Carti si activitati

Hiznobyuti

/ Author / Scrie un comentariu


Claude Ponti illustration

O recomandare de lectura si de incantare cu minunatele ilustratii ale lui Claude Ponti este cartea cu acelasi titlu, aparuta in 2018.
Istoria unui pui nascut diferit de toti ceilalti din familia lui. Care auzind mereu cuvintele “His no beauty” ajunge sa creada ca Hiznobyuti este chiar numele lui, devreme ce toata lumea il foloseste cand se uita la el. La fel cum orice alt pui ajunge sa creada ca este ce aude mereu de la cei din jurul lui: minunat, unic, frumos, talentat.
Povestea unui temerar plecat peste mari si tari si chiar galaxii sa descopere universul si mai ales, cine este el si ce puteri magice are. O lume minunat ilustrata de Ponti, cu multe semnificatii ascunse si concepte, cred eu, cam greu de inteles la 3-5 ani.

O lume in care descoperim ca si fiintele pot ajuta Universul si Soarele cel adormit, sa ne poata incalzi din nou. E nevoie doar de putina determinare si de un tovaras de nadejde. Fie el si un ceas.

O istorie in care am regasit si tema reintoarcerii acasa din “Tinerete fara batranete si viata fara de moarte”. O reintoarcere cu sfarsit fericit in acest caz.


Din pacate pentru noi, care am citit varianta tradusa in engleza din franceza, multe intelesuri au putut fi doar intuite. Probabil varianta originala a textului ar fi fost o lectura mai facila. Sau cine stie, poate in cativa ani o vom citi chiar tradusa in romana 🙂 Asta e o gluma trista, pentru ca ritmul si calitatea aparitiilor de carte ilustrata de valoare scade din ce in ce mai mult in Romania.

Lecturi de vacanta: O bucla in timp de Madeleine L’engle

/ Author / Scrie un comentariu

Pe ultima suta de metri, chiar in ultimele zile de vacanta am mai terminat de citit un roman fiicei noastre. De data aceasta a fost “O bucla in timp” , al celebrei Madeleine L’engle. Putin cam dificil pentru 7 ani si jumatate, unele aspecte si notiuni mai abstracte nu stiu cat le-a inteles, desi noi am incercat sa i le explicam cat de bine am putut. Insa firul antrenant al povestii si curiozitatea ei au reusit sa duca la bun sfarsit si aceasta lectura de vacanta.

Inca de la primele pagini am tot asteptat sa vedem daca eroii reusesc sa gaseasca enigmaticul terasat. Ca apoi, incetul cu incetul, pagina dupa pagina sa intelegem ( noi adultii mai mult) ca el nu este un simplu cub. Este o stare de spirit si il purtam cu noi, poate chiar daca nu stim asta.

Dupa finalizarea lecturii, ca o nota personala, as fi ales sa mai asteptam cateva luni pana sa ii citim aceasta carte. Fiind alegerea ei insa, nu prea am vrut sa spun nu.

Vizite prin lumea toata

/ Author / Scrie un comentariu

De curand am participat la un fericit eveniment in familie ce a avut loc in partea de nord a Italiei. Ocazie minunata sa ne revedem cu cei dragi, sa vizitam Alpii si cateva localitati si muzee din zona. Sa zburam cu avionul, cei mai mici dintre noi pentru prima oara, printre nori si fulgere si furtuni. Sa mangaiem testoase si sa comandam o pizza la ora 21.45. Sa vizitam Muzeul automobilului, pe cel al Cinematografiei si Mole Antoneliana. Sau sa fim primii clienti ai micutei librarii de langa hotelul unde am stat, pentru ca domnisoara noastra trebuia musai sa isi ia o carte… pentru bebelusi. Am plecat cu trei, atatea ar mai fi incaput in bagaje. Dar doar dupa ce s-a imprietenit cu o doamna tare draguta, care intrase in librarie cu cei doi catei ai ei, Pepe si Vanila, mari iubitori de carti si ei 🙂 Micuta noastra i-a raspuns in engleza doamnei ca ea nu intelege limba ei, dar pot vorbi in engleza. Cumva limbajul universal al intelegerii si empatiei fata de semeni, de orice nationalitate ar fi ei, este unul usor de gasit chiar si intre persoane din generatii atat de diferite. Chiar si la 7 ani.

Pe explanada din fata Museo Reali di Torino se afla doua sculpturi ce reprezinta un elefant ce sta culcat in fata unui baietel care citeste. Cumva acest exponat m-a facut sa imi doresc sa poata avea si copii din Romania ocazia sa vada astfel de opere de arta aici in tara lor, in muzeele sau parcurile de langa casa. Poate atunci ar citi cu drag tot mai multi dintre ei, intelegand din experienta proprie ca atunci cand deschizi o carte chiar ti se aseaza o lume intreaga la picioare.

Lecturi de vacanta: Podul catre Terabithia

/ Author / Scrie un comentariu

de Katherine Paterson

Ieri am terminat de citit aceasta carte minunata, distinsa cu Medalia Newbery, Lewis Carol Shelf Award si Le Grand Prix des Jeunes Lecteurs. Este prima carte pe care o citim fiicei noastre in care un personaj principal nu are parte de un sfarsit fericit.

Apoi am urmarit si ecranizarea din 2007 a cartii, Bridge to Terabithia. Este cred prima ecranizare a unei carti despre care fiica mea spune ca a impresionat-o mai putin decat lectura cartii. Adultii insa au avut o alta parere 🙂 Mai ales ca s-au varsat si cateva lacrimi… Filmul se poate inca viziona pe HBOmax, pentru cei care nu l-au vazut inca.

Povestea imaginata de Katherine Paterson ne-a atras inca din descrierea cartii, cea de pe coperta a IV-a. Si cu fiecare pagina si apoi capitol parcurs, aventurile celor doi protagonisti au devenit din ce in ce mai captivante. Jesse Aarons este fara doar si poate un campion. Baiatul care a avut norocul sa isi gaseasca stralucirea, aceea de a fi cel mai rapid alergator. Inconjurat de prezente feminine dominante, el gaseste ceva-ul care sa il distanteze. Toate acestea pana cand destinul i-o prezinta pe Leslie Burke, o domnisoara care poate oricand concura si castiga in fata oricarui baiat, fie el si cel mai rapid alergator din clasa a V-a. Prietenia lor va depasi granitele pamantesti si imaginatia ii va duce intr-o lume doar a lor, Terabithia. Unde ei vor fi soarele si luna, regele si regina.

Asta pana cand destinul decide din nou pentru Jesse: de data aceasta ca a venit timpul sa i-o smulga pe Leslie din universul lor perfect. Va ramane doar el, acum devenit mai bun si mai curajos si mai atent la nevoile celor din jur, sa continue povestea inceputa in Terabithia.

Prieteniile sunt un dar, nu un drept. Sunt rare si ne aduc fluturi in stomac si uneori dureri de cap. Insa norocul de a gasi, mai ales copiii find, un suflet pereche care sa ne insoteasca in toate aventurile ce ne asteapta, este foarte rar si trebuie pretuit toata viata. Chiar daca la un moment dat drumurile se despart sau apropierea fizica nu mai este posibila. Amintirile vor ramane mereu intiparite in memoria noastra, la fel ca toate lucrurile pe care am avut sansa sa le descoperim impreuna cu prietenii nostri.

The snail with the right heart

/ Author / Scrie un comentariu

de Maria Popova, ilustratii de PingZhu

Imi doream de mult ultima aparitie a Mariei Popova, dar cumva recenziile de pe Amazon si Goodreads au intarziat achizitia ei.

Am gasit-o saptamana trecuta pe un site online de la noi si am luat-o. O puteti comanda insa si de pe Amazon.

Nu am gasit nimic “scandalos” sau daunator evolutiei copilului meu printre paginile ei. Dar probabil asta este o chestiune subiectiva. Este multa stiinta, dar si multa poezie si delicatete; insa nimic fortat. Unele specii de melci sunt hermafrodite. Si da, melcii fac si ei copii ca mai toate celelalte specii, prin imperechere. Dar deoarece am citit peripetiile lui Pispirel pe cand copilul avea 3 ani, acum la 7 ani am considerat potrivit, dupa ce am citit eu inainte cartea, sa o citesc fiicei mele cand a vazut-o si si-a dorit asta. S-a mirat sa auda cuvantul hermafrodit, i-am explicat si eu si tatal ei ca asa sunt unele specii si ca este o forma de adaptare si supravietuire. I-am explicat putin si despre gene si cum anumite gesturi si trasaturi ale bunicilor ei le are si ea si noi nu.
Un subiect de mirare si dezbatere a fost “the right heart”: “Cum mami, eu cand stau cu capul aici nu iti mai aud inima batand in stanga? Nu cred ca sunt oameni cu inima in dreapta”

Ca o concluzie, ma bucur ca am trecut peste parerile unor necunoscuti in fond si am luat cartea. Este o opera de arta. Si desi are la baza povestea specifica a cuiva din familia autoarei este in acelasi timp si o poveste universala. In care diversitatea face parte din lumea noastra, acceptarea celor diferiti de noi si empatia fata de drumul lor este o aspiratie, nu sursa de frica si teama. Este o carte menita sa apropie comunitati si sa ajute acceptarea si integrarea “diferitului”, nu doar fuga de el.

Copii nostri scriu si ilustreaza

/ Author / Scrie un comentariu

A inceput vacanta si noi facem planuri, de cand ne trezim pana adormim. Dupa zeci de intrebari legate de cate zile dureaza vacanta asta, cand plecam la bunici, cat de mult or sa se bucure bunicii sa o vada, cum or sa fie imbracati, ce aventuri ii pregatesc eu pentru fiecare zi de vacanta, copilul a anuntat ieri ca vrea sa scrie o carte… S-a facut liniste, inima mea a zambit si apoi am intrebat cu o voce mica despre ce ar vrea sa scrie. “Despre Roz si Galbenel si aventurile lor din cartea a 3-a. Ei vor povesti tot ce au facut dupa ce s-au intors pe insula.“
Si-a luat agenda si un pix si s-a apucat de scris; cum se pricepe ea sa scrie la 7 ani, nu m-a lasat sa corectez nimic. Doar sa citesc.
Ar vrea insa sa o ajut la final sa arate si cartea ei la fel ca celelalte 2 carti. Si sa poata fi citita de toti copiii care o iubesc pe robotica si pe puiul ei. Pentru cei care nu au citit inca opera lui Peter Brown, este vorba despre cele doua volume “Insula robotilor” si “Intoarcere pe insula robotilor.”
Nu credeam ca o carte si doua personaje vor avea un impact atat de puternic asupra ei. O carte pe care nici macar nu m-am gandit sa o cumpar, i-a imprumutat-o un prieten mai mare. S-a invatat cu personajele, astepta nerabdatoare in fiecare seara sa-i cititeasca tatal ei cateva capitole. Pana saptamana trecuta cand volumul II s-a terminat. Au trecut la alte carti, alte aventuri, dar cumva nevoia de a mai fi un pic alaturi de Roz si de puiul ei de gasca a gasit aceasta solutie: daca nu exista cartea a 3 a, o va scrie ea!

Pentru ca am primit acceptul de a fotografia ce a lucrat pana acum, va las mai jos un mic extras.

Sunt curioasa sa aflu ce carti sau personaje i-au marcat pe alti copii atat de mult incat sa isi doreasca sa scrie despre ei sau sa ii ilustreze asa cum si-i imagineaza. Si daca opera lor poate fi sau a fost deja prezentata publicului larg si ce reactii a primit.

Prima zi nationala a lecturii

/ Author / Un comentariu

De multe ori lucrurile noi sunt privite cu reticenta si neincredere. Sunt respinse sau in cel mai bun caz, doar tolerate. Pentru ca integrarea lor in rutina si in viata de zi cu zi presupune un efort. O iesire din zona de confort, un nou inceput. Temator si nesigur. Ca orice alt inceput. Cui ii place sa simta iar nesiguranta primilor pasi, cand este deja maestru al mersului pe sarma in tot ceea ce face?

Asa s-a intamplat si cu initiativa de a declara ziua de 15 februarie Zi nationala a lecturii. Unele voci au spus ca este prea putin, altele ca demersul este doar unul declarativ. Ca niciodata nu se face primavara cu o singura floare. Doar cu una sigur nu; insa cu una azi, alta maine rasare incet o pajiste intreaga, minunat de frumoasa!

Cititul ne ofera marea sansa de a invata despre noi, despre lumea din jur si ce a fost inaintea noastra. De a imagina un viitor. De a ne simti conectati intre noi. De a visa. De a zambi.

Citind reusim sa evadam din patratele in care suntem uneori asezati fara voia noastra si unde nu mai incapem atunci cand crestem “mari”. Cititul este calea cea mai sigura spre viata si viitorul pe care ni le imaginam si ni le dorim.

Intr-o tara in care multi adulti nu mai stiu sau nu mai sunt preocupati sa se exprime corect si frumos, cititul este o activitate ce ar trebui sa devina obligatorie. De la cele mai fragede varste pana la 99 de ani. Sau chiar si mai incolo.

Copiilor le citim de cand sunt bebelusi, pentru a ii deprinde cu acest obicei. Pentru a se invata cu vocile noastre, cu diferite tonalitati si sunete. Sunt primele experiente din viata lor. Citim in preajma lor pentru ca noi suntem modelele dupa care ei se ghideaza.

Am citit in viata asta cat pentru inca una. De cand am aflat ca vom avea un copil, ii citim fiicei noastre mereu. I-am citit sute de carti si i-am spus sute de povesti. De cateva luni avem onoarea sa ne citeasca si ea. La inceput a citit temator si nesigur, mai apoi cu bucurie si incredere.

In timp ce scriu aceste randuri, din camera cealalta se aude o voce; spune o poveste. Fiica mea citeste cartea pe care a dus-o astazi la scoala pentru activitatea de la ora 11.00. Si zambesc. Dupa ce voi publica articolul acesta, ma duc repede sa imi citeasca si mie cateva pagini, pana se termina povestea.

Uneori viata nu este altceva decat o cutie plina cu bomboane de ciocolata si momente de fericire. Tot ce avem de facut este sa deschidem capacul…

Lectura mea de astazi

Proiectul Barnabus

/ Author / Scrie un comentariu

de Fratii Fan

Semne bune anu’ are …
Voi incepe cu primul care ne-a atras atentia la inceput de an, Proiectul Barnabus de Fratii Fan. Este, in opinia mea, una dintre cele mai reusite aparitii de carte ilustrata din 2021. Si ma bucur nespus ca cei de la Humanitas junior au facut posibila aparitia ei, la standarde cu care ne-au obisnuit deja. Povestea “curge” pe fiecare pagina si prin fiecare ilustratie. Barnabus si prietenii lui captiveaza cititorii prin ideile nastrusnice, curajul si prietenia de care dau dovada. Este incercarea de a evada din cutia in care cineva se trezeste inchis, de altii, de societate sau de sine, datorita propriilor temeri si frici. Este povestea cautarii unui sens mai mare in viata decat propria persoana si patratica pe care o ocupi. Sunt multe idei si intelesuri, explicite sau ascuse, de descoperit in carte.
Copilul de 7 ani s-a bucurat sa refaca traseul prietenilor pana reusesc sa evadeze, apoi a cautat “defectele” fiecare animalut si a incercat sa le retina numele. S-a mirat ca au evadat exact in magazinul cu animalute “perfecte”, de care se temeau mai mult ca orice sa ajunga…
Adultul care a citit cartea impreuna cu copilul s-a bucurat de tot: design, ilustratie, traducerea si corectura impecabile, povestea duios relatata.
Este o lectura pe care o recomand si sper sa fie nominalizata intre cele mai bune carti ale anului si aici, nu doar in strainatate.

Autumn art with kids

/ Author / Scrie un comentariu

Autumn is not my favourite season at all…

But I do like the colors it brings in the nature and the smell of cold in the morning. The pies we make and the roasted chesnuts; the walk we get to go on until the winter really setles in. And I love to collect leaves and wild berries and small pieces of wood for our art projects.

Today we decided to use some of the materials we collected in the week-end. We included leaves and berries and wooden dolls in our art. We glued and colored and put together some people …

It was a lot of fun and we sang and laughed alot.

My daughter wants to prepare a small in-house exhibition, for friends and family to see and maybe invest in our work. By now, when I write these lines, the courier was the only person asked if he wants to buy a fall painting with leaves 🙂 He was super confused, but she assured him she wroked hard on it and that is really valuable…

Me, I’m just happy that she knows how to make the most out of everything that she does.

Atlasul frumusetii

/ Author / Scrie un comentariu


Femeile lumii in 500 de portrete

Pentru ca astazi este 8 Martie si celebram Femeia si frumusetea ei, am vrut sa va prezint aceasta carte-opera de arta. Nu este o carte clasica pentru copii, insa este o enciclopedie a frumusetilor lumii si cred ca este o piesa de colectie din biblioteca oricarei familii iubitoare de carte.
Pe Mihaela Noroc, autoarea ei, nu o cunosc si trebuie sa recunosc ca nici nu auzisem de ea pana la aparitia Atlasului. Citind prezentarea cartii, am aflat ca s-a nascut in 1985 in Chisinau si ca din 1991 s-a mutat impreuna cu familia in Bucuresti. Ca tatal ei este pictor si a fost toata viata inconjurata de frumos si culoare. Lucru care se simte in fotografiile pe care le cauta si reuseste sa le faca si care a fost probabil si resortul care a atras-o in conceperea acestei colectii de portrete. Atlasul Frumusetii a inceput ca proiect personal, dar datorita succesului pe care il aveau fotografiile ei, a devenit un adevarat fenomen international.
Pentru noi, 2 adulti si o fetita de 6 ani, prima rasfoire a cartii a fost emotie. Si iubire, diversitate, caldura. Am putut vedea chipuri atat de minunate si de diferite de cele pe care le vedem in jurul nostru, costume si traditii din peste 50 de tari. Pe care unii dintre noi le pot vizita doar asa, prin intermediul acestor fotografii. Am inteles ca frumusetea nu este doar un standard 90-60-90. Sau cel promovat in mass-media. Ca o femeie poate fi frumoasa si daca poarta proteza sau are 90 de ani.
Ca delicatetea si naturaletea unei mame care isi alapteaza pruncul nu se poate compara cu nimic. Ca desi sunt atat de diferite, toate aceste chipuri sunt frumoase in aceeasi masura. Indiferent daca au fost arse de soare si batute de vant sau alintate si ingrijite cu cele mai delicate creme.
Copilul meu a vazut mame si copii de alta culoare a pielii decat a ei, in mediul lor natural. Relaxati, fericiti, cu bujori in obraji.
Desi are o reactie destul de puternica de respingere a tot ce inseamna “batran”, inca de acum 2-3 ani de cand au inceput si primele intrebari despre moarte, a acceptat sa priveasca si chipurile femeilor ridate sau cu parul alb. Stie ca si mama ei va imbatrani, dar inca nu accepta acest lucru. Vrea mereu sa imi cumpere un sampon al carui reclama a vazut-o la televizor, sa il avem in casa si sa il folosesc repede, repede cand imi vor aparea primele fire de par alb 🙂
Pentru mine faptul ca a acceptat sa priveasca fotografiile unor persoane in varsta a fost cea mai mare bucurie!
Am invatat toti trei sa privim diversitatea si nu doar sa dam pagina, sa intelegem ca exteriorul este reflexia interiorului, a unui suflet frumos, bun si plin de iubire. Ca traditiile sunt inca importante, in unele locuri la fel de mult ca acum sute de ani. Si ca legatura dintre o mama si copiii ei este cea mai frumoasa creatie de pe intregul Pamant.
Ca doar atunci cand suntem noi insine, in mediul nostru natural, unde suntem fericite si apreciate noi femeile radiem si stralucim. Si ca oricum pentru copiii nostri suntem cele mai frumoase. Si astazi este ziua in care sa ne amintim asta si sa ne bucuram de darurile nepretuite pe care deja le avem.

La multi ani Femeie frumoasa, oriunde te gasesti!