Eu as vrea sa fiu carticica cea vesela 🙂
Povestea de seara
Books and activities
Game children play: choosing a book
N-am cunoscut om mare sau mic sa nu ii placa joaca 🙂 Unul dintre jocurile de care nu ne mai saturam este “Alege ce carte citim in seara asta”. Cum ce joc e asta? Nu il jucati si voi? De vreun an si ceva, cand chiar suntem in pana de idei sau vrem sa ne surprindem, jucam jocul asta. Biblioteca copilului are 3 sectiuni, fiecare cu cate 5 rafturi. Pe cele de sus le poate alege doar un parinte. De obicei nu se intampla asta 🙂
Regulile jocului sunt urmatoarele: un jucator alege un numar de la 1 la 3 si astfel se alege sectiunea. Apoi alege un numar de la 1-5 si se alege astfel raftul. Apoi se face pauza, pentru ca cineva numara cartile de pe raftul respectiv. La final se alege stanga sau dreapta si rezulta cartea serii. Asa am aflat si noi cate carti stau cuminti in biblioteca: cam 1025 🙂 In ritmul asta, in cativa ani ne mutam si de aici…
Aseara eu am ales cartile, iar ea a tot numarat. Asadar s-au recitit a nu stiu cata oara cartile din imagini. In dreptul meu pot spune ca atunci cand aleg eu cartea este mereu cea de la numaratoare. In dreptul ei nu stiu ce sa spun, prea citim mereu preferatele ei 🙂
The blue hour de Isabelle Simler
Aparut in 2015, titlul original fiind “Heure Bleue”, albumul artistei de origine franceza a primit diverse premii, ultimul dintre ele fiind “Des petits lecteurs au bord du mer” in 2022.
Ora aceea dintre sfarsitul zilei si inceputul noptii este ora albastra. Este un timp suspendat intre lumina si intuneric, zi si noapte, aventura si odihna. Ora amurgului; si este albastra. Albastra precum lumina cerului sau cristalul apei marilor. Precum sardinele saltarete si balenele uriase. Precum pasari si starci ce astepta sa se astearna noaptea.
De Isabelle Simler am aflat de pe site-ul Mariei Popova, The Marginalian. O urmaresc de atunci, i-am cumparat cartile, veritabile albume de arta. Si acum vi le prezint si voua.
Enjoy!
Witch Hazel de Molly Idle
Nu am mai citit o poveste atat de gingasa de mult timp; si noi chiar citim multe povesti tot timpul 🙂
Molly Idle este autoarea seriei “Flora si flamingo”, pentru care a si primit medalia Caldecott in 2014. Timp de 5 ani, imediat dupa terminarea colegiului, a lucrat ca animator la Studiourile Dreamworks. Insa cand cei de acolo au facut tranzitia catre animatia realizata pe calculator, a ales sa plece.
Liniile in care deseneaza, cu multe creioane colorate, au o tandrete aparte. Desi simple, spun povesti atat de convingatoare, incat simti ca personajele ei sunt chiar acolo, langa tine. Sau ca tu devii parte din poveste si traiesti langa ele.
Witch Hazel este povestea delicata a trecerii vietii, precum anotimpurile, an dupa an. Zi dupa zi, zambete dupa zambete; clipe petrecute impreuna, unii langa ceilalti. Pana cand, in povestea finala, cineva pleaca in celalalt capat al curcubeului. Sau poate este inca aici, printre frunzele copacilor si razele soarelui?
Despartirile sunt grele; pentru copii cu atat mai dureroase. Pentru ei tangibilul, atingerile cuiva drag sunt totul. Nu pot concepe viata fara ele. Insa ea continua. Si incet-incet, mangaierea vantului le sopteste ceva, parca stiut doar de ei. O pasare vine sa stea impreuna. Si astfel cei plecati mai raman cu ei si in ei, in amintirea lor. Devin parte din povestea pe care o vor putea spune de acum mereu.
In pregatire, Ziua Copilului
Invatamantul este inca in greva pe meleagurile mioritice. O greva moderna, in care unii dascali isi tin in continuare orele iar altii participa efectiv la actiunile de protest si nu merg la clasa. O greva a tuturor lipsurilor din ultimii 18 ani, care se pare ca nu mai puteau continua asa, nespuse si mai ales fara a fi cerute de pe pozitii de forta. Copiii sunt singurii perdanti ai acestei situatii fara de precedent pentru multi dintre ei. Unii stau acasa, altii merg la scoala; sau la after sau la bone si bunici. Unii se pregateau de examene importante si acum, debusolati si nedumeriti, asteapta. Cumva greva sindicatelor din invatamant le pericliteaza situatii si proiecte pentru care se pregatesc de foarte mult timp, foarte serios. Nu stiu cat de serios privesc si dascalii lor aceste realitati; pentru ei personalul este acum pe primul plan. Sa li se accepte revendicarile. Altfel nu se mai poate.
Copilasii mai mici simt lipsa “mersului la scoala”. Pentru ei doamna invatatoare si colegii sunt inca prilej de revedere, bucurie si activitati placute facute impreuna. Orice plan facut pentru aceste zile si saptamani s-a naruit si s-au gasit in loc solutii de rezerva.
Ar fi foarte incorect si mai ales neadevarat sa spun ca nu imi place sa petrec timp cu fiica mea. Sa lenevim in pat dimineata, sa o adulmec, cu ochii inchisi, sa ii simt mirosul. Mirosul ei de pui, puiul meu. Sa ii soptesc un secret si ea sa il ghiceasca. Sa ne pregatim una alteia micul dejun sau o gustare. Sa ne jucam, sa coloram, sa cantam ( mai mult ea) si sa descoperim nuante si culori noi vietii. Imi place la nebunie sa stau cu ea, sa facem lucruri pe care nu le-am mai facut sau pur si simplu sa vorbim. Sa imaginam aventuri.
Sa rontaim ceva si sa ne uitam la un film amuzant. Pe care eventual l-am mai vazut de cateva ori si stim exact toate secventele distractive. Sa facem ce vrem noi, libere pret de cateva ore nepretuite.
Dar imi place ca fiica mea sa stea si cu alti oameni si cu alti copii. Sa experimenteze lucruri si emotii si impreuna cu ei. Sa ii fie viata un tot, un intreg neciobit.
Pentru 1 Iunie si-a ales cateva seturi de colorat si desenat si multe, multe carti. A avut noroc si au ajuns in avans, asadar ne bucuram deja de ele. Incercam sa ne facem timp zilnic sa citim o carte noua, sa facem o activitate diversa de toate cele de ieri si de alaltaieri. Si tot asa, un pas inaintea celuilalt. Fara sa ne grabim prea tare. Asteptand. Dar si traind asteptarea si incertitudinea asta, pentru ca sunt zile si ore si clipe din viata noastra. Si timpul nostru este pretios si ireversibil. Nu putem permite ca revendicarile unor categorii profesionale si planurile lor personale sa ne rapeasca ce avem mai de pret acum. Si atunci asteptam cat de frumos putem noi. Si e bine si soare si cantec de pasarele. Adiere de vant si miros de vacanta. Si ne pregatim de sarbatoare…
Bookfest, a doua vizita
Ce faci cand copilul tau se trezeste dimineata, mai zaboveste in pat cat sa citeasca ultimele carti luate cu 2 zile inainte de la targ si apoi te anunta ca ar vrea sa mai mearga la “locul acela cu multe carti”? Ce sa faci? Te bucuri in sinea ta si te duci iar la Bookfest.
A vrut mai intai sa isi reintalneasca “prietenii”. Copiii au chestia asta, dupa ce relationeaza cu cineva foarte bine, il considera deja prieten. I-am explicat ca nu sunt chiar prietenii ei, ci niste adulti tare draguti. Erau ocupati cu alti copii prietenii ei, asadar a mers sa isi cumpere niste carti. Un stand pentru copii, unul de oameni mari; asta a fost regula.
Prima oprire Pandora, de unde si-a ales putina culoare si un “sausage dog”. Inteleg cum Doug Salati l-a ilustrat pe Tomie DePaola; insa cum a primit medalia Caldecott pentru acest catelus inca mai am de studiat…
Apoi am luat si ultima balena, daca tot cumparasem si ultimul urs data trecuta.
Urmatoarea oprire, a mea, Curtea Veche Publishing si Stefan Caltia.
Apoi standul editurii Seneca, care tocmai a lansat si a doua carte ilustrata de Olga Grebennik. Copilul a intrebat de ce nu au si biscuiti. Cartea nu am luat-o. Este insa prima oara cand ii intalnim la targ si ne-am bucurat sa ii vedem acolo.
De la editura Frontiera am luat cea de-a doua aparitie a Marinei Debattista, “Intr-un bar din Zanzibar”. Pentru ca ne plac versurile si colajele ei si pentru ca nu stiam ce este un silen si acum vom sti.
De la Clubul ilustratorilor romani am ales fiecare cate o ilustrata. Si Invizibil, fratele fiice mele, cum ar veni tot copilul meu, a ales una. Ocazie de amuzament cu minunata Irina Dobrescu, ce sigur stie mult mai multe despre Invizibili, doar i-a ilustrat asa frumos!
De la standul Frantei am plecat nu cu Pif sau Rahan, cum mi-as fi dorit, ci cu cele 3 carti alese de copil: Nadja Chien Bleu, Quentin Greban Un petit besoin urgent! si Le voyage de grand ours Nadine Brun-Cosme.
Faptul ca sunt animalele ei preferate o fi inclinat balanta achizitiei? Sau domnisoara super draguta care si-a facut timp sa discute cu fiica mea in engleza despre carti si pirati si chestii importante.
La final si-a reintalnit si prietenii, au mai discutat si colorat si apoi a venit vremea sa plecam. Ne va lipsi cu siguranta energia de acolo pana in noiembrie.
Astazi a fost o zi mai animata, mai multi vizitatori si mai ales mai multi copii. Copii veniti sa vada carti, sa le cumpere; sa asculte povesti, sa deseneze sau sa coloreze. Sa se joace, sa fie impreuna. Sa fie copii.
Nu stiu cat de reprezentative sunt alegerile noastre; important este ca prezentarea lor a fost facuta impartial, nu am absolut nicio colaborare sau forma de interes cu nicio editura, alta decat cea generata de relatia iubitor de carte- publisher.
Am incercat sa scot in evidenta doar ce ne-a placut, binele; pentru cealalta extrema sunt destui cei ce vor gasi ceva de spus.
Ce mi s-a parut insa de neacceptat, in toata marea pestrita de carti, a fost calitatea la care au fost prezentate cele cateva carti care chiar puteau iesi perfect.
Si halucinantul lait motiv al lui “nu stim pretul, abia au ajuns” sau “nu stim care sunt toate noutatile, avem foarte multe”; sau “noile aparitii sunt asta si asta si inca una, da’ nu o avem, ceva cu o vaca parca”. Si tot dezinteresul total al unora fata de noi, cititorii. Cei ce le cumpara cartile, le citesc povestile. Ca doar pentru noi cititorii le tiparesc, nu?
Am prezentat anterior ultima aparitie de la Humanitas, Aventurile lui Mac. Mi s-a atras atentia atunci asupra calitatii ilustratiei. Da, confirm si eu ca nu e bine deloc ce s-a printat acolo.
Aceeasi senzatie de disconfort am avut-o si la ilustratia de la “Regele Babar”. Poate mi se pare doar mie, dar ochiul nu poate privi mult timp toti elefantii aceia.
Mergeti la targ, lasati copiii sa isi aleaga o carte, poate doua. Cat de rau pot gresi? In viata, ca sa poti separa graul de neghina, trebuie sa stii cum arata si unul si celalalt.
Enjoy!
In vizita la Bookfest
Anul acesta Bookfest a fost despre prietenii legate la prima vedere; despre copilasi minunati care se joaca si deseneaza si citesc. Isi fac amintiri ce vor dura si peste ani, cand copertile cartilor cumparate azi se vor stacoji.
Despre prietenii care nu mai sunt si unele care abia incep.
Targul mi s-a parut mai mic decat Gaudeamus-ul din decembrie. Ori poate m-am invatat eu cu el si nu mai pare atat de acablant. Un punct in plus, scaune si locuri de citit. Pentru cei mici, Asociatia de basm a creat coltul Bookfest junior si exista anul acesta si tombola Bookfest junior. Au fost foarte multe evenimente pentru cei mici, in fiecare zi a targului.
Cartea Copiilor avea montat un cort pentru citit, pe care nu cred ca il aveau la Gaudeamus.
La editura Portocala Albastra cei mici pot desena si face origami impreuna cu Nahoko, o minunata si talentata artista de origine japoneza.
Am lasat copilul sa isi cumpere ce carti si-a dorit; de aceea veti vedea si carti ce nu sunt noi aparitii. A desenat si a discutat cu editori si ilustratori care i-au multumit ei, cititorul lor, ca a venit in vizita. S-a emotionat 🙂
Am luat cu noi acasa piratii lui Mauri Kunnas, de la Cartea Copiilor, dar si pe cei de la Pandora M; la editura Vellant tocmai se retiparise cartea “Printese date uitarii sau necunoascute”. O aveam, nu am luat-o.
La Paralela 45 s-a tiparit “Ultimul urs polar” de Hannah Gold si ilustrat de David Pinfold. Asta daca sunteti pasionati de schimbari climatice, salvarea planetei ori doar scrierea autoarei sau ilustratia lui Levi Pinfold. De acolo am luat si Domnul Paie al Fratilor Fan.
De la grupul editorial Art am plecat doar cu al doilea volum din seria Minigrafic cu Spongebob, “Aventurieri marini, uniti-va!”
Editura Rao ne-a oferit ocazia completarii seriei Miniclasic ( pe site nu aveau titlurile ce ne lipseau) si a unui titlu de colectie, “Lumi disparute”.
Am vrut sa vizitam si standul tarii invitate, Italia, dar astazi erau tare ocupati cu evenimente oficiale.
La standul Clubului ilustratorilor romani ne-am intalnit cu Irina Dobrescu. Surpriza si prilej de mare emotie pentru adulti 🙂
O alta surpriza placuta a fost editura Cartego din Republica Moldova. Putine titluri pentru a patrunde pe o piata atat de pestrita ca cea de la noi; insa le-am admirat si incurajat initiativa de a promova ilustratori si artisti contemporani.
The girl who loved wild horses by Paul Goble
This is a touching story about courage and resilience that also offers profound insight into the changes that young girls may face in their transition to adulthood.
The book, written in 1978, received the Caldecott medal in 1979 and since then it remained a point o reference in children literature. It’s vivid and powerful illustration tells the story of Native Americans and their profound bond with nature. With the animals they take care of, their roots and beliefs.
Paul Goble’s message for young readers is that while growing up can involve difficult choices and transitions, it is possible to remain true to oneself and never lose touch with one’s core values. This message is highlighted through Kisemoo’s transformation from human female to wild horse (mare). In her journey, she faces many obstacles—but ultimately succeeds in maintaining her sense of self while adjusting to new surroundings.
In this way, The Girl Who Loved Wild Horses serves as an important tool for helping young readers understand change and adaptation during the integration period. It reminds us that all individuals—regardless of age or background—can experience transformation without sacrificing their identity or beliefs along the way.
For children nowadays, that live mostly in urban enviroments, safely and carefully guided by adults, to see and experience the adventures of Paul Goble’s heroine is something truly remarkable. My daughter asked me, after reading the book, why did the parents let her go live with the wild horses. They wouldn’t miss her? Is a very normal question, for a 8 year old little girl that is still so attached to her parents. But for a young adult, trying to find her own way in the world, leaving her home and her family is something that she needs to do, even if her heart isn’t ready yet. Because every child grows up and begins his own adventure into the world, his own story to tell and enjoy with others.
I hope you enjoy this story and the illustrations. If you want to buy the book you can find it here
Rumple buttercup
“Rumple buttercup” de Matthew Gray Gubler este, asa cum spune si subtitlul, o poveste despre banane, a fi tu insuti si a gasi o comunitate de care sa apartii. Personajul principal este un ciudat cameleon care se crede un monstru pentru ca are doar 3 fire de par si 5 dinti stricati, un picior mai lung decat celalalt si pielea verde. E clar ca nu poate fi decat un monstru, de vreme ce toti oamenii pe care ii vede zi de zi nu arata deloc asa. Si ca fiind un mostru, nimeni nu ar vrea sa fie prietenul lui. Asta pana intr-o zi cand afla ca si oamenii au ciudateniile lor si ca asta ar trebui sa ii apropie, nu sa ii distanteze. Este o poveste minunata al carui singur minus este scrierea de mana. Copilul ar fi vrut sa citeasca singur, insa nu reusea deloc sa distinga literele de mana.
The tree book
The stories, science and history of trees, 2022, DK publishing
I red a lot of encyclopedias by now. I can honestly say that in the last 8 years I red all the best children atlases and encyclopedias that were published.
“The tree book”, published by DK in 2022 is by far the most comprehensive and organised book in this area, educational materials and books about nature. The images are stuning, as you can see for yourself. The infos are well inserted in the pages, offering children the opportunity to learn more interesting things about nature and places at the other side of the world. When my daughter saw the image of a men in front of a giant cut tree, she asked if that was a real one 🙂
little humans 