Sigur am auzit sau gandit de multe ori asa. Ajuta cu ceva aceasta fraza atunci cand o spunem? Cu mai mult decat ar face-o un “Imi pare rau!” sau “Imi cer scuze!”? Poate ca da, poate ca nu.
Legenda spune ca atunci cand un om simplu a vazut pentru prima oara o girafa, a concluzionat ca asa ceva nu exista doar pentru ca el nu mai vazuse asa ceva.
Ce nu putem intelege sau gestiona nu putem concepe ca ni se intampla noua.
Presiunea societatii se resimte peste tot, parinti presand copii si alti parinti, copii presand si rusinand alti copii. Pentru ca pot. In loc sa apara o imbunatatire, lucrurile se pare ca devin din ce in ce mai complicate si mai greu de inteles si de reparat. Răutatea distruge binele pentru ca nimeni nu pare sa o poata opri. Copii si parinti agresivi au existat dintotdeauna, sa recunoaștem asta. Frustarea, adica sentimentul acela urat care ne furnica prin corp cand nu obtinem ce vrem, cat si cand vrem, genereaza agresiune si rautate. Dorinta de razbunare pe oricine ne este la indemana pentru ce am simtit. Si ridicam vocea si mana si uneori chiar nu ne putem opri.
Intrebarea mea este simpla: de ce nu ne putem opri? Si de ce nu putem fi doar buni unii cu altii?
De unde invata copiii sa fie rai, sa aiba comportamente nepotrivite? Sa fie agresivi peste masura, sa vorbeasca urat, sa rusineze si sa agreseze verbal sau fizic? De ce copii de 10-12 ani simt nevoia sa fie agresivi sexual sau sa ofere altora imagini nepotrivite cu corpul lor? Se nasc copiii rai, cu dorinta de a face si spune lucruri rele? Sau invata asta prin repetarea comportamentului vazut si validat de cei langa care traiesc? Ca societate continuam sa toleram agresori, chiar sa ii consideram cool sau sa ii urmam ca sectantii orbiti de puterea si fascinatia pe care o exercita.
De foarte multe ori profesionisti din educatie si parinti se simt depasiti de situatii nemaintâlnite si imposibil de gestionat pe moment si nu stiu ce sa faca. Altceva decat sa ridice si ei mana. Ei nu vad o solutie pasnica si care sa nu includa limitari de drepturi si actiuni. Pe de alta parte exista uneori o diferenta uriasa intre mesajele si învățăturile predate și actiunile propriu-zise ale celor ce le transmit. Daca eu ca profesor sau parinte, ii explic copilului ca vreau ca el sa fie bun si empatic si dupa cateva minute il rusinez ca nu a inteles ceva sau a gresit, ori ridic vocea la el, cu siguranta va fi bulversat si nu va mai sti ce anume sa faca: ce spune sau ce face adultul responsabil din fata lui?
Pe masura ce aceste distantari si ingradiri sau limitari de drepturi cresc, conexiunea umana, calda si buna dintre un copil si parintele sau devine tot mai slaba pana se rupe de tot. Cand primul incepe sa se detașeze si sa se ascunda tot mai mult de cel din urma. Pentru ca se simte nevazut si neauzit, neinteles si neimportant si decide sa se rupa emotional de cei care i-au dat viata. Alege sa se ascunda unde se simte el in siguranța, validat si ascultat, vazut si inteles. Doar ca acelea sunt locuri periculoase pentru el si imposibil de stiut cat de mult rau ii pot face, prin expunere la ele si formarea unor legaturi cu entitati pe care el nu le cunoaste si nu realizeaza daca ii vor raul sau binele prin incercarea asta de a ii castiga increderea. Niciodata un bun samaritean nu se ascunde in obscur, in cotloane greu de accesat. Dar stie un copil asta? Se poate apara cumva, acolo in marele univers negru din spatele Internetului?
Societatea actuala nu are mijloacele de a se apara nici de lucruri simple si reale, cunoscute; in niciun caz nu poate imagina unde va duce excesul de expunere intr-un mediu digital necontrolabil, in plina expansiune. Dar nu doar expunerea digitală este pericolul, ci si rautatea si agresivitatea promovate excesiv acolo. Cum putem opri asta? Daca încercam sa le cerem altora sa nu mai aiba un comportament nepotrivit cu noi, suntem catalogați ca fiind prea sensibili sau si mai rau, suntem umiliti si rusinati, poate chiar agresati. Ce solutii avem? Exista o entitate suprema care sa zica: “Gata, de maine interzic pe marele Pamant rautatea si agresivitatea! Vreau sa fiti buni unii cu altii si daca nu puteti, macar sa va abțineți sa fiti rai!” Sau putem noi, unul langa altul, incet si sistematic, sa cladim o astfel de entitate? Pana nu va fi prea târziu si tot ce ne va ramane de spus va fi acel “Trebuia sa fac mai mult.”
little humans 