O recomandare de lectura si de incantare cu minunatele ilustratii ale lui Claude Ponti este carteacu acelasi titlu, aparuta in 2018. Istoria unui pui nascut diferit de toti ceilalti din familia lui. Care auzind mereu cuvintele “His no beauty” ajunge sa creada ca Hiznobyuti este chiar numele lui, devreme ce toata lumea il foloseste cand se uita la el. La fel cum orice alt pui ajunge sa creada ca este ce aude mereu de la cei din jurul lui: minunat, unic, frumos, talentat. Povestea unui temerar plecat peste mari si tari si chiar galaxii sa descopere universul si mai ales, cine este el si ce puteri magice are. O lume minunat ilustrata de Ponti, cu multe semnificatii ascunse si concepte, cred eu, cam greu de inteles la 3-5 ani.
O lume in care descoperim ca si fiintele pot ajuta Universul si Soarele cel adormit, sa ne poata incalzi din nou. E nevoie doar de putina determinare si de un tovaras de nadejde. Fie el si un ceas.
O istorie in care am regasit si tema reintoarcerii acasa din “Tinerete fara batranete si viata fara de moarte”. O reintoarcere cu sfarsit fericit in acest caz.
Din pacate pentru noi, care am citit varianta tradusa in engleza din franceza, multe intelesuri au putut fi doar intuite. Probabil varianta originala a textului ar fi fost o lectura mai facila. Sau cine stie, poate in cativa ani o vom citi chiar tradusa in romana 🙂 Asta e o gluma trista, pentru ca ritmul si calitatea aparitiilor de carte ilustrata de valoare scade din ce in ce mai mult in Romania.
Pentru “micii omuleti” care locuiesc in Bucuresti sau imprejurimi, optiunile de petrecere a timpului liber sunt foarte de ofertante, atat cantitativ cat si calitativ.
Astazi a venit randul sa descoperim secretele “Oraselului cunoasterii”. Orasel este un nume destul de generos dat unei foste gradinite din sectorul 1. Accesul este facil, cu masina personala sau cu mijloacele de transport in comun. Activitatile si experimentele propuse reusesc sa tina ocupati micutii exploratori timp de cateva ore. Noi am ajuns intr-o zi cam calduroasa si destul de aglomerata, fapt care ne-a cam limitat accesul la anumite exponate. Poate ar fi o idee buna, cel putin in zilele mai aglomerate, sa se limiteze la un anumit numar accesul intr-o anumita incapere. Doar o idee…
Pentru cei mai mititei dintre mititei, exista trepte care sa le asigure o mai buna vizibilitate a panourilor si meselor de expunere. Cam invechite si murdare pentru gustul nostru, dar existau.
Gama de activitati de exploarare si cunoastere propusa este foarte generoasa si atractiva. Chiar si pentru noi adultii insotitori a fost distractiv sa facem mingile sa “leviteze” pe apa sau sa ne testam rapiditatea si concentrarea.
Mi-am imaginat oraselul acesta de multe ori, fiind pe lista mea de “To go to” de ceva ani. Mi l-am imaginat in aer liber, cu trasee si labirinturi si pasaje de trecere secrete. Mare si luminos. Casuta din str. Pajurei nu este chiar asa. Insa asta nu ne-a impiedicat sa ne distram tare fain pret de cateva ore.
Pe ultima suta de metri, chiar in ultimele zile de vacanta am mai terminat de citit un roman fiicei noastre. De data aceasta a fost “O bucla in timp” , al celebrei Madeleine L’engle. Putin cam dificil pentru 7 ani si jumatate, unele aspecte si notiuni mai abstracte nu stiu cat le-a inteles, desi noi am incercat sa i le explicam cat de bine am putut. Insa firul antrenant al povestii si curiozitatea ei au reusit sa duca la bun sfarsit si aceasta lectura de vacanta.
Inca de la primele pagini am tot asteptat sa vedem daca eroii reusesc sa gaseasca enigmaticul terasat. Ca apoi, incetul cu incetul, pagina dupa pagina sa intelegem ( noi adultii mai mult) ca el nu este un simplu cub. Este o stare de spirit si il purtam cu noi, poate chiar daca nu stim asta.
Dupa finalizarea lecturii, ca o nota personala, as fi ales sa mai asteptam cateva luni pana sa ii citim aceasta carte. Fiind alegerea ei insa, nu prea am vrut sa spun nu.
De curand am participat la un fericit eveniment in familie ce a avut loc in partea de nord a Italiei. Ocazie minunata sa ne revedem cu cei dragi, sa vizitam Alpii si cateva localitati si muzee din zona. Sa zburam cu avionul, cei mai mici dintre noi pentru prima oara, printre nori si fulgere si furtuni. Sa mangaiem testoase si sa comandam o pizza la ora 21.45. Sa vizitam Muzeul automobilului, pe cel al Cinematografiei si Mole Antoneliana. Sau sa fim primii clienti ai micutei librarii de langa hotelul unde am stat, pentru ca domnisoara noastra trebuia musai sa isi ia o carte… pentru bebelusi. Am plecat cu trei, atatea ar mai fi incaput in bagaje. Dar doar dupa ce s-a imprietenit cu o doamna tare draguta, care intrase in librarie cu cei doi catei ai ei, Pepe si Vanila, mari iubitori de carti si ei 🙂 Micuta noastra i-a raspuns in engleza doamnei ca ea nu intelege limba ei, dar pot vorbi in engleza. Cumva limbajul universal al intelegerii si empatiei fata de semeni, de orice nationalitate ar fi ei, este unul usor de gasit chiar si intre persoane din generatii atat de diferite. Chiar si la 7 ani.
Pe explanada din fata Museo Reali di Torino se afla doua sculpturi ce reprezinta un elefant ce sta culcat in fata unui baietel care citeste. Cumva acest exponat m-a facut sa imi doresc sa poata avea si copii din Romania ocazia sa vada astfel de opere de arta aici in tara lor, in muzeele sau parcurile de langa casa. Poate atunci ar citi cu drag tot mai multi dintre ei, intelegand din experienta proprie ca atunci cand deschizi o carte chiar ti se aseaza o lume intreaga la picioare.
Ieri am terminat de citit aceasta carte minunata, distinsa cu Medalia Newbery, Lewis Carol Shelf Award si Le Grand Prix des Jeunes Lecteurs. Este prima carte pe care o citim fiicei noastre in care un personaj principal nu are parte de un sfarsit fericit.
Apoi am urmarit si ecranizarea din 2007 a cartii, Bridge to Terabithia. Este cred prima ecranizare a unei carti despre care fiica mea spune ca a impresionat-o mai putin decat lectura cartii. Adultii insa au avut o alta parere 🙂 Mai ales ca s-au varsat si cateva lacrimi… Filmul se poate inca viziona pe HBOmax, pentru cei care nu l-au vazut inca.
Povestea imaginata de Katherine Paterson ne-a atras inca din descrierea cartii, cea de pe coperta a IV-a. Si cu fiecare pagina si apoi capitol parcurs, aventurile celor doi protagonisti au devenit din ce in ce mai captivante. Jesse Aarons este fara doar si poate un campion. Baiatul care a avut norocul sa isi gaseasca stralucirea, aceea de a fi cel mai rapid alergator. Inconjurat de prezente feminine dominante, el gaseste ceva-ul care sa il distanteze. Toate acestea pana cand destinul i-o prezinta pe Leslie Burke, o domnisoara care poate oricand concura si castiga in fata oricarui baiat, fie el si cel mai rapid alergator din clasa a V-a. Prietenia lor va depasi granitele pamantesti si imaginatia ii va duce intr-o lume doar a lor, Terabithia. Unde ei vor fi soarele si luna, regele si regina.
Asta pana cand destinul decide din nou pentru Jesse: de data aceasta ca a venit timpul sa i-o smulga pe Leslie din universul lor perfect. Va ramane doar el, acum devenit mai bun si mai curajos si mai atent la nevoile celor din jur, sa continue povestea inceputa in Terabithia.
Prieteniile sunt un dar, nu un drept. Sunt rare si ne aduc fluturi in stomac si uneori dureri de cap. Insa norocul de a gasi, mai ales copiii find, un suflet pereche care sa ne insoteasca in toate aventurile ce ne asteapta, este foarte rar si trebuie pretuit toata viata. Chiar daca la un moment dat drumurile se despart sau apropierea fizica nu mai este posibila. Amintirile vor ramane mereu intiparite in memoria noastra, la fel ca toate lucrurile pe care am avut sansa sa le descoperim impreuna cu prietenii nostri.
de Johanna Spyri, ilustratii de Sonja Wimmer, editura Arthur 2022
Heidi este si va ramane mereu eroina vacantelor din copilaria mea. Fetita inimoasa si nazdravana, cu bucle si bujori in obrajori. Asa cum mintea noastra incearca uneori sa gaseasca puncte de conexiune si legatura cu personaje din viata reala sau din cea descoperita in lecturi sau filme, tot asa mi-am gasit si eu un personaj pereche in Heidi. Ea traia si la coliba bunicului din munti si in casa din oras, eu mergeam in vacante la tara la bunicii mei si apoi reveneam la munte, in oras. Bunicul lui Heidi avea capre si ea se ducea cu ele la pascut, bunicii mei aveau si ei capre si eu mergeam uneori cu ele la pascut.
Anul acesta am gasit la Bookfest, la standul editurii Arthur, ultima editie Heidi, fetita muntilor, aparuta in 2022 in format ilustrat de Sonja Wimmer. Imi doream de cativa ani sa ii fac cunostinta fetitei mele cu Heidi, dar nu gasisem o varianta cu ilustratiile … potrivite. Pentru ca eu retin si acum ilustratiile cartii din copilaria mea si nu mi-o pot imagina pe Heidi altfel. Si pentru ca ilustratiile calde ale Sonjei Wimmer m-au convins ca asa as vrea sa o tina minte fiica mea pe Heidi, am cumparat cartea si ne-am pus pe citit.
Si pe explicat expresii pe care nimeni in jurul nostru nu le foloseste ( cum adica “cazu la invoiala? unde cazu? ce e invoiala asta?”). Modul protocolar in care isi vorbesc uneori protagonistii a fost o alta provocare pentru noi, adultii. Eram mereu intrebati de ce vorbesc asa si nu normal, cum vorbim noi. Si am inteles perfect nedumerirea si confuzia micutei noastre. Ea traieste intr-o lume plina cu expresii, onomatopee si clisee traduse din filme si desene animate, in universul magic si indestructibil construit atat de gresit in jurul lui “decat”. Asadar cum am putea noi face un copil de 7 ani sa inteleaga ca, undeva nu foarte indepartat, acesta era un limbaj uzual?
“We did our best”, sa folosesc si eu un cliseu si pot spune ca la sfarsitul cartii admiratia si incantarea copilului a fost totala! A desenat cateva zile la rand ilustratii din carte, asa cum si le imagina ea, cu soarele care aducea “focul” la fiecare apus pe crestele muntilor. Am inceput sa privim fiecare apus, ori de cate ori am putut face asta. Pana cand orizontul era inundat de “focul” rosiatic.
Heidi, fetita muntilor este fara doar si poate un titlu de referinta in literatura universala. Si o lectura ce se poate savura la orice varsta. Daca nu aveti lista de lecturi de vacanta plina, va recomand din tot sufletul sa evadati din caldura orasului pe culmi acoperite de zapada, iarba verde numai buna de alergat liber prin ea si sa ii insotiti pe Heidi, bunicul, Peter, Clara si pe toti ceilalti eroi in aventurile lor.
Imi doream de mult ultima aparitie a Mariei Popova, dar cumva recenziile de pe Amazon si Goodreads au intarziat achizitia ei.
Am gasit-o saptamana trecuta pe un site online de la noi si am luat-o. O puteti comanda insa si de aici
Nu am gasit nimic “scandalos” sau daunator evolutiei copilului meu printre paginile ei. Dar probabil asta este o chestiune subiectiva. Este multa stiinta, dar si multa poezie si delicatete; insa nimic fortat. Unele specii de melci sunt hermafrodite. Si da, melcii fac si ei copii ca mai toate celelalte specii, prin imperechere. Dar deoarece am citit peripetiile lui Pispirel pe cand copilul avea 3 ani, acum la 7 ani am considerat potrivit, dupa ce am citit eu inainte cartea, sa o citesc fiicei mele cand a vazut-o si si-a dorit asta. S-a mirat sa auda cuvantul hermafrodit, i-am explicat si eu si tatal ei ca asa sunt unele specii si ca este o forma de adaptare si supravietuire. I-am explicat putin si despre gene si cum anumite gesturi si trasaturi ale bunicilor ei le are si ea si noi nu. Un subiect de mirare si dezbatere a fost “the right heart”: “Cum mami, eu cand stau cu capul aici nu iti mai aud inima batand in stanga? Nu cred ca sunt oameni cu inima in dreapta”
Ca o concluzie, ma bucur ca am trecut peste parerile unor necunoscuti in fond si am luat cartea. Este o opera de arta. Si desi are la baza povestea specifica a cuiva din familia autoarei este in acelasi timp si o poveste universala. In care diversitatea face parte din lumea noastra, acceptarea celor diferiti de noi si empatia fata de drumul lor este o aspiratie, nu sursa de frica si teama. Este o carte menita sa apropie comunitati si sa ajute acceptarea si integrarea “diferitului”, nu doar fuga de el.
Ca a venit vacanta, deja stiti. Ca cei mai norocosi “little humans” au avut deja parte de aventuri la mare sau la munte, cu parintii sau in compania colegilor in tabare sau scoli de vara, iar nu este o noutate. Pentru ca joaca, la fel ca orice alta ocupatie, necesita multa… munca. Si exercitiu si repetitii si antrenamente, nu gluma! Daca vrei sa fii campion, fireste!
Ca tot veni vorba de exercitii, m-am gandit sa va prezint cateva variante de caiete de activitati pentru absolventii de clasa pregatitoare, sa nu cumva sa se plictiseasca cat e vara de lunga 🙂
Inca din 2018, de cand fiica mea a inceput gradinita, am avut ocazia sa lucrez impreuna cu ea pe caiete de activitati aparute la cele mai cunoscute edituri de profil. Asadar pot spune ca am acumulat destule cunostinte legate de continutul si calitatea materialelor prezentate in aceste caiete incat sa pot face acum cea mai buna alegere. Desi este vacanta si timp dedicat relaxarii si distractiei, odihnei si vacantelor in familie, cred ca o carte buna si cateva exercitii de romana sau mate nu strica nimanui.
Pentru aceasta vara am ales sa cumpar caietul de activitati de la Art Educational, “Cu Pinnochio in vacanta”, cele doua caiete de activitati de la editura Gama si, mai mult din nostalgie pentru primii mei ani de scoala cred, Culegerea de exercitii si probleme pentru concursul Gazeta matematica junior aparuta la editura DPH.
Ca resurse de back-up, avem caietele de activitati de la editura Edu, care sunt tare indragite de fiica mea, dar si de toti colegii si prietenii ei care au lucrat cu mare drag pana acum de pe ele. Probabil si datorita eroilor care ii insotesc in paginile caietelor…
In ceea ce priveste lecturile de vacanta alese pana acum de fiica mea, voi reveni cu detalii in episodul urmator 🙂 ce pot divulga acum, in mare secret, este ca sunt carti cu capitole, si ca au necesitat multe explicatii din partea noastra, a parintilor, pentru ca mare parte din text cuprindea un limbaj ce nu mai este folosit in zilele noastre. Sau expresii care si pentru noi cei mari acum nu mai au acelasi sens pe care il aveau cand eram noi scolari.
Dupa tot dorul acumulat in ultimii 2 ani, Bookfest 2022 mi-a lasat impresia unei vizite la … targ. In niciun caz nu una la un Salon International de carte din era digitalizarii. Logistica organizarii unui astfel de eveniment este desigur impresionanta, insa din perspectiva vizitatorului nu s-a vazut deloc asa. A semanat mai mult cu parcugerea unui depozit, fara locuri de stat si savurat o carte buna sau o cafea ( ori macar un pahar cu apa). Gaseai apa pe ici pe colo, picurata de la ventilatoarele din tavan, chiar si la standul Editurii Frontiera se formase o mica balta… M-am oprit la standurile editurilor de unde cumpar in mod frecvent carti, am luat acasa cateva titluri care lipseau colectiei noastre si cam atat.
M-a intampinat chiar in fata intrarii standul editurii Cartier, cartile din colectia Codobelc sunt nestemate la loc de cinste in biblioteca fiicei mele. Putin mai incolo i-am gasit pe cei de la editura Vellant, unde mi-ar fi placut sa gasesc Printesele date uitarii. Dar se pare ca mai am de asteptat, nu au reeditat-o inca.
In lumea cartilor ma simt acasa si inima mea este incantata peste masura sa vada carti frumoase, pentru copii ce vor creste altfel decat am crescut noi. Ilustratii care ma uimesc, versuri fermecate, povesti despre creaturi si aventuri la care nu m-as fi putut gandi altfel. Si ma bucur ca ii putem oferi fiicei mele toate aceste lumi, toate aceste porti deschise catre un univers mare si liber. Si sunt fericita putin si pentru copilul din mine, la 7 ani sigur nu citeam despre Tuimi si lei curajosi, despre robotei plini de iubire si daruire.
Preferatul meu a fost standul grupului editorial Art. Oricum primisem o misiune de acasa: sa ii cumpar si ei o carte Smart blue sau macar una Funny green. Au carti pe alese, cred ca erau toate titlurile lor expuse, am intalnit oameni draguti, un stand luminos, amenajat in culori neutre. Poate mi-a placut si pentru ca era dl. Mircea Cartarescu pe acolo?!
Cele mai minunate carti adunate la un loc intr-un spatiu atat de mic: standul editurii Cartea Copiilor. Oameni foarte draguti si acolo, mi-au dat chiar si o carticica si un calendar cadou. De la ei tocmai pleca dl. Florin Bican, alt motiv de bucurie pentru mine!
Si standul celei mai tinere edituri pentru carte ilustrata, Portocala Albastra, mi-a placut nespus. Titlurile aparute la ei in 2022 si faptul ca nu reusisem inca sa comand online de la ei a fost unul dintre motivele vizitei mele la targ. A fost o mare incantare sa aflu ca l-au tradus, cu ajutorul minunatei si talentatei Lavinia Braniste, pe Claude Ponti. Si ca au retiparit o parte din seria Autobuzul magic.
Cea mai elaborata achizitie facuta la targ este cu siguranta opera lui Radu Oltean, “Cetati, castele si alte fortificatii din Romania”, vol.I si II. Am luat ultimele volume expuse!
Cea mai frumoasa “carte a cartilor”: Valea mea, Claude Ponti, editura Portocala Albastra.
Ce a ales cititorul meu mic din desaga cu carti, odata ajunsa acasa? Autobuzul magic! Pentru ca aceasta serie este preferata ei, atat cartile cat si serialul TV. Si pentru ca a putut citi singura toata cartea si a inteles toate cuvintele scrise cu litere mari de tipar.
Ce mi-as fi dorit sa cumpar si am renuntat in ultimul moment: “Albinele” de Piotr Socha de la editura Frontiera. Am renuntat pentru ca era totusi prea gigantica si nu incapea in desaga mea 🙂
Surpriza cea mai placuta: micul stand al Clubului ilustratorilor romani.
Bookfest, chiar si asa, saracit de emotie si caldura ( in ciuda caniculei de afara), este un loc de vizitat. Oricand, oricum si de preferat cu cei mici. Nu pentru “reduceri”, chilipiruri sau carti primite cadou. Pentru ca nimic nu este gratis, toate au un cost; important este sa il platesti pe cel corect. Reducerile de la targ se anuleaza cumva cu timpul si energia cheltuite pentru a ajunge acolo. Bookfest este un loc de vizitat pentru cartea tiparita, acum cat o mai gasim. Pentru ca fiecare carte este o opera de arta, o lume aparte pe care cineva a imaginat-o, in vorbe sau imagini. Iar altcineva a avut curajul sa o scoata la lumina, sa ne putem bucura si noi de ea.
Little humans 