Traim vremuri in care tehnologia are de multe ori ultimul cuvant. Si este normal si adecvat sa incercam sa ne imprietenim cu ea, sa stim sa o folosim in ajutorul nostru. Sa nu devina elefantul din incapere de care ne temem si fugim nejustificat. Copiii folosesc si ei, vrem sau nu, tehnologia. Rolul nostru, al adultilor responsabili din viata lor, este de a face in asa fel incat sa nu ajunga sa o foloseasca in defavoarea lor. Sa impunem limite si restrictii care sa ii fereasca de rele si pericole virtuale, aflate la un click distanta. Sa le ghidam experienta aceasta in asa fel incat sa nu devina o obisnuinta, mai apoi o dependenta si sa le faca rau. Dar cum putem face asta? Cand suntem si noi prea obisnuiti sa o folosim, poate uneori exagerat? Si cand suntem bombardati zilnic de zeci de notificari, mesaje si postari cu imagini diverse, multe cu impact emotional mare? Cand cei mici ne vad mai mereu cu ochii in ecranul unui dispozitiv, ce autoritate avem sa le spunem ca ei nu au voie sa faca la fel? Suntem credibili cand le cerem asta?

Astazi multi copii sunt abandonati de mici in fata ecranelor. Pentru ca adultii care stau cu ei asa s-au obisnuit si ei si nu se gandesc ca pentru cei mici nu este deloc sanatos. Pentru ca uneori este nevoie de timp linistit pentru alte activitati urgente sau necesare. Sau pur si simplu pentru ca ei isi doresc tare mult sa se uite la ceva si le facem pe plac. Pentru ca ii iubim si vrem sa fie fericiti.

Societatea actuala, cel putin cea in care traiesc eu, prefera ca in timpul liber sa cheltuie cateva sute de lei si sa se buluceasca in familie la film, la mall! Unde sa asculte fosnetele si parerile vecinilor de pe scaunele din jur si sa miroase sandalutele celor de pe randul din spate, care ii mai si inghiontesc in spatarul scaunului cand le amortesc piciorusele. Dar nu sunt la fel de dispusi sa cheltuie aceste sume pentru a cumpara carti.

Ultima aparitie Disney, Mica sirena, a fost vazuta de zeci de mii de copii. Cati dintre ei credeti ca au citit si cartea, povestea originala a lui Hans Christian Andersen? Exista atat de multe variante ale acestei povesti ilustrate de oameni extrem de talentati din care se poate alege. Sau ii putem lasa chiar pe ei sa aleaga ce varianta vor sa citeasca si apoi sa discutam diferentele dintre ecranizare si original. Dar nu, cartile sunt scumpe, nu avem bani de carti pentru copii… si ei oricum nu le citesc!

Cand fiica mea era mica nu o expuneam la nici un fel de ecran. Era foarte haios cand intram cu ea intr-o incapere cu un TV deschis, se uita la el ca la o ciudatenie. Pentru ea asta si era, un obiect ciudat si necunoscut, care lumina puternic si scotea zgomote bizare. Mai tarziu, spre 2-3 ani, speriata de gandul ca va creste si nu va sti cantecelele tralala pentru varsta ei si nici toate desenele animate la moda, am deschis cutia Pandorei si am inceput sa ne uitam cateva minute pe zi la ecrane. Impreuna, pentru ca o speriau teribil anumite zgomote sau imagini. Acum, la 8 ani care merg deja spre 9, o sperii teribil eu cand ridic vocea pentru ca nu respecta regulile si nu inchide ecranele. Avem un program stabilit si niste limite, seara doar in familie se poate uita la ecrane si doar in serile din vacanta sau dinaintea unei zile libere. Niciodata in zilele de scoala. Si niciodata mai mult de o ora, o ora si jumatate daca se uita la un film intreg. Cu toate acestea, pentru ca ea are foarte multa treaba in aplicatiile si jocurile ei, regulile mele sunt cu foarte multe chinuri respectate. Majoritatea certurilor provin de aici. Eu zic da, ea nu; eu insist sa inchida, ea mai are putina treaba si tot asa. Nu suntem singurele in situatia asta din pacate si poate aceasta realitate nu este ceva de interes pentru multi.

Pentru mine este. Tehnologia face parte din viata copiilor, dar este benefica lor doar in masura in care este folosita cu moderatie si nu in exces. Fiica mea a invatat limba engleza si acum invata spaniola de pe aplicatii. Si diverse tehnici de pictura si desen si este experta in Minecraft si Sonic si mai stiu eu ce jocuri pe care eu nici sa le modific setarile nu stiu. Si este in regula si nu am pretentia de a o tine ferita de ecrane. Ce vreau sa o invat insa si inca nu am reusit este sa stie si sa opreasca ecranul la timp, inainte sa ii oboseasca vederea si sa ii dauneze neuronilor ei dragalasi. Inainte de a se instala dependenta, pentru ca obisnuinta deja exista. Uneori ma consolez cand o aud cum isi face planurile de joaca online: “in Minecraft o sa construiesc azi o ferma, la Crayola mai am cateva badge-uri de castigat si poate castig si cateva runde cu Sonic.”

Pentru viitorul lor nu stim cum este mai bine sa ii pregatim, cum sa ne pregatim noi ca parinti pentru el. Joaca din copilaria noastra este acum plictisitoare pentru generatia lor, ce are la indemana mijloace mult mai antrenante de distractie. Ce putem face si nu exista pericolul sa nu fie potrivit pentru acel viitor este sa le pastram aceste limite si reguli. Sa ne asiguram ca expunerea este una limitata si fara pericole, ca aplicatiile si jocurile alese de ei sunt potrivite varstei si nivelului emotional. Ca tehnologia si ecranul sunt folosite pentru a acumula noi cunostinte si deprinderi si nu pentru a le pierde pe cele naturale, deja stiute.

Cum reusim asta fiecare in familia lui este meritul personal si efortul facut va fi rasplatit peste masura. Este o lupta continua pe care nu avem dreptul sa o abandonam. De dragul lor si al nostru.