Ziua Copiilor, cele mai frumoase flori, a devenit prilej de vanzari adaugate. Buluceala si circ si mult zahar, in multe din formele lui: vata de zahar ars, gogosi, inghetata, bomboane, acadele.
Copilul meu, floarea vieții noastre, s-a pregătit pentru Ziua Copilului cum a stiut mai bine: a facut un program cu ore si activități specifice, ni l-a supus atentiei, in caz ca avem modificari de adus, l-a repetat si l-a tot repetat, a adormit cu gandul la toate lucrurile si activitatile dragute ce aveau sa aiba loc astazi.
Dar ce sa vezi, ceasul rau sau pisica neagra, nu stim care dintre ele i-au stricat toata organizarea. S-a dorit vizitarea targului West Side Flower Fest, unde surpriza, nu am fost singurii pământeni cu aceeasi dorință. Scapati vii si nevatamati din această experiență peisagistica am reusit totusi sa servim pranzul impreuna, in tihna si am renuntat a ne mai arata in lume pret de cateva ore. In locul ceaiului de la ora cinci am savurat pepene cu branza. Asta da cadou de 1 Iunie! Apoi sub cerul inca nehotărât daca va ploua si astazi sau nu, am iesit in parc.
Weekendul acesta a fost un amalgam de emoții si trairi: din lumea cartilor de la Bookfest o incursiune printre nori si apoi printre alei si aranjamente de flori. Intalniri cu oameni dragi si planuri pentru vara. Copilul a decis ca adevarata Zi a Copilului va fi ultima zi de scoala, abia atunci va putea sa se bucure cu adevarat ca a scapat de ore si mai ales de teme 🙂
Copiilor din lumea-ntreaga le doresc ce ii doresc si puiului meu: sa fie iubiti si ocrotiti de lumea asta grabita si amenintatoare, sa creasca fericiti si sanatosi. Sa stranga amintiri multe si frumoase, chiar daca nu sunt cele pe care le gandeau ei, sunt cele pe care trebuiau sa le traiasca.
Mihaela Noroc nu mai are nevoie de nicio prezentare, din fericire. A ajuns deja, artistic vorbind, la un nivel la care orice iubitor de frumos, colectionar de arta de pe mapamond stie cine este. Pasiunea pentru fotografie a dus-o pe Mihaela Noroc in toate colturile lumii, desi Magellan a demonstrat in anii 1500 ca Pamantul este rotund. A discutat si a fotografiat mii de chipuri de fete si femei frumoase, puternice, inteligente, interesante. Aceasta noua aparitie, “Portrete si povesti despre puterea femeilor” nu este doar continuarea Atlasului Frumusetii, dupa cum precizeaza chiar autoarea. Este o enciclopedie a unor vieti traite in medii cat mai diverse, insa aduse impreuna de o trăsătură comuna: puterea si rezistenta de a isi continua povestea. Multe dintre aceste femei si fete nu au avut un inceput usor in viata, pentru unele accidente si intamplari nefaste au schimbat totul, intr-o secunda. Asta insa nu le-a oprit si au ales sa nu le marcheze destinul acele evenimente. Au mers mai departe, au invins. Intr-o lume in care frumosul este celebrat in principiu si declarativ doar de 1 si 8 Martie, povestea acestor caractere atat de puternice si de frumoase este cu atat mai inspirațională, mai autentică si mai datatoare de speranta.
Am vazut cateva dintre filmele de prezentare postate de autoare, intalnirile cu o parte dintre femeile care apar in Atlas. Intr-unul o prezinta pe Victoria, o artista din Milano, pe care a întâlnit-o in centrul orașului. Lucra si isi expunea lucrarile chiar acolo, la o mica toneta. Cand i-a cerut detaliile conturilor de social media, Victoria i-a raspuns ca nu are asa ceva, ea este inca in viata si oamenii o pot gasi acolo, zi de zi. Ca a ajuns la o varsta la care intelege ca poti sa te simti implinit si fara sa fii faimos sau sa ai validarea celorlalti. Si ca si-a dorit sa invete limba engleza, pe care de altfel o vorbeste foarte bine, pentru a se putea intelege cu cat mai multi dintre cei ce se opresc sa ii priveasca lucrarile. Este cred un mare privilegiu sa poti intalni astfel de oameni si sa poti absorbi toata puterea si energia pe care o transmit ei. Cum de altfel a fost si intalnirea in paginile Atlasului cu nimeni alta decat Nora Iuga!
La inceput, casa si bradul de Craciun se impodobeau cu crengute de brad sau vasc, nuci, mere sau portocale, lumanari, fundite facute manual. Apoi, incet, incet, au aparut si decoratiunile mai elaborate, din sticla sau portelan, pene si fetru, luminite cu becuri electrice.
De ceva timp, ne petrecem timpul liber din luna decembrie facand decoratiuni de tot felul.
Am reusit intr-un final sa le scot la lumina din sertarele dosarelor cu imagini si fotografii si vi le arat si voua, poate va inspira pentru sarbatorile urmatoare:)
Un invatator adevarat trebuie sa fie a)invatat si b)sa stie cum sa ii invete pe ceilalti ce vrea el sa ii invete, insa in ritmul si intelegerea in care pot ei invata. Asta ca sa sune asa, ca la scoala 🙂
Un invatator adevarat nu este neaparat cel ce termina niste cursuri pedagogice sau o institutie de profil. Invatator nu este cel care sta in spatele unei catedre si simte zi de zi ca este dreptul lui sa fie acolo si obligatia celor pe care ii priveste, mititeii aceia din banci, sa faca doar ce spune el, cand spune el, toti in cor.
Un invatator adevarat se gaseste rar zilele acestea. Pentru ca acel om minunat trebuie sa se cunoasca pe sine si sa continue sa invete zi de zi despre el si despre viata. Sa isi ia timp si ragaz sa asculte o intrebare pana la capat si apoi sa ofere raspunsul cautat de cel ce intreaba, nu doar pe cel pregatit de el, oferit de manuale sau programa.
Un invatator adevarat este raspunzator cu consolidarea unor viitoare convingeri si caractere puternice. El cauta sa înflorească fiecare boboc din buchetul clasei lui, nu doar sa cioparteasca frunzulite si mugurasi ce nu au crescut cum trebuie, sunt gresiti.
Daca ar fi sa pot alege un talent, as vrea sa fiu Domnul Trandafir. Sau cel putin asa cum l-am deslusit eu din scrisul lui Sadoveanu. Ca dupa mine sa ramana o vorba:” In locul acela odata a trait un om”. Si asta sa fie suficient pentru fiecare ce o citeste sa inteleaga cine am fost.
Din pacate invatatori adevărați nu mai sunt atat de multi acum. Nici zilele noastre nu mai sunt ce-au fost candva si ar fi si greu sa mai fie. Pentru ca ne grabim. Sa deprindem obiceiuri care sa ne departeze de noi si de ceilalti. Asa ca daca ati avut norocul sa intalniti un dascal minunat, bucurati-va si multumiti-i ca exista.
Pentru final cativa dascali model intalniti in povestile citite pana acum. Domnului Falker, profesorul din clasa a cincea al Patriciei Polacco, i-as da o medalie de mare erou al omenirii si i-as obliga pe toti cei care iau astfel de decizii sa introduca aceasta carte ca lectură obligatorie in scoli. Si in cele generale, dar si in cele ce ii pregatesc pe viitorii dascali. Pentru ca da, este de neimaginat inca, desi se intampla frecvent, cum poate trece un copil atatia ani prin scoala fara ca nimeni sa nu inteleaga ca are un handicap ce poate fi recuperat. Cu multa munca si mult ajutor, dar poate fi recuperat. Ca el nu vede literele ca noi toti si trebuie ajutat si incurajat sa o faca. Nu rusinat sistematic pentru neputinta lui fiziologică. Pe Miss Twinkle, profesoara de muzica a Crizantemei, as incununa-o zana tuturor copilasilor invatacei. Cat de minunata sa fii sa reusesti cu atata blandete sa starpesti rautati si sa cladesti in loc frumoase prietenii! Iar Miss Nelson musai sa primească premiul pentru cel mai inovator dascal, pentru ca nicio alta fiinta nu ar fi reusit atatea izbande cu atatia copilasi nazdravani.
Astazi incepe Targul international de carte Bucuresti 2024. Prilej de revedere cu oameni pasionati de cuvinte si ilustratii frumoase, pe care reusesc ei cumva sa le aduca sub ochii celor mici, the little humans.
Cartile, ca tot ce este izvorat din dragoste si iubire, sunt magice. Sa le descoperi si sa le citesti este o experienta si o emotie unica pe care dupa ce o traiesti nu vei mai fi la fel.
In casa noastra, cartile si toate lumile ascunse intre copertile lor sunt pretuite peste masura. Prieteni dragi si vechi, unii chiar din copilaria noastra, a adultilor. Cu fiecare titlu nou, biblioteca noastra devine mai neincapatoare si mai bogata.
Am reusit si anul acesta sa strangem cateva dintre noile aparitii, le-am citit si m-am gandit sa le prezint si aici, in caz ca aveti nevoie de putina inspirație intr-o zi asa posomorâtă si ploioasă.
Sa fie carte!
De curand s-a lansat o noua editura de carte pentru copii, Povestela Ofir. Am cumparat doua titluri de la ei, “Votati lupul!” de Davide Cali si Magalie Clavelet si “Curaj de soricel” de Nicolo Carozzi. Prima este o poveste actuala, doar este an electoral. O morala ce pare ca insoteste din vremuri de demult specia umana si anume aceea ca mereu este ales raul cel mai rau, daca acesta imbraca straiele potrivite si joaca rolul cerut de public. Va recomand cartea, Davide Cali este unul dintre artistii contemporani pe care il apreciem foarte mult.
Despre al doile titlu al lor, “Curaj de soricel” va pot spune ca ilustratia este deosebit de frumoasă si expresiva. Ca Nicolo Carozzi a colaborat cu artisti mari din 2016, cand si-a facut debutul in ilustratia pentru copii si pana acum. Povestea este sensibila si emotionanta, ca toate povestile despre prietenie si curaj, atunci cand situatia o cere.
O alta premiera este si aparitia de la editura Portocala Albastra a cartii sotilor Provensen, “Prietenele noastre, animalele de la ferma Dealul cu artari”. Premiera pentru ca, desi Alice si Martin Provensen au fost unii dintre cei mai talentati ilustratori de carte pentru copii din toate timpurile, nicio editura romaneasca nu s-a aventurat pana acum sa ii traduca si in romana. Cartea face parte dintr-o serie de carti dedicate vietii familiei Provensen la ferma lor, Maple Hill Farm. Sunt prezentate toate animalele domestice si salbatice pe care le intalnesc acolo. Personaj nelipsit in toate cartile din serie este motanul Max, caruia in 2023 i-a fost dedicata o carte doar despre el, intitulata “The truth about Max”, ce contine si informatii oferite de Karen Provensen Mitchell, dar si scrieri netiparite pana acum ale parintilor sai, Alice si Martin Provensen. Tot de la ei va recomand “Masina domnului Pleasca” de John Burningham. O puteti adauga celuilalt titlu aparut la ei “Plimbarea domnului Pleasca”.
Editura Frontiera a adaugat anul acesta un nou titlu in colectia de autor Mario Ramos si anume “Eu sunt cel mai destept”. Aceleasi personaje, acelasi umor de neegalat al lui Mario Ramos. Autor cunoscut mai mult pe piata de carte pentru copii din Europa, insa deosebit de îndrăgit. Cartile lui sunt o prezenta obligatorie in biblioteca copiilor foarte mici, prescolari sau scolari din primii ani. Este deosebit de important sa fie prezentate inainte ca cei mici sa intalneasca supereroii din desenele animate. Pentru a intelege ca adevaratii eroi din viata lor nu au puteri magice sau mantii care sa ii protejeze de toate relele pamantului. Eroii din viata lor sunt mama si tata, cei care fac tot posibilul sa ii ajute si sa ii protejeze prin forte si abilitati reale, nu imaginare.
La editura Arthur au aparut primele doua carti din seria Ursii Berenstain. Avand in vedere ca au fost publicate pana acum mai mult de 100 de titluri din colectia Berenstain Bears, nu putem decat sa ne bucuram si sa asteptam si alte titluri. Pentru titlul “Ursuletii Berenstain uita de bunele maniere” am citit undeva niste remarci cum ca ar prezenta cuvinte si atitudini necorespunzătoare. Cuvinte urate pentru folosirea carora penalizarea consta in diverse treburi gospodaresti. In cultura noastra se intampla ca orice se face, in general, sa nu fie bine. Asadar sa nu va mire si astfel de pareri. Daca veti petrece cateva ore in orice scoala sau loc de joaca, sigur veti auzi si vedea cuvinte si atitudini si mai si…. Gen, stiti voi, ca sa vorbesc si eu la moda 🙂
Tot la Arthur, in colectia “Cartile lui Radu” a aparut o noua carte semnata Otfried Preubler, “Talharul Hotzenplotz”. Simpatica poveste, ilustratii color, mi-a placut. Este povestea cu numarul 17 din colectie, pe care ne mandrim ca am reusit sa o pastram dupa atatia ani si atatea citiri.
In colectia “Red adventure” a aparut si continuarea romanului lui Richard Peck “Departe de Chicago”, “Un an hai-hui”. Asta daca va place cum scrie Richard Peck. Noua ne place. Foarte, foarte mult 🙂
De la editura Cartemma m-a atras “Tesatorul de nori” de Michael Catchpool, ilustrat de Alison Jay. Nu exista multe persoane care sa ilustreze mai frumos ca Alison Jay, iar povestea asta este absolut minunata! Ce nu am inteles a fost pagina mata folosita pentru tiparirea cartii. Par atat de sterse si de sarace ilustratiile! Pacat…
La Pandora M, mare bucurie mare, un nou titlu Mauri Kunnas “Regele Arthur si Cavalerii Mesei Rotunde”. Nu am pretentia ca Mauri Kunnas sa prezinte fapte istorice reale, insa orice forma atractiva de a le prezenta celor mici unii dintre cei mai reprezentativi eroi ai epocii medievale este binevenită. Cartea arata foarte bine, pentru vesnicii nemultumiti de capsele cu care Pandora M prinde paginile ( tocmai la mijloc!) de data aceasta cartea are cotor. Felicitari pentru apariție! Tot la ei am gasit si cartea “Tish” de Edwina Wyatt. Am comandat-o si am inceput sa o citesc imediat ce am primit-o. Ilustratia este frumoasă, cartea este tiparita cu litere mai mari, numai bune de citit de elevi de 8-9 ani, cat au eroii din carte. Este o poveste impresionantă si frumos scrisa, o recomand. O poveste despre viata asa cum vine ea peste copii de 9-10 ani, cu multe chestii dificil de asimilat. In singuratatea lor, desi sunt mereu inconjurati de persoane. O poveste plina de umor, am ras mult citind-o, despre cum mereu solutiile gasite duc in locuri si situatii noi, fericite pana la urma. Ma bucur ca cineva i-a dat sansa acestei scriitoare si i-a publicat cartile. Si ma bucur ca Pandora M a avut curajul sa publice, din nou, un autor aproape necunoscut in Romania. Cartea merita cu siguranta citita sau macar rasfoita.
Este din nou acel timp al anului, cu nasuri inghetate, miros de brad si scortisoara si portocale.
In care ne strangem cu totii langa cei dragi, ne bucuram cat putem impreuna si depanam amintiri. Visam la lucruri ce vor veni si ne vor face viata mai frumoasa.
Pentru unii Craciunul nu este doar despre mancare sau cate cadouri ajung sub brad. Pentru ei Craciunul este prilej de fericire mare, de bucuria de a te putea incalzi sub razele soarelui sau de iubirea celor dragi.
Cand il cauti cu adevarat, spiritul Craciunului te gaseste oriunde ai fi. Cand toata magia asta este mult mai mare decat tine, ca individ, ajungi sa iti dai seama ca faci parte dintr-un Univers atat de mare, incat nu te vei mai simti niciodata singur.
Sa ne aduca Craciunul ganduri bune si scantei de fericire in calea noastra!
Sa ne bucuram de finalul inca unui an bun si sa il asteptam cu nesat pe cel ce va sa vina peste cateva zile.
de Astrid Lindgren, ilustratii de Ilon Wikland Editura Cartea Copiilor, 2023
Poate cele mai indragite surori din literatura pentru copii sunt Madicken si Lisabet Nilsson, personajele portretizate desavarsit de Astrid Lindgren. “Lisabet si bobul de mazare”, aparuta recent la Cartea Copiilor, a devenit imediat una din cartile preferate ce descriu pataniile nazdravanelor surori ce traiesc in Junibacken. Junibacken este din 1989 si un parc tematic dedicat cartilor si povestilor magice scrise de celebra autoare si una dintre cele mai vizitate atractii turistice din Suedia. Astrid Lindgren s-a implicat foarte mult in realizarea si definitivarea conceptului acestui parc, pe care l-a imaginat ca un spatiu menit sa promoveze literatura si povestile pentru copii.
Despre Madicken, sora mai mare, ati citit deja prin ce peripetii a tot trecut. Lisabet, in calitate de sora mai mica, o urmareste peste tot pe Madicken. Asta pana intr-o zi de joi, doar una, caci nu in fiecare joi isi indeasa Lisabet boabe de mazare in nas. Care acum trebuie sa si iasa, pana nu infloreste o noua planta de mazare tocmai in nasul micutei Lisabet. Trimise de mama lor la doctor, pentru extractia incapatanatului bob de mazare, cele doua surori au parte de tot felul de aventuri care mai de care mai neasteptate. Pentru ca o nenorocire nu vine niciodata singura, Madicken va ajunge si ea pacienta doctorului Berglund. Tot pentru o problema … nasoasa.
Umorul desavarsit dozat, modul captivant in care curge povestirea, faptul ca iti poti imagina mereu personajele in timp ce fac diverse activitati sau isi pregatesc “terenul” pentru noi aventuri si ca intamplarile lor, desi deloc banale, par atat de credibile si de reale, toate la un loc poarta semnatura de neconfundat a talentatei scriitoare suedeze. Pentru ca doar un autor de un asemenea calibru poate detine toate secretele si talentul necesar pentru a crea povesti magice, ce vor dainui si bucura milioane de cititori, mari si mici.
Cine se mai educa astazi? Elevii? Adultii responsabili cu educarea lor? Specialistii din domenii diverse? Fiecare dintre noi, in patratica noastra? Si cum mai exact are loc procesul acesta continuu de educare? Cu batul, pe principiul “eu sunt mai mare si eu stiu mai bine”? Cu blandete, prin raportarea resurselor si metodelor educationale la posibilitatile si nevoile reale ale elevilor? Probabil ambele. Pentru ca, desi se scandeaza lozinci si se recita poezii maiastre in care copilul este in centrul procesului educational si toate lumea urmareste binele lui, uneori binele acesta este impus cu forta de adulti care doar ei stiu ce nevoi are elevul. Ca doar au experienta si ani de vechime si au fost si ei elevi, sigur lucrurile stau la fel si astazi.
Eu nu sunt un sustinator al acestor pareri. Cred ca totul se obtine mai usor cu echilibru si cu vorba buna. Si mai cred ca era aceasta “fast”, a schimbarilor rapide de mediu si mai ales tehnologice, necesita metode actualizate de invatare. Aseara copilul meu de 8 ani a avut cateva nelamuriri legate de un subiect de interes si m-a rugat sa il las sa interogheze AI pentru a afla raspunsul. Si a reusit sa faca asta in limba ei materna, fara dificultati, in cateva secunde afland chiar si raspunsul. Da, ati citit corect, secunde! Uneori metodele alternative de invatare, interactive si mult mai atragatoare decat cele oferite de programa traditionala sunt preferate de copii. Se simt parte a procesului, a relatiei, inteleg cauzalitatea si efectele generate; vad reusitele proprii si sunt recompensati pentru ele. Nu li se scoate mereu in evidenta doar negativul, doar ce nu pot sa faca asa cum scrie la programa.
Dar in tara cu rezultate atat de slabe la testari internationale ( testele PISA sunt doar unul dintre exemple) insistam ca totul este bine asa cum se face. Ca programele vechi de decenii si metodele de predare cu varste apropiate sunt foarte bune si in niciun caz nu ele trebuie sa intalneasca nevoia reala de cunoastere a elevului, ci el e musai sa se conformeze lor. Profesorii si elevii care indraznesc sa gandeasca si sa paseasca prin forte proprii, uneori dupa mari eforturi, afara din cutie sunt repede alungati la loc. In conformismul ideilor generale gandite de sus, niciodata de jos, de la beneficiar. Si educatia asta conformista si conformatoare produce pe banda rulanta absolventi incapabili sa isi sustina deschis si argumentat parerile, timorati de puterea exercitata de dascali, ancorati total gresit intr-o realitate internationala alta decat cea in care au stat ei timp de 14 ani, in toti anii de invatamant obligatoriu.
Un om educat are capacitatea sa se vada pe el si pe cei din jur intr-o lumina realista. Sa se adapteze la schimbari fara a suferi traume majore. Stie sa isi asorteze hainele si sa isi duca singur treburile care tin de igiena si nevoile personale. Stie sa fie politicos si respectuos cu el si ceilalti; prietenos cu animalele si cu mediul, ca deocamdata doar aici, pe planeta asta poate supravietui. Stie sa faca si sa vrea mereu binele. Sa aleaga graul de neghina pentru ca le cunoaste pe ambele.
Si cel mai important, a invatat deja ca timpul pe care l-a primit in dar la sosirea in aceasta lume este scurt si pretios. Si alege sa faca ce ii place, lucruri si activitati la care se pricepe si este cel mai bun. Sa aiba profesii pe care sa le exercite cu placere, pentru ca le iubeste si nu din obligatie, fortat de altii.
Si un astfel de om va creste si va educa la randul lui alti oameni educati, cu drag de carte si cu drag de munca. Dar oare mai vrem astfel de oameni printre noi? Sau Patria vrea sa stam cuminti in banca noastra, sa tinem cu “ei” si nu cu binele nostru personal? Cu cel al copiilor nostri dragi pentru care ne sacrificam zi de zi, sa ii crestem oameni mari, sanatosi si capabili sa isi duca mai departe mostenirea, nevoile si neamul?
Sau cum un marketing bun aduce vizitatori in cinematografe
Avem absolut toate cartile din seria cu Pettson si Findus. Si calendare, magneti de frigider, jocuri si figurine. Cum puteam sa lipsim de la noul film aparut in cinematografe pe 25 august? Nu puteam, desigur!
S-a intamplat ca in acea dimineata, toate cele 15 bilete vandute la reprezentatie la care am ales sa mergem sa fie unele in spatele altora, pe 4 randuri. Si in rest, nimic, doar scaune goale in toata sala. Asa ca nu am scapat de mirosit papucei si sandalute si de zgomotul suav al pop-cornului mestecat ca la maraton, cine il termina primul.
Filmul are 5-6 minute in care da, apar si cele doua indragite personaje, Pettson si Findus. Restul de 70 si ceva de minute este o alta istorie, o alta aventura. A acestor personaje numite flecareti, care sunt nevoiti sa isi gaseasca o noua locuinta pentru tot clanul lor.
Si nu ar fi putut reusi asta fara ajutorul micutului Smarto, un flecaret cu cateva probleme senzoriale si de vorbire. In rest, curajos si istet cat incape.
Asadar, daca sunteti foarte pasionati de aventurile flecaretilor, puteti merge la film. Daca insa vreti sa ii vedeti pe Pettson si Findus, nu acesta este filmul la care sa mergeti. Zic si eu, cinefil de vacanta si mare iubitor de carti cu Pettson si Findus.
de Laura Pamfiloiu, ilustratii de Kim Amate Fabulafia, 2021
Ce alt titlu mai potrivit pentru o zi de toamna decat acesta? Recunosc, la momentul aparitiei, ceva m-a impiedicat sa cumpar cartea. Daca este prea mica? m-am gandit. Nu este 🙂 Este o carte pentru toate varstele, o carte al carui personaj principal este da, inca destul de mic incat incape tot in imbratisarea mamei sale. Dar asta nu inseamna ca nu este destul de curajos si dornic de cunoastere incat sa cutreiere lumea pentru a afla raspunsuri si adevaruri cautate. Scrierea Laurei Pamfiloiu merge manusa cu ilustratia lui Kim Amate. Povestea curge lin, ca un cantec duios. Este o carte desavarsita, pana in cele mai mici detalii. Sunt convinsa ca aparuta in orice alta tara in care literatura pentru copii are locul de cinste bine meritat, aceasta carte ar fi fost un best-seller. Ce m-a impresionat mai mult decat cartea in sine a fost reactia copilului meu dupa ce a citit-o. A venit la mine, s-a cuibarit printre bratele mele si a soptit incetisor, ca un secret doar pentru noi: tu-tu, tu-tu.
Daca vreti sa mai prelungiti vacanta copiilor, cartea aceasta poate oferi cateva clipe de magie. Enjoy!
little humans 