The boy who became a parrot

Cea mai impresionantă carte publicată in acest an, din perspectiva personala desigur, este fara doar si poate “The boy who became a parrot, A foolish biography of Edward Lear, who invented nonsense” scrisa de Wolverton Hill si ilustrata magic de Laura Carlin. Imi plac nespus de mult biografiile scrise bine si ilustrate frumos. Imi plac povestile de viata ale unor oameni deosebiți pe care copiii lumii ar trebui sa ii cunoasca, sa le cunoasca pasiunile, viata si munca. Visele si temerile, greutatile si talentul. Unde au reusit sa ajunga si ce a insemnat asta pentru ei, dar mai ales pentru domeniul lor de activitate sau pentru intreaga omenire, la acel moment.
Edward Lear este unul dintre cei mai cunoscuți și talentați artiști englezi ai secolului XIX. Parintele nonsensului literar, cel care a fost sursa de inspirație pentru Lewis Caroll cand a inceput sa scrie povestea Alisei. Este autorul celebrului poem “The Owl and the Pussy-Cat”, devenit intre timp una dintre cele mai cunoscute poezii englezesti pentru copii. Nascut in Londra, cel de-al 20 lea copil al lui Jeremiah si Ann Lear, Edward va avea o copilărie marcata de crize de epilepsie, care incep sa apara de la varsta de 5 ani. Rusinat de ele si de faptul ca nu le poate controla, incearca sa le ascunda si sa se ascunda tot mai mult de familie. Se refugiaza in desen si mai apoi in scris. Zece ani mai tarziu deja isi vinde cu succes poemele. Deschiderea Gradinii Zoologice din Londra ii da ocazia sa vada fata in fata cele mai fabuloase si interesante specii de animale din intreaga lume. Incepe sa le deseneze si sa le povesteasca copiilor din inalta societate engleza despre ele, dar si despre Scroobious Pip. Copiii il iubeau pentru ca la el totul era simplu si lipsit de griji, rigoare sau reguli. O forma de haos plin de culoare si cuvinte, iubire si prietenie. Si Edward ii iubea pe copii si probabil de aceea le-a si dedicat atat de mult din el, din timpul si pasiunea lui.

Probabil biografiile, concepute si ilustrate impecabil, asa cum este si aceasta, sunt preferatele noastre in aceasta perioada. Ne ofera sansa sa intelegem oameni si lucruri pe care nu le-am intalnit si nici nu vom reusi vreodata. Insa cunoasterea si dragostea fata de natura, stiinta si carti ne aduce cumva impreuna.

Enjoy!

Breakfast with her

I ask her what she would like to eat this morning.

-Him, a nice red apple, maybe… with what can I eat it? A cinnamon roll!

-Ok, do you need my help?

-No, I will wash the apple and put the roll on a plate.

After a few minutes, she comes back to ask what should she eat first, the apple or the roll. I prepare my answer, that maybe she eats the roll first, since is her first meal of the day. When my words are preparing to get out of my mouth, she responds in a very serious voice:

-I know, I should eat the bread first… in this way the malic acid won’t hurt my tummy!

I stop. Breathing, moving, thinking, everything. Where did she heard about the malic acid? My face makes her respond to that, even if my though was a silent one.

– I red about the malic acid hurting your tummy in one of the Dog Man books.

I didn’t knew much about the malic acid before today. It is a sign I should read more comic books, Dog Man stories more precisely 🙂 And definitely eat more fruits, apples, red apples.

Photo from Eric Carle’s The very hungry catterpillar

Firea umana

Astazi pentru multi romani este un nou inceput, in care sper ca povestile vor reprezenta in continuare un ajutor si o sursa de ispiratie. Fie ca este vorba de emotie pura sau de o incurajare de care nici nu stiam ca aveam nevoie, povestile ne pot face viata mai frumoasă. Pot schimba dispozitii de moment sau chiar drumuri si destine.

Firea umana este o capodoperă desavarsita care ne face pe fiecare dintre noi sa fim unici și originali. Perceptii si credinte care fac diferenta dintre castigatori si perdanti, dintre oameni care actioneaza si cei care aleg doar sa reacționeze. Dintre cei ce chiar fac ceva cu miez si importanta si cei care doar ii pandesc sa le puna piedica. Despre a fi multumit cu ce ai si recunoscator pentru experientele traite sau a nu fi asa.

Povestea pe care o propun astazi este “Two birds” si nu ii apartine lui Poppy asa cum am putea crede, ci lui Dav Pilkey. Nu cred sa existe multi autori contemporani de benzi desenate la fel de iubiti si apreciati de copiii din lumea intreaga precum este autorul lui Dog Man sau al lui Super Pisoi.
Mi s-a parut ca aceasta istorisire este reprezentarea noastra actuala, ca societate. Diferenta este o alegere personala. Ea ne poate poziționa in una din categoriile mentionate mai sus, le poate oferi copiilor nostri un reper de comportament si de pozitionare fata de toate cele pe care viata le-a adus si va continua sa le aduca in calea lor.

Pentru ca ce alegem este ceea ce vedem:


“Two men looked through prison bars.
One saw mud. The other stars.”

Atlasul Frumusetii, O noua calatorie

Mihaela Noroc nu mai are nevoie de nicio prezentare, din fericire. A ajuns deja, artistic vorbind, la un nivel la care orice iubitor de frumos, colectionar de arta de pe mapamond stie cine este.
Pasiunea pentru fotografie a dus-o pe Mihaela Noroc in toate colturile lumii, desi Magellan a demonstrat in anii 1500 ca Pamantul este rotund. A discutat si a fotografiat mii de chipuri de fete si femei frumoase, puternice, inteligente, interesante.
Aceasta noua aparitie, “Portrete si povesti despre puterea femeilor” nu este doar continuarea Atlasului Frumusetii, dupa cum precizeaza chiar autoarea. Este o enciclopedie a unor vieti traite in medii cat mai diverse, insa aduse impreuna de o trăsătură comuna: puterea si rezistenta de a isi continua povestea. Multe dintre aceste femei si fete nu au avut un inceput usor in viata, pentru unele accidente si intamplari nefaste au schimbat totul, intr-o secunda. Asta insa nu le-a oprit si au ales sa nu le marcheze destinul acele evenimente. Au mers mai departe, au invins. Intr-o lume in care frumosul este celebrat in principiu si declarativ doar de 1 si 8 Martie, povestea acestor caractere atat de puternice si de frumoase este cu atat mai inspirațională, mai autentică si mai datatoare de speranta.

Am vazut cateva dintre filmele de prezentare postate de autoare, intalnirile cu o parte dintre femeile care apar in Atlas. Intr-unul o prezinta pe
Victoria, o artista din Milano, pe care a întâlnit-o in centrul orașului. Lucra si isi expunea lucrarile chiar acolo, la o mica toneta. Cand i-a cerut detaliile conturilor de social media, Victoria i-a raspuns ca nu are asa ceva, ea este inca in viata si oamenii o pot gasi acolo, zi de zi. Ca a ajuns la o varsta la care intelege ca poti sa te simti implinit si fara sa fii faimos sau sa ai validarea celorlalti. Si ca si-a dorit sa invete limba engleza, pe care de altfel o vorbeste foarte bine, pentru a se putea intelege cu cat mai multi dintre cei ce se opresc sa ii priveasca lucrarile. Este cred un mare privilegiu sa poti intalni astfel de oameni si sa poti absorbi toata puterea si energia pe care o transmit ei. Cum de altfel a fost si intalnirea in paginile Atlasului cu nimeni alta decat Nora Iuga!

2025 ALA and ALSC Awards

On Monday, in Phoenix Arizona were announced the winners of the most important awards in children literature from America.

The main atraction every year is the Caldecott medal. The medal is it named after the 19th century american illustrator Randolf Caldecott and it is offered to the “most distinguished American picture book for children”.

Another great recognition is the Newbery Medal, offered by ALSC to the author of „the most distinguished contributions to American literature for children”.

Named after Coretta Scott King, the wife of Martin Luther King, the Coretta Scott King award recognizes outstanding books for young adults and children created by African American artists that reflect the African American experience. Awards are given both to authors and to illustrators for universal human values.

Another distinguished prize is Pura Belpre Award, a recognition presented to a Latino or Latina author and illustrator whose work best portrays the Latino cultural experience in a work of literature for children or youth.

The Geisel Award recognizes the „author(s) and illustrator(s) of the most distinguished book for beginning readers published in English in the United States during the preceding year”.

The Sibert Informational Book Medal is awarded annually to the writer and illustrator of the most distinguished informational book published in English during the preceding year.

The Batchelder Award recognizes the publisher of the year’s „most outstanding” children’s book translated and published in the U.S.

This year recepients were of little surprise for many. Some of the most beloved books that were published in 2024 didn’t catch the jurrors attention so much to receive a medal.

Some of the laureates were new names in the industry and for some, odd choices.

Everything seems very specific and well targeted to a certain type of public. As if beauty in children art and a beautiful book in general is it not enough anymore for all of the children. But maybe this is normal in a nation that has so many cultures and people living together, each with a different history and reality. Each with their hopes and dreams of a future that feels totally uncertain now.

I tried to put myself in the shoes of a kid or a teacher and see what kind of books, messages and art from 2024 would be most suitable to be read.

I also took some time to see as many titles that appeared in 2024 as I could and picked my favourites.

Some of those choises are in the pictures below. And also you can see who the actual winners were.

As a final note, I salute any kind of human emotion that children art still been published offers us. In a few years we might have the surprise that the AI will try and do that also instead of us.

That for an artist that works a full year to create something so magic and unique as a quality picture book, the AI would do a similar work in a few seconds. It is something to put things in perspective, of course. As well as the limitations that some face in doing what they feel doing in kids art and culture.

We are more and more told what to do, what to wear or eat, what to read or listen to. It would be a great loss for the little readers of the world not being able to read and enjoy ehat they chose, the great works from all those talented artists out there.

But now let’s just enjoy all those beautiful books that 2024 brought us!

Magic candies

Today I saw the Oscar nominations and my surprise was so big to find out that a magical story, that also receive the Astrid Lindgren Memorial Award in 2022, is a nomination for the Animated Short Film Category. I am talking about Magic Candies, the animated movie made after the picture book imagined by Heena Baek. I hope the jury will love the movie at least as much as we enjoyed the book. Take a look , isn’t is magical?

6 Ianuarie, zi de sarbatoare

Ziua de 6 Ianuarie reprezintă oficial sfarsitul Sărbătorilor de Craciun, asa numitele 12 zile de Craciun, ce incep pe 25 Decembrie si se sfarsesc in ajunul Epifaniei, in seara de 5 Ianuarie.

Crestinii ortodocși celebrează astazi Boboteaza sau Botezul Domnului. Tarile catolice sarbatoresc Epifania, Ziua celor 3 regi sau Little Christmas (in Irlanda). Befana, in Italia.

Cei trei regi sau magi au fost primii care l-au vizitat pe pruncul Isus dupa nastere. Cel dintai dintre ei, Gaspar, ii duce in dar tamaie, semn ca pruncul nascut va fi venerat de oameni. Al doilea rege este Melchior si ii aduce pruncului sfant aur. Iar cel ce încheie procesiunea este Balthazar, care ii aduce lui Isus mir, semn ca el va suferi si muri printre oameni.

Exista tot felul de alte traditii asociate acestor sarbatori. In Bulgaria de exemplu, de Boboteaza barbatii inoata in apele reci ale râurilor. Tot in crestinismul ortodox, de Boboteaza se sfințesc apele.

In ajunul Epifaniei sau Bobotezei, se strang toate decoratiunile de Craciun si se aseaza jucarii sub patul copiilor. Se mananca prajitura Celor trei regi, iar copilasii care nu au fost foarte cuminți primesc o punga de “carbuni”, de fapt dulciuri din zahar sub forma de carbuni.

In anumite tari catolice, in dimineata de 6 Ianuarie, grupuri de cate 3 copii (reprezentându-i pe cei 3 magi sau regi) umbla costumati din casa in casa cantand cântece destinate acestei zile speciale.

Luna cadourilor dorite

A venit iar Decembrie, nu este alb inca, asteptam. Peste tot, agitatie si anticipatie, planuri si idei ce calatoresc libere. Decoratiunile au inceput sa apara inca din Noiembrie, abundente si stralucitoare. Se decorează magazine si clădiri impresionante si case fel de fel. Totul pare un imens obiect ambalat impecabil intr-un cadru de poveste. Pare ca nu este nimeni real care sa lase cate o scama sau o firimitura pe ici pe colo sau sa sparga un glob. Ori mai rau, sa agate din greseala beteala sau sa răstoarne tot bradul… Cel putin asa arata totul, perfect impodobit, in decorurile ce ni se arata peste tot.

Bradul nostru e viu si e mititel. Cat copilul, cu tot cu steaua din varf. Steaua bradului, desigur 🙂 E verde, verde, a sosit ieri de departe, dintr-o padure vine. Cineva răutăcios mi-a zis ca vine dintr-o pepiniera, nu din padure. Dar nu m-am suparat. Are pamant cu putin muschi pe el si tot felul de fiinte mici care mai apar din cand in cand sa inspecteze noua casa. Are radacini ce incap bine in ghiveciul mare in care a venit si acum se acomodeaza pentru ca va sta cu noi in casa. Cel putin asta ne dorim. Nu are o forma perfectă, insa este perfect pentru noi. Ieri l-am impodobit, cu decorațiuni facute de noi si de copil de-a lungul anilor sau primite de la cei dragi. Am ascultat si am cantat colinde langa el, sa fie fericit in noua casa. L-am udat si am aerisit sa aiba aer curat, sa respire cum ii place lui. Am pus doar decorațiunile usoare, sa nu ii impovaram crengile. Desi e marisor ca varsta si invatat cu greutatile, am decis ca este mai bine sa fim blanzi cu el. Pe jos, in jurul lui au ramas cateva ace; pe cartile din biblioteca langa care sta deocamdata se mai gaseste si cate un firicel de praf; bine, mai degraba o familie intreaga de firicele de praf 🙂 Insa este bine si cald si pace la noi langa bradut si parca nici cadourile dorite nu mai sunt atat de importante acum. Conteaza ca suntem impreuna, sanatosi si ne bucuram unii de altii.

Cadourile cele mai valoroase sunt acestea care nu au un pret lipit pe o eticheta. Care nu sunt la moda si nici nu se gasesc pe rafturi in mall.

Suntem noi cand suntem bine si fericiți. Si stim ca si cei pe care ii iubim se simt la fel. Dar daca totusi Mosul va vrea sa ne aduca un set nou de Lego (copilul asta ar cam vrea) nu ne vom supara deloc 🙂

Serile noastre impreuna

E seara. Suntem obosiți dupa o zi ce acum nu mai pare la fel de lunga. Dar suntem impreuna, avem norocul asta sa fim impreuna toti trei. Si chiar sa fim prezenti, unul langa celalalt, nu fiecare cu gandurile departe.

Scriu cateva cuvinte despre acest moment, despre serile astea ale noastre, in caietul meu cu coperti si semn de carte rosii. Cu stiloul meu usor ca o pana, pe care il am din studentie. Si care inca mai scrie la fel de bine si arata de parca nu ar fi asternut pe atatea foi sutele de mii de cuvinte scrise, mereu grabit, de mine.

Isi lasa joaca si mi se aseaza alaturi, lungindu-si gatul ei micut sa vada ce scriu si cu ce. Ii plac mult stilourile si agendele, are deja ditamai colectia.

⁃ Ce scrii? Pot sa vad?

⁃ Da, poti. Scriu niste versuri despre noi si serile noastre in familie.

⁃ Versuri? Pot sa citesc? In engleza le scrii? De ce? Nu scrii prea frumos, nu inteleg toate cuvintele. Pot sa scriu si eu ceva? Si sa fie secret? Sa iti arat doar dupa ce termin?

Atatea intrebari la care nu pot raspunde deodata. De fapt pentru unele nici nu asteapta un raspuns.

⁃ Desigur ca poti, termin imediat si iti dau tie agenda.

⁃ Si stiloul, cu stiloul tau vreau sa scriu!

Imi termin versul si ii predau “stafeta”. Ia agenda, lasa semnul la prima pagina goala si apoi incepe sa studieze stiloul. Este usor pentru ca este din aluminiu si este si stralucitor, are toate calitatile necesare sa fie atragator, desi au trecut cateva decenii de cand il folosesc. Dupa ce termina studiul rechizitelor, le ia si pleaca cu ele la biroul ei, sa poata scrie in secret.

⁃ Sa nu te uiti, da? imi striga din camera ei.

Cum as putea oare sa ma uit fara ca ea sa ma vada?

Afara ploua fin, ca o pulbere cernuta usurel de un nor ce nu s-a hotarat cum ar vrea sa fie: prietenos sau furtunos. Sau poate doar a ramas fara apa si acestea sunt ultimele lui provizii si a ales sa le imparta cu noi. Ce dragut din partea lui! Caut cu ochi curiosi de copilas un colt de curcubeu, dar nu zaresc niciunul. Ma bucur de apusul de soare si de seara in familie. De fapt sunt singura, familia mea are alte ocupatii: fiica mea scrie iar tatal ei rezolva cateva urgente. As vrea sa imi recitesc versurile, dar nu am cum. Versurile mele sunt la altcineva, care nici macar nu le poate citi pentru ca nu imi intelege scrisul… Ma bate un gand urat, sa deschid telefonul. Dar nu vreau, mi-am propus ca in timpul nostru impreuna sa nu il deschid decat pentru urgente si acum sigur nu este una. Asa ca stau cumva stinghera, pentru ca eu nu fac nimic; doar privesc ploaia si apusul. Si visez…

⁃ Gata, am terminat. O sa vin sa iti arat dar ma emotionez si nu stiu inca cine o sa citeasca, eu sau tu.

⁃ Daca nu vrei, nu citim acum.

⁃ Nu, acum il citim, tu citeste-l!

Imi iau inapoi versurile si agenda rosie si stiloul. Ma bucur, de parca ar fi o victorie însemnată. Dar bucuria mea nu dureaza mult. Incep sa citesc si ma emotionez tare de tot.

Mi-a scris un cantecel, a carui linie melodica o fredoneaza in timp ce eu citesc versurile:

“Mama mea e totul,

E totul despre ea

Cand nu e langa mine,

Simt ca o iau razna!…”

Am zis ca m-am emotionat tare de tot? Si ca simt ca inima mea o ia razna si ea de atata fericire pe care uneori nici nu stiu cum de este posibil sa o simt? Sa ma bucur de ea? Serile noastre impreuna sunt ca un dar pe care il primesti si ii tot cauti biletelul, sa afli cui trebuie sa ii multumesti pentru el.

International Children Book Day

Today we celebrate once more the glorious wonders of children books.

Since 1967 IBBY ( International Board on Books for Young Children) celebrates on 2nd of April, the birth anniversary of Hans Christian Andersen, International Children Book Day (ICBD). To honor one of the most important figures in children literature and to celebrate the importance of books in children’s life.

Each year one nation member of IBBY gets to be the sponsor of ICBD. In 2024, Japan is the sponsor of the event and the theme chosen is Imagination: “ Cross the Sea on the Wings of Your Imagination”.

The Japonese writer Eiko Kadono, who won the Hans Christian Andersen award on 2018, send a letter to all the children of the world for this special day.

I will let the English translation of it down below. More informations on this year event can be found on IBBY organization website.


“Stories travel, riding on wings,
Longing to hear the joyful beat of your heart.

I’m a traveling story. I fly anywhere.

On wings of wind, or wings of waves, or sometimes on tiny wings of sand. Of course, I also ride the wings of migratory birds. And even those of jet planes.

I sit beside you. Opening the pages, I tell you a story, the one you want to hear.

Would you like a strange and wondrous story?

Or how about a sad one, a scary one, or a funny one?

If you don’t feel like listening right now, that’s fine too. But I know someday you will. When you do, just call out, “Traveling story, come. Sit beside me!”

And I’ll fly right there.

I have so many stories to share.

How about a story of a little island tired of being alone who learned to swim and set off to find a friend?

Or the tale of a mysterious night when two moons appeared.

Or the one about Santa Claus getting lost.

Oh, I can hear your heart. It’s beating faster.

Flitter-flutter, thumpity-thump, pitter-patter, bumpety-bump.

The traveling story has jumped inside and set your heart racing.

You’ll become one yourself next, spreading your wings to fly.

And so, another traveling story is born.” ( Eiko Kadono)