Autor: Author

Piuneze

/ Author / Scrie un comentariu

Acum cativa ani, sa tot fie vreo 5 de atunci, am scris fiicei mele o carte. O colectie de povestioare despre viata noastra de familie, amintiri tare pretioase pe care le citim si acum si ne distram la fel de mult. Unele povestioare sunt si aici, pe blog, sa ne ajute sa nu uitam de unde venim si cat de frumos si greu in acelasi timp a fost drumul. Si sa ne pregateasca pentru ce va urma.

O mare poetesa a vremurilor noastre a primit aceasta carte si dupa ce a conchis ca nu am habar de structura unei scrieri, despre psihologia personajelor ( adica a mea si a familiei mele) si in general de nimic nu am habar, a gasit totusi si ceva “de pastrat”. Faptul ca as folosi foarte bine limba romana si m-as exprima aproape exceptional, fara sa o “schingiuesc” ca toti ceilalti. Nu stiu care sunt acesti ceilalti, nu i-am raspuns doamnei respective.

Am dat la o parte aceasta critica racoritoare a primei incercari de a lasa o parte din mine pe hartie, in densitatea cernelii. Las la o parte si orice urma de vanitate; insa trebuie sa recunosc ca am si acum pretentia de a ma exprima cat de corect pot in limba romana. Sau mai bine spus am avut, pana azi. Copilul are de lucrat din caietul de activitati pentru vacanta dat de doamna invatatoare. In functie de chef si afinitati, de cum a dormit si sau cum se aliniaza astrele, isi alege zilnic ce exercitii sau activitati vrea sa faca. Activitatea aleasa astazi a fost confectionarea unei moristi.

Citeste cerinta si deodata aud un cuvant nou; nu este primul pe care il foloseste si eu nu il stiu, insa asta ma amuza teribil:

– Mami, avem pi-u… pi-u-ne-ze? Ce sunt alea?

Rad si rad fara sa ma pot opri. Auzi la ea, piuneze! O corectez repede, plina de mandrie; doar eu sunt adultul care stie mai bine si ea este doar un copilas care din greseli invata, nu?

– Se spune pioneze de la pion, nu piuneza.

– Aici asa scrie, mami, piuneza! Ai?

Deschid repede dexonline si mandria de mai devreme se scutura de pe mine si raman dezgolita in cunoasterea mea: ambele forme sunt corecte, si pioneza si piuneza pentru ca provin din franceza, de la cuvantul “punesse”. Deci se pare ca nu cunosc chiar toata limba asta romana, cateva scapari am si la acest capitol, desigur…

Bineinteles ca nici piuneze nu am, doar ele nu sunt “child friendly” si nimeni nu mi-a cerut pana acum piuneze. Lipici, baterii, pupici si alte chestii din astea,da; piuneze inca nu. Caut un cui si trebuie sa ma multumesc cu un mic surub ratacit de familia lui in sertarul cu unelte, scule si chestii utile prin casa. Sertarul acela pe care il avem cu toti si care se umple pana nu se mai poate deschide de lucruri ce sigur vor fi utile candva. Varianta mai elaborata la “punga cu pungi”.

Ne apucam de treaba, de decupat si gaurit si batut surubul in creion cu un mic ciocan de jucarie, din lemn; n-avem voie sa folosim alt ciocan “ sa nu stricam proiectul” ; si oricum ar fi fost greu de gasit ciocanul ascuns printre cabluri si becuri in sertarul cu de toate. Morisca e gata si incepe suflatul. La inceput mai timid, apoi cu forta sa se invarta paletele, sa faca vant. A iesit bine si asa, fara piuneza… Atat s-a putut 🙂

Creative activities for the summer holiday

/ Author / Scrie un comentariu

The summer holiday has always been my favourite time of year. Which kid doesn’t like to be free all day, to play and explore as he wishes? For the last 5 years, along with my daughter, I rediscovered the joys of the summer holiday. I am fortunate enough to be able to spend time with her; to sleep in late if we want or if our body feels the need to. To go in the park or shopping together. To cook and to eat, to play and to read. To watch movies or play cards.

It is the hotest summer of the last years, so we spend more time indoors or on our balcony than outdoor in the burning sun. And so, we had to discover more ways to keep our creative hands and minds busy 🙂

One of that discoveries I really must share with you because we just love it. It is called “marble painting” and it is magic! Your child can do some great works using this technique. For a more versatile use, I recommend making the base for the painting ( water mixed with powder) in advance. Otherwise, you have to wait 3 to 6 hours for the ingredients to fully mixed and become a gel. The final work can be transfered on plain paper, cardbox, tshirts, mugs or some other items that you want to personalize. You can use different object to create new forms and colors.

For the last 3 days, since the kit arrived, we paint all day with it. We aim for a heart, but until then, we enjoy our collection of marbled paitings.

Lola and me

/ Author / Scrie un comentariu

I first heard of Paolo Domeniconi a few months ago. He is an italian illustrator and one of his latest work was a collaboration with Jane Yolen, “What to do with a stick”. And in January 2024 will be released another collaboration of this artistic duo, “ Tea with an old giant”.

He also illustrated for Davide Cali and is a constant presence at the Bologna Children’s books fair and events. The next week he will be present at Sarmede , at the International Ilustration School.

The book I want to present today, Lola and me, was an 2015 IBBY selection of Oustanding Books for Young People with Disabilities.

It is the story of Lola and her furry best friend. A story about life and how it sometimes hits the best of us. But we have no other chance than to get up and continue the ride. It was the same with Lola. After being hit by a car in a Christmas eve, she lost her sight. The adaption at the new reality is beyond grief and pain. It seems unbearable at first; who would want to live like that, in the darkness, a constant reminder of the trauma?

But soon, life comes back to Lola; she moves to the city where all the noises startle her at first. The dog she choose to be her trained companion becomes a partner in everything she does. They feel the wind and the sun in the balcony. They take walks together, have ice cream in the park. They laugh and argue. They live life at the fullest, as all the partners do. They have pizza and movies evenings and shopping trips.

Life is like an opened box of chocolates. The easy part is when you get one, the real art and the great struggle is picking up an empty wrapping. Then you have to do your best and try the hardest to overcome the loss. To enjoy life as a whole human being, even if physical or emotional you no longer are one.

This story is a delicate one and I really loved it. The illustration is touching and in perfect armony with the text. Find it and read it; if not for any other reason, here’s one: you will be remembered that you’re ok. That your life if fine even if you don’t always feel that.

Mo Willems, the funniest author in the entire world

/ Author / Scrie un comentariu

If you haven’t heard of Mo Willems you entered by mistake on my blog 🙂 Or you just don’t have kids or you really, really don’t like picture books. And a very funny story. Either way, maybe it’s time for me to introduce to you the Mo Willems universe.

As the story goes, in this case the one he tells himself, he started creating funny story when he was a kid. A few years back he already begun writing and drawing children stories. But he was concern that the grown-ups would like his opera out of politeness. And he thought that nobody could fake a good laugh so he begin his career that he still practice.

After graduating from college he worked as an animator and writer for Sesame street and later on, for Nickeldon. But he leaved all that behind in 2003 when he decided to pursue his writing career. And so appeared the well-known Pigeon serie and then the Elephant&Piggie one.

He draws in a very simple and clean style, yet so expressive. The lines are so so funny and the stories are easy to follow by the youngest readers, 2-3 years.

My daughter simple loves all of his books. She still reads them now, at 8 years old. And the laughter have the same intesity, even though she knows the lines by heart.

I recently saw Mo Willems as a guest at the Jimmy Fallon show. He is quite a character himself, if I may say this. He was trying to get the audience to learn how to draw Pigeon. If you are up to a few good laughter and a good time, you should find the video and watch it.

A few years back, the picture book “Because” was released. It break the pattern from his known series and it is a good opportunity to teach kids that nothing is just happening in life. It is always a cause-effect in every little thing we do. It is always someone making an effort so we could be able to do something else. It is a book about legacies and generation and of course, about love.

And here is our collection of all the books about Elephant, Piggie, Pigeon and their friends that we manage to collect in the last years. It’a a collection in progress, but we will get there 🙂

Antoine de Saint-Exupery

/ Author / Scrie un comentariu

Ce este un baobab? Cati baobabi ati vazut pana acum? Dar mai ales, cat de incet creste un baobab? Si cat de greu este sa ai grija de o planeta? Chiar daca e una tare mititica…

Ce este un baobab stiu 🙂 si cred ca avem unul, mititel tare. Vi-l arat imediat. Arata asa de peste 15 ani, ceea ce ma face sa concluzionez ca tare greu va creste mare. Cand l-am adus acasa, in 2005, avea 10 cm inaltime, un trunchi din care rasarisera 3 frunze si mi s-a spus ca ar fi un cactus :)) Dupa primii 5 ani de viata cu noi, un cuplu, a decis ca nu mai vrea sa fie singurel si din trunchi s-au desprins cele doua ramurele . Si cate 10-12 frunze. Si acum arata asa…

Ati ghicit 🙂 astazi celebram nasterea celui ce a incercat sa ne faca sa vedem viata asa cum este: frumoasa si delicata, greu de ingrijit, dar cu rezultate uimitoare: iubire si intelegere. Este tatal Micului print, autorul Zborului de noapte si al Curierului de Sud, unicul si inegalabilul Antoine de Saint-Exupery. S-a nascut intr-un an rotund, intreg: 1900. Din nefericire nu a apucat sa isi traiasca intreaga viata, ci doar prima parte. Au ramas in urma lui zeci de zboruri neluate, sute de povesti nespuse. Dar atata cat a fost, viata lui a fost plina.

Micul print este si va ramane mereu una dintre cele mai cunoscute si apreciate povesti universale. Povestea unui mic omulet, ce traieste pe cea mai micuta planeta din Univers si are grija cu atata devotament de ea. Si de floare. Si de oaie…

Desi considerata carte pentru copii, natura autobiografica este usor de sesizat printre randuri. Si este normal sa fie asa, toti autorii buni scriu ce stiu ei mai bine. Se “scriu” pe ei, pe cei dragi lor, franturi din propria viata. Floarea pe care o ingrijeste micul print, cazut pe Pamant de pe un asteroid ( Saint-Exupery tocmai traise “caderea” Frantei din Al Doilea Razboi Mondial) poate fi interpretarea preaiubitei lui sotii, Consuelo.

Pentru cititorul pasionat, cartea ramane un valoros tezaur de mesaje fundamentale despre viata. Despre intalnirile care ne transforma si ne responsabilizeaza; ne leaga pe vecie. Despre importanta rutinelor si a prezentei in tot ce facem si lasam celorlalti. Altfel, buruienile ignorantei si ale confortului personal ar napadi pana si cei mai rezistenti trandafiri.

Cateva imagini din editia Pop-up aparuta la editura Rao si cateva din exemplarul meu de colectie, aparut la Gallimard in 1946. Mandria mea si a bibliotecii familiei. Pe care nu as fi avut-o daca cineva drag nu ar fi avut grija de ea pana a ajuns la mine.

Domnita mea, mare pasionata de planete fel de fel si aventurile Micului print, a dorit sa il deseneze asa cum il vede ea; pe Luna 🙂 si a rugat sa va arat si desenul ei…

Enjoy!

The summer of it all

/ Author / Scrie un comentariu

In dogoarea soarelui de iunie, singura dorinta a sufletului insetat este apa. Si umbra. In mijlocul zilei, corpul uman se pregateste deja de inchidere. Conserva energii si vise si sperante pentru mai tarziu. Pentru cand va putea sa le experimenteze. Sa le simta. Sa se emotioneze de la ele, dar sa isi continue drumul.

Eu am ajuns la mijlocul zilei cele mai mari petrecute aici, invartindu-ma in jurul Soarelui. Si corpul meu, chiar daca nu se pregateste inca de inchidere, isi face rezerve. De amintiri care sa ii taie rasuflarea, de milioane de clipe petrecute cu oameni care ii fac sufletul sa vibreze, de planuri si idei. Isi face plinul de vorbe frumoase si muzica buna. De mancaruri dichisite sau din cele delicioase in care iti vine sa moi un colt de paine si apoi sa te lingi pe degete.

Corpul meu este inca aici cu mine si ma ajuta sa nu uit toate experientele si trairile care l-au adus aici. Toate cicatricile si urmele lui sunt si ale mele si sunt atat de frumoase! Le pretuiesc ca pe un dar nemaivazut. Fara ele nu as fi stiut tot ce stiu acum si nu as fi avut curajul sa trec peste obstacole si sa bat insistent la atatea usi care se incordau sa ramana inchise. Dar s-au deschis pana la urma.

Vara mea este acum. Din cand in cand intre mine si linia orizontului isi intretaie zborul un cuplu de randunele. Asa imi place sa cred, ca sunt un cuplu. Ca au ales sa isi petreaca impreuna zilele ce le-au ramas. In familie, avand grija de puii lor. De ele, de ei, de toti ai lor.

Ceva mai in fata se joaca un copilas. O minune, a mea si a lui, omul meu. Minunea noastra rade in soare si canta fericita un cantecel. Al ei, stiut pana acum doar de ea. Corpul ei este inca la inceputul calatoriei. Poate isi face rezerve, poate ca nu. Acum cu siguranta e ocupat sa experimenteze. Traieste, simte, creeaza amintirile pentru mai tarziu. Si cantecele.

Sunt aici, in paradis, cu oamenii mei cei mai dragi, dar mintea mea uneori se intoarce la ale ei. Ca mai avea ceva de facut si nu a terminat, ca oare ce o sa fie… Si cumva evadarile acestea din paradisul prezent sunt un semn ca am ramas tot eu si aici. Am ajuns si aici eu cu totul, sa absorb frumosul si sa ma incarc. Sa strang amintiri si cantece si zambete.

Vara nu este doar acum si doar aici, in paradis. Vara este tot timpul si paradisul e in noi, il luam cu noi mereu. Doar ca uneori uitam asta. O sa scriu pe un biletel chestia asta, sa nu mai uit. Nimic altceva nu conteaza atata timp cat e vara si noi suntem deja in paradis.

Nana

/ Author / Scrie un comentariu

Nana este iubire universala. Cine nu a avut o Nana in viata lui, sa ii faca toate poftele, sa oblojeasca julituri si sa ii zambeasca mereu? Oricat de impovarat i-ar fi fost sufletul sau de grele miscarile, ea a fost acolo sa aline, sa ofere o vorba buna. Nana este fiecare bunica sau matusa care a iubit neconditionat macar un copilas minunat. Sau mai multi, in egala masura. Nana s-a uitat pe ea si a mangaiat mai intai fruntea celor mici, a copiilor sau nepotilor. Nana iubeste si isi face griji pentru ei mereu; fie ca sta langa patul lor seara de seara sau ca locuieste la mii de kilometri distanta. Pe alte fusuri orare sau continente. Dragostea ei te ajunge de oricat de departe ar fi.

Nana povestii mele este bunica si mama. Are rochii dragute si zambete largi. Parul inca blond si spatele drept, desi greutatile vietii au atarnat si pe umerii sai. Nu s-a lasat doborata, a mers mai departe. A zambit si si-a scuturat toate grijile de pe umeri. Cand iti zambeste, ti se lumineaza si cea mai intunecata zi. Asta nu inseamna ca nu poate fi si autoritara la nevoie. Pentru ca puilor le prinde bine sa le amintim uneori ca nu au loc sa isi intinda aripile chiar cat si-ar dori; risca sa si le rupa. Asadar lectiile de zbor se fac incet, treptat, cu grija. Iar Nana este acolo sa ii prinda pe toti in bratele ei.

Nana mea nu mai e demult. Daca ar mai fi fost, mi-ar fi placut sa ne imbracam frumos si sa mergem la o plimbare prin oras. Sa mancam inghetata si sa ma intrebe ce amintire vreau sa imi cumpere din plimbarea noastra. Nu imi trebuie niciuna, am in minte si port in suflet toate amintirile de care am nevoie.

Pranzul la noi acasa

/ Author / Scrie un comentariu

Incercam pe cat putem sa mancam impreuna cand suntem toti acasa.

De ceva vreme unul dintre felurile ei preferate de mancare este mac&cheese.

Astazi a pregatit cu tatal ei totul: au fiert paste, au facut sosul, au suflat sa se raceasca.

Isi aduce farfuria la masa si ma intreaba daca vreau sa gust si eu. Vreau, cum sa nu vreau? O fi existand cineva sa poata refuza cateva paste delicioase? Daca o exista, sigur-sigur nu sunt eu aceea 🙂

⁃ Sunt delicioase pastele tale!

⁃ Vreti si dumneavoastra, doamna? Eu sunt chelnerul si va iau comanda. Ce ati dori azi?

⁃ O imbratisare vreau! Aveti?

⁃ Noi aici servim imbratisari, dar si mancare. Zi, ce vrei sa mananci? Eu sunt chelnerul tau; imi notez si ii spun bucatarului.

⁃ As vrea o rosie.

Se blocheaza un pic, apoi intreaba:

⁃ Atat vrei? O rosie?

⁃ Cu putin hummus si o bucata de ficat.

⁃ Ficat? Nu stiu daca avem, sa intreb.

⁃ Avem. Roaga bucatarul, stie el unde este.

⁃ Bine. Ma duc. Si humus vrei? Avem?

⁃ Ihi.

⁃ Ihi ce? Avem?

⁃ Da.

⁃ Bine, ma duc. Asteptati aici, doamna; ma intorc imediat cu mancarea dumneavoastra.

O aud discutand cu “bucatarul”.

⁃ Doamna ar vrea o rosie si humus si ficat. Ai?

⁃ Da, toti avem ficat!

⁃ Tati, fii serios! De mancare, ai?

⁃ Am, da. Spunei doamnei ca i le aduc imediat.

Se intoarce la masa fredonand un cantec care ne place noua tare mult: martisor.

⁃ Vine imediat comanda dumneavoastra! De baut ce vreti? Vad ca aveti deja apa in pahar.

⁃ Da, multumesc, am.

Dupa un timp apare si bucatarul cu mancarea noastra, a mea si a lui. Pret de cateva minute tot ce se aude este un cantecel fredonat incetisor, printre mestecaturi: alb cu rosu floare, martisor…

Nu este vremea lui martisor; dar este pace si ne e bine. Si mancam impreuna mancarea noastra preferata. Ce altceva ne-am mai putea dori?

Maurice Sendak si lumea “salbataciunilor”

/ Author / Scrie un comentariu

Este 10 iunie si o pagina pe care o urmaresc imi aduce aminte ca intr-un alt 10 Iunie, cel din 1928, se nastea Maurice Sendak. Poate cel mai cunoscut scriitor si ilustrator de carte pentru copii ce a existat vreodata. Nu cred ca s-a realizat vreun top international sau regional de autori sau carti pentru copii in care sa nu fie prezent si numele lui.

“Where the wild things are” ( in romana a aparut sub titlul “Regele tuturor salbataciunilor”) este una dintre cele mai cunoscute si controversate lucrari ale lui. Multi parinti au reclamat ilustratiile prea infricosatoare. Si povestea “teribila”. Povestea nu are nimic terifiant in ea; copiii iubesc aceasta poveste! Mai ales baietei nazdravani din intreaga lume care sigur au fost si ei trimisi in camera lor macar o data in viata 🙂

In 2009 cartea a fost ecranizata in regia lui Spike Jonze, cel care ii va dedica in 2013, la un an de la moartea artistului, filmul HER.

Sendak a ilustrat pentru Else Holmelund Minarik binecunoscuta colectie “Little bear”. Ca un semn al apropierii lor si dincolo de condeie si creioane si pensule, artista va parasi lumea aceasta la cateva luni dupa moartea lui Sendak.

Influenta tatalui, Patrick Sendak, in arta lui este evidenta si artistul o si recunoaste public. Tatal sau a fost designer de costume si rochii si Maurice va mosteni acest talent. El va fi cel care va concepe mai tarziu costumele pentru spectacolul de balet The Nutcracker. Si va ilustra o carte pentru copii cu acelasi nume. Alte influente in opera lui au fost Herman Melville, Emily Dickenson, Mozary si… Walt Disney, Fantasia si Mickey Mouse fiind doua dintre sursele sale de inspiratie.

Datorita faptului ca “In bucataria de noapte” apare un baietel in pielea goala, cartea devine una dintre cele mai cenzurate carti ilustrate pentru copii.

“Undeva in lumea larga” este o alta carte din bibliografia lui. Sau Brundibar. Sau “Soup chicken with rice”. Sau “The nutshell library”. Pentru a numi doar cateva dintre lucrarile lui.

Maurice Sendak cu siguranta a dat o noua semnificatie pentru “wild things”. In viata personala a declarat ca a incercat sa para cat mai normal cu putinta si sa isi ascunda adevarata fire. Cel putin parintilor sai, care nu au stiut niciodata detalii din viata lui personala, de cuplu.

In literatura pentru copii va ramane mereu Regele lor, al tuturor spiritelor libere si inca salbatice. Va fi mereu un punct de reper; un schimbator de drumuri si directii. De semnificatii si influente din lumea reala care combinate ofera o lume imaginara atat de complexa si fascinanta. Si nu usor de inteles si acceptat. Dar asta e si normal, nu? Toate spiritele libere asa sunt 🙂

Totul sau nimic

/ Author / Scrie un comentariu

Sub soarele fierbinte de vara, niste oameni isi apara munca si valoarea. Esenta lor umana, tot ce au invatat si vor sa transmita mai departe. Fac asta, probabil, pentru ca toate celelalte incercari ale lor au fost in zadar. Au ramas neauziti si neascultati, neintelesi.

Nu sunt dascal. Dar as vrea sa cred ca macar o singura persoana a gasit ceva ce merita invatat din tot ceea ce incerc sa transmit.

Nu sunt de acord cu nedreptatea si ma intristeaza mereu neputinta oamenilor in fata unor obstacole pe care singuri nu au cum sa le invinga: judecata fara rost, rusinarea, ignorarea drepturilor lor fundamentale. Boala, suferinta, agresiunea.

In tara asta, orice ai face, undeva cineva considera ca nu faci bine. Daca ceri, de ce ai cerut, daca nu, cine te-a oprit? Daca esti bolnav, de ce nu ai avut grija de tine; daca iti sustii drepturile, de ce nu taci din gura.

Dascalii aceia din strada nu sunt baubau. Nu sunt niste “ei” extraterestri care ne vor raul. Suntem noi toti care uneori ne strigam, fie si fara voce, suferintele. Pentru ca nu mai putem si nu vrem sa renuntam. Si cerem ajutor! Si parca nimeni nu ne aude…

Dreptatea este in mod ideal o balanta. Insa intr-o societate atat de decalibrata este greu sa mentina un echilibru si atunci este datoria noastra, a tuturor, ca societate sa facem asta. Sa ne aparam si nevoile si neamul.

Sper sa ajungem vremuri cand cineva va apleca urechea si la povestile noastre, individuale sau colective, ca societate. Atat cat mai avem puterea sa le spunem. Apoi va fi prea tarziu… si o viata fara povesti este una fara trecut sau viitor. O lume trista, in care copiii nostri sunt singurii perdanti.