea de carte pentru copii scrisa de celebritati. Au si un titlu nou Mauri Kunnas, “Ahoi, piratii!”, o carte din colectia cu Elefantul Elmer si una din seria Mog, a lui Judith Kerr.

La final va prezint cateva titluri aparute in 2023 la casa editoriala Art. Romanul grafic “Pasarea alba” a lui R.J. Palacio era pe lista mea de mult timp, in varianta lui in engleza, “White bird”. Am fost surprinsa sa o vad printre noutatile Arthur, mai ales acum, cand deja este anuntata pentru vara 2023 premiera filmului inspirat de povestirile lui R.J. Palacio.
“Regele Babar” ar trebui sa nu mai aiba nevoie de nicio prezentare. Aventurile elefantului care paraseste jungla pentru a experimenta viata la oras au fost si sunt citite si iubite de milioane de copii din intreaga lume. Cecile de Brunhoff a inventat povestea familiei de elefanti pentru a face mai usoara convalescenta fiului ei, Mathieu. Sotul ei Jean a dat viata ilustratiilor si asa s-a nascut una dintre cele mai longevive colectii de carti pentru copii.
“Calm editorial”, scrisa si ilustrata de Nicholas Gannon pare o carte buna de citit la vara, in vacanta.
Manualul ilustrat al erorilor de argumentare de Ali Almossawi a fost ca o pata de culoare, desi este cam monocrom ilustrat. Probabil afinitati de inginer 🙂 Copilul l-a studiat, mai mult ilustratia ce-i drept; si m-a intrebat de ce am cumparat cartea asta maro, stiind ca nu imi place deloc aceasta culoare.

Daca aveti deja lista pregatita pentru Bookfest as fi curioasa sa ne spuneti la ce titluri v-ati oprit. Poate ne inspiram 🙂