Cine se mai educa astazi? Elevii? Adultii responsabili cu educarea lor? Specialistii din domenii diverse? Fiecare dintre noi, in patratica noastra? Si cum mai exact are loc procesul acesta continuu de educare? Cu batul, pe principiul “eu sunt mai mare si eu stiu mai bine”? Cu blandete, prin raportarea resurselor si metodelor educationale la posibilitatile si nevoile reale ale elevilor? Probabil ambele. Pentru ca, desi se scandeaza lozinci si se recita poezii maiastre in care copilul este in centrul procesului educational si toate lumea urmareste binele lui, uneori binele acesta este impus cu forta de adulti care doar ei stiu ce nevoi are elevul. Ca doar au experienta si ani de vechime si au fost si ei elevi, sigur lucrurile stau la fel si astazi.

Eu nu sunt un sustinator al acestor pareri. Cred ca totul se obtine mai usor cu echilibru si cu vorba buna. Si mai cred ca era aceasta “fast”, a schimbarilor rapide de mediu si mai ales tehnologice, necesita metode actualizate de invatare. Aseara copilul meu de 8 ani a avut cateva nelamuriri legate de un subiect de interes si m-a rugat sa il las sa interogheze AI pentru a afla raspunsul. Si a reusit sa faca asta in limba ei materna, fara dificultati, in cateva secunde afland chiar si raspunsul. Da, ati citit corect, secunde! Uneori metodele alternative de invatare, interactive si mult mai atragatoare decat cele oferite de programa traditionala sunt preferate de copii. Se simt parte a procesului, a relatiei, inteleg cauzalitatea si efectele generate; vad reusitele proprii si sunt recompensati pentru ele. Nu li se scoate mereu in evidenta doar negativul, doar ce nu pot sa faca asa cum scrie la programa.

Dar in tara cu rezultate atat de slabe la testari internationale ( testele PISA sunt doar unul dintre exemple) insistam ca totul este bine asa cum se face. Ca programele vechi de decenii si metodele de predare cu varste apropiate sunt foarte bune si in niciun caz nu ele trebuie sa intalneasca nevoia reala de cunoastere a elevului, ci el e musai sa se conformeze lor. Profesorii si elevii care indraznesc sa gandeasca si sa paseasca prin forte proprii, uneori dupa mari eforturi, afara din cutie sunt repede alungati la loc. In conformismul ideilor generale gandite de sus, niciodata de jos, de la beneficiar. Si educatia asta conformista si conformatoare produce pe banda rulanta absolventi incapabili sa isi sustina deschis si argumentat parerile, timorati de puterea exercitata de dascali, ancorati total gresit intr-o realitate internationala alta decat cea in care au stat ei timp de 14 ani, in toti anii de invatamant obligatoriu.

Un om educat are capacitatea sa se vada pe el si pe cei din jur intr-o lumina realista. Sa se adapteze la schimbari fara a suferi traume majore. Stie sa isi asorteze hainele si sa isi duca singur treburile care tin de igiena si nevoile personale. Stie sa fie politicos si respectuos cu el si ceilalti; prietenos cu animalele si cu mediul, ca deocamdata doar aici, pe planeta asta poate supravietui. Stie sa faca si sa vrea mereu binele. Sa aleaga graul de neghina pentru ca le cunoaste pe ambele.

Si cel mai important, a invatat deja ca timpul pe care l-a primit in dar la sosirea in aceasta lume este scurt si pretios. Si alege sa faca ce ii place, lucruri si activitati la care se pricepe si este cel mai bun. Sa aiba profesii pe care sa le exercite cu placere, pentru ca le iubeste si nu din obligatie, fortat de altii.

Si un astfel de om va creste si va educa la randul lui alti oameni educati, cu drag de carte si cu drag de munca. Dar oare mai vrem astfel de oameni printre noi? Sau Patria vrea sa stam cuminti in banca noastra, sa tinem cu “ei” si nu cu binele nostru personal? Cu cel al copiilor nostri dragi pentru care ne sacrificam zi de zi, sa ii crestem oameni mari, sanatosi si capabili sa isi duca mai departe mostenirea, nevoile si neamul?