Februarie mai are doar cateva zile de impartasit cu noi, apoi iarna va fi oficial gata. Incepe luna martie, luna martisoarelor si florilor si declaratiilor de iubire.
Pentru copii sa faca martisoare poate fi o activitate tare simpatica. Si utila, martisoarele pot fi apoi daruite rudelor sau prietenilor, doamnelor importante din viata lor. Inca de cand a putut sa foloseasca foarfeca singura, eu si fiica mea avem aceasta traditie, de a confectiona in fiecare sfarsit de februarie martisoare. Avem nevoie de cateva coli de carton sau hartie mai deosebita, foarfeca, lipici, ata alba si rosie, flori din fetru sau carton, panglici, margele sau nasturi. Sau orice altceva ne indeamna imaginatia sa folosim si avem la indemana.
Ce m-a atras cel mai mult la acest titlu, in afara de faptul ca este opera a doi dintre autorii mei preferati de carte pentru copii? Bila de pe coperta 🙂 Cand eram mica am avut un joc de sah chinezesc cu bile exact ca asta. Jocul s-a pierdut la mutarea parintilor mei dintr-o casa in alta si desi am cautat ani la rand unul similar, nu am gasit. Pana acum, cand a cazut din cer 🙂. Intr-o joi! Si cand a aterizat, toate creaturile au decis ca este cel mai minunat lucru pe care l-au vazut vreodata. Si asa incepe o poveste tare duioasa, cu ilustratii cum rar intalnesti. Este o carte plina de simboluri, ca toate celelalte carti ale Fratilor Fan. Le povesteste copiilor despre comunitati, despre reactia la lucruri noi si necunoscute; despre cum un lucru mic si neinsemnat pentru unii poate schimba cu totul viata altora. Le arata cum, sub impulsul de moment la vederea unui lucru nou si stralucitor, putem cadea victime celor care vor profita de acel lucru. Si ca in final totul poate sa dispara ca prin magie, ca si cum nici nu ar fi existat. Pana cad alte lucruri minunate din cer…
Citirea cartii a fost o reala bucurie si incantare; de a da pagina dupa pagina, sa vedem ce se intampla. Sentiment le care nu stiu cum sa il descriu aici, trebuie simtit. Ca o concluzie, am retinut ca tot ce facem are undeva sau candva un impact. Ca tot ce aruncam noi “cade” din cerul altor vietati. Si uneori le da lumea peste cap. Poate ca dupa ce vor fi terminat cartea, unii cititori vor fi mai atenti cu ce arunca. Si unde anume arunca lucrurile de care nu mai au nevoie. Daca nu pentru planeta, macar pentru micile vietati de la firul ierbii. Ori poate vor incepe sa caute “comori” acolo unde nimeni nu le cauta. Sau poate vor invata sa joace sah chinezesc 🙂
“Rumple buttercup” de Matthew Gray Gubler este, asa cum spune si subtitlul, o poveste despre banane, a fi tu insuti si a gasi o comunitate de care sa apartii. Personajul principal este un ciudat cameleon care se crede un monstru pentru ca are doar 3 fire de par si 5 dinti stricati, un picior mai lung decat celalalt si pielea verde. E clar ca nu poate fi decat un monstru, de vreme ce toti oamenii pe care ii vede zi de zi nu arata deloc asa. Si ca fiind un mostru, nimeni nu ar vrea sa fie prietenul lui. Asta pana intr-o zi cand afla ca si oamenii au ciudateniile lor si ca asta ar trebui sa ii apropie, nu sa ii distanteze. Este o poveste minunata al carui singur minus este scrierea de mana. Copilul ar fi vrut sa citeasca singur, insa nu reusea deloc sa distinga literele de mana.
O recomandare de lectura si de incantare cu minunatele ilustratii ale lui Claude Ponti este carteacu acelasi titlu, aparuta in 2018. Istoria unui pui nascut diferit de toti ceilalti din familia lui. Care auzind mereu cuvintele “His no beauty” ajunge sa creada ca Hiznobyuti este chiar numele lui, devreme ce toata lumea il foloseste cand se uita la el. La fel cum orice alt pui ajunge sa creada ca este ce aude mereu de la cei din jurul lui: minunat, unic, frumos, talentat. Povestea unui temerar plecat peste mari si tari si chiar galaxii sa descopere universul si mai ales, cine este el si ce puteri magice are. O lume minunat ilustrata de Ponti, cu multe semnificatii ascunse si concepte, cred eu, cam greu de inteles la 3-5 ani.
O lume in care descoperim ca si fiintele pot ajuta Universul si Soarele cel adormit, sa ne poata incalzi din nou. E nevoie doar de putina determinare si de un tovaras de nadejde. Fie el si un ceas.
O istorie in care am regasit si tema reintoarcerii acasa din “Tinerete fara batranete si viata fara de moarte”. O reintoarcere cu sfarsit fericit in acest caz.
Din pacate pentru noi, care am citit varianta tradusa in engleza din franceza, multe intelesuri au putut fi doar intuite. Probabil varianta originala a textului ar fi fost o lectura mai facila. Sau cine stie, poate in cativa ani o vom citi chiar tradusa in romana 🙂 Asta e o gluma trista, pentru ca ritmul si calitatea aparitiilor de carte ilustrata de valoare scade din ce in ce mai mult in Romania.
Pe ultima suta de metri, chiar in ultimele zile de vacanta am mai terminat de citit un roman fiicei noastre. De data aceasta a fost “O bucla in timp” , al celebrei Madeleine L’engle. Putin cam dificil pentru 7 ani si jumatate, unele aspecte si notiuni mai abstracte nu stiu cat le-a inteles, desi noi am incercat sa i le explicam cat de bine am putut. Insa firul antrenant al povestii si curiozitatea ei au reusit sa duca la bun sfarsit si aceasta lectura de vacanta.
Inca de la primele pagini am tot asteptat sa vedem daca eroii reusesc sa gaseasca enigmaticul terasat. Ca apoi, incetul cu incetul, pagina dupa pagina sa intelegem ( noi adultii mai mult) ca el nu este un simplu cub. Este o stare de spirit si il purtam cu noi, poate chiar daca nu stim asta.
Dupa finalizarea lecturii, ca o nota personala, as fi ales sa mai asteptam cateva luni pana sa ii citim aceasta carte. Fiind alegerea ei insa, nu prea am vrut sa spun nu.
De curand am participat la un fericit eveniment in familie ce a avut loc in partea de nord a Italiei. Ocazie minunata sa ne revedem cu cei dragi, sa vizitam Alpii si cateva localitati si muzee din zona. Sa zburam cu avionul, cei mai mici dintre noi pentru prima oara, printre nori si fulgere si furtuni. Sa mangaiem testoase si sa comandam o pizza la ora 21.45. Sa vizitam Muzeul automobilului, pe cel al Cinematografiei si Mole Antoneliana. Sau sa fim primii clienti ai micutei librarii de langa hotelul unde am stat, pentru ca domnisoara noastra trebuia musai sa isi ia o carte… pentru bebelusi. Am plecat cu trei, atatea ar mai fi incaput in bagaje. Dar doar dupa ce s-a imprietenit cu o doamna tare draguta, care intrase in librarie cu cei doi catei ai ei, Pepe si Vanila, mari iubitori de carti si ei 🙂 Micuta noastra i-a raspuns in engleza doamnei ca ea nu intelege limba ei, dar pot vorbi in engleza. Cumva limbajul universal al intelegerii si empatiei fata de semeni, de orice nationalitate ar fi ei, este unul usor de gasit chiar si intre persoane din generatii atat de diferite. Chiar si la 7 ani.
Pe explanada din fata Museo Reali di Torino se afla doua sculpturi ce reprezinta un elefant ce sta culcat in fata unui baietel care citeste. Cumva acest exponat m-a facut sa imi doresc sa poata avea si copii din Romania ocazia sa vada astfel de opere de arta aici in tara lor, in muzeele sau parcurile de langa casa. Poate atunci ar citi cu drag tot mai multi dintre ei, intelegand din experienta proprie ca atunci cand deschizi o carte chiar ti se aseaza o lume intreaga la picioare.
Ieri am terminat de citit aceasta carte minunata, distinsa cu Medalia Newbery, Lewis Carol Shelf Award si Le Grand Prix des Jeunes Lecteurs. Este prima carte pe care o citim fiicei noastre in care un personaj principal nu are parte de un sfarsit fericit.
Apoi am urmarit si ecranizarea din 2007 a cartii, Bridge to Terabithia. Este cred prima ecranizare a unei carti despre care fiica mea spune ca a impresionat-o mai putin decat lectura cartii. Adultii insa au avut o alta parere 🙂 Mai ales ca s-au varsat si cateva lacrimi… Filmul se poate inca viziona pe HBOmax, pentru cei care nu l-au vazut inca.
Povestea imaginata de Katherine Paterson ne-a atras inca din descrierea cartii, cea de pe coperta a IV-a. Si cu fiecare pagina si apoi capitol parcurs, aventurile celor doi protagonisti au devenit din ce in ce mai captivante. Jesse Aarons este fara doar si poate un campion. Baiatul care a avut norocul sa isi gaseasca stralucirea, aceea de a fi cel mai rapid alergator. Inconjurat de prezente feminine dominante, el gaseste ceva-ul care sa il distanteze. Toate acestea pana cand destinul i-o prezinta pe Leslie Burke, o domnisoara care poate oricand concura si castiga in fata oricarui baiat, fie el si cel mai rapid alergator din clasa a V-a. Prietenia lor va depasi granitele pamantesti si imaginatia ii va duce intr-o lume doar a lor, Terabithia. Unde ei vor fi soarele si luna, regele si regina.
Asta pana cand destinul decide din nou pentru Jesse: de data aceasta ca a venit timpul sa i-o smulga pe Leslie din universul lor perfect. Va ramane doar el, acum devenit mai bun si mai curajos si mai atent la nevoile celor din jur, sa continue povestea inceputa in Terabithia.
Prieteniile sunt un dar, nu un drept. Sunt rare si ne aduc fluturi in stomac si uneori dureri de cap. Insa norocul de a gasi, mai ales copiii find, un suflet pereche care sa ne insoteasca in toate aventurile ce ne asteapta, este foarte rar si trebuie pretuit toata viata. Chiar daca la un moment dat drumurile se despart sau apropierea fizica nu mai este posibila. Amintirile vor ramane mereu intiparite in memoria noastra, la fel ca toate lucrurile pe care am avut sansa sa le descoperim impreuna cu prietenii nostri.
Imi doream de mult ultima aparitie a Mariei Popova, dar cumva recenziile de pe Amazon si Goodreads au intarziat achizitia ei.
Am gasit-o saptamana trecuta pe un site online de la noi si am luat-o. O puteti comanda insa si de aici
Nu am gasit nimic “scandalos” sau daunator evolutiei copilului meu printre paginile ei. Dar probabil asta este o chestiune subiectiva. Este multa stiinta, dar si multa poezie si delicatete; insa nimic fortat. Unele specii de melci sunt hermafrodite. Si da, melcii fac si ei copii ca mai toate celelalte specii, prin imperechere. Dar deoarece am citit peripetiile lui Pispirel pe cand copilul avea 3 ani, acum la 7 ani am considerat potrivit, dupa ce am citit eu inainte cartea, sa o citesc fiicei mele cand a vazut-o si si-a dorit asta. S-a mirat sa auda cuvantul hermafrodit, i-am explicat si eu si tatal ei ca asa sunt unele specii si ca este o forma de adaptare si supravietuire. I-am explicat putin si despre gene si cum anumite gesturi si trasaturi ale bunicilor ei le are si ea si noi nu. Un subiect de mirare si dezbatere a fost “the right heart”: “Cum mami, eu cand stau cu capul aici nu iti mai aud inima batand in stanga? Nu cred ca sunt oameni cu inima in dreapta”
Ca o concluzie, ma bucur ca am trecut peste parerile unor necunoscuti in fond si am luat cartea. Este o opera de arta. Si desi are la baza povestea specifica a cuiva din familia autoarei este in acelasi timp si o poveste universala. In care diversitatea face parte din lumea noastra, acceptarea celor diferiti de noi si empatia fata de drumul lor este o aspiratie, nu sursa de frica si teama. Este o carte menita sa apropie comunitati si sa ajute acceptarea si integrarea “diferitului”, nu doar fuga de el.
A inceput vacanta si noi facem planuri, de cand ne trezim pana adormim. Dupa zeci de intrebari legate de cate zile dureaza vacanta asta, cand plecam la bunici, cat de mult or sa se bucure bunicii sa o vada, cum or sa fie imbracati, ce aventuri ii pregatesc eu pentru fiecare zi de vacanta, copilul a anuntat ieri ca vrea sa scrie o carte… S-a facut liniste, inima mea a zambit si apoi am intrebat cu o voce mica despre ce ar vrea sa scrie. “Despre Roz si Galbenel si aventurile lor din cartea a 3-a. Ei vor povesti tot ce au facut dupa ce s-au intors pe insula.“ Si-a luat agenda si un pix si s-a apucat de scris; cum se pricepe ea sa scrie la 7 ani, nu m-a lasat sa corectez nimic. Doar sa citesc. Ar vrea insa sa o ajut la final sa arate si cartea ei la fel ca celelalte 2 carti. Si sa poata fi citita de toti copiii care o iubesc pe robotica si pe puiul ei. Pentru cei care nu au citit inca opera lui Peter Brown, este vorba despre cele doua volume “Insula robotilor” si “Intoarcere pe insula robotilor.” Nu credeam ca o carte si doua personaje vor avea un impact atat de puternic asupra ei. O carte pe care nici macar nu m-am gandit sa o cumpar, i-a imprumutat-o un prieten mai mare. S-a invatat cu personajele, astepta nerabdatoare in fiecare seara sa-i cititeasca tatal ei cateva capitole. Pana saptamana trecuta cand volumul II s-a terminat. Au trecut la alte carti, alte aventuri, dar cumva nevoia de a mai fi un pic alaturi de Roz si de puiul ei de gasca a gasit aceasta solutie: daca nu exista cartea a 3 a, o va scrie ea!
Pentru ca am primit acceptul de a fotografia ce a lucrat pana acum, va las mai jos un mic extras.
Sunt curioasa sa aflu ce carti sau personaje i-au marcat pe alti copii atat de mult incat sa isi doreasca sa scrie despre ei sau sa ii ilustreze asa cum si-i imagineaza. Si daca opera lor poate fi sau a fost deja prezentata publicului larg si ce reactii a primit.
Little humans 