So, 7 years ago I started documenting life here, on this blog. Stories about life, about great people or their art, stories about other stories.
The most precious moment of all was when the daughter of the man in one of my posts, a woman I don’t think I ever met, contact me here and told me more about her father.
Stories are precisely for that: for giving us the emotions we need even if we don’t know we need them, connection with others and rememberance through years and generations.
I will always love stories and even if I am not talented enough to write my own , I am glad I can live it and share it with others!
Between 24-27th of July was held at San Diego The San Diego ComicCon festival, gathering of all the fans of comic books artists and heroes, grafic novels passionates and authors.
At the festival are awarded, each year, the Eisner Awards for the best works in the field, published the year before. So here are ones of the best grafic novels and comic books and authors of 2024. Some of them, were our favourites also, so we were glad to see them received the recognition they deserved it.
Sau cum este cand iti însoțești copilul la rasfoit si cumpărat carti
Am continuat astazi vizita la standul editurii Arthur, de unde am reusit sa luam Toti suntem minuni de R.J. Pallacio si alte titluri dorite de copil. Erau in principiu carti despre iarna si nu noutati, asadar nu vi le mai prezint inca o data. De la editura Cartier a dorit sa isi ia seria cu Goldie, poate stiti cartile. Goldie a plecat mai intai in vacanta, cartea a aparut in 2024 cred si acum pleaca la munte, este continuarea aparuta anul acesta. De la Cartea Copiilor si-a ales cartile din imagine si un titlu de iarna din nou, nu stiu daca sa imi fac griji sau nu. La cat ploua in ultime vreme, zapada ar fi ultimul lucru la care m-as astepta si de care chiar nu avem nevoie.
La editura Paralela 45 a fost randul meu sa am o surpriza placuta si sa observ cateva din aparitiile anului 2025 pe care nu le vazusem pe raft inca. Arata foarte bine, hartia este una de calitate. Prima dintre ele o carte pe care am prezentat-o in momentul apariției editiei in engleza, pe care o citim si recitim des. Este vorba despre Roata anului, albumul ilustrat de Jessica Roux sau cartea caleidoscop, cum imi place sa o numesc pentru ca gasesti in ea cate o fateta speciala in functie de ce anume vrei sa citesti: despre plante, obiecte, traditii, obiceiuri, activitati din anumite perioade ale anului. Albumul este o alegere potrivita pentru a fi facuta cadou sau pentru a o avea in biblioteca si a o reciti din cand in cand, langa o limonada cu fructe sau un ceai din plante. Si albumul Ornitografie arata bine, la fel si Frumusete, albumul lui William Spring, aparut in editia originala Big Picture Press in vara trecuta. De la editura Frontiera s-au ales ultimele aparitii, Azi dorm la tine din seria Pui si Vulpoi de Sergio Ruzzier si Dovleceala cu morcovi a Dianei Tivu. Cam atat deocamdata, noi il mai asteptam doar pe Wally, despre care va putem spune ca am auzit din surse foarte sigure ca este pe drum spre Bookfest 🙂
In fiecare an, tocmai din 1967 pana acum, pe 2 aprilie (ziua nasterii lui Hans Christian Andersen) se celebreaza cartile pentru copii. Este ziua lor, peste tot in lume, si le sarbatorim cu fast si bucurie, asa cum merita cu adevarat. Primele carti pentru copii au aparut de mult, tare de mult… Si au fost culegeri de cantecele, poezii si povestioare pe care mamele le sopteau celor mici seara, la culcare, sau peste zi, cand ei le însoțeau la treburile lor. Oficial se spune ca prima carte ilustrata educationala pentru copii ar fi “Orbis Sensualium Pictus” a lui Jan Amos Comenius, publicata in 1658. Altii considera ca “A little pretty pocket book” a lui John Newbery, publicata in 1744, ar fi prima carte dedicata copiilor. Vremurile erau apropiate in epoca si un lucru este clar si toata lumea este de acord in privința lui. Si anume ca apariția cartilor ilustrate a reprezentat un aport semnificativ in educatia si cresterea copiilor, modul in care ei invata inca de mici despre concepte abstracte sau lucruri cat se poate de simple si reale, din lumea înconjurătoare. Hans Christian Andersen si-a dorit sa publice basme si povestioare pentru copii din dragoste si pasiune fata de toate povestile pe care i le spunea mama lui, Anne- Marie. O femeie simpla, care nici nu stia sa citeasca. Insa era o povestitoare cu un talent remarcabil si cu o pasiune foarte mare pentru povesti si mai ales pentru a le spune copiilor povesti. Nu este de mirare ca ea a avut un rol atat de important in viata fiului sau, care a reusit sa devina unul dintre cei mai cunoscuți si apreciati autori pentru copii din intreaga istorie a literaturii dedicate lor. Acum, in 2025, cand se implinesc 150 de ani de la disparitia sa, a fost publicat volumul semnat de Jane Yolen dedicat marelui autor, “His Fairytale life, A book about Hans Christian Andersen”.
E.B. White va ramane mereu cunoscut pentru cartile sale, Panza Charlottei si Stuart Little, șoricelul fantastic ce are ca parinti … 2 oameni 🙂 Elwyn Brooks White a fost inca de mic pasionat de cuvinte si de scris. Fratele sau mai mare l-a invatat sa citeasca la varsta de 5 ani, citindu-i articolele din New York Times. De cate ori En, cum il strigau membrii familiei, auzea un cuvant necunoscut, tatal sau il indruma sa ii caute sensul in Webster Dictionary. Primele lui scrieri incep sa prinda contur de la o varsta frageda, in ceea ce avea sa numeasca “Journal” pentru ca suna mai scriitoricesc decat “Diary”. Va continua sa scrie in Jurnalul sau in urmatorii 20 de ani, zi de zi. Verile si le va petrece in familie, in Maine. Acolo va invata sa navigheze si la 11 ani va primi de la tatal sau o canoe, a lui si doar a lui. Daca ne gandim la primul personaj creat de En, Stuart Little, intelegem pasiunea si priceperea acestuia de a naviga. In 1908, pe cand avea doar 9 ani, incepe sa compuna poezii, pe care revista St. Nichols i le va publica incepand cu 1910. In 1911 va castiga medalia de aur la concursul St. Nicholas League, cu povestea “A true dog story”. Avea doar 14 ani. Cand izbucnește Primul Razboi Mondial, se gândește sa se inroleze pe front, insa nu are greutatea necesara si este respins. Se va inscrie la Cornell University, facultate pe care o urmasera si fratii sai mai mari. Aici capata porecla de Andy, dupa primul presedinte al facultatii, Andrew Dickson White. In 1925, cand se lanseaza primul numar al revistei The New Yorker, incepe sa scrie pentru celebra publicatie. Aici o va cunoaste pe viitoarea lui sotie, Katharine Angell. O mare parte a vietii lor de familie se va derula din acest moment la ferma din Maine, unde artistul se va bucura de natura si de viata la tara impreuna cu fiul sau Joel, dar va continua si sa lucreze pentru The New Yorker, atat el cat si sotia sa Katharine. In anii ‘30 creaza personajul Stuart Little si capata deja forma finala si cartea. Insa nu este convins sa o publice decat dupa sase ani, spre sfarsitul celui De-al Doilea Razboi Mondial. Starea de sanatate si anxietatea cauzata de climatul global il fac sa fie convins ca urmeaza sa moara. De aceea se gandeste sa le asigure sotiei si fiului sau niste venituri de pe urma drepturilor de autor ce le-ar reveni lor dupa publicarea cartii, in cazul mortii sale. Insa aceste ganduri dispar, iar entuziasmul editorului sau dupa citirea manuscrisului ii ofera un nou imbold de a publica intr-un final cartea. Isi doreste ca ilustratia cartii sa fie facuta de E.H. Shepard, cel care l-a creat pe Winnie the Pooh. Nefiind disponibil, urmatoarea alegere este Robert Lawson, cel care l-a ilustrat pe taurasul Ferdinand. Insa alesul va fi in cele din urma Garth Williams, care nu mai ilustrase nicio carte pentru copii. Insa modul in care l-a schitat pe Stuart Little l-a facut pe Andy sa isi dea seama ca Williams este ilustratorul perfect pentru cartea sa, ce va fi publicată in 1945. In 1952 apare si Panza Charlottei, carte pentru care primeste medalia Newbery in ‘53. Tot Garth Williams este rugat sa ilustreze si aceasta carte. Personajul Charlottei a trecut prin multe variante pana a ajuns la forma finala. Chiar si Mona Lisa a fost folosita ca sursa de inspirație pentru a oferi chipului ei o forma cat mai umana. Pentru ca, pana la urma, cat de uman si simpatic poate fi un păianjen? In 1969, dupa ce citeste un articol in The New Yorker despre o lebada trompetista ce se nascuse fara voce, ii vine ideea de a scrie o carte despre o astfel de lebada. Se gandeste sa o numeasca Louise, dupa cantaretul de jazz Louis Armstrong. Pentru ca nu vazuse si nu auzise niciodata o astfel de lebada, se duce la grădina zoologica din Philadelphia sa vada acolo o familie de lebede din aceasta specie. Isi doreste ca Garth Williams sa ii ilustreze cartea la care deja lucra, insa pentru ca acesta se mutase deja in Mexic, nu a fost posibil. Il alege pe artistul Edward Frascino sa faca ilustratiile. Cartea, “The Trumpet of a Swan” va fi publicata in 1970.
E. B. White este unul dintre cei mai mari scriitori americani, fara indoiala. Cartea pe care am ales sa v-o prezint astazi , “Some Writer! The story of E. B. White” este pe lista mea de dorinte de cativa ani buni.
Artista medaliata Caldecott Melissa Sweet are un stil extrem de inovativ si intrigant. Intrigant in sensul ca iti doresti sa afli mai mult, sa te bucuri pana la capat de aventura senzoriala oferita de ea. Intotdeauna m-au fascinat povestile din spatele povestii, pentru ca acolo gasesc detalii personale si bucati din viata artistului la care altfel nu as avea acces. Acolo este toata munca si truda, talentul si pasiunea fara de care opera sa nu ar fi ajuns in lumea mare. Poate din exterior sa scrii o carte pentru copii pare ceva simplu, ca o joaca. Sau pentru cei care incearca sa isi publice lucrarile si nu reusesc, poate parea ceva imposibil si ei ajung sa creada ca nu li se va intampla niciodata acest lucru. Citind insa despre adevarata calatorie a unei carti de la idee la varianta finala, publicata, devine posibil visul de a fi un scriitor iubit de copii din toate colțurile lumii, chiar si dupa ani si ani.
One of our favorite contemporary illustrators is Neil Packer. “One of a kind”, his book about all kind of sorting one can imagine, won the Bologna Ragazzi Award and Premio Andersen and Cento Prize in 2021.
Now, in April 2024, the italian publisher Camelozampa printed his last masterpiece, La parabola del panifio indipendente. The book was “Printed on water” at Grafiche Veneziane, the last active independent printing house in Venice. And the book is indeed a true downward parable, symbolizing how conformity can flatten and consume everything: taste, originality, creativity, care and passion.
The story is centered around an elderly couple from a small town that runs a bakery that produces the most delicious bread. Their passion and love for creating good bread are evident in every loaf they bake. As the years goes by, their strength and energy eventually runs out. Seizing this opportunity, the owner of the Grande Fabbrica (the Big Factory) acquires their independent bakery. The result? The once-flavorful bread becomes bland, soft, and devoid of love. The townspeople reluctantly accept this tasteless bread, forgetting the goodness that came from the independent bakery. They are not happy, but what can they do?
Then, other bakers start reopening new independent bakeries. And so, the town is filled again with the smell of fresh out of the oven, tasteful and baked with love bread.
The last addiction to the Pigeon serie has come! Not with the actual Santa’s sleigh, but in time to be under the Christmas tree for all the children who loves Pigeon.
“Don’t leg the Pigeon drive the sleigh!” is a super funny wintery story about the Pigeon wanting to drive Santa’s sleigh. Until he realises that it is not actually so simple and after a reindeer frightens him, he decided that it is not a job for him. Maybe, he will try the Easter bunny… sorry, Pigeon 🙂
This summer has officialy ended a few days ago. But I run on another calendar, I want to prolong it a little bit.
Today it was the last day of the summer holiday. It seemed like any other day, I guess that only the emotions of the adults or older kids would add something special to it.
This was a beautiful summer. A time to rest and warm our hearts, to plan new adventures and to reflect on the last ones. For me it wasn’t just a walk in the park, even if I took a lot of those. But I think that when you hit the rough is because you can always find your way to the calmer waters. That the sweat and the tears are also a reminder of who we are and what we need sometimes to do to get back to us.
For my daughter it was a holiday to remember. She played and laughed and slept a lot. She grew a little and now she is another her, a bit more independent from us and a bit more resilient from the rules. Things not necessary bad for her, things that maybe we encourage her to be. In order to see the world through your own eyes, you have to know what is the thing you see.
For us as a family is was time together and time apart, as in any other season. It was joy and exploration and boredom sometimes, if someone can still get bored in 2023 🙂
Tomorrow we go back to duty. My daughter to school, she’ll start second grade; her father to his work and me to mine. Mother, wife and when time allowes it, creator. And all the other jobs that I have, even if they are somehow not so visible. But I feel all of them and they make me who I am.
I wish all of us a good autumn, with sunny days and not so windy ones. And if we get in the way of a windy one, we must remember that we have to stay strong and wait for it to end. The bad times always ends and we get back to us.
Astazi am reusit o premiera: sa intram primele in noul spatiu MINA, cel mai mare muzeu de arta interactiva din Sud-Est-ul Europei.
Proiectia actuala cuprinde doua parti, prima avand la baza opera lui Gustav Klimt si a doua dedicata lumii subacvatice.
Spatiul este unul al trairilor senzoriale complexe. Adica este o idee buna sa va asezati jos, desi nu sunt scaune, daca simtiti ca ametiti cand vi se pare ca trec pestisori pe sub voi 🙂
A fost interesant, de la primul gand cand a inceput proiectia (hai sa plecam!) pana la final ( mi-a placut mami aici, bine ca nu am plecat!)
Mici stangacii, ca la orice prima reprezentatie, sunt sigura ca se vor remedia in zilele urmatoare.
O sa las cateva imagini pe care am reusit sa le iau sa va introduca in atmosfera locului.
Ce mi-as fi dorit: ca cei mici sa beneficieze de o reducere la pretul biletului. Si de o coloana sonora adecvata nivelului de decibeli pe care urechiusele lor mici il poate suporta.
Si a mai fost o chestie care nu credeam ca isi mai are locul in acest secol, cel putin nu intr-o institutie de arta. Moderna. Pentru “grupuri” de minim 4 persoane se ofera o reducere. Nu stiu cat este aceasta reducere, recunosc ca nu m-a interesat, eram doar eu si fiica mea. Noi am rezervat bilete online cu pret intreg, copiii nu beneficiaza de reducere ( inca, sper). Dar in fata noastra, la intrare, cat am asteptat deschiderea, se formau “grupuri” de cate 4 necunoscuti pana la momentul intrarii in muzeu, pentru a putea beneficia de reducere. Oi fi eu de moda veche, dar parca imparteala asta nu e si pentru caini si pentru catei …
Simon&Schuster books for young readers, New York, 2023
Una din ultimele aparitii ale celebrei autoare, “Palace of Books” este o carte despre … carti 🙂 si importanta lor in viata noastra. Despre toate cartile nepretuite pe care avem ocazia sa le intalnim si care sunt pastrate la loc de cinste, exponate de pret in muzee si biblioteci. Despre cum o carte poate schimba destine, chiar si la varste fragede. Si ne aduce in dar nu doar povesti si ilustratii neimaginat de frumoase, dar si noi prieteni. Povestea incepe cu mutarea eroinei de la ferma bunicului dintr-un satuc idilic la oras, acolo unde impreuna cu fratele si mama ei vor sta pana la finalul anului scolar urmator, cand se vor reloca in California. Adaptarea la noua viata se face treptat, dar nu fara dificultati. Trisha descopera ca ii este dificil sa citeasca si ca nu se descurca la fel de bine ca ceilalti copii din clasa. Insa este pasionata in continuare de pasari si de natura, de carti si ilustratii. Impresionata de cladirea bibliotecii locale si de cat de multe carti ascund rafturile ei, merge zilnic dupa scoala acolo. Bibliotecara ii face cunostinta cu universul lui John James Audubon, renumit naturalist si ilustrator, ocazie cu care Trisha isi da seama ca tot ce isi doreste sa faca este sa picteze, precum celebrul artist, pasari. Si de aici incepe un nou drum pentru ea, care va duce la vizitarea unui sanctuar local pentru pasari si chiar organizarea unei expozitii tematice impreuna cu toti colegii ei pentru Ziua portilor deschise. Trisha isi petrece toate clipele libere desenand si pictand pasari. In ziua expozitiei isi expune lucrarile in sala de clasa, alaturi de cele ale colegilor. Impresionat de munca lor, presedintele Clubului Audubon bird club din Michigan le ofera tuturor copiilor din clasa statutul de membru al clubului. Erau primii copiii care studiau la Fremont Elementary school ce primeau acest statut! Timp de 60 de ani dupa, clubul avea sa fie activ, pana la inchiderea scolii in 2016. Trisha este tare mandra de noul statut primit si isi da seama ca, desi nu este priceputa la citit, este priceputa la alte lucruri si ca ceilalti sunt impresionati de cunostintele si talentul ei. Abia peste 4 ani, in clasa a V-a, il va cunoaste pe dl. Falker, profesorul ei care isi va da seama ca sufera de dislexie. Cel caruia ii datoreaza succesul actual si posibil intreaga cariera de scriitor si ilustrator. Am spus si o voi spune mereu, consider “Multumesc, domnule profesor!” aparuta la editura Frontiera lectura obligatorie in programa scolara. Sunt atatia copii cu dificultati, care merita un domn Falker in viata lor, sa le dea curaj si sa le arate ca nu sunt niste ciudatenii. Ca in fapt au o conditie medicala care ii impiedica sa faca anumite lucruri cu aceeasi usurinta cu care o fac alti copii de varsta lor. Si ca adresate corect, acele neajunsuri pot fi tratate. Si ca de acolo, noi universuri se pot deschide in fata lor.
little humans 