Cea mai impresionantă carte publicată in acest an, din perspectiva personala desigur, este fara doar si poate “The boy who became a parrot, A foolish biography of Edward Lear, who invented nonsense” scrisa de Wolverton Hill si ilustrata magic de Laura Carlin. Imi plac nespus de mult biografiile scrise bine si ilustrate frumos. Imi plac povestile de viata ale unor oameni deosebiți pe care copiii lumii ar trebui sa ii cunoasca, sa le cunoasca pasiunile, viata si munca. Visele si temerile, greutatile si talentul. Unde au reusit sa ajunga si ce a insemnat asta pentru ei, dar mai ales pentru domeniul lor de activitate sau pentru intreaga omenire, la acel moment. Edward Lear este unul dintre cei mai cunoscuți și talentați artiști englezi ai secolului XIX. Parintele nonsensului literar, cel care a fost sursa de inspirație pentru Lewis Caroll cand a inceput sa scrie povestea Alisei. Este autorul celebrului poem “The Owl and the Pussy-Cat”, devenit intre timp una dintre cele mai cunoscute poezii englezesti pentru copii. Nascut in Londra, cel de-al 20 lea copil al lui Jeremiah si Ann Lear, Edward va avea o copilărie marcata de crize de epilepsie, care incep sa apara de la varsta de 5 ani. Rusinat de ele si de faptul ca nu le poate controla, incearca sa le ascunda si sa se ascunda tot mai mult de familie. Se refugiaza in desen si mai apoi in scris. Zece ani mai tarziu deja isi vinde cu succes poemele. Deschiderea Gradinii Zoologice din Londra ii da ocazia sa vada fata in fata cele mai fabuloase si interesante specii de animale din intreaga lume. Incepe sa le deseneze si sa le povesteasca copiilor din inalta societate engleza despre ele, dar si despre Scroobious Pip. Copiii il iubeau pentru ca la el totul era simplu si lipsit de griji, rigoare sau reguli. O forma de haos plin de culoare si cuvinte, iubire si prietenie. Si Edward ii iubea pe copii si probabil de aceea le-a si dedicat atat de mult din el, din timpul si pasiunea lui.
Probabil biografiile, concepute si ilustrate impecabil, asa cum este si aceasta, sunt preferatele noastre in aceasta perioada. Ne ofera sansa sa intelegem oameni si lucruri pe care nu le-am intalnit si nici nu vom reusi vreodata. Insa cunoasterea si dragostea fata de natura, stiinta si carti ne aduce cumva impreuna.
Povestea lui Lewis Caroll este la cei 160 de ani de la publicare una dintre cele mai traduse si ilustrate carti pentru copii. Si iubita si apreciata de copii si adulți din intreaga lume. De la John Tenniel, cel care a ilustrat-o primul pe Alice, pana la ilustratori si artisti contemporani, multe au fost numele care si-au dorit si au avut curajul sa ilustreze o asemenea capodopera, atat de ofertanta artistic. Literatura fantastica nu a cunoscut inca un alt roman care sa lase o amprenta atat de pregnantă ca cel scris de Caroll. Arthur Rackham, Mabel Lucie Attwell, Salvador Dali, Tove Jonsonn, Helen Oxenbury, Charles Santore, Robert Ingpen au reusit ilustrații remarcabile pentru Alice in Tara Minunilor. La fel si Benjamin Lacombe, Rebecca Dautremer, Eric Puybaret, Alison Jay, Robert Sabuda, Lizbeth Zwerger, Grahame Baker-Smith sau Miraphora Mina si Eduardo Lima (duo-ul artistic cunoscut ca MinaLima).
Dintre artistii romani, ilustratiile lui Vasile Olac raman emblematice pentru romanul lui Lewis Caroll, probabil si pentru ca le asociem cu perioada copilăriei noastre, cand a aparut varianta ilustrata a povestii in limba romana.
Astazi am primit o noua aparitie Cartier Codobelc, Alice in Tara Minunilor, in traducerea lui Dan Sociu si ilustrata magistral de minunata Irina Dobrescu. Pasiunea si dragostea de carte pentru copii a celor de la editura Cartier au dat nastere la foarte multe titluri fascinante de carti pentru copii. Povesti clasice sau moderne, ilustrate de cei mai talentati ilustratori romani ai momentului au aparut de-a lungul anilor la editura din Republica Moldova.
Aceasta noua traducere a romanului lui Caroll este cu adevarat impresionantă. Cartea arata foarte bine, iar ilustatiile realizate de Irina Dobrescu o aduc in topul celor mai frumos ilustrate Alice. Este cu siguranță una dintre cele mai bune apariții romanesti ale anului 2025.
Abia astept sa fie disponibila si in librariile din Romania ( eu nu am mai avut rabdare si am comandat cartea direct de la editura) pentru a se bucura cat mai multi copii si parinti citind aventurile lui Alice.
Nu putea ploia sa ma tina departe de carti si de Romexpo tocmai astazi, asa ca inarmata cu umbreluta copilului ( probabil sa fi fost o apariție demna de comicsuri) am plecat sa ma intalnesc si in acest inceput de vara cu cartile. Am reusit performanta sa fiu primul cumparator nu la unul, ci la trei dintre standurile editurilor noastre preferate! Si sa cumpar primele exemplare, pe unele le-am luat chiar din bratele unui domn care tocmai le adusese sa le aseze pe o masuta, din cateva titluri nou aparute. M-am bucurat de o scurta vizita la standul tarii invitat de onoare anul acesta, Portugalia. Cu cine credeti ca am avut bucuria si onoarea sa ma intalnesc acolo? Cu David Pintor! Nu in persoana desigur, ci cu una dintre cartile lui. Mi-a placut selectia de carti pentru copii pe care au ales sa o aduca la Bucuresti si ca unele carti chiar puteau fi cumparate. Au adus si o selectie de vinuri, cu siguranta ar fi mers de minune langa o carte buna, dar nu am avut inspiratia pe moment.
Am reusit sa iau aproape toate cartile pe care mi-am dorit sa le iau, cele ce ajunsesera atat de devreme cel putin. Le-am rasfoit si fotografiat pentru voi, le vedeti mai jos. Dupa ce a exclamat imbufnata ca trebuia sa mergem impreuna la Bookfest, fiica mea si-a dorit sa ma ajute macar sa le faca ea cateva poze. De fapt doar doua le-a facut, pentru ca in incercarea de a le aseza “cat mai bine”, inceput sa citeasca Aventuri pe roti, ultima carte a lui Mauri Kunnas si nu s-a lasat pana nu a terminat-o. “Se pricepe Mauri” a fost concluzia, de asteptat de altfel, este unul din autorii ei preferati! Daca tot v-am povestit de Aventuri pe roti sa va povestesc si de Crocodilul din copac de Roger Duvoisin. Plina de umor si comic de situatii mai putin asteptat, cartea spune povestea unui crocodil, pe care nu aflam cum il cheama, dar aflam ca ii plac mult … florile! Bertha, rata inteleapta de la ferma ( nu v-am spus nu, ca actiunea are loc la ferma Domnului si Doamnei Mazariche, nu? Ei bine, acolo are loc) intelege firea deosebită a crocodilului nostru si isi asuma un matern si protector rol in viata lui. Ea este cea care incearca din rasputeri sa ii convingă pe fermier si pe sotia sa ca nu este nimic de temut la acest crocodil si ca asa cum animalele de la ferma l-au acceptat, ar putea si ei face asta.
Un alt maestru al ilustratiei pentru copii, John Burningham vine la editura Portocala Albastra cu un nou titlu “Tu ce ai face…” Alegeri la care nu sunt sigura ca m-as fi asteptat din partea autorului, insa eu sunt un adult care nu ar vrea sa fie sugrumat de serpi, am si o fobie urata legata de ei, sau sa fiu obligata sa beau suc de melci! Copii cred ca vor gasi amuzante si super haioase alegerile prezentate atat de frumos, in ilustratii cum doar John Burningham a putut creiona. Si daca ar fi sa aleg totusi si eu, adultul, ceva, ar fi sa fie pace si sa il ajut pe Mosu’ cu cadourile. Doar daca se poate. La editura Cartier Codobelc a aparut o noua poveste ilustrata de Anca Smarandache, despre care sigur v-am spus ca imi place cum da culoare vietii din jurul nostru. Frunzulita si Andaluna este o poveste care ii apartine lui Peter Demeny, cel care, stiti sau nu, se ocupa de ceva timp si de revista Matca Literară. Povestea este tare, tare frumoasa, ma bucur ca am avut ocazia sa rasfoiesc cartea si am decis sa o si cumpar. Este cumva o metafora a vietii si a modului in care nu mereu conteaza ce este in fata noastra, in oglinda in care ne proiectam grijile si temerile, nemultumirile sau frustrările. Privitul in sus este solutia si alegerea cea mai potrivita cand simtim ca ceva nu este bine, ca poate nu suntem vazuti sau apreciati. Fiicei mele, care mereu imi spune ca ea alege sa vada cerul nu noroiul, i-au placut tare mult si povestea si ilustratiile. Va las sa va decideti singuri daca este o carte pe placul vostru sau nu, pentru mine este cu siguranta una dintre surprizele editoriale placute ale acestui an.
La standul Casei Editoriale Art am gasit unele dintre noutatile pe care abia asteptam sa le vad. De pe-o buna dimineata, albumul de versuri ale Otiliei Cazimir, ilustrate de Anca Smarandache a fost unul dintre ele. Ma bucur ca avem colectia Versocicleta actualizata la zi cu ultima aparitie. Si mai tare ma bucur ca am o noua carte ilustrata a Otiliei Cazimir, una dintre autoarele mele preferate. Am luat si Aventurile Alisei in Tara Minunilor&Tara din Oglinda”, ilustrata de MinaLima, in traducerea lui Florin Bican. Sa apara doua titluri din aceasta colectie la doar cateva luni distanta nu ma asteptam, se pare totusi ca avem mari sanse ca editura Arthur sa traduca toate cele 9 carti din serie. Este una dintre cele mai frumos realizate serii de povesti clasice si merita un loc in biblioteca noastra. Chiar daca avem si colectia originala, in engleza, acum avem ocazia sa o completam si pe cea in romana, sa putem citim povesti clasice pe alese. Daca va spun ca Radu Tudoran nu a fost de fapt Radu Tudoran, ma credeti? Ar trebui, numele lui adevarat era Nicolae Bogza, insa nedorind sa stea in umbra marelui Geo, fratele sau, a ales acest pseudonim literar. Cartile sale vor deveni pe rand un adevarat succes in randul cititorilor. Toate panzele sus! a beneficiat de 4 aparitii editoriale incepand cu cea originala, din 1954. A fost si adaptata pentru un serial TV, in anul 1977 cred ca a aparut, unul dintre serialele copilariei mele. Editia actuala, adaptata si transformata in banda desenata de Puiu Manu este ultima aparitie dupa “Toate panzele sus!”. Bucurati-va de talentul maestrului, cititi prezentarea foarte buna facuta de Dodo Nita la finalul cartii. La final, un elefant. Elefantul lui Carol cel Mare, despre care a ales sa le scrie tinerilor pasionati de istorie si nu numai Catalin Pavel. Ca imi place cum scrie autorul nu este un secret, prima sa carte pentru copii, Muntele cu usi, a fost prezentata si premiata si aici in Club. Nu este deloc un anti-manual, asa cum s-ar putea crede din subtitlu. Informatiile atent alese si prezentate au chiar rolul opus, si anume acela de a pune intrebari, a descoperi si a pune iar intrebari. Pentru ca, nu-i asa, cu cat stim mai mult, cu atat ne dam seama cat de putin stim. As spune eu, cat de ofertant este potentialul de cunoastere si ce norocosi suntem ca avem acces la atat de multe lumi si universuri, doar intre paginile unei carti.
Maine, o noua zi, poate o noua vizita la Bookfest sa aducem omagiu si cartilor si editorilor pe care astazi nu am reusit sa ii vizitam.
Astazi s-au decernat premiile Oscar 2025 si pentru a celebra Cinema-ul, va invit sa aruncam o privire asupra vietii unui mare cineast francez, Francois Truffaut. Cartea pe care o privim astazi a primit premiul Andersen 2021 pentru cel mai bun album ilustrat si este o biografie scrisa de Luca Tortolini si ilustrata de Victoria Semykina. Francois Truffaut a stiut inca de la 8 ani ca pasiunea sa cea mai mare va fi cinema-ul. Cinema-ul si lectura. “Trei filme pe zi, trei carti pe saptamana”, aceasta a fost deviza sa. Pentru ca pasiunea pentru arta are nevoie de mult studiu individual si un mare bagaj de cunostinte acumulate.
Sper sa va placa propunerea mea de astazi si sa ne aduca aminte ca orice copil cu un vis indeajuns de mare va gasi mereu o cale sa il vada transpus in realitate.
Mihaela Noroc nu mai are nevoie de nicio prezentare, din fericire. A ajuns deja, artistic vorbind, la un nivel la care orice iubitor de frumos, colectionar de arta de pe mapamond stie cine este. Pasiunea pentru fotografie a dus-o pe Mihaela Noroc in toate colturile lumii, desi Magellan a demonstrat in anii 1500 ca Pamantul este rotund. A discutat si a fotografiat mii de chipuri de fete si femei frumoase, puternice, inteligente, interesante. Aceasta noua aparitie, “Portrete si povesti despre puterea femeilor” nu este doar continuarea Atlasului Frumusetii, dupa cum precizeaza chiar autoarea. Este o enciclopedie a unor vieti traite in medii cat mai diverse, insa aduse impreuna de o trăsătură comuna: puterea si rezistenta de a isi continua povestea. Multe dintre aceste femei si fete nu au avut un inceput usor in viata, pentru unele accidente si intamplari nefaste au schimbat totul, intr-o secunda. Asta insa nu le-a oprit si au ales sa nu le marcheze destinul acele evenimente. Au mers mai departe, au invins. Intr-o lume in care frumosul este celebrat in principiu si declarativ doar de 1 si 8 Martie, povestea acestor caractere atat de puternice si de frumoase este cu atat mai inspirațională, mai autentică si mai datatoare de speranta.
Am vazut cateva dintre filmele de prezentare postate de autoare, intalnirile cu o parte dintre femeile care apar in Atlas. Intr-unul o prezinta pe Victoria, o artista din Milano, pe care a întâlnit-o in centrul orașului. Lucra si isi expunea lucrarile chiar acolo, la o mica toneta. Cand i-a cerut detaliile conturilor de social media, Victoria i-a raspuns ca nu are asa ceva, ea este inca in viata si oamenii o pot gasi acolo, zi de zi. Ca a ajuns la o varsta la care intelege ca poti sa te simti implinit si fara sa fii faimos sau sa ai validarea celorlalti. Si ca si-a dorit sa invete limba engleza, pe care de altfel o vorbeste foarte bine, pentru a se putea intelege cu cat mai multi dintre cei ce se opresc sa ii priveasca lucrarile. Este cred un mare privilegiu sa poti intalni astfel de oameni si sa poti absorbi toata puterea si energia pe care o transmit ei. Cum de altfel a fost si intalnirea in paginile Atlasului cu nimeni alta decat Nora Iuga!
Cine nu iubeste un top cu nume sau premianti interesanti? Cel mai cel din cea mai cea ori cam asa ceva 🙂
Avem un obicei de ceva timp, la sfarsitul unei anumite perioade de timp, semnificativa pentru acea catalogare, ne prezentam unii altora ce ne-a placut cel mai mult. Ce a facut inima sa bata mai tare sau a placut ochiului bucuros la frumos. Facem asta cu carti citite, locuri vizitate, filme vazute, mancaruri savurate si jocuri cu care ne-am distrat tare.
Pentru ca nu cred ca v-am povestit despre ce carti minunate aparute in 2024 au intrat in topul preferințelor noastre, voi face asta acum, sa ramana ca mărturie peste vremuri. Si daca si in februarie urmator vom simti la fel despre ele, va fi semn clar ca acolo trebuie sa ramana, printre preferate.
La inceput, casa si bradul de Craciun se impodobeau cu crengute de brad sau vasc, nuci, mere sau portocale, lumanari, fundite facute manual. Apoi, incet, incet, au aparut si decoratiunile mai elaborate, din sticla sau portelan, pene si fetru, luminite cu becuri electrice.
De ceva timp, ne petrecem timpul liber din luna decembrie facand decoratiuni de tot felul.
Am reusit intr-un final sa le scot la lumina din sertarele dosarelor cu imagini si fotografii si vi le arat si voua, poate va inspira pentru sarbatorile urmatoare:)
Un invatator adevarat trebuie sa fie a)invatat si b)sa stie cum sa ii invete pe ceilalti ce vrea el sa ii invete, insa in ritmul si intelegerea in care pot ei invata. Asta ca sa sune asa, ca la scoala 🙂
Un invatator adevarat nu este neaparat cel ce termina niste cursuri pedagogice sau o institutie de profil. Invatator nu este cel care sta in spatele unei catedre si simte zi de zi ca este dreptul lui sa fie acolo si obligatia celor pe care ii priveste, mititeii aceia din banci, sa faca doar ce spune el, cand spune el, toti in cor.
Un invatator adevarat se gaseste rar zilele acestea. Pentru ca acel om minunat trebuie sa se cunoasca pe sine si sa continue sa invete zi de zi despre el si despre viata. Sa isi ia timp si ragaz sa asculte o intrebare pana la capat si apoi sa ofere raspunsul cautat de cel ce intreaba, nu doar pe cel pregatit de el, oferit de manuale sau programa.
Un invatator adevarat este raspunzator cu consolidarea unor viitoare convingeri si caractere puternice. El cauta sa înflorească fiecare boboc din buchetul clasei lui, nu doar sa cioparteasca frunzulite si mugurasi ce nu au crescut cum trebuie, sunt gresiti.
Daca ar fi sa pot alege un talent, as vrea sa fiu Domnul Trandafir. Sau cel putin asa cum l-am deslusit eu din scrisul lui Sadoveanu. Ca dupa mine sa ramana o vorba:” In locul acela odata a trait un om”. Si asta sa fie suficient pentru fiecare ce o citeste sa inteleaga cine am fost.
Din pacate invatatori adevărați nu mai sunt atat de multi acum. Nici zilele noastre nu mai sunt ce-au fost candva si ar fi si greu sa mai fie. Pentru ca ne grabim. Sa deprindem obiceiuri care sa ne departeze de noi si de ceilalti. Asa ca daca ati avut norocul sa intalniti un dascal minunat, bucurati-va si multumiti-i ca exista.
Pentru final cativa dascali model intalniti in povestile citite pana acum. Domnului Falker, profesorul din clasa a cincea al Patriciei Polacco, i-as da o medalie de mare erou al omenirii si i-as obliga pe toti cei care iau astfel de decizii sa introduca aceasta carte ca lectură obligatorie in scoli. Si in cele generale, dar si in cele ce ii pregatesc pe viitorii dascali. Pentru ca da, este de neimaginat inca, desi se intampla frecvent, cum poate trece un copil atatia ani prin scoala fara ca nimeni sa nu inteleaga ca are un handicap ce poate fi recuperat. Cu multa munca si mult ajutor, dar poate fi recuperat. Ca el nu vede literele ca noi toti si trebuie ajutat si incurajat sa o faca. Nu rusinat sistematic pentru neputinta lui fiziologică. Pe Miss Twinkle, profesoara de muzica a Crizantemei, as incununa-o zana tuturor copilasilor invatacei. Cat de minunata sa fii sa reusesti cu atata blandete sa starpesti rautati si sa cladesti in loc frumoase prietenii! Iar Miss Nelson musai sa primească premiul pentru cel mai inovator dascal, pentru ca nicio alta fiinta nu ar fi reusit atatea izbande cu atatia copilasi nazdravani.
Astazi incepe Targul international de carte Bucuresti 2024. Prilej de revedere cu oameni pasionati de cuvinte si ilustratii frumoase, pe care reusesc ei cumva sa le aduca sub ochii celor mici, the little humans.
Cartile, ca tot ce este izvorat din dragoste si iubire, sunt magice. Sa le descoperi si sa le citesti este o experienta si o emotie unica pe care dupa ce o traiesti nu vei mai fi la fel.
In casa noastra, cartile si toate lumile ascunse intre copertile lor sunt pretuite peste masura. Prieteni dragi si vechi, unii chiar din copilaria noastra, a adultilor. Cu fiecare titlu nou, biblioteca noastra devine mai neincapatoare si mai bogata.
Am reusit si anul acesta sa strangem cateva dintre noile aparitii, le-am citit si m-am gandit sa le prezint si aici, in caz ca aveti nevoie de putina inspirație intr-o zi asa posomorâtă si ploioasă.
Sa fie carte!
De curand s-a lansat o noua editura de carte pentru copii, Povestela Ofir. Am cumparat doua titluri de la ei, “Votati lupul!” de Davide Cali si Magalie Clavelet si “Curaj de soricel” de Nicolo Carozzi. Prima este o poveste actuala, doar este an electoral. O morala ce pare ca insoteste din vremuri de demult specia umana si anume aceea ca mereu este ales raul cel mai rau, daca acesta imbraca straiele potrivite si joaca rolul cerut de public. Va recomand cartea, Davide Cali este unul dintre artistii contemporani pe care il apreciem foarte mult.
Despre al doile titlu al lor, “Curaj de soricel” va pot spune ca ilustratia este deosebit de frumoasă si expresiva. Ca Nicolo Carozzi a colaborat cu artisti mari din 2016, cand si-a facut debutul in ilustratia pentru copii si pana acum. Povestea este sensibila si emotionanta, ca toate povestile despre prietenie si curaj, atunci cand situatia o cere.
O alta premiera este si aparitia de la editura Portocala Albastra a cartii sotilor Provensen, “Prietenele noastre, animalele de la ferma Dealul cu artari”. Premiera pentru ca, desi Alice si Martin Provensen au fost unii dintre cei mai talentati ilustratori de carte pentru copii din toate timpurile, nicio editura romaneasca nu s-a aventurat pana acum sa ii traduca si in romana. Cartea face parte dintr-o serie de carti dedicate vietii familiei Provensen la ferma lor, Maple Hill Farm. Sunt prezentate toate animalele domestice si salbatice pe care le intalnesc acolo. Personaj nelipsit in toate cartile din serie este motanul Max, caruia in 2023 i-a fost dedicata o carte doar despre el, intitulata “The truth about Max”, ce contine si informatii oferite de Karen Provensen Mitchell, dar si scrieri netiparite pana acum ale parintilor sai, Alice si Martin Provensen. Tot de la ei va recomand “Masina domnului Pleasca” de John Burningham. O puteti adauga celuilalt titlu aparut la ei “Plimbarea domnului Pleasca”.
Editura Frontiera a adaugat anul acesta un nou titlu in colectia de autor Mario Ramos si anume “Eu sunt cel mai destept”. Aceleasi personaje, acelasi umor de neegalat al lui Mario Ramos. Autor cunoscut mai mult pe piata de carte pentru copii din Europa, insa deosebit de îndrăgit. Cartile lui sunt o prezenta obligatorie in biblioteca copiilor foarte mici, prescolari sau scolari din primii ani. Este deosebit de important sa fie prezentate inainte ca cei mici sa intalneasca supereroii din desenele animate. Pentru a intelege ca adevaratii eroi din viata lor nu au puteri magice sau mantii care sa ii protejeze de toate relele pamantului. Eroii din viata lor sunt mama si tata, cei care fac tot posibilul sa ii ajute si sa ii protejeze prin forte si abilitati reale, nu imaginare.
La editura Arthur au aparut primele doua carti din seria Ursii Berenstain. Avand in vedere ca au fost publicate pana acum mai mult de 100 de titluri din colectia Berenstain Bears, nu putem decat sa ne bucuram si sa asteptam si alte titluri. Pentru titlul “Ursuletii Berenstain uita de bunele maniere” am citit undeva niste remarci cum ca ar prezenta cuvinte si atitudini necorespunzătoare. Cuvinte urate pentru folosirea carora penalizarea consta in diverse treburi gospodaresti. In cultura noastra se intampla ca orice se face, in general, sa nu fie bine. Asadar sa nu va mire si astfel de pareri. Daca veti petrece cateva ore in orice scoala sau loc de joaca, sigur veti auzi si vedea cuvinte si atitudini si mai si…. Gen, stiti voi, ca sa vorbesc si eu la moda 🙂
Tot la Arthur, in colectia “Cartile lui Radu” a aparut o noua carte semnata Otfried Preubler, “Talharul Hotzenplotz”. Simpatica poveste, ilustratii color, mi-a placut. Este povestea cu numarul 17 din colectie, pe care ne mandrim ca am reusit sa o pastram dupa atatia ani si atatea citiri.
In colectia “Red adventure” a aparut si continuarea romanului lui Richard Peck “Departe de Chicago”, “Un an hai-hui”. Asta daca va place cum scrie Richard Peck. Noua ne place. Foarte, foarte mult 🙂
De la editura Cartemma m-a atras “Tesatorul de nori” de Michael Catchpool, ilustrat de Alison Jay. Nu exista multe persoane care sa ilustreze mai frumos ca Alison Jay, iar povestea asta este absolut minunata! Ce nu am inteles a fost pagina mata folosita pentru tiparirea cartii. Par atat de sterse si de sarace ilustratiile! Pacat…
La Pandora M, mare bucurie mare, un nou titlu Mauri Kunnas “Regele Arthur si Cavalerii Mesei Rotunde”. Nu am pretentia ca Mauri Kunnas sa prezinte fapte istorice reale, insa orice forma atractiva de a le prezenta celor mici unii dintre cei mai reprezentativi eroi ai epocii medievale este binevenită. Cartea arata foarte bine, pentru vesnicii nemultumiti de capsele cu care Pandora M prinde paginile ( tocmai la mijloc!) de data aceasta cartea are cotor. Felicitari pentru apariție! Tot la ei am gasit si cartea “Tish” de Edwina Wyatt. Am comandat-o si am inceput sa o citesc imediat ce am primit-o. Ilustratia este frumoasă, cartea este tiparita cu litere mai mari, numai bune de citit de elevi de 8-9 ani, cat au eroii din carte. Este o poveste impresionantă si frumos scrisa, o recomand. O poveste despre viata asa cum vine ea peste copii de 9-10 ani, cu multe chestii dificil de asimilat. In singuratatea lor, desi sunt mereu inconjurati de persoane. O poveste plina de umor, am ras mult citind-o, despre cum mereu solutiile gasite duc in locuri si situatii noi, fericite pana la urma. Ma bucur ca cineva i-a dat sansa acestei scriitoare si i-a publicat cartile. Si ma bucur ca Pandora M a avut curajul sa publice, din nou, un autor aproape necunoscut in Romania. Cartea merita cu siguranta citita sau macar rasfoita.
Intamplarea face ca tocmai astazi sa fi primit cele cateva noutati romanesti aparute in ultimul timp, pe care le-am comandat pentru ca abia asteptam sa le vad.
Incep parada cartilor cu aparitia editurii Arthur, care face parte din colectia Versocicleta. Este vorba de cartea “La Pasti”, versuri de George Topirceanu, ilustrata de Anca Smarandache. Poezia este preferata noastra, o avem deja si in colectia de poezii aparuta la Cartea Copiilor, “Poezii din copilarie”. Voi incepe prin a spune ca aceasta mi se pare cea mai reusita ilustratie a Ancai Smarandache pe care am vazut-o pana acum. Poezia este usor de retinut. Versul lui Topirceanu este duios si amuzant in acelasi timp. Prezentarea fiecarei strofe separat pe cate o pagina le ofera celor mai mici cititori ocazia de a si “vedea” ilustrate obiceiurile si traditiile de la Pasti, cel putin cele ortodoxe. Hartia de calitate, groasa si putin lucioasa, atat cat trebuie sa nu deranjeze lectura la lumina artificiala. Grafica si realizarea tehnica la fel. Nota cititorului: maxima! Felicitări editurii Arthur pentru aparitie!
A doua noua aparitie, tot de sezon, “Poveste de primavara” de Jill Barklem, aparuta la editura Cartea Copiilor in traducerea Marei Wagner. Cartea are acelasi format mic precum cartile lui Jill Barklem aparute la Cartier Codobelc. De altfel voi posta o prezentare alaturata a celor doua editii, sa va puteti forma singuri o parere. Hartia alba, mata. Traducerea nu primeste nota maxima, din pacate. Ii apreciez extrem de mult pe cei de la Cartea Copiilor, insa asta este adevarul meu si l-am expus. Asteptam sa vedem daca si cum vor reusi sa publice si celelalte 3 sau 7 carti celebre( depinde daca vor sa traduca toata seria sau nu).
“O vara cu Olenka” de Gaia Wisniewski, aparuta in acelasi format ca si prima carte din serie tiparita de editura Frontiera. Doar ca traducerea ii apartine de aceasta data Ralucai Dinca. Hartia este mai mata decat cea folosită pentru “Olenka” si din acest motiv, cred, ilustratia pare mai stearsa. Nu primeste nici ea nota maxima 😞
Am lasat la urma “Iazul” de Jim LaMarche, aparuta la Cartea Copiilor. Traducerea apartine tot inegalabilului Florin Bican. Impecabila, ca de obicei. Povestea, inspirata din copilăria artistului, minunata. Absolut minunata! Viata in natura, odata cu trecerea anotimpurilor si schimbarile survenite in jurul iazului. Fiecare ilustratie este deosebită si vibranta, calda si fermecatoare. In cateva dintre ele lumina soarelui se reflecta minunat in apa iazului si ai senzatia ca privesti direct iazul si nu doar o ilustratie dintr-o carte. Ca si realizare tehnica, “Iazul” are acelasi format cu cel in care a aparut si “Pluta”, insa hartia este lucioasa, nu mata. Nota maxima primeste si “Iazul”, felicitari editurii! Pana acum mi se pare cea mai frumoasă aparitie din 2024.
little humans 