de Davide Cali si Benjamin Chaud
Chronicle books LLC, 2023
De la simpaticii si talentatii autori, Davide Cali si Benjamin Chaud, o noua povestioara haioasa despre lungul drum si ratacirea prin galaxii indepartate a temelor pentru acasa.
Lectura nerecomandata celor carora nu le-a molfait cainele niciun caiet sau niciun manual pana acum 🙂 Glumesc desigur, este o lectura pe care o recomand tuturor, cu mult drag!
Unul dintre proiectele pentru vacanta primit de fiica mea a fost realizarea unui omulet folosind materiale naturale: bete, lana, fire din bumbac.
Am dat o mana de ajutor si eu, ocazie cu care am invatat sa facem noduri prin bucle mici, sa lipim si sa regandim strategii cand primul plan nu functioneaza.
Rezultatul a iesit binisor, am fost multumite de munca noastra. Cu o singura suparare si anume aceea ca batul folosit de noi pentru corp a fost prea mic pentru a putea lipi si niste ochisori omuletului nostru.
de Oscar Wilde, ilustratii de Ritva Voutila
Allen&Unwin, 2023
Celebra poveste clasica a uriasului egoist, care nu vrea sa isi imparta frumoasa gradina cu nimeni, impodobita in ilustratia maiastra a Ritvei Voutila. Enjoy!
de Davide Cali, ilustrata de Claudia Palmarucci
2023, Creative Editions, USA
Aparuta in 2021 sub titlul original “L’isola della ombre”, cartea reuneste scrisul de exceptie al autorului de origine elvetiana Davide Cali si ilustratia Claudiei Palmarucci, castigatoarea din 2020 a premiului BolognaRagazzi Award for Nonfiction cu cartea “Marie Curie: nel paesa della scienza”.
Sub motto-ul lui Carl Sagan, “Extinction is the rule. Survival is the exception”, cartea prezinta lumea animala, cu viata si provocarile ei. Oare animalele viseaza? Au cosmaruri? Ce forma au ele? Si daca un animal are aceasta problema, cui se poate el adresa? Doctorului Wallaby, desigur! Care ajutat de compagnonul lui de nadejde, Dingo, incearca sa alunge toate cosmarurile pacientilor sai. Insa diavolul tasmanian are o alta problema pentru care a venit astazi la doctor: visele sale nu sunt nici blanoase, nici fioroase. El nu viseaza deloc! Pentru ca el si visele sale au disparut pe Insula Umbrelor, acolo unde ajung poate animalele dupa ce dispar. “The place with no return from”.
Acum cativa ani, sa tot fie vreo 5 de atunci, am scris fiicei mele o carte. O colectie de povestioare despre viata noastra de familie, amintiri tare pretioase pe care le citim si acum si ne distram la fel de mult. Unele povestioare sunt si aici, pe blog, sa ne ajute sa nu uitam de unde venim si cat de frumos si greu in acelasi timp a fost drumul. Si sa ne pregateasca pentru ce va urma.
O mare poetesa a vremurilor noastre a primit aceasta carte si dupa ce a conchis ca nu am habar de structura unei scrieri, despre psihologia personajelor ( adica a mea si a familiei mele) si in general de nimic nu am habar, a gasit totusi si ceva “de pastrat”. Faptul ca as folosi foarte bine limba romana si m-as exprima aproape exceptional, fara sa o “schingiuesc” ca toti ceilalti. Nu stiu care sunt acesti ceilalti, nu i-am raspuns doamnei respective.
Am dat la o parte aceasta critica racoritoare a primei incercari de a lasa o parte din mine pe hartie, in densitatea cernelii. Las la o parte si orice urma de vanitate; insa trebuie sa recunosc ca am si acum pretentia de a ma exprima cat de corect pot in limba romana. Sau mai bine spus am avut, pana azi. Copilul are de lucrat din caietul de activitati pentru vacanta dat de doamna invatatoare. In functie de chef si afinitati, de cum a dormit si sau cum se aliniaza astrele, isi alege zilnic ce exercitii sau activitati vrea sa faca. Activitatea aleasa astazi a fost confectionarea unei moristi.
Citeste cerinta si deodata aud un cuvant nou; nu este primul pe care il foloseste si eu nu il stiu, insa asta ma amuza teribil:
– Mami, avem pi-u… pi-u-ne-ze? Ce sunt alea?
Rad si rad fara sa ma pot opri. Auzi la ea, piuneze! O corectez repede, plina de mandrie; doar eu sunt adultul care stie mai bine si ea este doar un copilas care din greseli invata, nu?
– Se spune pioneze de la pion, nu piuneza.
– Aici asa scrie, mami, piuneza! Ai?
Deschid repede dexonline si mandria de mai devreme se scutura de pe mine si raman dezgolita in cunoasterea mea: ambele forme sunt corecte, si pioneza si piuneza pentru ca provin din franceza, de la cuvantul “punesse”. Deci se pare ca nu cunosc chiar toata limba asta romana, cateva scapari am si la acest capitol, desigur…
Bineinteles ca nici piuneze nu am, doar ele nu sunt “child friendly” si nimeni nu mi-a cerut pana acum piuneze. Lipici, baterii, pupici si alte chestii din astea,da; piuneze inca nu. Caut un cui si trebuie sa ma multumesc cu un mic surub ratacit de familia lui in sertarul cu unelte, scule si chestii utile prin casa. Sertarul acela pe care il avem cu toti si care se umple pana nu se mai poate deschide de lucruri ce sigur vor fi utile candva. Varianta mai elaborata la “punga cu pungi”.
Ne apucam de treaba, de decupat si gaurit si batut surubul in creion cu un mic ciocan de jucarie, din lemn; n-avem voie sa folosim alt ciocan “ sa nu stricam proiectul” ; si oricum ar fi fost greu de gasit ciocanul ascuns printre cabluri si becuri in sertarul cu de toate. Morisca e gata si incepe suflatul. La inceput mai timid, apoi cu forta sa se invarta paletele, sa faca vant. A iesit bine si asa, fara piuneza… Atat s-a putut 🙂
Ce este un baobab? Cati baobabi ati vazut pana acum? Dar mai ales, cat de incet creste un baobab? Si cat de greu este sa ai grija de o planeta? Chiar daca e una tare mititica…
Ce este un baobab stiu 🙂 si cred ca avem unul, mititel tare. Vi-l arat imediat. Arata asa de peste 15 ani, ceea ce ma face sa concluzionez ca tare greu va creste mare. Cand l-am adus acasa, in 2005, avea 10 cm inaltime, un trunchi din care rasarisera 3 frunze si mi s-a spus ca ar fi un cactus :)) Dupa primii 5 ani de viata cu noi, un cuplu, a decis ca nu mai vrea sa fie singurel si din trunchi s-au desprins cele doua ramurele . Si cate 10-12 frunze. Si acum arata asa…
Ati ghicit 🙂 astazi celebram nasterea celui ce a incercat sa ne faca sa vedem viata asa cum este: frumoasa si delicata, greu de ingrijit, dar cu rezultate uimitoare: iubire si intelegere. Este tatal Micului print, autorul Zborului de noapte si al Curierului de Sud, unicul si inegalabilul Antoine de Saint-Exupery. S-a nascut intr-un an rotund, intreg: 1900. Din nefericire nu a apucat sa isi traiasca intreaga viata, ci doar prima parte. Au ramas in urma lui zeci de zboruri neluate, sute de povesti nespuse. Dar atata cat a fost, viata lui a fost plina.
Micul print este si va ramane mereu una dintre cele mai cunoscute si apreciate povesti universale. Povestea unui mic omulet, ce traieste pe cea mai micuta planeta din Univers si are grija cu atata devotament de ea. Si de floare. Si de oaie…
Desi considerata carte pentru copii, natura autobiografica este usor de sesizat printre randuri. Si este normal sa fie asa, toti autorii buni scriu ce stiu ei mai bine. Se “scriu” pe ei, pe cei dragi lor, franturi din propria viata. Floarea pe care o ingrijeste micul print, cazut pe Pamant de pe un asteroid ( Saint-Exupery tocmai traise “caderea” Frantei din Al Doilea Razboi Mondial) poate fi interpretarea preaiubitei lui sotii, Consuelo.
Pentru cititorul pasionat, cartea ramane un valoros tezaur de mesaje fundamentale despre viata. Despre intalnirile care ne transforma si ne responsabilizeaza; ne leaga pe vecie. Despre importanta rutinelor si a prezentei in tot ce facem si lasam celorlalti. Altfel, buruienile ignorantei si ale confortului personal ar napadi pana si cei mai rezistenti trandafiri.
Cateva imagini din editia Pop-up aparuta la editura Rao si cateva din exemplarul meu de colectie, aparut la Gallimard in 1946. Mandria mea si a bibliotecii familiei. Pe care nu as fi avut-o daca cineva drag nu ar fi avut grija de ea pana a ajuns la mine.
Domnita mea, mare pasionata de planete fel de fel si aventurile Micului print, a dorit sa il deseneze asa cum il vede ea; pe Luna 🙂 si a rugat sa va arat si desenul ei…
Enjoy!
Este 10 iunie si o pagina pe care o urmaresc imi aduce aminte ca intr-un alt 10 Iunie, cel din 1928, se nastea Maurice Sendak. Poate cel mai cunoscut scriitor si ilustrator de carte pentru copii ce a existat vreodata. Nu cred ca s-a realizat vreun top international sau regional de autori sau carti pentru copii in care sa nu fie prezent si numele lui.
“Where the wild things are” ( in romana a aparut sub titlul “Regele tuturor salbataciunilor”) este una dintre cele mai cunoscute si controversate lucrari ale lui. Multi parinti au reclamat ilustratiile prea infricosatoare. Si povestea “teribila”. Povestea nu are nimic terifiant in ea; copiii iubesc aceasta poveste! Mai ales baietei nazdravani din intreaga lume care sigur au fost si ei trimisi in camera lor macar o data in viata 🙂
In 2009 cartea a fost ecranizata in regia lui Spike Jonze, cel care ii va dedica in 2013, la un an de la moartea artistului, filmul HER.
Sendak a ilustrat pentru Else Holmelund Minarik binecunoscuta colectie “Little bear”. Ca un semn al apropierii lor si dincolo de condeie si creioane si pensule, artista va parasi lumea aceasta la cateva luni dupa moartea lui Sendak.
Influenta tatalui, Patrick Sendak, in arta lui este evidenta si artistul o si recunoaste public. Tatal sau a fost designer de costume si rochii si Maurice va mosteni acest talent. El va fi cel care va concepe mai tarziu costumele pentru spectacolul de balet The Nutcracker. Si va ilustra o carte pentru copii cu acelasi nume. Alte influente in opera lui au fost Herman Melville, Emily Dickenson, Mozary si… Walt Disney, Fantasia si Mickey Mouse fiind doua dintre sursele sale de inspiratie.
Datorita faptului ca “In bucataria de noapte” apare un baietel in pielea goala, cartea devine una dintre cele mai cenzurate carti ilustrate pentru copii.
“Undeva in lumea larga” este o alta carte din bibliografia lui. Sau Brundibar. Sau “Soup chicken with rice”. Sau “The nutshell library”. Pentru a numi doar cateva dintre lucrarile lui.
Maurice Sendak cu siguranta a dat o noua semnificatie pentru “wild things”. In viata personala a declarat ca a incercat sa para cat mai normal cu putinta si sa isi ascunda adevarata fire. Cel putin parintilor sai, care nu au stiut niciodata detalii din viata lui personala, de cuplu.
In literatura pentru copii va ramane mereu Regele lor, al tuturor spiritelor libere si inca salbatice. Va fi mereu un punct de reper; un schimbator de drumuri si directii. De semnificatii si influente din lumea reala care combinate ofera o lume imaginara atat de complexa si fascinanta. Si nu usor de inteles si acceptat. Dar asta e si normal, nu? Toate spiritele libere asa sunt 🙂
Eu as vrea sa fiu carticica cea vesela 🙂
N-am cunoscut om mare sau mic sa nu ii placa joaca 🙂 Unul dintre jocurile de care nu ne mai saturam este “Alege ce carte citim in seara asta”. Cum ce joc e asta? Nu il jucati si voi? De vreun an si ceva, cand chiar suntem in pana de idei sau vrem sa ne surprindem, jucam jocul asta. Biblioteca copilului are 3 sectiuni, fiecare cu cate 5 rafturi. Pe cele de sus le poate alege doar un parinte. De obicei nu se intampla asta 🙂
Regulile jocului sunt urmatoarele: un jucator alege un numar de la 1 la 3 si astfel se alege sectiunea. Apoi alege un numar de la 1-5 si se alege astfel raftul. Apoi se face pauza, pentru ca cineva numara cartile de pe raftul respectiv. La final se alege stanga sau dreapta si rezulta cartea serii. Asa am aflat si noi cate carti stau cuminti in biblioteca: cam 1025 🙂 In ritmul asta, in cativa ani ne mutam si de aici…
Aseara eu am ales cartile, iar ea a tot numarat. Asadar s-au recitit a nu stiu cata oara cartile din imagini. In dreptul meu pot spune ca atunci cand aleg eu cartea este mereu cea de la numaratoare. In dreptul ei nu stiu ce sa spun, prea citim mereu preferatele ei 🙂
Aparut in 2015, titlul original fiind “Heure Bleue”, albumul artistei de origine franceza a primit diverse premii, ultimul dintre ele fiind “Des petits lecteurs au bord du mer” in 2022.
Ora aceea dintre sfarsitul zilei si inceputul noptii este ora albastra. Este un timp suspendat intre lumina si intuneric, zi si noapte, aventura si odihna. Ora amurgului; si este albastra. Albastra precum lumina cerului sau cristalul apei marilor. Precum sardinele saltarete si balenele uriase. Precum pasari si starci ce astepta sa se astearna noaptea.
De Isabelle Simler am aflat de pe site-ul Mariei Popova, The Marginalian. O urmaresc de atunci, i-am cumparat cartile, veritabile albume de arta. Si acum vi le prezint si voua.
Enjoy!
little humans 