For the last month or so, our daughter has a passion for Greek mythology. She has some grafic novels, some in Romanian and some in English and a few Encyclopedias that she is currently reading. She is reading all of them, repeatedly, I think she already knows full passages of them by heart.
Last evening, before going to bed, her father also wanted to look on a Larousse book about the 10 greatest gods and goddesses of the Ancient Greek mythology. And he started citing something that he found interesting in the book. Then, all the zen from our home disappeared in a second:
– No, dada, no! Afrodita is not Venus, she was the Goddess of love and the daughter of Zeus! Her husband was the God of fire!
– Yes, but in the Roman mythology her name was Venus. The Romans also believed in Gods!
– I don’t know that, dada! I know that they came and conquered my ancestors, that’s what I know about Romans!!
– Yes, baby girl, they did! But still, Afrodita was the Goddess of Love in Greece and in ancient Roman Empire the Goddess of Love was Venus.
Silence. She needs to rethink her position 🙂
– Hefaistos married Afrodita, not Venus! He was the God of Fire!
– Yes, and Venus married Vulcan!
– I don’t know Vulcan! I only red Odyssey and Iliad! They don’t have Roman Gods in there! I’m a small child dada, I will read about Romans later! Now I read about Greek Gods, Acheans and Trojans. It is enough for a little girl like me!
I didn’t interrupt their talk. After all what I could possibly have said? Maybe that for a little girl like her it is a very big deal to be able to read about Iliad and Odyssey and all the Greek Gods? Or maybe that she could read Disney books about princesses and not graphic novels about wars? No, that would be a silly thought. She doesn’t like girlish books …
At some point in his life, Dr. Wayne D. Dweyer said: “When given the choice between being right or being kind, choose kind.”
Somehow this become one of my favorites motto also. If you can, do good, be kind. If not, not be mean or rude just because you can.
Teach the youngsters to do the same, teach your own kids that. To share the same values as you, to pass along the kindness. Because unaddressed, the disrespect builds more disrespect; the hate builds more hate. And our world and our kids world doesn’t need this.
In my opinion, there are three types of people in our society: the makers, talented individuals that create beautiful things ; the ones that support and promote their work; and the ones that wait in a corner, ready to attack or to find the tinniest mistakes someone made. A typo, a small error… From an entire ocean of good or beautiful wonders.
It is up to us and us alone where we want to be. What we want to build or to tear down. What we want our children to see and learn, by validation.
On my part, I try to create as much as I can beautiful things and pass them along. To support the beautiful creators of our times in their struggle. To let something of real value and substance to the future generations.
Unul dintre produsele culinare tradiționale pe care l-as manca oricand este coliva. Dar doar daca este facuta cum trebuie si are gustul stiut din copilarie.
De ceva timp, o tot imbii si pe ea sa guste. Pentru ca ei nu ii plac deloc nucile 🤪 de obicei ma refuza. Imi spune ca ea nu mananca “coliba”…
In toamna asta s-a pierdut cineva drag noua si i-am spus ca din bucatele primite de pomana ar fi frumos sa gustam toti trei. Este o forma de respect fata de persoana care nu mai este printre noi dar si o traditie a noastra, a romanilor. Si-a facut putin curaj si a gustat si ea coliva. Ii place, dar nu mai vrea.
De curand am descoperit niste oameni draguti, sunt furnizori si pentru Casa Regala a Romaniei, care fac o coliva foarte buna si cu 9 lei poti cumpara o caserola de 250 de grame de coliva. Avand in vedere ca o alta combinatie carbohidrati-nuca preferata de noi, mucenicii moldovenesti, au ajuns sa coste 180 ron/kg la cofetariile de top din oras, consider ca cei 9 lei pe care ii platim pentru coliva sunt foarte bine cheltuiti.
Ieri am comandat din nou coliva. Mancam amandoua direct din caserola, o lingurita ea, o lingurita eu. Cateva secunde, pana ajunge “gustul” si la creierul mare iubitor de carbohidrati si de coliva, este liniste. Dupa ce se satura, ma intreaba:
⁃ Are nuci, nu?
⁃ Da, stii ca are. Se si simt bucatile de nuca.
⁃ Binee, eu nu mai vreau…
⁃ Din cauza nucilor?
⁃ Daaa, nu cred ca imi fac bine… stii ca eu am o alergie mica la alune, imi ies bubite daca mananc prea multe…
Nu insist. Si are dreptate cu alunele, daca mananca alune nu foarte proaspete sau in cantitati mari, chiar ii apar bubite pe fata.
⁃ Mie imi place mult coliva. Cand eram mica, bunica mea facea cea mai buna coliva din sat. Doar ca atunci coliva se facea foarte rar, doar la ocazii speciale. Ti-am povestit? Bunica mea era un fel de vrajitoare, avea retete pentru tot felul de potiuni tamaduitoare, din alea de care fac de obicei vrajitoarele…
⁃ Si tu esti o vrajitoare priceputa, mama! Tu esti o inginera vrajitoare!
⁃ Cum asa?
⁃ Pai ai ochi verzi de vrajitoare si ai si niste bubite pe fata, tot de vrajitoare… si esti priceputa si tu la tot felul de lucruri… si mereu stii ce vreau sa zic inainte sa zic si apoi zicem amandoua odata acelasi lucru si eu apoi zic jinx…
⁃ Him, noroc ca nu stiu si sa zbor calare pe matura! Asta ar fi ceva chiar tare de tot! ii raspund amuzata de ideea ei despre ochii mei si alunitele mele care, ii este foarte clar, doar de vrajitoare pot fi…
Ieri, pe 20 februarie, s-au comemorat 160 de ani de la dezrobirea romilor din Tarile Romane. Intotdeauna oamenii au incercat sa posede, crezand ca astfel vor fi mai puternici. Sa posede bunuri si pamanturi si alte vieti. Dar asta nu te poate niciodata face mai puternic, ci mai slab si mai dependent de toate aceste posesiuni. In niciun caz mai liber si mai bun, mai puternic.
Exista voci care spun ca nu este bine sa le povestim copiilor lucruri grele, pe care ei sa nu le poata duce si sa ramana astfel cu traume. Ba da, copiilor avem obligația sa le prezentam lumea exact asa cum a fost si exact asa cum este acum. Doar ca trebuie sa gasim cuvinte si imagini potrivite intelesului lor pentru a face asta. Copiii trebuie sa stie ca alti copii nu s-au nascut liberi, ci trecuti in acte ca fiind posesia cuiva, la fel ca niste obiecte. Ca au existat razboaie purtate ca oameni sa fie liberi. Si ca au fost. Pana cand, liberi fiind au hotarat, ei sau urmasii lor, ca vor sa devina sclavii unor obiceiuri proaste, ale unei educatii deficitare. Ai altor oameni, in alte moduri, fanatisme de toate felurile, substante nocive, ecrane, adictii de tot felul. Toate de evitat. Si de incercat, prin toate mijloacele, sa ii determinam si pe copiii nostri sa le evite. Cel mai simplu si la indemana mod sa reusim este educatia, informatia de calitate. Resurse educationale care sa prezinte fapte reale si care sa ajute la vizualizarea unui tablou real: istorie versus fictiune, bine versus rau, realitate versus ce se prezinta si lista poate continua.
De mare ajutor consider ca pot fi in acest caz si cartile ilustrate, o inegalabila resursa educationala de calitate.
Am ales doua titluri potrivite discutiilor legate de acest subiect atat de delicat. Subiect care merita toata atentia cuvenita si in niciun caz sa fie considerat unul tabu. Pentru memoria tuturor celor care au fost si nu mai pot fi amintiti, pentru ca nu mai are cine sa o faca. Dar mai ales, pentru a nu mai repeta greseli din trecut. Pentru a face doar bine, atat cat putem fiecare in dreptul lui si colectiv, impreuna.
Prima este povestea unei sclavii de dincolo de ocean, ce se va incheia datorita președintelui Abraham Lincoln, primul președinte republican, ce a câștigat alegerile din 1860 pe o platformă de stopare a extinderii sclaviei. La scurt timp v-a izbucni Războiul Civil , iar datorită măsurilor luate de Uniune, precum legile de confiscare și Proclamația de Emancipare din 1863, războiul v-a pune capăt sclaviei, chiar înainte ca instituția să fie interzisă prin amendament constituțional. În urma victoriei Uniunii în Războiul Civil, sclavia a fost făcută ilegală în Statele Unite, după ratificarea celui de al treisprezecelea amendament din decembrie 1865.
Povestea se numeste “Pink and Say” si ii apartine minunatei Patricia Polacco. Prezinta istoria salvarii unui baiat ranit in Razboiul Civil, de catre un alt baiat cu pielea de culoarea lemnului de mahon. Pentru cel din urma, Pink, sa lupte in acest razboi era o datorie, in incercarea de a scapa de aceasta boala, sclavia. Pentru primul, Say, era o datorie pe care o indeplinea si atat. El si-ar fi dorit sa se intoarca, la cei nici 15 ani ai sai, inapoi la familie. Povestea este una duioasa, in ciuda dramatismului evenimentelor pe care le descrie. Pentru ca dragostea si apropierea umana, empatia si grija fata de cel aflat in durere nu tine de putere sau culoarea pielii. Tine de educatia primita si modul in care acei copii au fost crescuti.
A doua poveste este de fapt o colectie de trei povesti, spuse si ilustrate de doua artiste contemporane extrem de talentate ,Victoria Patrascu si Cristiana Radu. Colectia , “Tales from the land of blue-green houses” , a aparut in 2019 in colaborare cu Unicef si Asociatia “Impreuna”. Cartile au aparut si separat in limba romana, la editura Univers.
Sunt povesti minunate, menite sa ne invete pe toti ca puterile noastre sunt exact lucrurile care ne fac sa ne simtim diferiti de ceilalti. Si ca bunatatea si empatia sunt singurele care pot da aripi unui copil nesigur de puterile propii, indiferent de culoarea pielii lui, a locului unde traieste sau a istoriei personale sau familiale. Si ca datoria si responsabilitatea noastra ca parinti este sa ii invatam pe cei mici sa le ofere celor din jur, ori de cate ori au ocazia.
Este din nou acel timp al anului, cu nasuri inghetate, miros de brad si scortisoara si portocale.
In care ne strangem cu totii langa cei dragi, ne bucuram cat putem impreuna si depanam amintiri. Visam la lucruri ce vor veni si ne vor face viata mai frumoasa.
Pentru unii Craciunul nu este doar despre mancare sau cate cadouri ajung sub brad. Pentru ei Craciunul este prilej de fericire mare, de bucuria de a te putea incalzi sub razele soarelui sau de iubirea celor dragi.
Cand il cauti cu adevarat, spiritul Craciunului te gaseste oriunde ai fi. Cand toata magia asta este mult mai mare decat tine, ca individ, ajungi sa iti dai seama ca faci parte dintr-un Univers atat de mare, incat nu te vei mai simti niciodata singur.
Sa ne aduca Craciunul ganduri bune si scantei de fericire in calea noastra!
Sa ne bucuram de finalul inca unui an bun si sa il asteptam cu nesat pe cel ce va sa vina peste cateva zile.
The last addiction to the Pigeon serie has come! Not with the actual Santa’s sleigh, but in time to be under the Christmas tree for all the children who loves Pigeon.
“Don’t leg the Pigeon drive the sleigh!” is a super funny wintery story about the Pigeon wanting to drive Santa’s sleigh. Until he realises that it is not actually so simple and after a reindeer frightens him, he decided that it is not a job for him. Maybe, he will try the Easter bunny… sorry, Pigeon 🙂
A new worldless book from the renewed american author, Aaron Becker.
Is the wordless poem of resilience, of the overcome of life in spite of any difficulties. The story of how things evolve in the world up until it’s own evolution puts everything in danger. And how, from the tinniest seed, if is a good one, the life comes back. To nature, to revieval of all species.
Ilustratoarea franceza Aurelia Fronty a colaborat cu cele mai mari case de moda din lume. De la design si picturi murale, la ilustratii si carti pentru copii, talentul ei este de neegalat.
Una dintre cele mai recente carti pentru care a ilustrat este aparuta in 2023 si incearca sa ii apropie pe copii de lectura. Pentru ca daca tot au dreptul fundamental la educatie, cultura si carte, de ce sa nu fie carti minunate si dulci, precum ciocolata 🙂
Cititul este una dintre cele mai mari pasiuni pe care o fiinta umana o poate avea. Cititul aduce mai aproape oameni si locuri cu care greu ne putem intalni fizic. Lumile care se deschid intre paginile unei carti ofera informatii si adevaruri la care doar prin intermediul lor putem avea uneori acces.
Copiii invata sa citeasca de mititei. Unii, cei mai norocosi dintre ei. Si isi fac prieteni acolo in universul cartilor si se imagineaza eroi de tot felul. Afla povesti despre lumi si personaje demult apuse, sau doar inchipuite. Ele inca nu au fost, dar poate vor veni.
Copiii au dreptul sa citeasca o carte frumoasa si noi adultii din viata lor suntem responsabili sa le-o oferim, chiar daca eforturile sunt mari. Pentru ca, nu-i asa, recompensele sunt pe masura. Si dulci ca o patratica de ciocolata. Enjoy!
de Laura Pamfiloiu, ilustratii de Kim Amate Fabulafia, 2021
Ce alt titlu mai potrivit pentru o zi de toamna decat acesta? Recunosc, la momentul aparitiei, ceva m-a impiedicat sa cumpar cartea. Daca este prea mica? m-am gandit. Nu este 🙂 Este o carte pentru toate varstele, o carte al carui personaj principal este da, inca destul de mic incat incape tot in imbratisarea mamei sale. Dar asta nu inseamna ca nu este destul de curajos si dornic de cunoastere incat sa cutreiere lumea pentru a afla raspunsuri si adevaruri cautate. Scrierea Laurei Pamfiloiu merge manusa cu ilustratia lui Kim Amate. Povestea curge lin, ca un cantec duios. Este o carte desavarsita, pana in cele mai mici detalii. Sunt convinsa ca aparuta in orice alta tara in care literatura pentru copii are locul de cinste bine meritat, aceasta carte ar fi fost un best-seller. Ce m-a impresionat mai mult decat cartea in sine a fost reactia copilului meu dupa ce a citit-o. A venit la mine, s-a cuibarit printre bratele mele si a soptit incetisor, ca un secret doar pentru noi: tu-tu, tu-tu.
Daca vreti sa mai prelungiti vacanta copiilor, cartea aceasta poate oferi cateva clipe de magie. Enjoy!
de Ana Cristina Herreros, ilustratii de Violeta Lopiz
Enchanted Lion Books, NY, 2023
Este o vorba, “Parinti, ascultati de copii!” . Sau poate nu e… Eu am ascultat de copil care imi tot povestea despre El ratoncito Perez, am cautat referinte despre el si asa am ajuns la aceasta carte. Pentru ca este ilustrata de Violeta Lopiz, care a ilustrat si “The forest” si a carei ilustratie imi place mult, am cumparat-o si astazi a ajuns la noi, asa ca m-am gandit sa va fac si voua cunostinta cu ea. Legenda lui ratoncito Perez se spune ca are la baza o legenda franceza despre La bonne petit souris. Ambii soricei ar fi responsabili de colectarea dintilor de lapte ai copiilor, in locul lor lasand sau nu diverse daruri. Unele nu sunt fizice, copiii nu le pot vedea, asa cum aflam si din aceasta poveste. Insa asta nu inseamna ca nu sunt pretioase; bunaoara atunci cand isi pierd un dinte de lapte, copiii primesc in schimb darul cresterii, au devin deja destul de mari sa aiba dinti de adulti.
A fost o lectura interesanta, care nu a demontat alte legende sau personaje imaginare, precum The tooth fairy. A avut rolul sa imbogateasca lumea asta fantastica a personajelor legendare atat de iubite de copii, despre a caror existenta ei nu pot spune cu certitudine nimic, insa cu totii cred in ele. Pentru ca, asa cum spune si Chris Van Allsburg in Expresul Polar, atat timp cat mai auzim clinchetul clopotelului, suntem inca si noi copii.